ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 655/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x la data de 23.07.2019 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției - Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ eliberat sub nr. x/17.07.2019 de către Ministerul Justiției, respectiv Ministrul Justiției, președinte al Comisiei de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, precum și a procedurii de selectare a procurorului european desemnat în numele României, aflată în plină derulare, până la data la care instanța de fond se va pronunța cu privire la legalitatea acesteia, precum și obligarea pârâtei, pe calea ordonanței președințiale de a accepta candidatura reclamantei și susținerea interviului în cadrul procedurii de desemnare a procurorului european de Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 86/2019 din 8 august 2019, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității, invocate de pârât prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 86/2019 din 8 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că sunt pe deplin întrunite condițiile cerute de lege pentru suspendarea executării Hotărârii C.S.M. din 23.08.2016. Cu privire la existența cazului bine justificat, a învederat următoarele repere de nelegalitate ale actului administrativ eliberat sub nr. x/17.07.2019: motive ce țin de aplicarea Regulamentului (UE) 1939/2017 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, care are aplicabilitate generală și care este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru, potrivit art. 288 paragraful 2 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene. Astfel, Regulamentul european (art. 16 alin. (1) lit. c) și alin. (2) nu cere numirea efectivă în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor, ci doar dovada deținerii calificărilor necesare pentru numirea în aceste funcții, experiență practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigații financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală. Susține că în acest sens s-a pronunțat și Juriul de selecție însărcinat cu selectarea procurorului șef european, care a apreciat că actele depuse de B., procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă Tribunal, sunt acte ce dovedesc îndeplinirea condiției menționate. Același Juriu de selecție va face selecția definitivă a propunerilor de procurori europeni din partea fiecărui stat membru, Juriu care a admis ca fiind validă candidatura unui alt procuror român cu grad profesional de Parchet de pe lângă Tribunal pentru funcția de procuror european, iar condițiile pentru numirea procurorilor europeni sunt identice cu cele pentru numirea procurorului șef european. În concluzie, din acest punct de vedere, consideră că actul administrativ atacat încalcă Regulamentul (UE) nr. 1939/2017.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai arătat că actul administrativ atacat nu face referire nici la celelalte elemente cerute pentru calificarea în competiție, conform Regulamentului (UE) 2017/1939, cerințe care nici nu sunt menționate în O.U.G. nr. 8/2019 și anume experiența practică relevantă în ceea ce privește investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală, criterii care dacă nu sunt îndeplinite duc la respingerea definitivă a candidaturii de către Juriul de selecție din cadrul Consiliului. Apreciază că se ajunge la concluzia că aceste cerințe nu ar fi necesare, deși Juriul de selecție va face verificarea îndeplinirii tocmai a acestor criterii; or, emitentul actului administrativ nu le-a cerut, ignorând necesitatea îndeplinirii acestora, ceea ce duce din nou la o critică de nelegalitate, de contradicție a actului administrativ atacat cu normele europene din Regulamentul (UE) nr. 1939/2017, dar și a procedurii de desemnare a procurorului european de Statul Român. Astfel, în opinia sa, la acest moment, vechimea de 24 de ani în magistratură, desfășurarea activității la fiecare nivel din Ministerul Public, fără a sări vreo treaptă, demonstrează că a respectat și înțeles dinamica exercitării funcției de procuror, dar și faptul că respectă și îndeplinește cerințele actelor normative europene privind selecția procurorilor europeni (aceleași pentru selecția procurorului șef european) pentru validarea candidaturii sale în procedura de selecție a procurorului european, exercitând această profesie cu bună - credință și profesionalism. Reiterează că îndeplinește condițiile cerute de regulamentul european, aspect care nu are nicio relevanță în contextul adoptării O.U.G. nr. 8/2019, atâta timp cât nu sunt cerute ca și criterii obligatorii pentru calificarea în competiție.

Cu privire la cerința pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că, în prezenta cauză, prejudiciul previzibil, iminent, pe care ar fi nevoită să îl suporte, în ipoteza în care efectele actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019 procedura de selectare a procurorului european nu ar fi suspendată, este pierderea dreptului de a participa la procedura de desemnare a procurorului european de către Statul Român. Or, în mod evident că acesta este un prejudiciu imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ a cărui suspendare o solicită reclamanta, având în vedere că în mod cert până la data la care instanța de contencios se va pronunța (definitiv) cu privire la legalitatea actului administrativ, procedura de desemnare a procurorului european de Statul Român va fi demult finalizată. Ca atare, executarea efectelor actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019 produce efecte păgubitoare excesive în sarcina sa, având în vedere că procedura de desemnare a procurorului european este în plină desfășurare, fiind apropiat momentul finalizării acesteia. În schimb, suspendarea efectelor acestui act nu produce niciun fel de prejudicii Ministerului Justiției, respectiv Comisiei, având în vedere că această procedură este în curs de derulare, este a doua procedură de această natură, iar Parchetul European este o instituție care nu este funcțională la acest moment, nefiind ales nici procurorul șef. Astfel, în ipoteza în care instanța ar dispune suspendarea efectelor actului administrativ 24/41371/17.07.2019, iar ulterior anularea actului, ar fi acceptată la interviu, interviu care se poate finaliza sau nu cu selectarea sa, alături de alți doi candidați. Cu atât mai mult nu există niciun prejudiciu pentru intimată pentru ipoteza în care efectele actului administrativ ar fi suspendate, iar reclamanta nu ar obține calitatea de procuror selectat de Statul Român în vederea desemnării ca și procuror european. În schimb, în ipoteza nesuspendării efectelor actului administrativ nr. 24/41371/17.07.2019, a continuării procedurii de desemnare fără ca să poată să își exercite dreptul de a candida, urmată de ipoteza posibilă a anulării actului administrativ atacat, s-ar crea în mod cert o perturbare a procedurilor ulterioare ce se vor desfășura în fața Juriului de Selecție, respectiv Consiliului.

Cu privire la cererea formulată pe calea ordonanței președințiale de a obliga pârâta la acceptarea candidaturii sale și respectiv la exercitarea dreptului de a susține interviul, recurenta-reclamantă a învederat că motivele susținute anterior profită și acestui capăt de cerere. În plus, a arătat că, urmând anunțul postat pe site-ul Ministerului Justiției, și-a depus candidatura cu ocazia primei proceduri, finalizată în data de 10 aprilie, ocazie cu care a respectat strict condițiile cerute de regulamentul european, dar și condițiile cerute de O.U.G. nr. 8/2019, iar înscrisurile depuse au constituit dosarul de candidatură, dosar ce a fost acceptat de comisia constituită pentru efectuarea procedurii de selecție menționate, în luna martie 2019. În acest context, văzând că prima procedură nu a generat niciun candidat selectat, considerând în continuare că îndeplinește condițiile cerute de actul european, dar și de actul normativ intern, și-a depus din nou candidatura, în considerarea acelorași înscrisuri ce făceau dovada gradului profesional, a vechimii în magistratură, dar și a experienței cerute, precum și a altor înscrisuri încadrate în categoria actelor considerate relevante din anunțul postat pe site-ul Ministerului Justiției. Ulterior i-a fost emis actul administrativ 24/41371/17.07.2019, din care rezultă că emitentul actului administrativ apreciază că nu îndeplinește condiția de grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a o mai intervieva. În concluzie, consideră că adeverințele depuse la dosarul de candidatură, dar și la cererea de chemare în judecată, trimiterile la dispozițiile regulamentului european mai sus menționate, fac dovada aparenței de drept, astfel cum este menționată în cuprinsul procedurii de ordonanță președințială, necesară a se constata de instanța de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 86/2019 din 8 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs incident pârâtul Ministerul Justiției - Comisia de Selecție a Candidaților în numele României pentru Funcția de Procuror European, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor lipsei de interes și de obiect, precum și a inadmisibilitații capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecție pentru lipsa plângerii prealabile.

În motivare, a arătat în esență că, contrar celor reținute de instanța de fond, o suspendare a adresei nr. x/17.07.2019 nu ar putea conduce la valorificarea dreptului reclamantei de a fi selectată în vederea susținerii interviului în fața Comisiei de selecție, întrucât procedura de selecție a candidaților în numele României a fost finalizată, astfel că reclamanta nu mai avea cum să susțină interviul și, prin urmare, nici nu justifica un interes actual pentru a obține suspendarea adresei nr. x/17.07.2019.

De asemenea, a învederat că în ceea ce privește suspendarea procedurii de selecție, în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceasta nu este lipsită de obiect, cu motivarea că reclamanta susține tocmai nelegalitatea întregii proceduri de selecție. Astfel, în cadrul prezentei cereri de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției-Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, nu se putea solicita decât suspendarea procedurii de desemnare de către statul român a candidaților pentru funcțiile de procuror european, reglementată de O.U.G. nr. 8/2019, și nu întreaga procedură de selecție, reglementată de Regulamentul nr. 1939/2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO). În această din urmă procedură sunt implicate și Juriul de selecție și Consiliul Uniunii Europene, astfel că o acțiune având ca obiect suspendarea întregii proceduri trebuia formulată și în contradictoriu cu aceste autorități/instituții, punându-se în discuție inclusiv competența instanțelor naționale de a soluționa o astfel de cerere.

Totodată, consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta-recurentă a invocat nelegalitatea întregii proceduri de selecție, atât timp cât criticile formulate vizează exclusiv nelegalitatea adresei nr. x/17.07.2019. În același sens, a învederat că și plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă are drept unic obiect "revocarea în tot a actului administrativ emis sub semnătura președintelui Comisiei pentru selectarea procurorului european desemnat în numele României, act înregistrat sub numărul x/41371/17.07.2019". Astfel, concluzionează că reclamanta nu a înțeles să solicite pe calea plângerii prealabile nicio măsură (suspendare sau revocare) cu privire la procedura de selecție în ansamblul său, pe cale de consecință, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, capătul de cerere ce privește suspendarea procedurii urmează a fi respins ca inadmisibil.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției - Comisia de Selecție a Candidaților în numele României pentru Funcția de Procuror European a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității) invocat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă îl indică ca fiind incident la începutul cererii de recurs, nu este decât o invocare făcută în mod formal, deoarece nu este susținută și argumentată în fapt și în drept în cuprinsul cererii de recurs.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiției în calitate de Președinte al Comisiei de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european s-a reținut, referitor la candidatura depusă de reclamanta A. pentru selecția candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european, faptul că reclamanta nu îndeplinește condiția deținerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susținute de candidații în numele României pentru funcția de procuror european.

Procedura de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european a continuat prin susținerea interviurilor de către ceilalți candidați selectați, iar potrivit anunțului publicat de Ministerul Justiției la data de 24.07.2019, în urma interviurilor susținute de candidații în numele României pentru funcția de procuror european la datele de 9 iulie, respectiv 23 iulie 2019, Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, în urma deliberărilor, a selectat următorii candidați: domnul C., domnul D. și domnul E., candidați incluși în lista cu trei candidaturi care va fi înaintată Consiliului Uniunii Europene.

Susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalității actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanței de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranșeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenței condiției cazului bine justificat.

Astfel, Ordonanța de urgență nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) prevede la art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019 că "Își pot depune candidatura procurori sau judecători cu minimum 15 ani vechime în funcția de procuror sau judecător, cu grad de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv cu grad de curte de apel, și care dispun de experiență practică relevantă în sistemul judiciar românesc".

Adresa nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiției în calitate de Președinte al Comisiei de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european prin care s-a reținut, referitor la candidatura depusă de reclamanta A. pentru selecția candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european, faptul că reclamanta nu îndeplinește condiția deținerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susținute de candidații în numele României pentru funcția de procuror european, a fost emisă făcându-se aplicarea dispoziilor legale anterior menționate.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, aparența de legalitate a adresei nr. x/17.07.2019 și a procedurii de selecție a candidaților desemnați în numele României pentru funcția de procuror european este confirmată de neîndeplinirea de către aceasta a condiției prevăzute de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, respectiv a condiției de a deține funcția de procuror cu grad de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest sens, s-a reținut și de către instanța de fond, fără ca recurenta-reclamantă să aducă critici referitoare la acest aspect hotărârii instanței de fond, că prin adresa nr. x/10.07.2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, ca și prin adresa nr. x/10.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție se arată că doamna procuror A., delegată în funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție din data de 01.01.2019, deține în prezent gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și nu a obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în urma unui concurs de promovare, conform art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nefiindu-i recunoscut acest grad nici prin hotărâre judecătorească sau prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, potrivit adresei nr. x/05.07.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, doar pe perioada delegării în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, doamna procuror A. are gradul profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate susținut de către recurenta-reclamantă potrivit căruia aparența de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare o solicită este determinată de aplicabilitatea directă a Regulamentului (UE) nr. 2017/1939 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European, obligatoriu în toate elementele sale pentru fiecare stat membru și de necesitatea respectării supremației dreptului Uniunii Europene, Regulamentul menționat neprevăzând condiția deținerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție implică examinarea fondului cauzei pentru a se stabili dacă, într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) sunt contrare prevederilor Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).

Oricum, la o analiză sumară a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, se constată că acestea le corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. c) din Regulamentului (UE) 2017/1939 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), potrivit cărora "Fiecare stat membru desemnează trei candidați pentru funcția de procuror european din rândul candidaților … care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective și care dispun de experiența practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală", or, în mod neîndoielnic, condiția deținerii calificărilor necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor în România este îndeplinită de către procurorii cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, nici susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia Juriul de selecție însărcinat cu selectarea procurorului șef european a apreciat că actele depuse de B., procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă Tribunal, sunt acte ce dovedesc îndeplinirea condiției referitoare la deținerea calificărilor necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul parchetelor din România nu este de natură să contureze o aparență de nelegalitate a adresei nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiției și a procedurii de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, deoarece este o apreciere referitoare la o altă procedură de selecție, a procurorului șef european, care nu este aplicabilă în cauză și care nu a fost derulată de către pârâtul din prezenta cauză dedusă judecății.

Nu în ultimul rând, faptul că actul administrativ contestat nu ar face referire și la celelalte elemente cerute pentru calificarea în competiție conform Regulamentului (UE) 2017/1939, nu prezintă relevanță în contextul analizei aparenței de nelegalitate a acestuia, având în vedere că, prin adresa nr. x/17.07.2019, s-a indicat motivul pentru care reclamanta nu a mai fost selectată pentru a participa la interviurile susținute de candidații în numele României pentru funcția de procuror european, respectiv neîndeplinirea de către aceasta a condiției deținerii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că analiza celorlalte condiții cerute pentru selecție nu mai era necesară.

Analizând condițiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce privește cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat în mod întemeiat de către instanța de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparență de nelegalitate suficient de concludentă.

În consecință, în mod judicios a constatat prima instanță inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru același raționament aplicabil cererilor de suspendare formulate în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 capătul de cerere având ca obiect cererea de ordonanță președințială este apreciat de Înalta Curte ca nefondat, pentru neîndeplinirea condițiilor cumulate prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de art. 997 C. proc. civ. și anume condiția neprejudecării fondului cauzei și condiția existenței în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins vătămat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 997 alin. (5) C. proc. civ.

Conform art. 997 alin. (5) "Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

Înalta Curte apreciază, prin "pipăirea fondului", că în prezenta cauză reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, în contextul în care, astfel cum s-a arătat anterior, reclamanta nu a fost chemată la interviul în fața Comisiei de selecție ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2019, aparența dreptului fiind așadar în favoarea pârâtului.

De asemenea, este evident că în situația în care s-ar admite cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului să accepte candidatura reclamantei și susținerea interviului în cadrul procedurii de desemnare a procurorului european de către Statul Român, soluția s-ar concretiza într-o măsură definitivă, care presupune realizarea definitivă a fondului dreptului pretins. Astfel, nu s-ar putea dispune doar acceptarea provizorie a candidaturii reclamantei în cadrul procedurii de selecție a procurorului european și susținerea provizorie a interviului de către aceasta, până la data la care instanța de fond se va pronunța asupra legalității procedurii de selecție contestate, fapt ce ar contraveni dispozițiilor legale ce guvernează procedura ordonanței președințiale.

Astfel, contrar susținerilor recurentului-pârât, în mod corect a reținut instanța de fond că se impunea respingerea excepției lipsei de interes a cererii privind suspendarea executării actului nr. 24/41371/17.07.2019, având în vedere că reclamanta justifica un interes personal, legitim, născut și actual în formularea cererii în contencios administrativ în vederea suspendării executării adresei nr. x/17.07.2019 emisă de Ministrul Justiției, deoarece această măsură ar fi putut conduce la valorificarea dreptului său pretins vătămat, acela de a fi selectată în vederea susținerii interviului în fața Comisia de selecție a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european, cu atât mai mult cu cât, candidații propuși de către România nu fuseseră încă numiți de către Consiliul Uniunii Europene.

Înalta Curtea apreciază ca valide și considerentele pentru care instanța de fond a constatat că solicitarea privind suspendarea procedurii de selecție nu era rămasă fără obiect, atâta timp cât, contrar susținerilor recurentului-pârât, reclamanta a susținut tocmai nelegalitatea întregii proceduri de selecție a candidaților desemnați de Ministrul Justiției în numele României în vederea numirii în funcția de procuror european, cu referire la etapa națională a procedurii, învederând, printre altele, motive de nelegalitate ce țin de preeminența aplicării Regulamentului (UE) 1939/2017 al Consiliului de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European și a condițiilor de selecție prevăzute de acesta, în raport de legislația națională adoptată în acest sens și de procedura de selecție derulată în consecință.

Înalta Curte, cu privire la solicitarea și argumentele aduse în susținerea inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecție pentru lipsa plângerii prealabile reține că potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. De menționat faptul că prevederile C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în completarea normelor speciale (care nu dispun în sens contrar) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Ca atare, se poate observa faptul că voința legiuitorului a fost în sensul că interesul procesual nu mai este unul public, ci unul privat, mai precis al celui în favoarea căruia se recunoaște dreptul de a-l invoca. Principiul este aplicabil în ambele situații, respectiv când actul administrativ este atacat de către beneficiarul său ori de către terț. Diferența apare doar în privința termenului în care se impune a se acționa în procedura recursului administrativ, în concret de momentul de la care acesta începe să curgă. Or, în speța de față, recurentul-pârât nu a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea procedurii de selecție pentru lipsa plângerii prealabile prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, ceea ce atrage sancțiunea decăderii.

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. și pârâtul Ministerul Justiției - Comisia de Selecție a Candidaților în numele României pentru Funcția de Procuror European împotriva sentinței nr. 86/2019 din 8 august 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.