ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 6984/29 iunie 2017, având numărul de înregistrare 39847/10 iulie 2017, Registratura 7, a Fondului de Garantare a Asiguraților, în sensul majorării sumei solicitate cu titlu de despăgubire la cuantumul solicitat prin cererea de plată, înregistrată sub numărul x/04.05.2016, cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat la data de 08 aprilie 2016.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 4725 din data de 05.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4725 din data de 05.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, la data de 08 aprilie2016, în jurul orelor 14:45, în intersecția străzilor Dunării cu Constantin Brâncoveanu, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, s-a produs un accident rutier. În acest accident recurentul-reclamant a fost implicat în calitate de conducător auto al autoturismului cu numărul de înmatriculare x, proprietate personală. Imediat după evenimentul rutier a sunat la Sistemul Național Unic pentru Apelurile de Urgență, apelând la 112. Agentul de poliție, din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Alexandria, județul Teleorman, a întocmit un Proces-Verbal de constatare a contravenției, din care rezultă cât de gravă a fost lovitura dintre cele două autoturisme, precum și că vinovat de producerea accidentului este șoferul B. care a pătruns în intersecție pe culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune. La momentul producerii accidentului datorită emoțiilor, sperieturilor și șocului loviturii recurentul-reclamant nu a luat în seamă loviturile și durerile, ulterior durerile s-au accentuat și s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Județean de Urgență Alexandria, apoi la Serviciul de Medicină Legală Teleorman, iar în urma examinării i s-a emis Certificatul Medico-Legal numărul 618, din data de 20 aprilie 2016, din care rezultă faptul că, pentru vindecarea acestora necesită 3-4 (trei - patru) zile de îngrijire medicală. După acest eveniment rutier a rămas cu dureri la picior dar a suferit și un șoc, deoarece oamenii care treceau pe lângă mine râdeau de mine, pentru că ameninț de un picior datorită accidentului, iar pentru ameliorarea durerilor la picior poartă tot timpul medicamente în buzunar.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 3 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor menționate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Controlul jurisdicțional declanșat de către recurentul-reclamant are ca obiect anularea anularea Deciziei nr. 6984/29 iunie 2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților, în sensul majorării sumei solicitate cu titlu de despăgubire la cuantumul solicitat prin cererea de plată, înregistrată sub numărul x/04.05.2016, cu titlu de daune materiale și morale, ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicat la data de 08 aprilie 2016. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, reclamantul nu a pretins că ar fi depus la dosarul de daună documente justificative ale unor pretenții, care să fi fost omise de la analiză, iar din cuprinsul Deciziei rezultă că pârâtul a avut în vedere particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, actele medico-legale din care rezultă că urmare a producerii accidentului rutier, acesta a suferit vătămări corporale, constând în echimoze și excoriații, care au necesitat pentru vindecare circa 4 zile, pârâtul prezentând rațiunile care au determinat stabilirea unui anumit cuantum al daunelor morale, motiv pentru care s-a considerat că actul administrativ nu a fost emis într-o manieră discreționară. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs prin care arată că soluția instanței de fond este nelegală din rațiuni care țin de interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale referitoare la daunele materiale și morale acordate intimatului-reclamant Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula cerere motivată în acest sens". Conform dispozițiilor art. 13 alin. (3) din același act normativ: "în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență". Această obligativitate a instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzută și de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015 a ASF: "În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susținerea cererii de plată, a dosarelor de daună și a evidentelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare". Într-adevăr, pentru cuantificarea daunelor morale nu sunt stabilite criterii și limite legale, dispozițiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 menționând că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din Romania. Cu privire la cuantificarea daunelor morale recurentul-pârât a arătat că, intimatul-reclamant a întrunit condițiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a respins în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza căruia se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale, stabilite de leguitor astfel că, FGA a adoptat o procedură internă cu stabilirea anumitor praguri, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prin cuantificarea practicii judecătorești oferită de Ghidul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii. Înalta Curte constată că Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, emis de Fondul de protecție a victimelor străzii, conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor de judecată și a fost elaborat cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, însă acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe. Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Or, media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România și jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde, ci ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, în contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, Înalta Curte are îndatorirea de a cerceta dacă suma acordată de prima instanță răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a cazului dedus judecății. Față de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, din actele dosarului rezultă că la data de 08 aprilie 2016, în intersecția străzilor Dunării cu Constantin Brâncoveanu, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, s-a produs un accident între autoturismul x, condus de A. și autoturismul x, condus de B., care a pătruns în intersecție pe culoarea roșu a semaforului. Ca urmare a evenimentului rutier leziunile suferite de către recurentul-reclamant au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale, însă ulterior acesta a rămas cu dureri la un picior, fiind nevoit să ia analgezice. Înalta Curte reține că, în conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, rolul Fondului este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege. Recurentul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri materiale și morale, în urma insolvenței asigurătorului S.C. C. S.A.. Ținând cont de aceste aspecte, prin raportare la circumstanțele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier și consecințele acestuia, de numărul zilelor de îngrijiri medicale, Înalta Curte constată că suma de acordată cu titlu de daune morale este prea mică și va fi majorată la un cuantum de 10.000 RON, ce corespunde necesității de dezdăunare, pe lângă suma de 292 RON acordată inițial intimatului-reclamant, de către Fondul de Garantare a Asiguraților, reprezentând daune materiale. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în mod greșit prima instanță a respins cererea dedusă judecății, ca neîntemeiată.

Temeiul de drept al soluției pronunțate. Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și rejudecând, va admite, în parte, acțiunea, va anula, în parte, Decizia nr. 6984/29.06.2017, va obliga pârâtul să emită reclamantului o decizie prin care să-i stabilească despăgubiri morale în sumă de 10.000 RON, va menține dispozițiile deciziei în privința stabilirii sumei de 292 RON, despăgubiri materiale și va obliga intimatul-pârât la plata sumei de 595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.