ÎCCJ, decizie (scj.ro #150102)

Stipulația pentru altul. Revocarea stipulației. Condiții și efecte din perspectiva dispozițiilor art. 1286 alin. (2) din Codul civil

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : contract de subantrepriză

stipulația pentru altul

acceptarea stipulației

C. civ., art. 1284, art. 1286 alin. (2), art. 1287

C. proc. civ., art. 425 lit. b), art. 430, art. 488 pct. 6

A.

Potrivit art. 1284 alin. 2 C. civ., prin efectul stipulației beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. civ., stipulația poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent.

Acceptarea stipulației nu este prevăzută ca o condiție de validitate, pentru că, în lipsa acceptării, se consideră, potrivit dispozițiilor art. 1286 alin. 1 C. civ., că dreptul terțului beneficiar nu a existat niciodată, însă principala consecință a acceptării o constituie consolidarea dreptului său cu privire la prestația ce face obiectul stipulației.

O dată solicitată executarea prestației, este îndeplinită și condiția privind acceptarea acesteia, iar terțul beneficiar poate utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziție orice creditor pentru realizarea dreptului său.

B.

Revocarea stipulației pentru altul în modalitățile prevăzute de art. 1287 C. civ. este posibilă cât timp acceptarea acesteia nu a ajuns la stipulant sau promitent, astfel cum rezultă din prevederile art. 1286 alin. 2 C. civ.

Astfel, momentul de la care se produc efectele acceptării de către terțul beneficiar este esențial pentru a se stabili data de la care stipulația pentru altul este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5146 din 4 decembrie 2018

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile stipulației pentru altul prevăzute de art. 1284 C. civ., iar actul adițional nr. 20/10.04.2014 la contractul de subantrepriză nu a fost depus la dosar.

Referitor la capătul 1 de cerere, prin încheierea de ședință din 30.01.2015 s-a admis excepția inadmisibilității întrucât reclamanta avea la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, aceasta fiind formulată chiar prin capătul 2 de cerere. Față de acest aspect primul capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil.

Prima instanță a respins cererea formulată împotriva societății B. SRL ca neîntemeiată, întrucât actul adițional nr. 3 la contractul de subantrepriză este încheiat de Asociere, și nu de societatea din România, în mod individual.

Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2016, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității apelului, invocată de către intimata-reclamantă SC D. SRL, pentru motivele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

Prin încheierea de ședință din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale a intimatei Metrorex SA, invocată de această parte prin întâmpinare, pentru considerentele cuprinse în această încheiere.

Prin aceeași încheiere instanța a încuviințat apelantei-pârâte administrarea probei cu înscrisuri, respectiv: fișa postului directorului de proiect E., semnatarul adresei nr. 687/17.06.2014 și prezentarea unei situații a facturilor emise până la data de 10.04.20914 în legătură cu derularea contractului de vânzare-cumpărare și prestări servicii încheiat cu F. SRL.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B. SRL București, în nume personal și în calitate de lider al Asocierii B. SRL - C. & CO.KG, împotriva sentinței civile nr. 5342 din 2 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC  D. SRL (fostă A. SRL), pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A fost obligată pârâta asocierea B. SRL - C. & CO.KG la plata către reclamantă a sumei de 1.410.677,48 lei, iar pârâta asocierea B. SRL - C. & CO.KG a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 41529,41 lei cheltuieli de judecată în fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că este neîntemeiat primul motiv de apel prin care s-a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece obligația Asocierii de a achita reclamantei anumite sume de bani a încetat în data de 10.04.2014, ca urmare a încheierii actului adițional nr. 20 la contractul de subantrepriză.

Astfel, instanța de apel a reținut că apelanta-pârâtă și-a asumat, în baza actului adițional nr. 3, obligația de a achita prețul materialelor furnizate de către SC A. SRL, pentru subantreprenorul său SC F. SRL, împrejurare valorificată de către reclamantă din perspectiva prevederilor art. 1284 C. civ.

În cadrul raportului juridic, se justifică din punct de vedere procesual soluționarea litigiului în contradictoriu cu această entitate juridică, așa încât dezlegarea dată de către prima instanță în legătură cu această excepție este temeinică și legală.

Referitor la cea de a doua critică, cu privire la excepția lipsei de interes, s-a constatat că argumentul adus privește lipsa de legitimitate, dar și a caracterului născut și actual al interesului, față de înscrierea intimatei D. la masa credală a Societății F. cu suma solicitată prin prezenta acțiune.

În legătură cu aceste aspecte, instanța de apel a argumentat că reclamanta valorifică în susținerea cererii sale calitatea sa de furnizor de materiale în cadrul proiectului ce a făcut obiectul contractului de subantrepriză, actul adițional nr. 3, precum și instituția juridică a stipulației pentru altul, reglementată de prevederile art. 1284 C. civ. Împrejurarea potrivit căreia acest vânzător încearcă recuperarea prețului de la cumpărător în baza contractului de vânzare-cumpărare, în cadrul procedurii insolvenței, nu este de natură a lipsi de interes acțiunea pendinte, atât timp cât cererea intimatei-reclamante nu a fost satisfăcută până la acest moment prin plata creanței D.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a considerat că tribunalul nu a avut în vedere caracterul subsidiar al cererii formulate în contradictoriu cu B. SRL și Asocierea B. SRL - C. & CO.KG și a omis să analizeze cererea prin care reclamanta D. a solicitat, în principal, obligarea pârâtei Metrorex SA la plata prețului, în temeiul art. 1856 C. civ., dar și în temeiul instituției îmbogățirii fără justă cauză. Această critică a fost respinsă ca nefondată, întrucât, prin încheierea din data de 30 ianuarie 2015, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Metrorex SA. Drept urmare, în raport de natura excepției și în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., instanța nu mai putea cerceta fondul pricinii, în legătură nemijlocită cu cele două temeiuri de drept evocate de apelantă. În plus, astfel cum în mod corect s-a susținut de către intimata-pârâtă Metrorex SA, cererea de apel nu a criticat soluția pronunțată de către prima instanță în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Metrorex SA, astfel încât este exclusă analiza pe fond a cererii.

Instanța de apel a constatat că sunt întrunite toate condițiile necesare pentru a se reține existența stipulației și a statuat că între A. și Societatea F. exista raportul juridic obligațional în baza căruia F., în calitate de cumpărător, era ținută să achite A. prețul betonului furnizat de vânzătoare.

De asemenea, între Societatea F. și Asociere exista un raport de obligații, în baza contractului de subantrepriză, care impunea ca Asocierea să achite către F. prețul lucrărilor efectuate. În aceste condiții, la raportul obligațional născut între promitenta Asociere și stipulanta F., se adaugă, prin clauza în discuție, raportul dintre promitenta Asociere și terțul beneficiar A., convenția prevăzând în mod cert și neîndoielnic nașterea în patrimoniul intimatei-reclamante a dreptului de a încasa contravaloarea facturilor de la Asociere.

Cu toate acestea, prin actul adițional nr. 20/10.04.2014 la contractul de subantrepriză a fost revocată stipulația, cu acordul explicit al stipulantei F., părțile adiționalului prevăzând, în mod explicit, să rezilieze toate Actele adiționale la Contractul de subantrepriză 2149OT/19.05.2011 ce cuprind clauze privind plata directă de către B. SRL către diverși furnizori, prestatori sau subantreprenori ai SC F. SRL, precum și orice contract de cesiune, convenție de ordonanțare sau orice înțelegere verbală sau scrisă în vederea cesionării diverselor sume de bani pentru plata directă a diverse sume de bani direct de către B. SRL către diverși furnizori, prestatori sau subantreprenori ai SC F. SRL. Drept urmare, în cauză a operat o revocare a stipulației cu respectarea prevederilor art. 1287 alin. (1) și (2) C. civ.

Efectele acestei manifestări de voință nu afectează, însă, dreptul terțului beneficiar de a încasa de la promitent contravaloarea facturilor emise anterior revocării. Această concluzie se impune raportat la împrejurarea potrivit căreia clauza ce cuprinde stipulația face referire la facturi emise, încorporând astfel toate creanțele pe care reclamanta avea a le încasa de la F. la data revocării, cuprinse în facturile emise, independent de data scadenței acestora. O interpretare în sens contrar ar invalida, în mod nelegal, natura originară a dreptului născut în patrimoniul terțului beneficiar, dar și faptul că acest drept rezultat din contractul în folosul unei terțe persoane aparține terțului beneficiar, iar nu stipulantului. În acest context, nu are relevanță data scadenței acestor facturi întrucât existența creanței nu trebuie confundată cu exigibilitatea sa. În consecință, potrivit centralizatorului depus de către intimata-reclamantă la dosarul cauzei, Curtea a reținut că întinderea obligației promitentului privește suma de 1.410.677,48 lei, iar nu întreaga sumă pretinsă de către intimata-reclamantă D.

Instanța de apel a înlăturat apărările intimatei-reclamante D. SRL, privind invalidarea efectelor revocării cuprinse în acest act adițional, și a reținut că tribunalul a dat o interpretare greșită adresei nr. 687/17.06.2014. Astfel, actul adițional nr. 20 din 10.04.2014 exprimă în mod neechivoc voința părților contractului de subantrepriză de a înceta obligația de plată a antreprenorului către furnizorii F.

Faptul că, ulterior revocării stipulației, F. a solicitat Asocierii să fie de acord cu ordonanțări de plată privind sume datorate reclamantei nu are semnificația revenirii asupra celor convenite prin actul adițional nr. 20, atât timp cât actele și lucrările dosarului nu au probat un acord de voință al ambelor părți în acest sens. De altfel, ordonanțarea de plată din data de 20.05.2017, depusă de către intimata-reclamantă D. la dosarul de apel, privește facturi anterioare actului adițional nr. 20 și specificau faptul că nu intră sub incidența actului adițional nr. 20.

În aceeași măsură, arată instanța de apel, adresa nr. 687, emisă la data de 17.06.2014 de către directorul de proiect din partea Asocierii B. - C., E., nu poate fi interpretată în sensul că suplinește un acord de revenire la efectele contractului în folosul unei terțe persoane. Din cuprinsul fișei postului acestuia au fost identificate doar atribuții privind activitatea de administrare a bugetului proiectului, fără însă a se putea reține calitatea de reprezentant legal al Asocierii și nici existența unui mandat aparent în ceea ce privește încheierea unei convenții de natura celei cuprinse în actul adițional nr. 3.

Pe de altă parte, astfel cum s-a probat de către apelanta-pârâtă, la data de 01.07.2014 a fost încheiat actul adițional nr. 21 la contractul de subantrepriză, prin care Asocierea și F. au convenit în sensul vădit contrar celor afirmate de către intimata-reclamantă, stipulând în art. 7 faptul că, ”începând cu data de 01.07.2014 rămân reziliate conform art. 3 din actul adițional nr. 20/10.04.2014 toate actele adiționale la contractul de subantrepriză ce cuprind clauze privind plata directă către furnizori, prestatori sau subantreprenori ai SC F. SRL, precum și orice contract de cesiune, convenție, ordonanțare sau orice înțelegere verbală sau scrisă în vederea cesionării diverselor sume de bani pentru plata directă a diverse sume de bani direct de către B. SRL către diverși furnizori, prestatori sau subantreprenori ai SC F. SRL”.

În același sens, instanța de apel a constatat întemeiată apărarea apelantei-pârâte, potrivit căreia plata sumei specificate în adresă depindea de îndeplinirea mai multor condiții care priveau desfășurarea raporturilor dintre Metrorex și B. SA, dar și dintre F. și B., astfel încât nu se poate atribui acestei adrese valoarea unui acord exprimat de Asociere în sensul revenirii la efectele actului adițional nr. 3.

S-a apreciat că adresa nr. 18147/16.07.2014 prin care F. solicita apelantei-pârâte ordonanțarea sumei în litigiu nu reprezintă o revenire la raporturile juridice izvorâte din actul adițional nr. 3, întrucât nu există exprimat în legătură cu aceasta acordul de voință al promitentului.

S-a constatat întemeiată cererea reclamantei numai cu privire la o parte din suma pretinsă pe calea acțiunii, respectiv 1.410.677,48 lei, situație în raport cu care instanța de apel a stabilit că valoarea cheltuielilor de judecată în fond datorate reclamantei este de 41.529,41 lei, din care 23.816,95 lei reprezintă onorariu avocat, iar 17.711,77 lei reprezintă taxă judiciară de timbru.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea recurată nu este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ., deoarece nu cuprinde apărările părților, expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Criticile recurentei au vizat, în concret, lipsa motivelor de fapt și de drept, reiterându-se situația de fapt în raport de aprecierea probelor administrate în cauză, respectiv ignorarea rolului managerului de proiect desemnat de către Asociere în contextul emiterii adresei nr. 687/17.06.2014, interpretarea greșită a acestei adrese, astfel încât se impune sub aspectele prezentate raportate la probele administrate în cauză, casarea parțială a deciziei.

De asemenea, recurenta a învederat că instanța de apel nu a expus în mod clar probele care au întemeiat soluția pronunțată.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea  regulilor de procedură, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, instanța de apel a pronunțat decizia, printre altele, întemeindu-se pe aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părților, menționând în acest sens dispozițiile art. 174 alin. 1 și alin. 2 și art. 14 alin. 5 și 6 C. proc. civ. În acest context, recurenta a invocat adresa nr. 687/17.06.2014 și a criticat faptul că instanța de apel nu a reținut calitatea de reprezentant al Asocierii și nici existența unui mandat aparent în ceea ce privește încheierea unei convenții de natura celei cuprinse în actul adițional nr. 3, în condițiile în care problema mandatului aparent nu a fost adusă în discuția părților.

Or, o concluzie asupra îndeplinirii condițiilor legale privind existența mandatului aparent presupune administrarea și analiza unui probatoriu complex, cerințe neîntrunite în speță, fiind încălcat, totodată, și principiul contradictorialității.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 1284 și urm. C. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a susținut, în esență, că revocarea stipulației pentru altul în termenii prevăzuți art. 1287 C. civ. este permisă în condițiile art. 1286 alin. 2 C. civ., respectiv numai până la momentul acceptării acestuia de către terțul beneficiar.

Recurenta a mai arătat că stipulația stabilită prin actul adițional nr. 3/2012 este irevocabilă, instanța de apel a statuat corect întrunirea condițiilor prevăzute de stipulația pentru altul, dar a apreciat greșit că a operat revocarea acesteia prin actul adițional nr. 20/10.04.2014 la contractul de subantrepriză, potrivit dispozițiilor art. 1287 alin. 1 și alin. 2 C. civ., deoarece actele adiționale perfectate între stipulant și promitent ulterior și în legătură cu executarea contractului de subantrepriză nu pot genera efecte asupra dreptului dobândit de recurentă în calitate de terț beneficiar.

În continuare, recurenta a susținut caracterul irevocabil al stipulației în considerarea documentelor existente la dosarul cauzei - părțile aplicând mecanismul prevăzut de actul adițional nr. 3 și ulterior semnării actului adițional nr. 20/2014 dar și ulterior actului adițional nr. 21/01.07.2014 - F. instruind în mod expres pârâta să efectueze plata sumei de 2.552.204,05 către recurentă.

În opinia recurentei același raționament și, pe cale de consecință, un tratament juridic similar trebuie aplicat și adreselor nr. 687/17.06.2017 și nr. 18147/16.07.2014, precum și oricăror altor documente similare care ar putea proveni de la stipulant sau de la promitent în condițiile irevocabilității stipulației.

Dat fiind mecanismul agreat de părți, sumele datorate recurentei se impun a fi achitate în mod direct de către Asocierea B. SRL, cu consecința că recurenta este îndreptățită să solicite plata sumei de 2.552.204,05 lei.

Prin urmare, a concluzionat recurenta că instanța de apel a nesocotit principul irevocabilității  stipulației în favoarea unei terțe persoane, potrivit căruia angajamentul dintre stipulant și promitent rămâne valabil față de terțul beneficiar până la îndeplinirea integrală față de acesta din urmă a obligațiilor asumate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Metrorex SA, această intimată a susținut că între recurentă și Societatea Metrorex SA nu există nicio obligație legală, că între subantreprenor și recurentă a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1856 C. civ. și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, intimata a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1856 C. civ., iar în cauză singurul raport juridic în baza căruia sunt solicitate pretențiile reclamantei este contractul de vânzare-cumpărare nr. 28 din 07.02.2012.

În opinia acestei intimate, în temeiul art. 1856 C. civ., reclamanta trebuia să se îndrepte împotriva Societății F. SRL în vedere executării obligațiilor contractuale izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare nr. 28 din 07.02.2012.

Astfel, având în vedere că și-a îndeplinit obligațiile izvorâte din contractul nr. 20 din 14.04.2011, obligarea sa la plata sumei cerute de reclamantă reprezintă o plată nedatorată.

De asemenea, intimata a solicitat să se ia act că împotriva societății F. SRL s-a deschis procedura insolvenței în dosarul nr. x/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, așa încât reclamanta își poate valorifica creanța în regimul prevăzut de art. 161 și urm. din Legea nr. 85/2014.

Pe de altă parte, intimata a precizat că reclamanta s-a înscris la masa credală a debitoarei Societății F. SRL cu suma de 3.127.462,88 lei la poziția 37 din tabelul preliminar de creanțe publicat la pagina 14 din Buletinul procedurilor de insolvență nr. 21749/08.12.2014.

În același sens, intimata a susținut că recurenta a uzat de drepturile legale de a se înscrie la masa credală și în mod abuziv - ulterior admiterii cererii debitorului de deschidere a insolvenței împotriva acestuia - recurenta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, eludând dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Față de argumentele expuse, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a motivat în fapt și în drept hotărârea în rigorile prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât instanța de apel a respectat principiul contradictorialității punând în discuția părților toate chestiunile de fapt și de drept în limitele învestirii cu motivele de apel.

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., intimata a arătat că - conform susținerilor recurentei - stipulația pentru altul devine irevocabilă de la momentul ajungerii acceptării la stipulant sau la promitent.

Or, în cauză, recurenta nu a făcut dovada acceptării exprese a stipulației pentru altul și ajungerii acesteia la societatea Metrorex SRL.

Astfel, adresele și email-urile menționate de recurentă nu pot avea natura acceptării stipulației pentru altul.

Sub acest aspect, intimata a învederat că recurenta a încercat să demonstreze natura juridică a actului adițional nr. 3 ca fiind o stipulație pentru altul de abia la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Recurenta nu a întreprins niciun demers juridic împotriva actelor adiționale nr. 20/10.04.2014 și nr. 21/01.07.2014 prin care au fost revocate toate actele adiționale la contractul de subantrepriză ce cuprind clauze privind plata directă de către Societatea B. SRL către diverși furnizori, prestatori sau subantreprenori ai Societății F. SRL.

Intimata a mai arătat, în esență, că instanța de apel în mod corect a reținut că actul adițional nr. 20/20.04.2014 exprima în mod neechivoc voința părților contractului de subantrepriză de a înceta obligația de plată a antreprenorului către furnizorii Societatea F. SRL.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 6 martie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. 4 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 18 septembrie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta SC D. SRL (fostă A. SRL) împotriva deciziei civile nr. 471/A din 7 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă și a fost stabilit termen de judecată, în raport cu art. 493 alin. 7 C. proc. civ.

-

C. Gmbh & Co.Kg și-a asumat obligația fermă către reclamantă de a achita suma de 2.552.204,05 lei, fiind îndeplinite condițiile stipulației pentru altul prevăzute de art. 1284 C. civ.

Ca urmare a admiterii apelului declarat de pârâta B. SRL, în nume personal și în calitate de lider al Asocierii B. SRL - C. & Co.Kg, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul reducerii cuantumului sumei la plata căreia aceasta a fost obligată către reclamantă.

Prin decizia pronunțată, instanța de apel a arătat că sunt întemeiate doar criticile privind modul în care tribunalul a stabilit întinderea obligației de plată a pârâtei ca urmare a aplicării prevederilor art. 1284 C. civ.

Au fost confirmate dezlegările în drept ale primei instanțe potrivit căreia prin actul adițional nr. 3/13.03.2012 la contractul de subantrepriză, Antreprenorul Asocierea B. SRL - C. Gmbh & Co.Kg și F. SRL au convenit ca, începând cu data de 13 martie 2012, facturile emise de reclamanta A. SRL (în prezent D.) să fie achitate de către antreprenorul general, direct reclamantei, mecanismul de plată fiind calificat ca reprezentând stipulație pentru altul.

Instanța de apel a reținut că, prin actul adițional nr. 20 din 10 aprilie 2014 la contractul de subantrepriză, stipulația pentru altul a fost revocată în conformitate cu dispozițiile art. 1287 alin. 1 și 2 C. civ., cu acordul explicit al stipulantei F., fără a fi însă afectat dreptul terțului beneficiar de a încasa de la promitent contravaloarea facturilor emise anterior revocării, ci doar întinderea obligației de plată a pârâtei.

Totodată, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Metrorex și a lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni au fost soluționate prin considerente intrate în puterea lucrului judecat în condițiile în care pârâtele nu au înțeles să declare recurs împotriva hotărârii instanței de apel cu privire la considerentele prin care s-au tranșat aceste aspecte.

În consecință, modul de soluționare a acestor excepții este exclus analizei în recurs, în considerarea dispozițiilor art. 430 alin. 2 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte observă că, în condițiile în care prin apelul pârâtelor nu s-a contestat existența stipulației pentru altul, ci doar cuantumul sumei datorate reclamantei în calitate de terț beneficiar și considerentele instanței de apel potrivit căreia clauza contractuală cuprinsă în actul adițional nr. 3 la contractul de subantrepriză a fost corect calificată de prima instanță ca fiind stipulație pentru altul, în înțelesul art. 1284 C. civ., au dobândit putere de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

Cu aceste precizări, Înalta Curte a reținut că prima critică vizează nelegalitatea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv absența argumentelor de fapt și de drept prin prisma cărora instanța de apel a concluzionat că managerul de proiect nu avea dreptul de a reprezenta Asocierea sau că nu s-a legitimat ca mandatar aparent al acesteia.

Din verificarea considerentelor deciziei recurate rezultă că aceste motive de nelegalitate sunt fondate în condițiile în care instanța de apel arată, în termeni generali, că din cuprinsul fișei postului managerului de proiect reiese că acesta are doar atribuții administrative, fără a se putea reține calitatea de reprezentant al Asocierii sau existența unui mandat aparent pentru încheierea unei convenții. De asemenea, susținerea instanței de apel că din probele administrate în acea etapă procesuală a rezultat că nu au fost aprobate situațiile de lucrări transmise de subantreprenor, în absența unui temei de drept care să justifice înlăturarea apărărilor formulate de reclamantă în această privință, evidențiază faptul că decizia recurată nu respectă exigențele dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind fondat, prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este, de asemenea, fondată, deoarece problema mandatului aparent nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 5 și 6 C. proc. civ., fiind menționată doar în analiza unor probe administrate în cauză, a căror examinare în recurs este exclusă în considerarea specificului acestei căi de atac și a motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constând în aplicarea greșită a prevederilor art. 1286 alin. 2 C. civ., Înalta Curte a reținut că și această critică este fondată.

Potrivit art. 1284 alin. 2 C. civ., prin efectul stipulației beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. civ., stipulația poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent.

Rezultă din analiza acestor dispoziții legale că prin stipulația pentru altul terțul beneficiar dobândește dreptul de a cere executarea prestației direct promitentului, dar acceptarea stipulației nu este prevăzută ca o condiție de validitate, pentru că, în lipsa acceptării, se consideră, potrivit dispozițiilor art. 1286 alin. 1 C. civ., că dreptul terțului beneficiar nu a existat niciodată, însă principala consecință a acceptării o constituie consolidarea dreptului său cu privire la prestația ce face obiectul stipulației.

Odată solicitată executarea prestației este îndeplinită și condiția privind acceptarea acesteia, iar terțul beneficiar poate utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziție orice creditor pentru realizarea dreptului său.

Revocarea stipulației pentru altul în modalitățile prevăzute de art. 1287 C. civ. este posibilă cât timp acceptarea acesteia nu a ajuns la stipulant sau promitent, astfel cum rezultă din prevederile art. 1286 alin. 2 C. civ.

În alți termeni, momentul de la care se produc efectele acceptării de către terțul beneficiar este esențial pentru a se stabili data de la care stipulația pentru altul este irevocabilă, în conformitate cu dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. civ.

O atare analiză nu a fost, însă, efectuată prin decizia recurată, care, examinând conținutul actului adițional nr. 20 din 10 aprilie 2014 la contractul de subantrepriză, a arătat că a operat o revocare a stipulației cu respectarea prevederilor art. 1287 alin. 1 și 2 C. civ.

Prin urmare, apărarea intimatei-pârâte potrivit căreia aceste motive nu au format obiectul judecății în apel a fost înlăturată având în vedere că, prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit că a intervenit revocarea stipulației pentru altul, potrivit art. 1287 alin. 1 și 2 C. civ., iar critica recurentei vizează tocmai modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale și omisiunea instanței de apel de a examina dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. civ.

În consecință, Înalta Curte a constatat că sunt fondate și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât recursul declarat de reclamanta SC D. SRL a fost admis în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel pentru a verifica, raportat la dispozițiile art. 1286 alin. 2 C. proc. civ. și la caracterul irevocabil al stipulației pentru altul ulterior acceptării de către terțul beneficiar, posibilitatea revocării acesteia potrivit art. 1287 C. civ.