ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 28.08.2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ, care să soluționeze cererile sale de despăgubire formulate în data de 02.03.2017 și în data de 11.05.2017.

În motivare, reclamanta a arătat la data de 02.03.2017 a depus o cerere la Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat să fie despăgubită cu suma de 100.000 RON, urmare a prejudiciului moral suferit, survenit în urma accidentului rutier produs în data de 21.11.2015. A invocat nesoluționarea în termen a cererii de despăgubire, sens în care a arătat că, întrucât legea specială nu prevede un termen de soluționare, se aplică termenul general de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 318 din data de 31.01.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de către reclamant și înregistrată la data de 2.03.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 318 din data de 31.01.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanțe este pronunțată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 213/2015 care nu impune ca FGA să soluționeze o cerere de plată în termen de 30 de zile de la înregistrare, termen vădit nerealist pentru ca FGA să-și îndeplinească atribuțiile legale de verificare și analiză, eventual completare a fiecărei cereri de plată - conform normei de drept material stabilită la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 - în contextul unui volum atât de mare de dosare de daună (peste 100.000) preluate de la un asigurător în faliment și de cereri de plată (cea. 110.000 la data de 15 februarie 2018) depuse la FGA ca urmare a deschiderii procedurii de faliment a unui asigurător.

Învederează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015, Fondul (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

Conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/2015, Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, având în vedere condițiile și plafonul de garantare stabilite de această lege, iar potrivit dispozițiilor art. 13 din același act normativ, "de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale".

Astfel, a fost comunicată la Fondul de Garantare a Asiguraților cererea de plată formulată de actualul reclamant, cerere care până la data introducerii acțiunii ce face obiectul prezentului dosar nu a fost soluționată de FGA.

Trebuie avut în vedere că procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 și Norma ASFnr. 16/2015 presupune o succesiune de operațiuni administrative a căror îndeplinire nu este compatibilă, de principiu, cu un termen de soluționare de 30 de zile - ceea ce reprezintă și voința legiuitorului (conf. considerentelor sentinței civile nr. 829 din 9 martie 2017 dată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016).

În conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul 1 al CEDO și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciază că soluționarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic și legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natura a permite FGA să urmeze toate operațiunile administrative impuse de cadrul normativ, să verifice în mod corespunzător legalitatea și temeinicia cererilor persoanelor care pretind plata de despăgubiri/indemnizații rezultate din contractele de asigurare obligatorii sau facultative încheiate, în condițiile legii, cu asigurătorul în faliment, lămurirea existenței și întinderii dreptului de creanță, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ, care să soluționeze cererile sale de despăgubire formulate în data de 02.03.2017 și în data de 11.05.2017.

Prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de către reclamant și înregistrată la data de 2.03.2017, reținând că într-adevăr, este greu de acceptat aplicabilitatea în procedura de soluționare a cererilor de despăgubiri a termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, date fiind numărul mare de cereri înregistrate la Fond (70.063 de dosare de daună și un număr de 55.157 de cereri de plată) și etapele care trebuie parcurse în analiza și soluționarea acestora, însă în lipsa unui termen special în care să fie soluționate cererile de despăgubiri și neaplicarea termenului de drept comun de 30 de zile nu poate echivala cu acceptarea amânării sine die a soluționării cererii, în funcție de voința exclusivă a autorității publice pârâte, cu atât mai mult cu cât de la înregistrarea cererii de despăgubiri a trecut aprox. 1 an, iar până în prezent pârâtul nu a comunicat reclamanților stadiul de soluționare a cererii, demersurile efectuate, procedura de urmat în continuare etc.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților prin motivele de recurs invocă încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător".

Potrivit art. 11 din același act normativ:

"Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Or, în speța de față, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, deși Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen de soluționare a cererilor de despăgubire, în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării contestației, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri are semnificația faptului de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Așadar, deși prima instanță a reținut că termenul de 30 de zile nu ar fi aplicabil în procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înțeles să supună regulilor și principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitanți, precum și deciziile autorității administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziție remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispozițiile art. 8 și 18 din Legea contenciosului administrativ.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a mai susținut că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluționate și, prin urmare, având în vedere și complexitatea procedurii administrative, cererile se soluționează prin aplicarea unui criteriu obiectiv, ordinea cronologică a depunerii.

Înalta Curte apreciază că atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității urmează a fi analizată prin prisma criteriilor unui termen rezonabil, privit ca o garanție a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 6 din Protocolul 1 al CEDO și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, soluționarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic și legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcție de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natura a permite FGA să urmeze toate operațiunile administrative impuse de cadrul normativ, însă acesta nu se poate prelingi sine die.

Prin urmare, chiar dacă cererile adresate Fondului de Garantare a Asiguraților ar trebui soluționate în ordinea înregistrării și completării dosarelor cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 213/2015 și Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare, atât timp cât de la data înregistrării cererii la această entitate (02.03.2017) și până la pronunțarea instanței de recurs (22.07.2020) acesta nu a prezentat nicio dovadă care să-i susțină apărarea, rezultă că nesoluționarea cererii adresată pârâtului se perpetuează în timp.

Prin urmare, neidentificându-se motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 318 din 31 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.