ÎCCJ, decizie (scj.ro #82855)

Acțiune cu mai multe capete de cerere. Principiul legalității căilor de atac. Respectarea principiului specialia generalibus derogant Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute - hotărâre A.G.A. - act constitutiv modificat - specialia generalibus derogant - principiul legalității căilor de atac Legea nr. 31/1990, art. 132 C. proc. civ., art. 282 1 În cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, dintre care unul principal și unul accesoriu, care nu poate avea o existență independentă, neputând fi prin el însuși un petit care să învestească instanța de judecată, ci o consecință a admiterii capătului principal, competența și implicit căile de atac se stabilesc prin raportare exclusivă la capătul de cerere principal.

Astfel, în cazul în care prin cererea de chemare în judecată se solicită constatarea nulității absolute a adunării generale a asociațiilor, acțiune care beneficiază de o reglementare specială în ceea ce privește căile de atac, respectiv art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabilește că aceasta este supusă doar recursului, iar prin capatul de cerere accesoriu, aflat în interdependență cu cel principal, se solicită constatarea nulității actului constitutiv modificat ca urmare a adoptării hotararii AGA atacate, se vor aplica dispozitiile art. 132, orice altă interpretare fiind exclusă în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3454 din 23 octombrie 2013 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14.01.2011, reclamantul H.J.

a solicitat constatarea nulității absolute a două hotărâri AGA și a actului constitutiv al SC H.H. SRL, astfel cum acesta a fost modificat la data de 10 mai 2010 în urma celor două hotărâri contestate. La data de 15.11.2011 au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei intervenienții H.M. și SC I. GmbH, în calitate de asociați ai pârâtei. Prin încheierea de la 15.11.2011 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților H.M. și SC I. GmbH, față de dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, reținându-se că acțiunea care tinde la anularea hotărârii AGA se judecă în contradictoriu cu societatea, conform art. 132 alin. (5) din lege.

Prin încheierea din data de 27 februarie 2012 s-a admis excepția nulității cererii în anularea actului constitutiv față de neîndeplinirea obligației de timbrare, reținută în sarcina reclamantului prin încheierea din 15 noiembrie 2011. Prin sentința civilă nr. 140 din 28 iunie 2012 s-a admis acțiunea reclamantului și s-a constatat nulitatea celor două hotărâri AGA, reținându-se că prin Hotărârea AGA din 13 aprilie 2010 s-a dispus majorarea capitalului social, fără ca reclamantul să fie prezent, iar prin Hotărârea AGA din 10 mai 2010, reclamantul a votat împotriva modificării capitalului social, astfel încât s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (7) din actul constitutiv, în forma agreată la momentul adoptării hotărârilor contestate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta și intervenienta, criticând sentința atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 1 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia nr. 555/R din 21 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de pârâtă și intervenientă și a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant. Prin încheierea din 14 martie 2013, instanța a respins cererea recurenților de recalificare a căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, având în vedere că se solicită nulitatea absolută a unor hotărâri AGA, conform Legii nr. 31/1990, republicată, iar capătul de cerere privind constatarea nulității actului constitutiv este subsidiar și a fost anulat prin încheierea din 15 noiembrie 2011 pentru netimbrare.

Recurenta-pârâtă a declarat recurs împotriva deciziei nr. 555/R din 21 martie 2013, iar recurenții-intervenienți au formulat recurs împotriva aceleiași decizii și împotriva încheierii din 28 februarie 2012 prin care a fost anulat capătul de cerere în constatarea nulității actului constitutiv, ca netimbrat, toți recurenții invocând critici de nelegalitate relative la interpretarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește competența instanței și calificarea căii de atac declarată, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 pct. 1 C. proc. civ. În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă a arătat că recursul este admisibil întrucât calea de atac în care s-a pronunțat hotărârea atacată a fost greșit calificată ca fiind recurs, deși era apel.

Ca atare, și compunerea instanței care a judecat această cale de atac a fost greșită, încălcând dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât trebuia să fie din 2 judecători, iar nu din 3 judecători. Recurenta-pârâtă a mai arătat că în stabilirea naturii juridice a căii de atac relevant este obiectul pricinii, regula fiind că singura cale ordinară de atac este apelul, doar prin excepție calea de atac poate fi recursul, atunci când se atacă o hotărâre de prima instanță. Or, obiectul cauzei este constatarea nulității absolute a două hotărâri AGA și constatarea nulității absolute a actului constitutiv al pârâtei, modificat la 20 mai 2010, cu repunerea părților în situația anterioară.

Recurenta-pârâtă a învederat că ultimele două capete de cerere – constatarea nulității actului constitutiv și repunerea părților în situația anterioară – sunt evaluabile în bani, valoarea acestora determinând atât competența, cât și calea de atac, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a arătat că în speță este aplicabilă decizia dată în recursul în interesul legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 330 7 C. proc. civ., care califică acțiunea ca fiind evaluabilă în bani.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că acest capăt de cerere nu este accesoriu întrucât în această ipoteză ar fi fost scutit de plata taxei de timbru, or, tribunalul a stabilit taxa la valoarea actului a cărui nulitate se cere și, oricum, indiferent de caracterul principal sau accesoriu al unui capăt de cerere, dacă instanța este învestită cu mai multe capete de cerere ce atrag căi de atac diferite, calea de atac va fi cea ordinară - apelul, iar nu cea extraordinară - recursul. Recurenții-pârâți au arătat în dezvoltarea criticilor de nelegalitate că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 282 C. proc. civ., art. 6 CEDO și art. 21 din Constituția României, fapt ce a determinat calificarea greșită a căii de atac de o instanță compusă din 3 judecători, în loc de 2 judecători, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. Recurenții-intervenienți au învederat, ca și recurenta-pârâtă, că recursul declarat este admisibil întrucât, în esență, calificarea căii de atac s-a făcut în mod greșit de către curtea de apel, cu încălcarea art. 282 și urm. și, respectiv, art. 299 și urm. C. proc. civ. Întrucât recursul declarat vizează greșita aplicarea a căii de atac de către instanța de apel, calea de atac declarată este admisibilă. Și recurenții-intervenienți au arătat că, față de capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului juridic al societății, care este un contract de societate, cu repunerea părților în situația anterioară, capăt de cerere evaluabil în bani, calea de atac în care s-a pronunțat hotărârea trebuie să fie apelul, iar nu recursul.

Recurenții-intervenienți au arătat că înțeleg să exercite recurs și împotriva încheierii de ședință din 21 martie 2013 a curții de apel, întrucât în mod greșit curtea de apel a apreciat că tribunalul a dispus anularea capetelor de cerere privind constatarea nulității actului constitutiv al pârâtei, în încheierea din 28 februarie 2012 atâta timp cât nici în dispozitivul acestei încheieri, nici în dispozitivul sentinței de fond nu se regăsește mențiunea de anulare ca netimbrată a acestui capăt de cerere. Recurenții-intervenienți au învederat că nu poate fi reținut ca argument în calificarea căii de atac caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, întrucât în ipoteza în care sunt mai multe capete de cerere, cu căi de atac diferite prevalează calea de atac devolutivă.

Ca atare, calea de atac a fost greșit calificată ca fiind recurs, prin raportare la dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată. Întrucât valoarea litigiului depășește suma de 100.000 lei prevăzută de art. 282 1 C. proc. civ., calea de atac este apelul, iar nu recursul, faptul că tribunalul a anulat acest capăt de cerere fiind fără relevanță. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că recursurile declarate sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente: Unul dintre principiile de bază care guvernează căile de atac este principiul legalității căilor de atac, conform căruia căile de atac sunt stabilite de lege, iar nu de către instanța de judecată.

Pe cale de consecință, calea de atac este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită, instanța fiind obligată, conform art. 84 C. proc. civ., să califice calea de atac declarată prin raportare la dispoziția legală care o prevede. Totodată, Înalta Curte reține că principiul ierarhiei căilor de atac împiedică executarea unei căi extraordinare de atac atâta timp cât este deschis exercițiul unei căi ordinare de atac, un corolar al acestei reguli fiind faptul că împotriva uneia și aceleiași hotărâri judecătorești nu pot fi exercitate concomitent o cale ordinară de atac – apelul, și, respectiv, o cale extraordinară de atac – recursul.

Atunci când legea nu prevede în mod expres pentru o anumită acțiune în justiție căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în respectiva acțiune – cum este cazul acțiunii în anulare/constatarea nulității absolute a unei hotărâri a adunării generale a asociațiilor pentru care art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, modificat prin Legea nr. 202/2010, prevede că este supusă doar recursului – se revine la regula generală, conform căreia valoarea obiectului cauzei este aceea care determină competența și căile de atac ce pot fi executate în respectiva cauză, regulă instituită de legea generală în materie civilă, respectiv art. 2 raportat la art. 282 1 C. proc.

civ. Pornind de la aceste aprecieri, Înalta Curte reține că, în cauza de față, reclamantul a înțeles să învestească instanța de judecată cu o acțiune având mai multe capete de cerere, respectiv: constatarea nulității absolute a acestor hotărâri ale adunării generale a asociațiilor societății pârâte și a actului constitutiv al acesteia, astfel cum acesta a fost modificat ca urmare a adoptării celor două hotărâri AGA, și repunerea părților în situația anterioară.

Se reține astfel că, practic, capătul de cerere principal al acțiunii este acțiunea în constatarea nulității absolute a celor două hotărâri ale adunării generale a asociaților, întrucât constatarea nulității actului constitutiv – se înțelege actul modificat ca urmare a adoptării celor două hotărâri este subsidiar, fiind, practic, o consecință a constatării nulității celor două acțiuni ce au stat la baza modificării actului constitutiv, ca act subsecvent . În alți termeni, nulitatea actului constitutiv modificat a fost solicitată în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit effectum . Prin urmare, competența și implicit căile de atac se stabilesc prin raportare exclusivă la capătul de cerere principal, atâta timp cât capătul de cerere accesoriu, subsidiar nu poate avea o existență independentă neputând fi prin el însuși un petit care să învestească instanța de judecată, ci o consecință a admiterii primului capăt de cerere.

Cum, în speță, obiectul principal – constatare nulitate absolută a adunării generale a asociațiilor – beneficiază de o reglementare specială în ceea ce privește căile de atac, respectiv art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, care stabilește că o atare acțiune în justiție este supusă doar recursului, orice altă interpretare este exclusă în virtutea principiului specialia generalibus derogant . Ca atare, Înalta Curte nu poate primi susținerile comune ale celor două recurente relative la aplicarea principiului valorii obiectului dedus judecății, valoare care, pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a actului constitutiv modificat, ar fi superioară pragului valoric de 500.000 lei, întrucât regula generală prevăzută de Codul de procedură civilă este înlăturată de norma specială din Legea nr. 31/1990, republicată, în speța de față.

Nu pot fi primite nici susținerile privind absența caracterului accesoriu al capătului de cerere privind constatarea nulității actului constitutiv modificat întrucât, față de argumentele expuse anterior, acest act este subsecvent celor două hotărâri AGA nulitatea sa fiind solicitată pe cale de consecință pentru ipoteza admiterii primului capăt de cerere. Prin urmare, Înalta Curte reține că toate susținerile recurenților relative la existența mai multor capete de cerere, dintre care unele ar atrage recursul, iar altele apelul, ceea ce ar determina prevalența căii devolutive de atac, nu pot fi primite întrucât cele două capete de cerere din petitul acțiunii în justiție nu sunt independente, ci interdependente, fiind legate prin contractul subsidiar al celui de-al doilea capăt de cerere.

De altfel, în ipoteza expusă de recurente, respectiv existența unor capete de cerere distincte, independente , care ar atrage căi de atac diferite, soluția procedurală obligatorie este disjungerea acestora, iar nu preeminența căii devolutive, întrucât s-ar încălca principiul ierarhiei și principiul legalității căilor de atac. Înalta Curte a respins și susținerile recurenților relative la existența caracterului independent al capătului al doilea de cerere, întrucât prima instanță a obligat reclamanta la plata taxei de timbru la valoare, deoarece, în ipoteza în care instanța a obligat reclamanta la o taxă de timbru mai mare, doar recurenta are interes să solicite restituirea acesteia ca fiind excesivă ori, în ipoteza în care a intervenit și sancționarea reclamantei prin anularea acestei capăt de cerere – cazul în speță, acest aspect poate fi criticat în căile de atac tot de către reclamantă.

Ca atare, recursul declarat de intervenienți împotriva încheierii din 21 martie 2013 prin care s-a respins cererea de recalificare a căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, prin raportare la încheierea de anulare a capătului de cerere privind constatarea nulității actului constitutiv ca netimbrat, apare ca fiind inadmisibil și din această perspectivă cu atât mai mult cu cât la data stabilirii taxei de timbru nu s-au purtat discuții cu privire la calificarea acestui capăt de cerere. Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte a reținut că, în speță, s-a făcut o corectă calificare a căii de atac ca fiind recurs, iar nu apel, astfel încât susținerilor recurenților relative la greșita alcătuire a instanței și la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil nu pot fi acceptate de instanța supremă, date fiind principiile legalității, unicității și ierarhiei căilor de atac.

Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat ca inadmisibil. În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte a obligat recurenții la plata cheltuielilor de judecată.