ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.09.2017 sub numărul x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală, înregistrat sub nr. x/29.08.2017, Decizia de impunere nr. x/29.08.2017 și Anexa privind termenul scadent al obligațiilor principale stabilite suplimentar precum și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/29.08.2017, comunicate la data de 06.09.2017.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 2 și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 4484 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare a raportului de inspecție fiscală și Anexele acestuia, înregistrat sub nr. x/29.08.2017, Decizia de impunere nr. x/29.08.2017 și Anexa privind termenul scadent al obligațiilor principale stabilite suplimentar și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x/29.08.2017, comunicate la data de 06.09.2017, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a dispus restituirea cauțiunii consemnată la B. potrivit Ordinului de plată nr. x, emis în data de 29.09.2017 pentru suma de 15391,00 Ron, la dispoziția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 4484 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a argumentat că întregul raționament al instanței se dovedește grav eliptic, instanța preluând doar petitul cererii, în care sunt contestate sumele din RIF, fără a analiza și nici măcar menționa în considerentele hotărârii, criticile de nelegalitate formulate. Instanța de fond nu a luat în considerare niciunul dintre înscrisurile depuse și nici argumentele scrise sau susținute verbal de către reclamantă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că motivarea instanței de fond este contradictorie și chiar nemotivată, cuprinzând motive străine de natura cauzei, prima instanță făcând o analiză superficială a condițiilor legale și interpretând eronat starea de fapt, fără să țină seama de niciunul din argumentele de fapt și de drept prezentate în cuprinsul cererii de suspendare, deși acestea argumente de nelegalitate invocate sunt serioase și nu puteau fi ignorate.

Instanța de fond a reținut că reclamanta ar fi susținut critici de nelegalitate, dar că acestea nu pot fi analizate decât odată cu fondul, fără însă a motiva de ce anume aceste critici sunt critici de fond și fără, de fapt, a analiza criticile formulate, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că au fost grav încălcate prevederile Legii nr. 207/2015 Titlul VI Cap. I privind controlul fiscal-actele administrative atacate conțin grave erori, sunt lipsite de claritate și încalcă drepturile contribuabilului.

Recurenta a expus motivele contestației administrative, precum și motivele de fapt și de drept în susținerea completării contestației administrative, fiind menționate în cazul fiecărei critici prevederile legale aplicabile și tratamentul fiscal corect.

Cu privire la motivele formale de nelegalitate, recurenta a invocat neregularități ale actului de control.

Astfel, a arătat că, deși au fost puse la dispoziția inspecției fiscale mari cantități de date și informații, inclusiv în format electronic (balanțe, jurnale, fise de cont, note contabile), acestea nu au fost menționate în niciun document; explicațiile date de contribuabil și documentele înfățișate nu au fost menționate în întregime; lipsesc situații recapitulative întocmite, sau dimpotrivă, inspecția fiscala înfățișează numai situația finală, fără a prezenta modul de calcul și de obținere a rezultatului fiscal. Documente importante referitoare la achizițiile intracomunitare nici măcar nu au fost solicitate-singurele documente pe suport de hârtie solicitate (în afară de scrisorile de trăsura în original) au fost procesele-verbale încheiate de controlul antifraudă și cererile de chemare în judecată (litigiile ocazionate de acest control, care nu este menționat în RIF- dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București).

În opinia recurentei, aceste neregularități sunt suficiente pentru a se dispune suspendarea actelor-administrative atacate, contrare prevederilor legale referitoare la regulile privind desfășurarea inspecției fiscale-art. 118 din Codul de procedură fiscală.

A mai invocat recurenta motive de nelegalitate care rezultă din documente înfățișate de contribuabil ulterior inspecției fiscale și susținute în fața Curții de apel București. A arătat că inspecția fiscala a interpretat greșit și restrictiv prevederile Ordinului nr. 2222/2006-art. 2 alin. (2) lit. c) și art. 3 alin. (2), lipsa unor documente (în original) putând fi reconstituită conform OMFP 3512/2008, pct. 41-49 (Raportul de expertiza extrajudiciara, Obiectivul 2). De asemenea, nu a fost avut în vedere raportul de expertiză extrajudiciară.

A precizat că societatea este în posesia dovezilor eliberate de beneficiarii achizițiilor intracomunitare de mărfuri potrivit art. 13 alin. (1) din Convenția de la Geneva din 19.05.1956 referitoare la transportul internațional de mărfuri pe șosele, nu numai scrisoarea de trăsura făcând dovada predării mărfii către beneficiar/cumpărător.

De asemenea, recurenta a susținut că a înfățișat inspecției fiscale explicațiile și documentele prevăzute de Ordinul ANSVSA nr. 16/2010, fiind în plus prezentate documentele solicitate (bonuri de consum asupra fiecărui produs în parte ce a fost predat către C. S.A., fișe de scoatere din gestiune și procese-verbale de predare-primire a produselor neconforme), însă toate acestea fiind documente justificative pe care inspecția fiscală mu le-a luat în considerare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speță, recurenta-reclamantă a invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluționarea cererilor, prin neexaminarea efectivă a motivelor de nelegalitate invocate.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma celor susmenționate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat. Din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța a analizat și a sistematizat susținerile părții.

Împrejurarea că în cuprinsul sentinței nu se fac referiri exprese la toate argumentele reclamantei, învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu demonstrează, în opinia Înaltei Curți, că, aspectele astfel indicate nu ar fi fost avute în vedere în analiza globală a instanței.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor și apărărilor invocate de către părți ca garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, nu implică obligația instanței de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligației instanței fiind variabilă, în funcție de natura hotărârii și de circumstanțele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenței, clarității, relevanței în economia litigiului și fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

Or, în speță, nu se poate reține că judecătorul fondului nu a analizat criticile de nelegalitate formulate, de vreme ce la fila x din considerentele hotărârii, a reținut că acestea "nu pot fi examinate prin prezenta cerere, ci doar în cadrul unei eventuale acțiuni în anularea deciziei de soluționare a contestației la procesul-verbal, în ipoteza în care contestația ar fi respinsă".

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esență, recurenta-reclamantă a invocat aceleași critici ca și în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, pe de o parte că instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate, iar pe de altă parte că motivarea instanței de fond este superficială, echivalând cu o nemotivare, cuprinzând în același timp motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că, în speță, nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurentă nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind contrazise de conținutul hotărârii recurate, care expune în mod clar, logic și coerent raționamentul instanței, fiind în măsură să expliciteze, în fapt și în drept, soluția pronunțată în dispozitiv.

Nu pot fi primite nici criticile ce vizează interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente cauzei (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Soluția de respingere a cererii de suspendare a fost motivată pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenței condiției de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume a existenței unui caz bine justificat și a necesității evitării unei pagube iminente, cu trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din această lege.

Înalta Curte constată că pot fi invocate drept caz bine justificat, în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, atât motive care implică verificarea sumară a regularității procedurii administrative, cât și motive de nelegalitate care se referă la fondul raportului de drept administrativ, la legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Însă, îndoiala asupra legalității actului trebuie să fie serioasă și evidentă, adică să poată fi decelată cu ușurință, printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării (pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii) nu este permisă prejudecarea fondului.

În speță, niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate nu poate fi reținut ca argument juridic serios și evident, aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului.

Astfel, în ceea ce privește argumentele invocate de recurenta-reclamantă, privind neregularitățile actului de control, în cererea de suspendare s-au făcut referiri la neluarea în considerare a evidențelor contabile ale societății verificate și a tuturor documentelor justificative legale depuse de contribuabil, a punctului de vedere formulat de către a acesta, însă aceste referiri sunt lipsite de substanță și concretețe, motiv pentru care nu pot constitui caz bine justificat, în sensul definit de Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește încălcarea de către organul de control a prevederilor legale aplicabile, aplicarea unui tratament fiscal nelegal urmare a interpretării/stabilirii greșite a situației de fapt, existența erorilor de calcul, acestea nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal și să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, necesitând, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate acestea sunt chestiuni de fond care nu pot fi analizate în cadrul suspendării, presupunând o analiză aprofundată a întregului ansamblu de fapte și prevederi legale invocate de către părți, ceea ce, evident, conduce la prejudecarea fondului cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu se mai impune analiza motivului de recurs referitor la neîndeplinirea condiției necesității prevenirii unei pagube iminente, câtă vreme prima instanță a reținut, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 4484 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.