ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, contestație împotriva Deciziei FGA nr. /2436/01.11.2016, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestui act și admiterea cererii de despăgubire din 19.02.2016.

Prin sentința civilă nr. 4707 din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, anularea deciziei atacate cu consecința admiterii cererii de despăgubire.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea nu este motivată în fapt și în drept în privința criticilor de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei FGA, prin prisma faptului că a fost soluționată doar parțial, fără a fi pronunțată și cu privire la reclamanta B., precum și pentru lipsa de raportare la elementele de fapt și de drept invocate în cererea de deschidere a dosarului de daună și în raport de înscrisurile depuse.

Instanța nu a analizat apărările invocate în combaterea procesului-verbal de intervenție întocmit de ISU. În plus, nu s-a luat în calcul varianta defectării ventilatorului, astfel cum s-a indicat în declarația dată în fata inspectorului de daune, fiind menținută varianta unui incendiu pornit de un burlan, însă caracterul probabil (indicat în procesul-verbal de constatare din 10.02.2014 întocmit de pârâtă) nu a fost nici confirmat si nici infirmat de cercetările efectuate de aceasta.

Sentința, au menționat recurenții, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care nu au fost reținute criticile referitoare la incidența clauzelor de excludere abuzive cuprinse în contractul de asigurare, prevăzute de art. 6.7, lit. i) - Condițiile de asigurare.

Instanța de fond s-a limitat doar la preluarea apărărilor intimatei, dând o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate, au conchis recurenții.

Cu privire la încălcarea normele de drept material, recurenții au precizat că se impune a fi analizat faptul că la momentul deschiderii dosarului de daună, în declarația dată în fața inspectorului de daune au arătat că incendiul a fost declanșat de o defecțiune la pompa de aer a șemineului.

Nici asigurătorul C. S.A. și nici pârâtul, prin decizia de respingere nr. 2436/01.11.2016, nu au luat în considerare aspectele declarate, respingând cererea de despăgubire prin invocarea cauzelor de excludere prevăzute de cap. 6, pct. 6.7, lit. i) și pct. 6.4 din Condițiile de asigurare, cuprinse într-o anexă care nu le-a fost comunicată la data semnării contractului de asigurare.

Mai mult, sigurul mijloc de proba avut în vedere pentru a retine incidența cazurilor de excludere îl reprezintă procesul-verbal de intervenție nr. x/08.02.2014, întocmit de ISU la momentul stingerii incendiului, care nu este coroborat cu nicio altă probă.

Instanța, în mod greșit apreciază că în condițiile în care erau în posesia poliției de asigurare rezultă că au avut cunoștință și de condițiile de asigurare, au menționat aceștia.

Condițiile de asigurare depuse la dosarul cauzei de către pârât nu sunt semnate de către niciuna dintre părți, astfel că susținerea instanței conform căreia, anterior semnării poliței, li s-a comunicat conținutul condițiilor generale de asigurare, nu poate conferi caracter legal unei cercetări a dosarului de daună, în raport de un alt fel de poliță de asigurare.

De altfel, condițiile de asigurare depuse de pârât cuprind o serie de clauze standard, preformulate care nu au fost negociate cu părțile, iar excluderea unei situații de la acoperirea unui risc trebuie în fapt să permită asiguratului cunoașterea exactă a întinderii garanției subscrise și înțelegerea termenilor convenției încheiate pentru a ști exact în ce caz și în ce condiții nu este acoperit.

Totodată, menționează recurenții, cazurile de excludere prevăzute de dispozițiile art. 6 - Condiții de asigurare sunt imprecise, făcând referire la standarde neclare, inexacte (lipsa neobișnuită de grijă și atenție, precum și indiferența față de ceea ce ar trebui, în principiu, să fie clar pentru oricine într-o anumită situație, adăugând un plus de dificultate pentru asigurat, lăsând posibilitatea asigurătorului pentru reducerea sau refuzarea garanției.

Pentru a putea opera, excluderea nu trebuie doar să figureze în condițiile generale ale poliței, ci și în cele particulare or politia de asigurare încheiată la data de 24.09.2013 nu prevede nimic cu privire la excluderea situațiilor pentru acoperirea unui risc.

Astfel, recurenții au învederat că dispozițiile invocate de către pârât pentru refuzul despăgubirii nu produc efecte față de aceștia, fapt pentru care în mod greșit instanța a reținut aplicabilitatea cauzelor de excludere regăsite în cuprinsul punctelor 6.7, lit. i) si 6.4 din Condițiile de asigurare.

S-a mai învederat de către recurenți că procesul-verbal de intervenție întocmit de către ISU în cazul unui incendiu nu poate îndeplini, prin el însuși, cerințele unui mod concret și obiectiv în stabilirea sursei cauzei incendiului.

În plus, prin cererea de chemare în judecată a fost solicitată proba cu expertiza în construcții. Dacă instanța a considerat că era în sarcina reclamanților să dovedească că incendiul nu s-a produs din culpa acestora, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., trebuia să pună în discuția contradictorie a părților proba solicitată și sa o încuviințeze.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților (în continuare FGA), a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea reclamanților-recurenți la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

În susținerea acestei poziții procesuale s-a menționat că soluția dată de prima instanță este temeinică și legală, fiind motivată pe probatoriul administrat în această cauză.

În acest sens, s-a reiterat că, la data producerii evenimentului din data de 08.02.2014, locuința și conținutul locuinței persoanelor fizice A. și B. era asigurată cu Polița de asigurare a locuinței și a conținutului D. nr. x emisă de Societatea C. S.A. la data de 24.09.2013, pentru perioada asigurată 25.09.2013-25.08.2014, astfel că Fondul de garantare a asiguraților, nefiind parte în contractul de asigurare încheiat de asigurător cu asiguratul său, nu are obligația de a executa contractul de asigurare și nici de a prelua riscul unui contract de asigurare, atribuțiile sale fiind expres prevăzute prin Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.

La analiza și soluționarea cererilor de plată depuse de reclamanți s-a ținut seama de prevederile contractului de asigurare încheiat între asigurător și aceștia, în calitate de asigurați, precum și de aspectele constatate și consemnate cu Procesul-verbal de constatare nr. x din 08.02.2014 încheiat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău-Detașamentul Pompieri, în care s-a reținut că elementele care au condus la producerea evenimentului au fost coșul de fum ("burlan metalic") neprotejat față de materialele din OSB utilizate la construcția din lemn.

În privința Procesului-verbal de constatare nr. x/08.02.2014 operează prezumția de legalitate și veridicitate, prezumție care nu a fost răsturnată de reclamanți.

În plus, la emiterea deciziei a fost avut în vedere și punctul de vedere oficial exprimat de asigurătorul Societatea C. S.A. care a comunicat persoanelor fizice reclamante faptul că respinge la plată despăgubirile solicitate, fiind reținută neglijenta asiguraților, fapt care constituie caz de exludere de la asigurare, în conformitate cu punctele 6.7 lit. i) și 6.4 din "Condițiile de asigurare".

II. Procedura în fața instanței de recurs.

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței dedusă judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte reține că, deși prin acțiunea introductivă, reclamanții au formulat critici punctuale împotriva deciziei de respingere a cererii de plată și a motivelor pe care aceasta a fost întemeiată, susținând mai întâi că intimatul a soluționat solicitarea de despăgubire doar prin raportare la A., în contextul în care și B. formulase, în aceeași zi (22.02.2016), o cerere identică de despăgubire pentru daunele reprezentând contravaloarea aceluiași imobil, rezultate în urma aceluiași eveniment, instanța de fond a omis să analizeze aceste critici, în condițiile în care depunerea cererii de plată de către reclamanta menționată a fost confirmată de către intimat în termeni lipsiți de echivoc, după cum rezultă din corespondența efectuată cu avocatul reclamanților la data de 9 iunie 2016 (e-mail dosar fond).

În plus, din această perspectivă, instanța de fond a omis să analizeze criticile formulate de reclamanți în privința nemotivării, în fapt și în drept, a actului administrativ contestat.

Procedând în această manieră, instanța a încălcat dreptul la apărare al reclamanților, omițând să analizeze și să furnizeze acestora un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs, iar dintr-o altă perspectivă ar priva părțile de exercitarea unei căi de atac prin soluționarea pretențiilor pe fond direct în recurs.

Jurisprudența instanței europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le evalua pertinența.

Or, în virtutea dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanța era datoare să analizeze și să ofere un răspuns tuturor susținerilor în fapt și în drept ale reclamanților.

Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de aceștia, cărora le-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeinicei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În ceea ce privește critica recurenților referitoare la greșita respingere a acțiunii, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond are ca fundament, din punct de vedere al materialului probator administrat, în exclusivitate, doar constatările și concluziile desprinse din procesul-verbal nr. x/08.02.2014 încheiat de Detașamentul de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Bacău, prin care au fost constatate consecințele incendiului și s-a stabilit că elementele privind cauza probabilă a evenimentului sunt determinate de coșul din burlan metalic neprotejat față de materiale, precum OSB, utilizate la construcția din lemn, fapt care a determinat culpa reclamanților asigurați în producerea riscului/evenimentului asigurat și exonerarea asigurătorului de răspundere, în temeiul clauzelor contractuale.

Fiind învestită cu verificarea legalității și temeiniciei actului administrativ emis de pârât, instanța de fond era datoare a aprecia asupra stării de fapt rezultată și din susținerile reclamantului referitoare la varianta izbucnirii incendiului ca urmare a defectării ventilatorului, așa cum a indicat în declarația dată în fața inspectorului de daune, pe baza tuturor motivelor reținute în susținerea soluției de respingere a cererii de plată, dintre care esențial era cel referitor la raportul de cauzalitate dintre neglijența reclamanților și incendiul care a avariat imobilul acestora.

Instanța și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii pe simplul raționament că, în lipsa unor probe contrare produse de către reclamanți, prin prezentarea procesului-verbal nr. x/08.02.2014 de către intimatul-pârât sarcina probei a fost răsturnată.

Instanța de recurs precizează că rezultatul deliberării este fundamentat pe stabilirea situației factuale rezultate din coroborarea și interpretarea tuturor efectelor și consecințelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, se aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăși esența actului jurisdicțional.

Din această perspectivă, prima instanță a deliberat practic prin folosirea nepermis de facilă a raționamentului per a contrario, deși avea la îndemână instrumente procedurale și mijloace de probă științifice suficiente, prin a căror mijlocire putea fi înlăturată orice îndoială în privința cauzei care a declanșat incendiul.

Fără a avea la dispoziție, printre piesele dosarului, elemente decisive și convingătoare necesare stabilirii legăturii de cauzalitate dintre eventuala culpă a reclamanților și declanșarea incendiului, instanța de fond a procedat la soluționarea litigiului fără a stabili certitudinea faptelor și urmările acestora, minimizând importanța rolului său în aflarea adevărului.

Prin urmare, pentru realizarea unei activități jurisdicționale efective și reale, care s-ar putea reduce la o operațiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept și deducerea efectului juridic, în contextul în care, prin acțiunea introductivă, a fost solicitată administrarea probei cu expertiza de specialitate pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului, judecătorul fondului avea obligația de a manifesta rol activ în temeiul art. 22 C. proc. civ. și de a depune diligențele necesare pentru a se asigura că la dosarul cauzei există toate elementele necesare suficientei caracterizări a faptelor, pentru ca apoi să aplice cadrul legal incident, chiar dacă la primul termen de judecată stabilit pentru judecarea cauzei, respectiv cel din data de 30.05.2017, reclamanții, prin reprezentantul lor convențional, au arătat că nu insistă pentru administrarea acestei probe.

Neprocedând astfel, prima instanță a soluționat procesul fără a intra practic în cercetarea fondului. Această împrejurare face imposibilă și exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru remedierea tuturor aspectelor anterior reținute, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul declarat de reclamanți urmează a fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării procesului în fond pe baza întregului probatoriu necesar a fi administrat.

Cu acest prilej, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, instanța de fond va aprecia, după punerea în discuția părților, asupra necesității și oportunității efectuării unei expertize de specialitate, respectiv a exprimării unui punct de vedere asupra cauzelor producerii incendiului de către un expert independent, în caz afirmativ lucrarea urmând a fi efectuată prin luarea în considerare a tuturor coordonatelor tehnice ale imobilului, urmărind dacă se confirmă concluziile pompierilor referitoare la cauzele probabile ale incendiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 4707 din 5 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08 iulie 2020.