Decizia nr. 180/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat: 1. Anularea Concursului public pentru desemnarea președintelui Consiliului de Administrație (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), si reluarea acestuia in condiții de legalitate;

Anularea in totul a Deciziei Autorității de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea președintelui Consiliului de Administrație (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).

Acordarea de daune morale egale in cuantum cu indemnizația președintelui Consiliului de Administrație (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) începând cu data emiterii deciziei de numire a acestuia si pana la data la care decizia instanței de judecata privind anularea deciziei de numire, va rămâne definitiva.

Acordarea de cheltuieli de judecată. In subsidiar, în măsura in care instanța de judecata va considera ca modul in care parata ASF a organizat si a desfășurat nelegal concursul public pentru ocuparea poziției de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private aduce atingere încrederii in sistemul public de pensii din România solicită, in aplicarea Legii nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), suspendarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea președintelui Consiliului de Administrație (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanței de judecată. 2. Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 2 din 7 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins Respinge acțiunea privind pe reclamantul A. împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară. Respinge cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiare privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al F.G.D.S.P.P. 3. Cererile de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței recurate în ceea ce privește suspendarea Hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al FGDSPP trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant domnului B., excepție invocată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare. Totodată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de încuviințare probe și nu a solicitat pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară să depună la dosarul cauzei documentele care formalizează organizare și derularea concursului privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al F.G.D.S.P.P. 4. Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărîrii instanței de fond.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul A. în memoriul de recurs a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. solicitând casarea sentinței recurate în ceea ce privește cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al FGDSPP și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Înalta Curte constată fondate criticile reclamantului referitoare la nepronunțarea instanței de fond asupra tuturor aspectelor deduse judecății. Astfel, considerentele sentinței recurate nu analizează excepției lipsei calității de reprezentant a domnului B. invocată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare și motivele de nelegalitate formulate de reclamant cu privire la Hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al F.G.D.S.P.P. din data de 12.12.2018 și la procesul-verbal privind analizarea dosarelor de candidatură și votul membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară încheiat în procesului de selecție și desemnare a Președintelui anterior menționat, fiind nesocotite dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii sale. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, a probatoriului solicitat în cauză, respectiv a documentație ce a stat la baza selecției și desemnării Președintelui Consiliului de Administrație al FGDSPP, precum și a Hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a situației de fapt și o simplă redare a normelor de drept incidente. Dincolo de aceste aspecte, instanța de control judiciar arată că la dosarul de fond nu a fost depusă documentația care a stat la baza emiterii actelor contestate, cum nu se regăsesc nici Hotărârea Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară privind desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al F.G.D.S.P.P. din data de 12.12.2018 și nici procesul-verbal privind analizarea dosarelor de candidatură și votul membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară încheiat în procesului de selecție și desemnare a Președintelui. Or, exigențele dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" și pentru a putea fi verificat raționamentul logico-juridic avut în vedere la adoptarea soluției pronunțate în cauză. Instanța de fond s-a limitat în a reține că "reclamantul A. a invocat, printre altele, nelegalitatea Hotărârii Consiliului A.S.F. din 12.12.2018 privind "desemnarea Președintelui Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul Pensiilor Private", act administrativ al cărui conținut nu i-a fost comunicat de către pârâtă și în privința căruia nu a înțeles să formuleze acțiune în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice. În acest context Curtea apreciază că probatoriul solicitat de reclamant - cu excepția înscrisurilor depuse la dosarul cauzei - nu este util în soluționarea prezentului litigiu.". Înalta Curte, mai reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ.: "(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. (3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză. (4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ.: (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora:,,(1) La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.". În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, sentința de fond nu respectă exigențele procedurale stabilite sub sancțiunea nulității, fiind încălcate norme de procedură care reglementează principii și drepturi procesuale fundamentale, precum și obligația judecătorului cauzei de a manifesta rol activ în lămurirea obiectului pricinii. Hotărârea atacată nu conferă certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, a soluționării unei excepții procesuale, reprezentând un demers sancționat cu desființarea actului de procedură. Pornind de la această constatare, Înalta Curte reține că este necesar ca pretențiile reclamantului să fie efectiv analizate de prima instanță, cu respectarea dispozițiilor de procedură civilă și ale legii contenciosului administrativ. Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de fond să analizeze cererea reclamantului în raport de temeiurile legale invocate și probele solicitate, în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare al părților. Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.