ÎCCJ, decizie (scj.ro #217642)

Stipulația pentru altul. Acțiune în răspundere civilă delictuală formulată de beneficiar împotriva promitentului. Condiții și efecte în raport cu natura juridică a stipulației pentru altul

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acțiune în răspundere civilă delictuală

Contract de vânzare-cumpărare bunuri mobile

Stipulație pentru altul

Principiul disponibilității

C. proc. civ., art. 9, art. 22 alin. (4), art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (2)

C. civ., art. 1284 alin. (2), art. 1350 alin. (3), art. 2023 alin. (6)

Natura juridică a stipulației pentru altul este aceea de excepție de la principiul relativității efectelor contractului, prin aceasta înțelegându-se acea situație juridică determinată de lege în care efectele unui contract se produc și față de alte persoane decât părțile contractante.

Configurată astfel, stipulația pentru altul are ca principal efect pentru beneficiar, conform art. 1284 alin. (2) C. civ., dobândirea de către acesta a dreptului de a cere direct promitentului executarea prestației în favoarea sa, fără a fi necesară intervenția stipulantului în acest demers.

Ca atare, temeiul dreptului beneficiarului de a solicita direct promitentului executarea prestației sau, după caz, plata unor despăgubiri pentru neexecutarea corespunzătoare a prestației, îl constituie tocmai raportul juridic obligațional format între stipulant și promitent cu prilejul încheierii stipulației și acceptării ei de către beneficiar.

Astfel, raportat la mecanismul stipulației și la efectele recunoscute de lege în favoarea terțului beneficiar, ținând cont de obligațiile ce revin judecătorului în virtutea rolului activ, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., în mod corect a statuat instanța de apel că verificarea îndeplinirii condițiilor stipulației pentru altul nu poate avea loc decât pe tărâm contractual, în ciuda indicării explicite a temeiului delictual al cererii de către reclamantă.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143 din 23 mai 2024

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

.

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 09 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. x/121/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. să pună în funcțiune echipamentul liniar cu pivotare 300 m, achiziționat de reclamantă conform contractului IRTDCR 002/27.02.2020, încheiat între reclamantă și C. S.p.a., precum și să plătească reclamantei suma de 141.587 euro (echivalentul a 686.700 RON la cursul valutar de 4,85 ron/euro la 06.11.2020), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantei prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de predare la timp și de punere în funcțiune a utilajului achiziționat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1284-1288 C. civ., art. 1349 și urm. C. civ., art. 1527-1528 C. civ., art. 1530 C. civ.

La data de 09.03.2021, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la temeiul juridic al cererii, arătând că este beneficiara unei stipulații pentru altul, astfel încât are la îndemână o acțiune directă împotriva pârâtei, întemeiată pe răspunderea delictuală.

La termenul din 14.02.2023, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 762.300 lei, valoare care a rezultat din expertiza agricolă administrată în cauză.

Prin sentința civilă nr. 164 din 09 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, Secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta la plata către expertul judiciar D. a sumei de 1825 lei, cu titlu de onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., care a fost respins prin decizia civilă nr. 287/A din 02 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La 12 ianuarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/121/2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 02 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Galați, Secția a II-a civilă, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței nr. 164/29.06.2023 a Tribunalului Galați și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia atacată este nemotivată sub aspectul unei înțelegeri corecte a cauzei, instanța de apel preluând motivele reținute de prima instanță, fără a realiza o cercetare proprie a temeiurilor juridice invocate și fără a arăta argumentele proprii în susținerea caracterului neîntemeiat al criticilor formulate.

În continuare, cu referire la motivele reținute de prima instanță, recurenta a arătat că prevederea cuprinsă în art. 5.10 din contract a fost calificată drept un mandat acordat pârâtei de vânzătoarea din Italia, fără a se indica probele pe care se fundamentează această calificare și cu ignorarea contraargumentelor expuse de reclamantă referitor la acest aspect și a declarației reprezentantului pârâtei asupra naturii raporturilor dintre societatea pârâtă și cea italiană.

Totodată, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut că partea nu are la îndemână acțiunea în răspundere delictuală, pe care se grefează acțiunea directă formulată de aceasta, în calitate de beneficiar al unei stipulații pentru altul, fără a motiva această concluzie.

Consideră recurenta că, inclusiv în ipoteza în care pârâta a acționat în temeiul unui mandat acordat de societatea din Italia, aceasta avea la îndemână acțiunea directă reglementată de art. 2023 alin. (6) C. civ.

Fiind în prezența unei soluții nemotivate, care denotă înțelegerea precară a obiectului acțiunii și a cauzei acesteia, recurenta consideră că această situație echivalează cu necercetarea fondului și împiedică exercitarea controlului judiciar, fiind de natură să încalce dreptul părții la un proces echitabil.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1284 C. civ., ignorând precizările reprezentantului părții adverse, potrivit cărora aceasta era împuternicită în temeiul unei clauze contractuale să presteze anumite servicii, constând în livrarea și punerea în funcțiune a utilajelor, relația sa comercială cu societatea din Italia având la bază un contract de distribuție.

A mai susținut recurenta că toate condițiile contractuale și post contractuale conduc la concluzia că intimata pârâtă a îndeplinit o obligație proprie, cu atât mai mult cu cât ea însăși nu a invocat niciodată că obligația punerii în funcțiune a utilajului ar fi aparținut furnizorului sau că societatea ar fi acționat în temeiul unui mandat acordat de furnizor.

Ca atare, recurenta consideră că există o prezumție a existenței unui contract între furnizor, în care aceasta este desemnată drept beneficiar al stipulațiilor vânzătorului în sarcina intimatei.

Pe de altă parte, însușirea obligației de către intimată, reiese, în opinia recurentei, din comportamentul acesteia, reprezentanții societății deplasându-se în mai multe rânduri la adresa la care trebuia pus în funcțiune utilajul, în acest scop.

Recurenta invocă, totodată, greșita aplicare a prevederilor art. 2013 raportat la art. 2023 C. civ., arătând că este titulara unei acțiuni directe împotriva persoanei pe care mandatarul și-a substituit-o, respectiv a intimatei pârâte, a cărei răspundere delictuală este dovedită prin probatoriul administrat.

În sfârșit, recurenta invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., arătând că nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii în răspundere delictuală împotriva intimatei pârâte, pe considerentul că partea ar avea la îndemână acțiune în răspundere contractuală, întrucât caracterul subsidiar al acțiunii delictuale în raport cu cea contractuală presupune identitate de părți.

Recurenta subliniază că, în acord cu principiul disponibilității, a ales să se îndrepte împotriva intimatei pârâte pentru despăgubiri, deși nu avea un raport contractual cu aceasta, dovedind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale.

În continuare, recurenta face referiri la probele din dosar care atestă fapta ilicită a intimatei, constând în livrarea cu întârziere și eșecul în punerea în funcțiune a utilajului, ce a determinat producerea unei pagube în patrimoniul celei dintâi, a cărui reparare se solicită în prezentul litigiu.

C. Apărarea intimatei

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea primului și celui de-al doilea motiv de recurs, ca inadmisibile, iar în subsidiar, ca nefondate; cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs a solicitat, în principal, aplicarea sancțiunii decăderii din termenul de modificare a cererii și admiterea excepției inadmisibilității acestui motiv de recurs; în subsidiar, a solicitat respingerea motivului de recurs ca nefondat; cu privire la cel de-al patrulea motiv de recurs a solicitat anularea acestuia; a menționat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 C. proc. civ., conform căruia, „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

În cauza de față, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiate pe răspunderea delictuală, prin intermediul căreia reclamanta A. S.R.L. (în prezent E. S.R.L.), pretinzând că este beneficiara unei stipulații pentru altul, a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la punerea în funcțiune a utilajului achiziționat în baza contractului IRTDCR 002/27.02.2020, încheiat cu o societate italiană, precum și la plata unor despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de punere în funcțiune a utilajului respectiv.

Reținând că temeinicia pretențiilor reclamantei nu se poate verifica decât pe tărâm contractual, faptul că nu s-a făcut dovada stipulației pentru altul, dar și caracterul subsidiar al răspunderii delictuale în raport cu cea contractuală, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Reclamanta critică decizia din apel, susținând, în esență, că nu a fost motivată în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.] și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 1284 și art. 2023 alin. (6) C. civ.].

Prin primul motiv de recurs invocat, recurenta a arătat că decizia atacată este nemotivată sub aspectul unei înțelegeri corecte a cauzei, instanța de apel preluând motivele reținute de prima instanță, fără a realiza o cercetare proprie a temeiurilor juridice invocate și fără a arăta argumentele proprii în susținerea caracterului neîntemeiat al criticilor formulate.

Prealabil, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este invocat formal, cum pretinde intimata pârâtă, ci este dezvoltat într-o manieră care permite încadrarea criticilor în ipoteza normativă a textului de lege menționat.

Procedând la analiza acestora, Înalta Curte reține că susținerile recurentei sunt contrazise de considerentele deciziei recurate, care cuprind analiza criticilor și apărărilor părților privind existența/inexistența unei obligații proprii a pârâtei în legătură cu predarea și punerea în funcțiune a utilajului achiziționat de reclamantă în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu o societate italiană, cu referiri la realitatea faptelor stabilită pe baza probelor administrate în cauză, dar și la prevederile legale care reglementează instituția stipulației pentru altul, respectiv caracterul subsidiar al răspunderii delictuale în raport cu cea contractuală.

Prin urmare, concluzia instanței de apel, în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii pârâtei B. S.R.L. nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate în concret în speță și a dreptului material aplicabil.

Împrejurarea că instanța de apel nu a validat construcția juridică propusă de reclamantă ca fundament al pretențiilor sale, ci a confirmat raționamentul primei instanțe, nu echivalează cu nemotivarea, atâta timp cât în considerentele hotărârii sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate criticile din apel.

Se constată, așadar, că instanța de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă și cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., criticilor pe care reclamanta le-a formulat prin cererea de apel.

În plus, raportat la maniera lipsită de rigoare juridică în care a fost prezentată cauza cererii de chemare în judecată, hotărârea reflectă preocuparea instanței de a asigura respectarea principiului consacrat de art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia ,,Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă”.

Referitor la argumentele prin care recurenta combate considerentele instanței de apel, pretins preluate din hotărârea primei instanțe, Înalta Curte arată că nu se circumscriu motivului de casare invocat, ci urmează a fi valorificate, eventual, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât privesc încălcarea unor norme de drept material.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1284 și art. 2023 alin. (6) C. civ.

Cu referire al primul text de lege pretins aplicat greșit, recurenta nu a arătat nicio critică punctuală de nelegalitate care să privească raționamentul instanței de apel, ci s-a limitat a relua motivele de apel care au primit deja o dezlegare din partea instanței de prim control judiciar.

Or, Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept.

Prin urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ci la cel al sentinței pronunțate de prima instanță, acest fapt nu constituie o motivare adecvată a recursului, întrucât nu se combate dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În această situație, constatând că, în ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 1284 C. civ., recurenta reclamantă nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, Înalta Curte nu va primi motivul de recurs constând în greșita aplicare a textului de lege menționat, aceasta fiind susținută doar formal.

În ce privește motivul de recurs referitor la greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 2023 alin. (6) C. civ., care reglementează acțiunea directă a mandantului împotriva persoanei pe care mandatarul și-a substituit-o, Înalta Curte constată, în acord cu intimata pârâtă, că acesta nu poate fi analizat, întrucât a fost invocat omisso medio

,

cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora ,,Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor”.

Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., care reglementează dreptul de dispoziție al părților, care va fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât privește încălcarea unor reguli de procedură, nu este întemeiată.

Se constată că, raportat la situația de fapt calificată juridic prin cererea de chemare în judecată, precum și la dispozițiile art. 1284 C. civ., instanța de apel a statuat în mod corect că verificarea îndeplinirii condițiilor stipulației pentru altul nu poate avea loc decât pe tărâm contractual, în ciuda indicării explicite a temeiului delictual al cererii, de către reclamantă.

Această concluzie este în acord cu natura juridică a stipulației pentru altul, aceea de excepție de la principiul relativității efectelor contractului, prin aceasta înțelegându-se acea situație juridică determinată de lege în care efectele unui contract se produc și față de alte persoane decât părțile contractante.

Configurată astfel, stipulația pentru altul are ca principal efect pentru beneficiar, conform art. 1284 alin. (2) C. civ., dobândirea de către acesta a dreptului de a cere direct promitentului executarea prestației în favoarea sa, fără a fi necesară intervenția stipulantului în acest demers.

Ca atare, temeiul dreptului beneficiarului de solicita direct promitentului executarea prestației sau, după caz, plata unor despăgubiri pentru neexecutarea corespunzătoare a prestației, îl constituie tocmai raportul juridic obligațional format între stipulant și promitent cu prilejul încheierii stipulației și acceptării ei de către beneficiar.

Astfel, raportat la mecanismul stipulației și la efectele recunoscute de lege în favoarea terțului beneficiar, instanța de apel a analizat în mod corect temeinicia criticilor reclamantei pe tărâm contractual, în cadrul procesual fixat prin însăși cererea de chemare în judecată, în condițiile în care reclamanta a precizat că acționează în calitate de beneficiară a unei stipulații pentru altul pentru a obține angajarea răspunderii pârâtei-promitent pentru neexecutarea corespunzătoare a obligației asumate.

Față de aceste clarificări asupra naturii raportului care ia naștere între promitent și terțul beneficiar, în temeiul stipulației pentru altul, Înalta Curte constată că nu a avut loc o încălcare a principiului disponibilității de către instanța de apel, nefiind depășite limitele învestirii din perspectiva cauzei acțiunii, astfel cum a fost aceasta identificată în mod corect, prin exercitarea rolului activ recunoscut judecătorului.

Fiind în prezența unei acțiuni în răspundere contractuală, îndreptate împotriva promitentului, în cauză nu se pune problema incidenței dispozițiilor art. 1350 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează raportul răspunderii contractuale cu alte tipuri de răspundere, argumentele instanței de apel referitoare la caracterul subsidiar al răspunderii delictuale în raport cu cea contractuală fiind indiferente și, ca atare, putând lipsi din considerentele hotărârii, fără a o lipsi de fundament, în condițiile în care acestea erau străine de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată din perspectiva cauzei acțiunii.

Referitor la criticile prin care recurenta aduce în discuție interpretarea clauzelor contractului, respectiv culpa pentru neexecutarea obligației născute din contractul de vânzare cumpărare încheiat cu societatea italiană, întemeiate pe probatoriul administrat în fața instanțelor de fond, Înalta Curte arată că nu pot fi avute în vedere, întrucât reprezintă critici de netemeinicie, care nu pot face obiectul recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele expuse, reținând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

Contract de concesiune. Calificarea investițiilor ca fiind bunuri de retur raportat la prevederile contractului de concesiune. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 219/1998

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Diferite contracte speciale. Contractul de vânzare/Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile judecătorești

Index alfabetic: Acțiune în anulare

Contract de vânzare-cumpărare

Contract de concesiune

Bunuri de retur

Drept de proprietate

Proprietate rezolubilă

Vânzarea lucrului altuia

Putere de lucru judecat

Legea nr. 219/1998, art. 12, art. 29 alin. (1), alin. (2) lit. a), art. 32

C. civ., art. 17 alin. (1), art. 1270, art. 1531, art. 1532 alin. (2), art. 1665 alin. (2)

C. proc. civ., art. 430 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 7, pct. 8

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 219/1998 „La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune.”, iar conform alin. (2) „În contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini; (...)”.

Lipsa caietului de sarcini nu are relevanță în stabilirea calității de bunuri de retur, în situația în care investițiile care trebuiau realizate de concedent au fost individualizate în cuprinsul contractelor de concesiune încheiate și nici una dintre părți nu a contestat realizarea acestora în conformitate cu prevederile contractuale.

Intabularea de către concesionar a dreptului de proprietate asupra investițiilor, cu acordul concedentului, nu înseamnă că cedentul a renunțat la dreptul său de proprietate asupra investițiilor, acestea revenind de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, potrivit clauzelor contractuale și dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 219/1998, fiind un mod legal de dobândire a proprietății.

Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de apel că dreptul de proprietate al concesionarului, chiar de la data edificării construcțiilor, nu este un drept de proprietate pur și simplu, ci are natura juridică a unui drept de proprietate rezolubilă.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 791 din 11 aprilie 2024

Notă

: Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor a fost abrogată prin Ordonanța de urgență nr. 34/2006 și înlocuită de Ordonanța de urgență nr. 54/2006, fiind în vigoare până la data de 29 iunie 2006.

Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, Secția a II-a civilă, sub nr. x/111/2016, reclamantul Municipiul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună:

- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și C. S.R.L., autentificat la SPN E. la data de 22.12.2014, înscris în cartea funciară nr. (...) Oradea la data de 29.12.2014 prin Încheierea nr. 101241;

- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și D. S.R.L., autentificat la SPN E. la data de 22.12.2014, înscris în cartea funciară nr. (...) Oradea la data de 26.01.2015 prin Încheierea nr. 5648;

- rectificarea intabulării de sub B.8 din CF nr. 158982 Oradea și de sub B.21 din CF nr. 186419 Oradea, în temeiul prevederilor art. 908 alin. (1) pct. 3 teza I coroborat cu art. 908 alin. (4) C. civ., întrucât dobânditorii construcțiilor edificate de B. S.R.L. sunt de rea-credință;

- radierea înscrierilor de sub B.8 din CF nr. (....) Oradea și de sub B.21 din CF nr. (...) Oradea;

- să se constate că bunul imobil constând în atelier auto în regim de înălțime P, înscris sub A1.1 din CF nr. (...) Oradea și bunul imobil constând în magazin piese auto P+1E și show room piese auto, înscris sub A.1.1 din C.F. nr. (...) Oradea sunt bunuri de retur potrivit clauzelor contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002, precum și a sentinței nr. 3998/CA/2012, pronunțate de Tribunalul Bihor, Secția de contencios administrativ și fiscal, menținută de Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 4389/RCA/06.12.2012;

- obligarea  la restituirea în deplină proprietate și posesie a acestor bunuri de retur către Municipiul A., inclusiv anexele acestora, cu titlu gratuit și libere de orice sarcini, într-un termen scurt, fixat de către instanța de judecată, iar în cazul nerespectării acestei obligații în termenul dat, să autorizați instituția noastră să treacă la preluarea acestor bunuri imobile, pe cheltuiala pârâților;

- înscrierea în C.F. nr. (...) Oradea și CF nr. (...) Oradea a dreptului de proprietate al Municipiului A. asupra imobilelor de sub A.1.1 din cele două cărți funciare;

- compensarea sumelor datorate de către pârâte cu titlu de impozit pe clădiri conform art. 463 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal [art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal anterior] cu taxa pe clădiri prevăzută de art. 463 alin. (2) C. fisc. [art. 256 alin. (3) din Codul fiscal anterior);

- obligarea în solidar a pârâtelor B. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L. la achitarea sumei de 138.107,26 lei, reprezentând beneficiul nerealizat care se compune din suma de 62.756,76 lei, ce constă în lipsa de folosința a terenului situat în Oradea, str. (...), ce a făcut obiectul contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002, precum și suma de 75.350,5 lei, reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor care, fiind bunuri de retur, trebuiau predate Municipiului A. în 01.08.2010, respectiv 01.05.2011, ambele sume fiind calculate pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2016 sau, în subsidiar, în cazul în care se va stabili că pârâtele nu răspund solidar:

a) obligarea B. S.R.L. la achitarea sumei de 53.793,90 lei, reprezentând beneficiul nerealizat, aferent perioadei 01.01.2014-31.12.2014, care se compune din suma de 24.444,29 lei [cu titlu de lipsă de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), ce a făcut obiectul contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002] și suma de 29.349,61 lei reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor, care fiind bunuri de retur trebuiau predate Municipiului A. în 01.08.2010, respectiv 01.05.2011, sumele menționate fiind calculate pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014;

b) obligarea D. S.R.L. la achitarea sumei de 52.137,54 lei reprezentând beneficiul nerealizat, aferent intervalului 01.01.2015 - 31.12.2016, care se compune din suma de 19.776,87 lei [cu titlu de lipsă de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cadastral (...)] și suma de 32.360,67 lei, reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor edificate de B. S.R.L., care sunt bunuri de retur;

c) obligarea C. S.R.L. la achitarea sumei de 32.175,82 lei, reprezentând beneficiul nerealizat, aferent intervalului 01.01.2015 - 31.12.2016, care se compune din suma de 18.535,60 lei [cu titlu de lipsă de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cadastral 1699] și suma de 13.640,22 lei reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor edificate de B. S.R.L., care sunt bunuri de retur;

Prin cererea modificatoare depusă la data de 10 ianuarie 2017 s-a arătat că:

I. Reclamantul a înțeles să completeze petitul privind obligarea pârâtelor la plata beneficiului nerealizat constând în lipsa de folosință a terenului și a construcțiilor, astfel că a solicitat obligarea în solidar a celor trei pârâte și la achitarea sumelor reprezentând beneficiul nerealizat de Municipiul A., începând cu 01.01.2017 până la data plății efective, sume ce constau în lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), ce a făcut obiectul contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002, și lipsa de folosință a construcțiilor edificate pe parcelele având nr. cadastral (...) Oradea și nr. cadastral (...) Oradea, în cuantum de 9313,3 (1506,71+2047,45+3574,58+2184,56) lei pe trimestru plus majorări de întârziere, conform modului de calcul din anexa la adresa Serviciului Terenuri din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei A., nr. înreg. 330068 din 17.11.2016, documente care au fost depuse împreună cu cererea de chemare în judecată.

În situația în care se va stabili că nu răspund solidar cele trei pârâte pentru plata întregii sume, s-a solicitat obligarea în solidar a S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 3554,16 (1506,71+2047,45) lei pe trimestru plus majorări de întârziere, conform modului de calcul din anexa la adresa Serviciului Terenuri din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei A., nr. înreg. 330068 din 17.11.2016, începând cu 01.01.2017 până la data plății efective. De asemenea, s-a solicitat obligarea în solidar a S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 5759,14 (3574,58+2184,56) lei pe trimestru plus majorări de întârziere, conform modului de calcul din anexa la adresa Serviciului Terenuri din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei A., nr. înreg. 330068 din 17.11.2016, începând cu 01.01.2017 până la data plății efective. S-a solicitat, în subsidiar, în cazul în care se va stabili că pârâtele nu răspund solidar:

- obligarea C. S.R.L. la achitarea sumelor reprezentând beneficiu nerealizat de Municipiul A., începând cu 01.01.2017 până la data plății efective, sume ce constau în lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cad. (...), și lipsa de folosință a construcțiilor edificate pe această parcelă - magazin de piese auto în regim de înălțime P+1E și showroom auto, în cuantum de 3554,16 (1506,71+2047,45) lei pe trimestru plus majorări de întârziere, conform modului de calcul din anexa la adresa Serviciului Terenuri din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei A., nr. înreg. 330068 din 17.11.2016.

- obligarea D. S.R.L. la achitarea sumelor reprezentând beneficiu nerealizat de Municipiul A., începând cu 01.01.2017 până la data plății efective, sume ce constau în lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cad. (...), și lipsa de folosință a construcțiilor edificate pe această parcelă - atelier auto în regim de înălțime P, în cuantum de 5759,14 (3574,58+2184,56) lei pe trimestru plus majorări de întârziere, conform modului de calcul din anexa la adresa Serviciului Terenuri din cadrul Direcției Patrimoniu Imobiliar a Primăriei A., nr. înreg. 330068 din 17.11.2016.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 204/LP/2018 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, Secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/111/2016, s-a respins excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei interesului și excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul Municipiul A. prin primar, în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L. și, în consecință:

S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și C. S.R.L., autentificat la SPN E. sub nr. 1091 din 22.12.2014, înscris în cartea funciară nr. (...) Oradea la data de 29.12.2014 prin încheierea nr. 101241;

S-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L. și D. S.R.L., autentificat la SPN E. sub nr. 1092 din 22.12.2014, înscris în cartea funciară nr. (...) Oradea la data de 26.01.2015 prin încheierea nr. 5648;

S-a dispus rectificarea intabulării de sub B.8 din CF nr. (...) Oradea și de sub B.21 din CF nr. (...) Oradea, în temeiul prevederilor art. 908 alin. (1) pct. 3 teza I coroborat cu art. 908 alin. (4) C. civ.;

S-a dispus radierea înscrierilor de sub B.8 din CF nr. (...) Oradea și de sub B.21 din CF nr. (...) Oradea;

S-a constatat că bunul imobil constând în atelier auto în regim de înălțime P, înscris sub A1.1 din CF nr. (...) Oradea și bunul imobil constând în magazin piese auto P+1E și show room piese auto, înscris sub A.1.1 din C.F. nr. (...) Oradea sunt bunuri de retur potrivit clauzelor contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002, precum și sentinței nr. 3998/CA/2012, pronunțate de Tribunalul Bihor, Secția de contencios administrativ și fiscal, menținută de Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 4389/RCA/06.12.2012;

Instanța a mai dispus obligarea la restituirea în deplină proprietate și posesie a acestor bunuri de retur către Municipiul A., inclusiv anexele acestora, cu titlu gratuit și libere de orice sarcini, într-un termen de 90 de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în cazul nerespectării obligației în termenul dat, a fost autorizat reclamantul să treacă la preluarea acestor bunuri imobile, pe cheltuiala pârâtelor; înscrierea în C.F. nr. (...) Oradea și CF nr. (...) Oradea a dreptului de proprietate al Municipiului A. asupra imobilelor de sub A.1.1 din cele două cărți funciare; compensarea sumelor datorate de către pârâte cu titlu de impozit pe clădiri și impozit pe teren conform art. 455 alin. (1), respectiv art. 463 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal [art. 249 alin. (1), respectiv art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal anterior] cu taxa pe clădiri și taxa pe teren prevăzută de art. 455 alin. (2), respectiv art. 463 alin. (2) C. fisc. [art. 249 alin. (3), respectiv art. 256 alin. (3) din Codul fiscal anterior].

Pârâta B. S.R.L. a fost obligată la achitarea sumei de 53.793,90 lei, reprezentând beneficiul nerealizat, aferent perioadei 01.01.2014 - 31.12.2014, care se compune din suma de 24.444,29 lei [lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), ce a făcut obiectul contractelor de concesiune nr. 638/27.07.2000 și nr. 710/03.04.2002] și suma de 29.349,61 lei (lipsa de folosință a construcțiilor, care trebuiau predate Municipiului A. în 01.08.2010, respectiv 01.05.2011).

Pârâta D. S.R.L. a fost obligată la achitarea sumei de 52.137,54 lei reprezentând beneficiul nerealizat, aferent intervalului 01.01.2015 - 31.12.2016, care se compune din suma de 19.776,87 lei, pentru lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cadastral (...) și suma de 32.360,67 lei reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor edificate de B. S.R.L., care sunt bunuri de retur.

Pârâta D. S.R.L. a fost obligată la achitarea sumei de 5.759,14 lei/trimestru plus majorări de întârziere, începând cu data de 01.01.2017, reprezentând beneficiu nerealizat, ca urmare a lipsei de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cad. (...) și a lipsei de folosință a construcțiilor edificate pe această parcelă - atelier auto în regim de înălțime P;

Pârâta C. S.R.L. a fost obligată la achitarea sumei de 32.175,82 lei, reprezentând beneficiul nerealizat, aferent intervalului 01.01.2015 - 31.12.2016, care se compune din suma de 18.535,60 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cadastral (...) și suma de 13.640,22 lei reprezentând lipsa de folosință a construcțiilor edificate de B. S.R.L., care sunt bunuri de retur;

Pârâta C. S.R.L. a fost obligată la achitarea sumei de 3.554,16 lei/trimestru plus majorări de întârziere, începând cu data de 01.01.2017, reprezentând beneficiul nerealizat, ca urmare a lipsei de folosință a terenului situat în Oradea, str. (...), nr. cad. (...) și a lipsei de folosință a construcțiilor edificate pe această parcelă - magazin de piese auto în regim de înălțime P+1E și showroom piese auto;

Pârâtele (proporțional sumelor la care au fost obligate) au fost obligate la plata către reclamantă a sumei de 38.285 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii tribunalului

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. solicitând instanței, în principal, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Bihor și, în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., admiterea apelului, anularea sentinței apelate și în urma rejudecării cauzei cu evocarea fondului să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca nefondată sau, dacă nu se impune rejudecarea, schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

D. Hotărârea Curții de apel

Prin decizia nr. 102 din 23 martie 2023, Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelantele S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu F. IPURL, S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței nr. 204/LP/2018 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor și au fost obligate apelantele să plătească fiecare câte 13.910 lei în favoarea intimatului, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

E. Considerentele deciziei pronunțate în apel

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Atât timp cât prima instanță a expus într-o manieră clară motivele care au determinat admiterea acțiunii reclamantei, arătându-le, totodată, și pe cele pentru care a înlăturat apărările pârâtelor, hotărârea judecătorească răspunde exigențelor impuse de textul de lege arătat, ceea ce permite și instanței de apel să realizeze controlul judiciar în raport cu criticile formulate.

Nu se poate reține nici vreo contradicție între considerente și dispozitiv, ci apelantele se referă în realitate, sub paravanul acestei critici, la nemulțumiri vizând soluția pronunțată asupra fondului cauzei și la interpretarea probațiunii, care sunt aspecte ce vor fi analizate în cadrul examinării propriu-zise a temeiniciei soluției pronunțate.

La data de 27.07.2000, între Consiliul Local al Municipiului A. și G. (administrator al S.C. B. S.R.L.) a intervenit contractul de concesiune nr. 638/2000 având ca obiect suprafața de 989 mp teren, în vederea amenajării unei parcări și atelier mecanic auto. După cum a arătat reclamantul, prin procedura exproprierii pentru lucrări de utilitate publică, s-a preluat în proprietatea publică a Statului Român suprafața de 249 mp din acest teren, pentru ampriza drumului de centură în Municipiul A. Termenul concesiunii a fost stabilit ca fiind 10 ani, cu începere din data de 01.08.2000 și până la 01.08.2010.

La data de 03.04.2002 s-a mai încheiat un contract de concesiune având nr. 710/2002 între Municipiul A. și Administrația Patrimoniului Imobiliar, pe de o parte și S.C. B. S.R.L., pe de altă parte, având ca obiect suprafața de teren de 630 mp în vederea amenajării unei spălătorii auto și a unui magazin de piese auto. S-a stipulat că perioada de valabilitate a contractului va fi de la 01.04.2002 și până la 01.08.2010. Prin actul adițional nr. 2/28.11.2006 s-a modificat art. 2 alin. 1 din contract, în sensul că pe terenul concesionat se va edifica un showroom auto, în loc de spălătorie și magazin de piese auto.

Toate investițiile au fost realizate, iar, la data de 22.12.2006, pârâta B. S.R.L. a devenit proprietară asupra construcțiilor realizate. Ulterior, la data de 22 decembrie 2014, s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare prin care aceasta transmite proprietatea asupra imobilelor construcții. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1091/22.12.2014 se înstrăinează imobilul situat în Oradea str. (...) FN, în natură magazin piese auto și showroom piese auto, înscris în CF nr. (...) Oradea nr. cad. (...) către S.C. C. S.R.L., în schimbul prețului de 3000 lei cu TVA inclus. S-a făcut mențiunea că terenul aferent construcției în suprafață de 630 mp este proprietatea Municipiului A., iar vânzătoarea avea doar dreptul de concesiune asupra acestuia începând cu data de 01.04.2002 până la data de 01.08.2010.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1092/22.12.2014, aceeași vânzătoare B. S.R.L. a înstrăinat către S.C. D. S.R.L. imobilul situat în Oradea, str. (...) FN, în natură atelier auto în regim de înălțime P înscris în CF (...) Oradea nr. cad. (...)-C1, în schimbul prețului de 1500 lei cu TVA inclus. S-a făcut aceeași mențiune în ceea ce privește deținerea în concesiune a terenului în suprafață de 740 mp pe care se găsește edificată construcția.

Aspectul principal care se impune a fi dezlegat în speța de față este dat de calificarea investițiilor realizate în baza contractelor de concesiune ca fiind sau nu bunuri de retur, cu atât mai mult cu cât între părți s-au derulat mai multe litigii în care instanțele de judecată au analizat tangențial și acest aspect. Din această cauză, în speță, fiecare dintre părțile cu interese opuse a invocat puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești care au stabilit în mod diferit în ceea ce privește calificarea investițiilor realizate de concesionar pe terenurile primite în concesiune.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței nr. 2347/2015 a Tribunalului Bihor, instanța a calificat investițiile ca nefiind bunuri de retur din perspectiva dispozițiilor legale incidente la data încheierii contractelor de concesiune, nu și prin interpretarea clauzelor contractuale, astfel cum se invocă în prezenta cauză.

Analiza dispozițiilor contractuale a fost avută în vedere de instanța care a pronunțat sentința nr. 3998/2012 în dosarul nr. x/111/2010 al Tribunalului Bihor și care a reținut că investițiile revin concedentului de drept, cu titlu gratuit și libere de orice sarcini. Chiar dacă această dezlegare a fost dată prin considerente, acestea au, la rândul lor, putere de lucru judecat, din perspectiva prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea apreciază că, la art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 9 alin. 3 din contractul de concesiune nr. 638/2000 și respectiv art. 1 alin. 3 lit. a), art. 7 alin. 9 și art. 9 alin. 4 din contractul de concesiune nr. 710/2022, s-a prevăzut în mod expres că investițiile realizate de concedent sunt bunuri de retur care, la încetarea contractului prin ajungerea la termen, revin de drept, gratuit și libere de sarcini concedentului.

Lipsa unor caiete de sarcini care să prevadă expres investițiile care trebuie efectuate nu constituie o condiție obligatorie pentru calificarea investițiilor ca fiind bunuri de retur.

Faptul că B., în calitatea lui de concesionar, și-a intabulat în anul 2006 dreptul de proprietate asupra investițiilor, cu acordul Municipiului A., nu înseamnă că cedentul a renunțat la dreptul său asupra investițiilor, căci aceasta nu exclude ca, față de dispozițiile contractuale, la finalul perioadei de concesiune, imobilele să revină în patrimoniul cedentului.

Raportat la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea 219/1998, legea constituie un drept de dobândire a proprietății, prevăzut în mod expres de art. 645 C. civ. de la 1864, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune, în aceleași condiții fiind opozabile și drepturile reale dobândite de stat și de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești; aceste drepturi vor fi înscrise în prealabil dacă titularul înțelege să dispună de ele.

Ținând cont de prevederile contractelor de concesiune, dreptul de proprietate asupra construcțiilor - investiții realizate de B. s-a transmis de drept, gratuit și liber de sarcini Municipiului A., în baza dispozițiilor legale arătate, ceea ce face să nu mai fie întrunite condițiile de existență a dreptului de proprietate asupra construcțiilor dobândite de cumpărătoarele S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

Relațiile de rudenie dintre asociații/administratorii societăților implicate în vânzare, corelate cu prețul derizoriu la care au fost înstrăinate imobilele, exclude buna-credință a cumpărătorilor la data cumpărării, cu atât mai mult cu cât, dată fiind înscrierea în CF a dreptului de concesiune în favoarea B. aceștia aveau posibilitatea, în calitatea lor de profesioniști, să depună minime diligențe pentru a cunoaște situația juridică reală a investițiilor realizate de concesionar care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.

Având în vedere că s-a reținut calitatea de proprietar a Municipiului A. asupra bunurilor de retur - investițiile realizate în baza contractelor de concesiune, se impunea ca pârâtele să fie obligate la restituirea în deplină proprietate și posesie a acestora, în favoarea reclamantului, în acord cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 219/1998.

Rezultă din aceste prevederi că proprietarii datorează impozit pe clădiri, iar cei care le folosesc în baza unor contracte de concesiune datorează taxa pe clădiri. În speță, în condițiile în care pârâtele cumpărătoare au achitat impozit pe clădiri ulterior perfectării contractelor de vânzare-cumpărare, în contextul anulării acestora și al principiului efectului retroactiv al nulității, trebuiau să fi achitat taxa pe clădiri. Astfel, impozitul pe clădiri achitat se impune a fi compensat cu taxa pe clădiri, pârâtele nemaiavând de achitat nici o sumă de bani cu acest titlu.

În condițiile în care atât terenul, cât și construcțiile au continuat să fie folosite de pârâte ulterior expirării perioadei contractuale, reclamantul a fost prejudiciat prin privarea de încasarea unor sume de bani cu titlu de chirie, dat fiind că reclamantul are în administrare fondul imobiliar aparținând UAT A., având ca obiect principal de activitate închirierea locuințelor, spațiilor comerciale etc.

Prima instanță a obligat pârâtele la achitarea unor sume cu titlu de lipsă de folosință a imobilelor raportat la o serie de hotărâri ale Consiliului Local A. prin care erau stabilite anumite tarife pentru închiriere, instanța agreând calculele efectuate de reclamant, în contextul în care pârâtele nu au solicitat efectuarea unei expertize în fața primei instanțe.

În condițiile în care sumele la care ar trebui obligate pârâtele sunt oricum superioare celor stabilite de prima instanță, devine lipsită de relevanță apărarea privind achitarea unor despăgubiri pentru folosința terenului pentru perioada ianuarie-septembrie 2014.

F. Calea de atac împotriva deciziei Curții de apel

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar F. IPURL, S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit instanța a respins excepția autorității de lucru judecat. Nu se poate limita această autoritate de lucru judecat la opozabilitatea hotărârilor judecătorești. În cazul sentinței nr. 2347/2015 Tribunalul Bihor a rezolvat anterior o chestiune litigioasă determinată. S-a reținut în mod eronat că în dosarul nr. x/111/2015, instanța a făcut doar o analiză tangențială asupra naturii bunurilor de retur.

Dispozițiile art. 431 C. proc. civ. nu fac o diferențiere între modalitățile de analiză asupra chestiunilor litigioase, respectiv dacă sunt principale sau tangențiale. Chiar dacă obiectul litigiului nu este unul identic, chestiunea litigioasă supusă analizei este identică, astfel că există autoritate de lucru judecat, iar soluția instanței de apel este nelegală pentru că ignoră dispozițiile imperative de procedură incidente.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 12, art. 29 și art. 32 din Legea nr. 219/1998 raportat la analiza bunurilor de retur și a principiului echilibrului financiar.

Instanța a calificat edificatele ridicate de recurente ca fiind bunuri de retur fără ca la dosarul cauzei să existe caietele de sarcini care detaliază ce însemna investiții și, implicit, bunuri de retur și fără să analizeze studiul de oportunitate și să facă o analiză a respectării principiului echilibrului financiar al concesiunii.

Instanța trebuia să analizeze atunci când a calificat bunurile ca fiind de retur dacă concesionarul putea să-și amortizeze investiția și să obțină un minim profit în perioada scurtă de timp de la momentul ridicării investiției și finalul contractului de concesiune, având în vedere și valoarea investiției realizate.

Dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenurile concesionate a fost intabulat în favoarea S.C. B. S.R.L., iar reclamanta, proprietara terenului, a consimțit în mod expres la această intabulare.

Aceste construcții nu pot f