ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus la data de 05.12.2017 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală A Vămilor - Direcția de Supraveghere și Control Vamal, solicitând instanței să dispună suspendarea executării Procesului-verbal nr. x/23.11.2017 încheiat de ANAF, Direcția Generală a Vămilor, Direcția Supraveghere și Control Vamal, până la pronunțarea instanței de fond, cu privire la anularea acestui din urmă act administrativ.

Prin sentința civilă nr. 19/CA/2018-PI din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală a Vămilor - Direcția de Supraveghere și Control Vamal și s-a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal nr. x/23.11.2017 formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală a Vămilor - Direcția de Supraveghere și Control Vamal, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a dispus restituirea cauțiunii de 1.000 RON achitată prin Recipisa de consemnare B. nr. x/16.02.2018, în favoarea reclamantei S.C. A. S.A..

Împotriva sentinței civile nr. 19/CA/2018-PI din 19 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat; a dispozițiilor art. 93 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la stabilirea creanțelor fiscale și a dispozițiilor art. 95 alin. (4), art. 102 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu privire la declarația de impunere.

A solicitat admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca urmare a faptului că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia ca fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea în fond a litigiului.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind lipsit de interes, împrejurare care face inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat.

Conform celor menționate la pct. 1, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal nr. x/23.11.2017 încheiat de ANAF - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Supraveghere și Control Vamal, până la pronunțarea instanței de fond.

Prevederile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 reglementează obligația persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acțiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluționarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept și fără nicio formalitate.

Urmare a solicitării instanței de judecată, recurenta-reclamantă a înregistrat la dosar, la data de 17.01.2019, precizări în sensul că societatea nu a mai formulat acțiune în anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare o solicită.

Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu a formulat acțiune în anularea actului administrativ-fiscal a cărui suspendare o solicită.

Prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în speță, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 19/CA/2018-PI din 19 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.