ÎCCJ, decizie (scj.ro #197480)

Acțiune cu mai multe capete de cerere, principale și accesorii. Incidența dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990. Principiul unicității căii de atac. Consecințe

Legea nr. 31/1990, art. 132 alin. (2), alin. (9), art. 204 alin. (1)

C. proc. civ., art. 457, art. 460 alin. (2), art. 483 alin. (2) teza finală

Legea nr. 2/2013, art. XVIII alin. (2) teza finală

Art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 reglementează faptul că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, iar art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Soluționarea cererii în constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor care au stat la baza majorării capitalului social are caracter principal și imprimă caracter accesoriu cererii în constatarea dreptului de proprietate asupra părților sociale care se cuvin statului în urma procedurii de majorare a capitalului social.

În acest context, devine aplicabil principiul unicității căii de atac reglementat pentru ipoteza prevăzută de art. 460 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute pentru cererea principală.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 2024 din 20 octombrie 2020

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2016 pe rolul Tribunalului Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/99/2016, reclamanta A.A.A.S. a chemat-o în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate, în principal:

-    nulitatea absolută parțială a actelor și operațiunilor de majorare a

capitalului social, precum și a actelor subsecvente, să repună părțile în situația

anterioară, să constate dreptul său de proprietate, în calitate de reprezentant al

statului, asupra a 102.098 titluri (părți sociale), fiecare cu valoare nominală 10

RON, dintre care 2.391 de titluri atribuite și 99.707 titluri neatribuite și să dispună

înregistrarea în registrele publice a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului

social al A. S.R.L.;

-   anularea actelor și lucrărilor A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai

2016, precum și a actelor subsecvente, să dispună obligarea administratorului

asociat la convocarea unei A.G.A. prin care să se supună aprobării corectarea actelor și operațiunilor de majorare de capital social, sub sancțiunea plății de daune cominatorii;

- obligarea pârâtei la plata sumei ce se va stabili cu titlu de daune prin expertiza tehnică contabilă ce se va administra în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la 21 octombrie 2016 pârâta a invocat, în baza art. 39 din Legea nr. 137/2002, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru primul capăt de cerere, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

La termenul din 6 decembrie 2016, tribunalul a rămas în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra cererii de probatorii formulată de reclamantă și a amânat pronunțarea la 9 decembrie 2016 când, prin încheierea din aceeași dată, a admis excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere principal referitor la constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social și a actelor subsecvente, precum și în ceea ce privește capetele de cerere accesorii având ca obiect repunerea părților în situația anterioară, constatarea dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 titluri și înregistrarea, în registrele publice, a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social.

A respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește restul capetelor de cerere deduse judecății și a repus cauza pe rol.

A încuviințat ambelor părți administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și a respins, ca nefiind utilă soluționării cauzei, cererea reclamantei de efectuare a unor expertize tehnice imobiliare și contabile, precum și administrarea probei testimoniale.

A constatat decăderea reclamantei din dreptul de a administra proba cu interogatoriul pârâtei și a fixat termen la 17 ianuarie 2017 pentru continuarea judecății, cu citarea părților.

Prin sentința nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017, Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca fiind prescrise capătul de cerere principal vizând constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social și a actelor subsecvente și capetele de cerere accesorii referitoare la repunerea părților în situația anterioară, constatarea dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 titluri și la înregistrarea în registrele publice a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei A .S.R.L.

Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din acțiunea introductivă.

La 21 martie 2017, reclamanta A.A.A.S. a formulat cerere de completare a sentinței nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017 și a încheierii din 9 decembrie 2016, ambele pronunțate de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/99/2016, susținând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii referitoare la constatarea dreptului său de proprietate asupra părților sociale ale pârâtei, capăt de cerere pe care 1-a apreciat ca fiind principal, și nu accesoriu.

Prin sentința civilă nr. 429/2017/CIV din 11 aprilie 2017, Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a sentinței nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat apel împotriva încheierii din 9 decembrie 2016 și a sentințelor nr. 90/2017/CIV din 18 ianuarie 2017 și nr. 429/2017/CIV din 11 aprilie 2017, toate pronunțate de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iași, Secția civilă, a respins apelul declarat împotriva încheierii din 9 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/99/2016, a admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 90/CIV din 18 ianuarie 2017 a aceluiași tribunal, pe care a anulat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea; a constatat nulitatea parțială a procesului-verbal al ședinței A.G.A. a pârâtei A. S.R.L. din 9/10 mai 2016 cu privire la pct. 3 referitor la vânzarea părților sociale și a trimis cauza spre rejudecarea petitelor privind constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social și a actelor subsecvente, repunerea părților în situația anterioară, constatarea dreptului de proprietate al Statului Român asupra a 102.098 titluri, înregistrarea în registrele publice a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, în vederea analizării motivului de nulitate privind frauda la lege, cât și spre rejudecarea petitului referitor la constatarea nulității parțiale a procesului-verbal al ședinței adunării generale a asociaților pârâtei cu privire la pct. 1 vizând situația financiară și repartizarea profitului.

A păstrat restul dispozițiilor sentinței ce nu contravin deciziei. A respins apelul declarat împotriva sentinței nr. 429/11 aprilie 2017 pronunțată de același tribunal.

La 22 ianuarie 2018, reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele deciziei mai sus indicate.

Prin încheierea din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Iași, Secția civilă, a admis în parte cererea, menționând că denumirea corectă este S.C. B. S.A. și a respins cererea de îndreptare constând în menționarea sintagmei „devenită C. S.R.L.”.

Împotriva deciziei evocate, reclamanta A.A.A.S. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia în parte, cu consecința anulării sentinței nr. 90/CIV din 18 ianuarie 2017 și încheierii din 9 decembrie 2016, ambele date de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, în eventualitatea casării cu reținere, a cerut admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, în baza art. 28

2

din O.G. nr. 25/2002, constatarea existenței dreptului de proprietate asupra a 102.098 părți sociale corespondente valorii juste a terenului cu care s-a majorat de drept capitalul social al intimatei-pârâte și obligarea acesteia la plata despăgubirilor solicitate prin cererea introductivă.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prima dintre critici vizează faptul că decizia recurată  a fost pronunțată cu încălcarea art. 28

2

din O.G. nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 506/2002 referitoare la monitorizarea postprivatizare.

Din această perspectivă, a susținut că norma specială evocată este incidentă în cauză, intimata-pârâtă fiind obligată să o respecte, deși reclamanta nu a fost implicată în procesul de privatizare al pârâtei.

În continuare, a citat textul legal pretins nesocotit de instanța de prim control judiciar și a susținut că normele din legile speciale referitoare la terenuri aportate de stat la capitalul social al societăților privatizate se referă la toate societățile care dobândesc terenuri, astfel că acestea au obligația de atribuire către Autoritate a acțiunilor ce revin de drept statului, sub sancțiunea nulității absolute.

A mai susținut că, prin preluarea dreptului de proprietate asupra terenului și asumarea obligației de atribuire a acțiunilor suplimentare, intimata-pârâtă s-a subrogat în drepturile și obligațiile societăților ce i-au încredințat, inițial, folosința și, ulterior, proprietatea terenurilor, iar societatea care i-a transmis certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost privatizată de recurentă.

În final, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că O.G. nr. 25/2002 ar guverna exclusiv contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, în contextul în care chiar actul normativ invocat, la art. 3 alin. (1) lit. c), statuează că derularea contractului subzistă până la îndeplinirea de către părți a obligațiilor asumate contractual și legal.

Ca atare, având în vedere că legiuitorul a instituit în sarcina părților nu numai respectarea obligațiilor asumate convențional, ci și a celor reglementate de O.G. nr. 25/2002, recurenta a conchis, motivat de faptul că între obligațiile legale se regăsește și aceea de atribuire a acțiunilor în urma majorării capitalului social, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea art. 28

2

din O.G. nr. 25/2002 aprobată prin Legea nr. 506/2002 referitoare la monitorizarea postprivatizare.

Cea de-a doua critică dezvoltată de recurentă privește pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea art. 12 alin. (5) teza a III-a din Legea nr. 137/2002 și cu greșita aplicare a art. 39 din aceeași lege.

Din această perspectivă, recurenta a susținut că în mod eronat curtea de apel a reținut că majorarea capitalului s-a făcut prin actul adițional autentificat sub numărul 1819 din 27 mai 2004 de B.N.P. D., aspectul fiind irelevant în condițiile în care art. 12 alin. (5) teza a III-a din Legea nr. 137/2002 statuează că majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se face de drept.

În ceea ce privește articolul 39 din Legea nr. 137/2002, care reglementează prescripția actelor și operațiunilor din procedura privatizării, recurenta a notat că a fost greșit aplicat de instanțele de fond, întrucât în speță verificarea calității de acționar este irelevantă, în condițiile în care acțiunea introductivă se circumscrie ipotezei eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate după privatizare, iar intimata-pârâtă s-a substituit societății care i-a predat certificatul, încadrându-se în categoria „toate societățile independent de structura capitalului social instituită de legiuitor prin art. 12 din aceeași lege”.

A treia critică formulată de recurentă vizează tot greșita aplicare a prevederilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, de astă dată din perspectiva inaplicabilității în cauză a celor două excepții instituite de norma legală.

În concret, recurenta a arătat că a fost implicată în procesul de privatizare al societății E. potrivit contractului nr. 10 din 19 aprilie 2002, care, ulterior privatizării a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria 15 nr. 0295/2004, pe care 1-a predat intimatei-pârâte prin protocolul din 20 mai 2004, aceasta subrogându-se astfel în drepturile și obligațiile societății privatizate și asumându-și astfel și respectarea legii speciale.

În continuare, după ce a reprodus textul legal invocat, recurenta a susținut că în speță nu a contestat vreo operațiune sau act de privatizare și nici nu tinde la valorificarea vreunui drept prevăzut de legile privatizării, întrucât dreptul său decurge

ope legis

, ci că prin acțiunea promovată tinde la anularea actelor și operațiunilor de la momentul majorării capitalului social, lovite de nulitate absolută potrivit art. 28

2

din O.G. nr. 25/2002.

Din perspectiva celor anterior expuse, autoarea recursului a susținut că primul act a cărui nulitate a solicitat a fi constatată este chiar raportul de evaluare a terenului, care a stat la baza înregistrării majorării, despre care intimata-pârâtă a făcut vorbire și s-a consemnat în încheierea din 21 septembrie 2017, subliniind că actele și operațiunile a căror nulitate solicită a se constata sunt cele ce au stat la baza demersurilor de publicitate și opozabilitate față de terți a majorării de capital, iar nu de privatizare, cum greșit au interpretat cele două instanțe.

Următoarea critică dezvoltată de recurentă în cererea de recurs vizează încălcarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958 devenite art. 2502 alin. (2) pct. 2 și 3 din Noul Cod civil care statuează imprescriptibilitatea dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute și imprescriptibilitatea dreptului la acțiunea în constatarea existenței unui drept.

Detaliind, a subliniat că, în opinia sa, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în speță prevalează art. 2 din Decretul nr. 167/1958, prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002, întrucât majorarea capitalului a operat de drept, iar obiectul acțiunii rezidă în constatarea nulității absolute a unor acte și operațiuni efectuate în cadrul procedurii de publicitate imobiliară și de opozabilitate a majorării de capital față de terți, guvernate de normele generale de prescripție extinctivă.

Penultima dintre criticile formulate de recurentă se referă la faptul că instanța de apel nu a analizat calea ordinară de atac cu care a fost învestită sub aspectul incidenței art. 968 C. civ. de la 1864, care reglementează nulitatea pentru cauza ilicită, deși cererea de chemare în judecată a fost fundamentată în drept și pe acest temei legal. Astfel, a arătat că instanța de prim control judiciar s-a limitat să cenzureze sentința atacată doar sub aspectul fraudei la lege, nu și din perspectiva cauzei ilicite.

Ultima critică pe care a invocat-o recurenta vizează concluzia instanței de apel potrivit căreia acțiunea în constatarea existenței dreptului este accesorie cererii în constatarea nulității absolute, concluzie pe care recurenta a apreciat-o ca fiind consecința greșitei aplicări a dispozițiilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor expuse, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, iar, în subsidiar, în caz de casare cu reținere, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

La 4 iunie 2018 intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimatei-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Ambele părți au formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză.

În cadrul punctului de vedere exprimat, recurenta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului propusă de raportor și a reiterat criticile formulate, iar intimata B. SRL a achiesat la concluziile raportului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu, a respins recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă.

Pentru verificarea admisibilității căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, care în speță rezidă în constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social al A. S.R.L., precum și a actelor subsecvente, în repunerea părților în situația anterioară, în constatarea dreptului reclamantei de proprietate asupra a 102.098 titluri (părți sociale), în îndeplinirea formalităților de publicitate a actelor și operațiunilor de majorare a capitalului social al pârâtei, precum și în anularea actelor și lucrărilor A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai 2016 și a actelor subsecvente, în obligație de a face sub sancțiune de daune cominatorii și în daune materiale pentru prejudiciul cauzat.

Dat fiind că acțiunea introductivă de instanță cuprinde atât capete de cerere vizând pretenții distincte, a căror soluție dată fiecăruia dintre acestea nu depinde de soluția dată celorlalte capete de cerere, precum și petite a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal, rezultă că acestea au atât natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., cât și natura unor capete de cerere accesorii, potrivit art. 30 alin. (4) din același cod.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având două petite principale, respectiv cel referitor la constatarea nulității absolute a unor acte și operațiuni de majorare a capitalului social al A. S.R.L. și cel privind anularea A.G.A. a aceleiași societăți din 9/10 mai 2016, și cu mai multe capete de cerere accesorii, astfel cum au fost mai sus enumerate.

Ambele petite principale sunt guvernate de dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990.

Astfel, cum primul petit privește în realitate nulitatea actului adițional nr. autentificat sub nr. 819 din 26 mai 2004 la B.N.P. D., prin care asociatul unic F. al pârâtei A. S.R.L. a hotărât modificarea actului constitutiv prin includerea asociatului A.V.A.S. cu 2.931 de părți sociale și majorarea capitalului social al societății prin aport în natură și în numerar, rezultă că cererea în constatarea nulității actului adițional impune cu prioritate constatarea nulității hotărârii asociatului unic F. al pârâtei A. S.R.L., conform art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care statuează că „actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale adoptată în condițiile legii sau printr-un act adițional la actul constitutiv sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile art. 223 alin. (3) și art. 226 alin. (2)”.

Prin urmare, acest capăt de cerere vizează în concret anularea hotărârii generale a asociaților A. S.R.L. consemnată prin actul adițional evocat, prin care s-a majorat capitalul social  al acestei societăți.

Obiectul celui de-al doilea petit principal vizează expres anularea Hotărârii A.G.A. A. S.R.L. din 9/10 mai 2016.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, „hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței”, iar conform art. 132 alin. (9) teza finală din același act normativ, „hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului”.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect constatarea nulității absolute sau anularea hotărârilor adunării generale, în temeiul Legii nr. 31/1990, sunt supuse numai apelului.

Calificarea celui de-al doilea capăt al cererii, privind constatarea existenței dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 părți sociale, ca având caracter accesoriu primului capăt, cel referitor la constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor de la momentul majorării capitalului social și a actelor subsecvente, rezultă din condiționarea analizării celui de-al doilea capăt de cerere de soluția dată primului capăt de cerere.

Cererea în constatarea existenței dreptului de proprietate al statului asupra a 102.098 părți sociale este în legătură cu majorarea de drept a capitalului social, chiar recurenta precizând prin recurs și prin punctul de vedere la raport că expresia valorică a acțiunilor suplimentare corespunde expresiei valorice a terenului, reactualizate cu coeficientul de reevaluare. Raportul de evaluare a terenului a cărui nulitate a fost invocată de recurentă este unul dintre actele care a stat la baza operațiunii de majorare a capitalului social.

În acest cadru, instanța de recurs reține că soluționarea cererii în constatarea nulității absolute parțiale a actelor și operațiunilor care au stat la baza majorării capitalului social are caracter principal și imprimă caracter accesoriu cererii în constatarea dreptului de proprietate asupra părților sociale care se cuvin statului în urma procedurii de majorare a capitalului social.

Art. 132 alin. (9) teza finală din Legea nr. 31/1990 reglementează faptul că hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale este supusă numai apelului, iar art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

În acest context devine aplicabil principiul unicității căii de atac reglementat pentru ipoteza prevăzută de art. 460 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute pentru cererea principală.

Din interpretarea coroborată a normelor legale precitate rezultă că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia nr. 875/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a admis excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă.