ÎCCJ, decizie (scj.ro #82080)

Contestație împotriva decizie/dispoziției primarului prin care

se respinge cererea de restituire în natură a unui imobil.

Cuprins

pe materii

. Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Judecata.

Respectarea principului accesului liber la justiție și a dreptului la un proces

echitabil.

Index

alfabetic

. Drept procesual civil.

-

Respectarea principului accesului liber la justiție și a dreptului

la un proces echitabil.

Constituția României:  art. 21

Convenția Europeană a  Drepturilor Omului: art. 6

Legea nr. 10/2001

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa o

contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001,  doar pe baza înscrisurilor

depuse în etapa procedurii administrative ar avea ca efect îngrădirea accesului

liber la justiție, recunoscut prin art.21 din Constituție și a  dreptului

la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și

recunoscut părților prin art.6 din Convenția Europeană a  Drepturilor

Omului.

Or, un proces echitabil presupune un  tratament egal aplicabil părților

implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin

posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a

propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum  și prin dreptul

instanței de  a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a

încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației

de  fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.

Î.C.C.J., Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia nr. 842 din 26 ianuarie 2006.

Prin sentința civilă nr.280 din 3 martie 2004, Tribunalul Timiș,

Secția civilă,  a admis contestația formulată de reclamantele M.E. și

M.L., a anulat dispoziția nr.2187 din 29 octombrie 2003, emisă de Primarul

municipiului Timișoara, a constatat că reclamantele  își legitimează calitatea

de persoane îndreptățite conform Legii nr.10/2001 și a obligat Primarul

municipiului Timișoara să soluționeze notificarea nr.186/2001, în condițiile

art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, cu referire la H.G. nr.498/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin

dispoziția nr.2187 din 29 octombrie 2003, s-a respins notificarea formulată de

contestatoare pentru un imobil situat în Timișoara, cu motivarea că

solicitantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și a

dreptului de proprietate.

Din extrasul de carte funciară 14.277 Timișoara, nr.top 16899/XVII, rezultă

însă că imobilul pentru care s-a formulat cererea de restituire a aparținut

contestatoarelor, de la care a fost preluat prin Decretul nr.92/1950. Așadar,

contestatoarele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, conform art.3

lit.a din Legea nr.10/2001.

Reține instanța de fond, că termenul pentru depunerea actelor este de

recomandare, iar în cadrul contestației formulate în baza art.24 alin.7 din

Legea nr.10/2001, pot fi folosite acte ca mijloace de probă.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr.1142 din 26 mai

2004, a respins apelul declarat de Primarul municipiului Timișoara împotriva

acestei hotărâri,  reținând că în mod corect prin sentința apelată s-a

constatat că reclamantele au calitate de persoane îndreptățite, în sensul art.3

alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, și că termenul prevăzut de art.22 din lege

este de recomandare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Primarul municipiului Timișoara,

Primăria municipiului Timișoara și Consiliul local al municipiului Timișoara

care, în declarația de recurs semnată de  primar, invocând art.304 pct.8,9

și 10 C.pr.civ., susțin că termenul  prevăzut de art.22 din Legea

nr.10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare are natura unui termen de

decădere și, după expirarea lui, nu mai pot fi primite acte.

Acest termen a fost prelungit de mai multe ori, și nu ar fi existat vreo

rațiune pentru prelungirea procedurii administrative de acordare a măsurilor

reparatorii, dacă actele doveditoare puteau fi depuse direct în fața instanței,

iar  posibilitatea contestării dispozițiilor implică dreptul instanțelor

judecătorești de a verifica modul în care au fost  respectate prevederile

Legii nr.10/2001, în procedura administrativă. De altfel, O.U.G. nr.10/2003

prevede în mod expres că actele depuse sau invocate după expirarea termenului

prevăzut de lege nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei.

Recursul nu este  întemeiat.

Susținerea recurenților că instanțele de fond și apel, care au stabilit dreptul

reclamantelor prin luarea în considerare și a înscrisurilor depuse după

expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea actelor doveditoare, au

aplicat greșit dispozițiile art.22 din Legea nr.10/2001 și pe cele ale O.U.G.

nr.10/2003, nu este întemeiată.

În mecanismul de  punere în aplicare a Legii nr.10/2001, prima etapă o

reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art.22-26 din

legea republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele

doveditoare este stabilită de art.23 din Legea nr.10/2001 republicată.

Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe

ordonanțe de urgență,  ultima fiind OUG nr.10/2003, iar articolul 23 din

lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005, prevede că actele

doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării

are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii

deciziei sau dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în

etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele

doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, învestită cu acțiunea

întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii

judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa

pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului

judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin

art.21 din Constituție și a  dreptului la un proces echitabil, consacrat

prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art.6 din

Convenția Europeană a  Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un  tratament egal aplicabil părților

implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin

posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a

propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum  și prin dreptul

instanței de  a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a

încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației

de  fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.

Prin  urmare, în prezenta cauză, corect, prin hotărârea

atacată a fost păstrată sentința apelată, pronunțată de instanța de fond cu

luarea în considerare a mențiunilor din cartea funciară nr.14277 partea I-a,

partea  II-a și partea aIII-a, depusă la dosar în completarea extrasului

din aceeași carte funciară, anexat la notificare.

Recurenții au invocat și motivele de recurs prevăzute de art.304

pct.8 și 10 C.pr.civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă

încadrarea în dispozițiile acestui text.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâți a fost respins.