ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6782/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și Inovare a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

Ulterior, recurenta-reclamantă a formulat lămuriri și precizări ale capetelor de cerere arătând că întrucât sumele ce fac obiectul Notei finale de constatare și a Proiectului de Notă de constatare sunt creanțe bugetare, ca urmare a schimbării poziției pârâtului cu privire la sancționarea neregulilor aferente contractelor ce face obiectul Suspiciunii de neregulă nr. x/18.07.2012, și întrucât sumele au fost respinse de la rambursare, am formulat capetele de cerere privind cuantumul sumelor care urmează să fie restituite de către pârâta făcând astfel trimiterea la Proiectul Notei de constatare.

Pentru capetele de cerere 2,5,6,7, 8,9 și 11 a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor menționate în cuprinsul acestor capete de cerere. Arătă că s-a făcut trimiterea la Cap. 10 Valoarea corecției financiare lit. a), c)-f), b) respectiv g) din Proiectul Notei de constatare, având numărul de înregistrare la pârât 3404/28.04.2014 întrucât în cuprinsul acestui act administrativ rezultă cu claritate cuantumul creanțelor bugetare, care au fost reținute la depunerea Cererii de rambursare nr. x/11.04.2012 .

Reținerea sumelor cu titlu de corecție rezultă și din mențiunile făcute de pârâtă la finalul punctului 3 din capitolul 6 Prezentarea verificărilor efectuate, respectiv ultimele două paragrafe în care se face referire la Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x/26.11.2010 și la Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x/11.04.2012.

I. Prin cererea precizatoare, reclamanta a arătat că actele administrative a căror anulare s-a solicitat sunt următoarele:

II. Totodată s-au solicitat următoarele:

• solicitarea ca media profitului net a ofertantului pe ultimii 3 ani (2006, 2007, 2008) să fie pozitivă. In cazul în care ofertantul este o asociere, media profitului net pe ultimii 3 ani (2006, 2007, 2008) trebuie să fie pozitivă pentru fiecare operator economic în parte;

• solicitarea privind experiența similară generală: maximum 5 proiecte de asistență în management oferită persoanelor juridice/autorităților/instituțiilor publice centrale și/sau locale, cu o valoare cumulată de minimum 200.000 EURO, finalizate în ultimii 3 ani de la data limită pentru depunerea ofertei în cadrul procedurii de atribuire

• solicitarea privind experiența similară specifică: minimum 2 proiecte de asistență oferită persoanelor juridice/autorităților/instituțiilor publice centrale și/sau locale, care au avut/au ca obiectiv proiecte cu finanțare europeană;

Prin sentința civilă nr. 2063 din 14 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, s-a respins ca fiind inadmisibil capătul doi de cererea din acțiunea precizată și s-a respins în rest acțiunea precizată, formulată de reclamanta Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și Inovare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2063 din 14 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ș trimiterea cauzei spre rejudecare.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că sentința recurată este nelegală în ceea ce privește soluția dată excepției inadmisibilității capătului II al cererii precizatoare.

Astfel, pentru a admite această excepție, instanța de fond a reținut că în cuprinsul notei de constatare nu sunt menționate și contractele de achiziție publică nr. x, 44, 45 și 46 din 15.05.2008, încheiate cu prestatoarea A., și contractul de achiziție publică nr. x încheiat cu prestatoarea Mișcarea Română pentru Calitate, toate încheiate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică și contractul de chiziție publică nr. x din 25.01.2010, încheiat cu prestatoarea S.C. B. S.R.L., însă la punctul 6 din cadrul Notei de constatare Prezentarea verificărilor efctuate se menționează că "s-a verificat documentația de atribuire pentur contractele nr. x/25.03.2008, nr. y/07.05.2008, nr. z/15.05.2008, nr. w/15.05.2008, nr. t/15.05.2008, nr. s/25.01.2010.

Așadar, aceste contracte au făcut obiectul verificării în urma căreia a fost emisă nota de constatare și, cu privire la contractul nr. x/25.01.2010 încheiat cu S.C. B. S.R.L. s-a reținut că au fost folosite cerințe minime obligatorii.

Or, prin admiterea excepției inadmisibilității capătului II de cerere, instanța nu a mai intrat în analizarea fondului cererii precizatoare, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul-reclamant a susținut că este eronată reținerea primei instanțe în sensul că prin nota de constatare atacată nu s-ar fi reținut în sarcina acesteia încălcări ale O.U.G. nr. 34/2006, iar suspiciunea de neregulă pentru toate contractele verificate nu s-au conformat, invocând prevederile subpunctului 2 din cadrul punctului 4 - concluziile activității de verificare și punctul 10 - valoarea corecției financiare.

De asemenea, a arătat că și dacă valoarea creanței bugetare este 0, sumele prezentate în nota de constatare fiind deja reținute de la plată către reclamantă, aceasta are interes să se constate nelegalitatea aplicării corecției - respectiv analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în vederea recuperării acestor sume.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, a susținut că este corectă soluția de admitere a excepției inadmisibilității capătului II de cerere, întrucât notele în discuție cu privire la contractele nr. x, 44, 45, 46 din 15 mai 2018, cuprind mențiunea că suspiciunile de neregulă nu se confirmă, iar propunerile de aplicare a corecției financiare nu se justifică.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a arătat că în mod corect prima instanță a constatat că faptul că în sarcina Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare nu au fost reținute încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, motiv pentru care a apreciat că celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esență, argumentele invocate în cuprinsul cererii de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 mai 2019, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru discutarea cererii de repunere pe rol formulată de reclamantă stabilindu-se termen la data de 6 mai 2020.

La termenul din 6 mai 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 22 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a dispus amânarea cauzei la data de 2 decembrie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant justifică un interes în susținerea recursului, urmărind să se constate nelegalitatea aplicării corecției, respectiv analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în vederea recuperării sumelor reținute acesteia de la plată, chiar dacă valoarea creanței bugetare este 0.

Instanța de control judiciar reține incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialității, art. 14 alin. (5) din același Cod prevede că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziții fiind dezvoltate și în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor și excepțiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata", precum și în secțiunea a 4-a aceluiași capitol privind deliberarea și pronunțarea hotărârii în cuprinsul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății (...)."

Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Înalta Curte reține că instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului II de cerere, reținând că în cuprinsul notei de constatare nu sunt menționate și contractele de achiziție publică nr. x, 44, 45 și 46 din 15.05.2008, încheiate cu prestatoarea A., și contractul de achiziție publică nr. x încheiat cu prestatoarea Mișcarea Română pentru Calitate, toate încheiate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică și contractul de achiziție publică nr. x din 25.01.2010, încheiat cu prestatoarea S.C. B. S.R.L..

Constată instanța de control judiciar că la punctul 6 din cadrul Notei de constatare - Prezentarea verificărilor efectuate - se menționează că "s-a verificat documentația de atribuire pentru contractele nr. x/25.03.2008, nr. y/07.05.2008, nr. z/15.05.2008, nr. w/15.05.2008, nr. t/15.05.2008, nr. s/25.01.2010", prima instanță admițând, așadar, excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere în baza reținerilor eronate cu privire la aceste aspecte, fără să mai treacă la cercetarea pe fond, în condițiile în care prin capătul doi al cererii de chemare în judecată reclamanta a solicitat restituirea sumelor de bani reprezentând corecții financiare aplicate.

Astfel, reținerea sumelor cu titlu de corecție la care face referire reclamanta în cererea precizatoare rezultă și din mențiunile făcute de pârâtă în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare încheiată la data de 12.02.2015, la finalul punctului 3 din Capitolul 6 - Prezentarea verificărilor efectuate -, respectiv ultimele două paragrafe în care se face referire la Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x/26.11.2010 și la Notificarea privind situația Cererii de rambursare nr. x/11.04.2012, cereri respinse la plată .

Or, pentru realizarea controlului judiciar este imperios necesar ca toate aspectele reținute în actul de constatare, precum și toate argumentele și apărările cuprinse în acțiune și întâmpinare să fie examinate în mod efectiv de prima instanță.

Prin urmare, în condițiile în care instanța de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, producând astfel o vătămare reclamantei, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, necercetând cauza sub toate aspectele, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța să se pronunțe după lămurirea deplină a situației de fapt, inclusiv prin verificarea contestării soluțiilor de respingerea a celor două cereri de rambursare și a stadiului soluționării contestațiilor, după caz, urmând ca instanța să analizeze și criticile invocate prin cererea de recurs pe fondul cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Educației și Cercetării-Direcția General-Organism Intermediar pentru Cercetare (fosta Autoritate Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare) împotriva sentinței nr. 2063 din 14 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.