ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 24/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 19 septembrie 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., Asocierea C. S.R.L. - D. și C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1272, art. 1284, art. 1345, art. 1516 și art. 1856 C. civ.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A.; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L.; a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei interes.

Prin sentința civilă nr. 5342 din 2 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, acțiunea; a obligat-o pe pârâta Asocierea C. S.R.L. - D. la plata către reclamantă a sumei de 2.552.204,05 RON și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 53.044,68 RON; a respins, ca inadmisibil, primul capăt de cerere și ca neîntemeiate, celelalte cereri.

Împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 și a sentinței primei instanțe, C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepției lipsei calității procesuale pasive și excepției lipsei de interes, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 47l/A din 7 martie 2017, Curtea de Apel București

, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins, ca nefondat, apelul declarat de aceeași parte împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015; a admis apelul declarat de aceeași parte împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a obligat-o pe pârâta Asocierea C. S.R.L. - D. la plata către reclamantă a sumei de 1.410.677,48 RON și a cheltuielilor de judecată în cunatum de 41.529,41 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva deciziei instanței de apel, E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin decizia nr. 5146 din 4 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.) împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 575/A din 2 aprilie 2019, Curtea de Apel București

, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă

C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de rejudecare a apelului, C. S.A., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, recurenta a relatat istoricul litigiului, după care a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1286-1288 C. civ.

Astfel, autoarea recursului a arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că actul adițional nr. x din 10 aprilie 2014 la contractul de subantrepriză nu putea produce efectele invocate de această parte.

În urma evocării raporturilor contractuale dintre părți, titulara recursului a susținut că E. S.R.L. nu a făcut dovada acceptării exprese a stipulației pentru altul și ajungerii acceptării la recurentă.

Așadar, corespondența purtată între părți reprezintă cel mult o simplă acceptare a unui drept, neavând natura unei acceptări a stipulației pentru altul. De altfel, E. S.R.L. a încercat să demonstreze că actul adițional nr. x are natura unei stipulații pentru altul abia la momentul introducerii acțiunii, susține recurenta.

S-a învederat că E. S.R.L nu a acționat, la data încheierii actului adițional nr. x, în sensul acceptării acestuia în conformitate cu art. 1286 alin. (2) C. civ.

În acest context, autoarea recursului a subliniat că reclamanta nu se putea prevala de irevocabilitatea stipulației pentru altul, întrucât aceasta din urmă nu a făcut dovada transmiterii acceptării stipulației până la data încheierii actului adițional nr. x, nefiind astfel respectate condițiile impuse de art. 1286 alin. (2) C. civ.

Recurenta a mai susținut că instanța de rejudecare a apreciat în mod nelegal că adresa din 17 iunie 2014 emană de la reprezentantul legal al recurentei.

În acest sens, a învederat că adresa din 17 iunie 2014 a fost semnată de o persoană care nu avea atribuții și nici mandat din partea recurentei, neputând astfel produce efecte față de această parte.

Autoarea recursului a subliniat că instanța de rejudecare a apreciat în mod nelegal că nu se impune analizarea susținerilor sale întemeiate pe dispozițiile art. 1288 C. civ.

În concret, a arătat că efectele stipulației pentru altul nu pot fi analizate numai din perspectiva art. 1286 C. civ.. Astfel, recurenta a învederat că incidența instituției revocării nu poate fi analizată înainte și independent de lămurirea împrejurării dacă la data revocării mai exista o stipulație pentru altul.

Or, în condițiile în care, începând cu 10 aprilie 2014, contractul de subantrepriză nr. 21490T din 19 mai 2011 a fost modificat, în sensul înlocuirii subcontractantului (stipulantului) pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale și au fost reziliate toate actele adiționale, recurenta nu mai putea fi obligată la plata facturilor către E. S.R.L. Aceasta deoarece, indiferent de acceptarea sau nu a stipulației pentru altul, stipulația nu mai era validă începând cu 10 aprilie 2014.

După evocarea unor considerații teoretice referitoare la art. 1288 C. civ., recurenta a susținut că promitentul poate opune beneficiarului orice excepție care derivă din relația sa contractuală cu stipulantul.

Recurenta a mai arătat că, din moment ce stipulantul F. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile sale contractuale, neexecutare care a condus la încetarea raporturilor contractuale dintre aceste părți, recurenta putea opune beneficiarului neexecutarea obligațiilor contractuale de către stipulant, indiferent dacă beneficiarul a acceptat sau nu stipulația pentru altul.

În final, autoarea recursului a conchis că beneficiarul va trebui să suporte încetarea dreptului său ca urmare a desființării contractului care cuprinde stipulația pentru altul.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatelor la 25-26 noiembrie 2019 .

Intimata B. S.A. a depus întâmpinare la 12 decembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a susținut că soluția de admitere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat în autoritatea de lucru judecat, motiv pentru care recursul a fost declarat în mod eronat și în contradictoriu cu această parte.

Intimata E. S.R.L. a depus întâmpinare la 20 decembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinările au fost comunicate recurentei la 6 ianuarie 2020, care a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata E. S.R.L. la 16 ianuarie 2020, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 22 septembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Astfel, instanța supremă constată că, în realitate, recurenta critică modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, prin interpretarea probatoriului administrat (în special a actelor adiționale nr. x/10.04.2014 și nr. y/01.07.2014) și a clauzelor contractului de subantrepriză nr. x/19.05.2011, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate a deciziei atacate, prin care să arate în ce fel au fost aplicate greșit dispozițiile de drept material ale art. 1286 și art. 1288 C. civ.

De alfel, recurenta critică expres modul în care instanța a reținut ca dovedită acceptarea expresă de către E. S.R.L. a stipulației pentru altul și a comunicării acesteia către recurentă, făcând remarci cantonate la valoarea probatorie pe care însăși recurenta a atribuit-o respectivei comunicări, spre deosebire de reținerile instanței de apel, prin urmare criticile privesc aspecte factuale ale cauzei, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

Tot o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, o reprezintă și cea privind valoarea probatorie atribuită de instanța de apel adresei nr. x/17.06.2014, recurenta urmărind reevaluarea situației de fapt în vederea impunerii viziunii sale asupra circumstanțelor cauzei.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situației de fapt.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Ultima critică a recurentei, deși grefată pe aplicarea greșită a art. 1286 și art. 1288 C. civ., urmărește tot repunerea în discuție a aspectelor factuale ale cauzei, respectiv stabilirea întinderii în timp a efectelor contractului dintre recurentă și E..

Susținerile recurentei din punctul de vedere exprimat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că a prezentat situația de fapt pentru a se înțelege modul în care instanța de apel a făcut aplicarea art. 1286 și art. 1288 C. civ., nu pot fi primite cât timp recurenta, prin criticile formulate, nu a prezentat modalitatea greșită în care instanța de apel a făcut aplicarea respectivelor norme de drept la starea de fapt recunoscută, ci a urmărit reinterpretarea probatoriului în vederea stabilirii unei alte situații de fapt asupra căreia să se facă aplicarea dispozițiilor menționate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind antamate exclusiv aspecte factuale ale cauzei, rezultă că motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidentă sancțiunea nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva deciziei civile nr. 575/A din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de lider al Asocierii C. S.R.L. - D., împotriva deciziei civile nr. 575/A din 2 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.