ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6617/2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrata la data de 16.04.2020 pe rolul Tribunalului Bucuresti- sectia a II a, de contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul JUDEȚUL CLUJ în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 338/17.12.2019, revocarea măsurii constând în aplicarea unor reduceri procentuale de 5% la Acordul cadru nr. 39/11939/11.08.2011 în sensul înlăturării reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată de către reclamant, respectiv 5% la Acordul cadru nr. 39/11939/11.08.2011, cu consecința admiterii cererii de rambursare nr. x, inclusiv a sumei de 28.802,87 RON, conform adresei MDRAP nr. x/28.10.2019.

În motivare, a arătat, în esență, că aplicarea corecțiilor financiare conform prev. O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu Anexa la același act normativ nu se justifică, autoritatea contractantă derulând procedura de achiziție publică în speță conform actelor normative.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 2665 din data de 03 iulie 2020 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată și nu în calitate de autoritate publică.

Or, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, prima instanță învestită a constatat că în speță nu autoritatea publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 are calitatea de reclamant, ci aceasta are calitate de pârât, astfel că sunt incidente în cauză prevederile art. 10 alin. (3) teza I, respectiv este competentă instanța de la sediul reclamantei, întrucât potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiar poate fi atât o persoană de drept public cât și o persoană de drept privat și nu teza a II-a a art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Articolul 10 alin. (3) nu definește pârâtul, făcând vorbire doar de reclamant, fiind necesară o interpretare din partea instanțelor pentru a aduce la lumină rațiunea acestuia. Așadar, dacă prima teză a art. 10 alin. (3) stabilește competența în favoarea reclamantului atunci când acesta este persoană fizică sau juridică de drept privat, fiind de presupus că pârâtul poate fi doar statul, lucru care reiese din configurația raportului juridic de drept administrativ (raport juridic material), a doua teza privește raportul juridic procesual din sens invers, adică ipoteza în care statul este reclamant, competența fiind, din nou, stabilită în favoarea pârâtului.

Deși "pârâtul" nu este definit în niciun fel în teza a doua, nu se poate presupune că textul se referă exclusiv la persoana fizică sau juridică de drept privat, întrucât raportul juridic administrativ poate presupune ca ambele părți să fie reprezentante ale statului (lato sensu), singura interpretare care dă sens regulii prevăzute în art. 10 alin. (3) este cea privind favorizarea părții aflate într-o poziție de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorități publice sau o persoană juridică de drept public, întrucât o altă interpretare ar conduce la lipsa rațiunii alegerii competenței in favorem.

Calitatea de persoană juridică de drept public are relevanță procesuală din punctul de vedere al competenței doar în situația în care această calitate dă naștere unui raport juridic de drept material dezechilibrat, în situația în care persoana juridică de drept public acționează în regim de putere publică, deci cu puteri exorbitante. Doar într-o astfel de situație se poate apăra interesul pârâtului prin judecarea procesului cât mai aproape de sediul/domiciliul acestuia.

În situația în care configurarea raportului juridic de drept material nu presupune acționarea în regim de putere publică a unei persoane juridice de drept public, rațiunea celei de-a doua teze încetează să mai existe, fiind lipsit de orice finalitate textul legal.

Altfel spus, persoana juridică de drept public sesizează instanța de la sediul/domiciliul pârâtului doar în cazul în care acționează ca o parte cu puteri exorbitante, anume în calitate de autoritate publică ce acționează în regim de putere publică.

Rațiunea stabilirii competenței în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia că norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situație scopul legii, anume protecția suplimentară acordată părții vulnerabile, putând fi atins.

Or, nu există niciun argument pentru care nu s-ar aplica aceeași regulă și în cazul în care într-un raport juridic litigios identic, reclamantul este o persoană juridică de drept public, atâta timp cât acesta nu acționează în regim de putere publică, ci într-o poziție de inferioritate în raport cu autoritatea de management.

Astfel fiind, de vreme ce în prezenta cauză, reclamantul Județul Cluj nu acționează în regim de putere publică, competența teritorială de soluționare a litigiului se stabilește conform dispozițiilor prevăzute de art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 08.09.2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Hotărârea Tribunalului Cluj, secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 1914/2020 din 06 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj, secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a reținut, în esență, că, reclamantul Județul Cluj este unitate administrativ teritorială, și nu se poate afirma că acesta ar fi o persoană juridică de drept privat, pentru a fi aplicabilă teza I a art. 10, alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nu face distincție în ceea ce privește raportul juridic derulat de o unitate administrativ teritorială, ci se referă doar la calitatea reclamantului - persoană fizică, persoană juridică de drept privat respectiv autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

Apreciază astfel Tribunalul Cluj că normele cuprinse în art. 10 alin. (3) teza a-II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate, stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în raport de calitatea reclamantului, care nu este nici persoană fizică, nici persoană juridică de drept privat, ci, potrivit art. 18 din Legea 215/2001, persoană juridică de drept public.

Prin urmare, în raport cu data inregistrării cererii de chemare în judecată (data de 16.04.2020), ținând cont de faptul că autoritatea publică pârâtă are sediul în București, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02.08.2018, interpretând per a contrario art. 10, alin. (3) teza I, instanța competentă teritorial fiind Tribunalul București, secția a-II-a de contencios administrativ si fiscal, în raza căruia își are sediul pârâtul.

Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, constatând deopotrivă existența conflictului negativ de competență.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că titularul acesteia este Județul Cluj, iar obiectul îl constituie anularea unor acte administrative emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale si Administratiei Publice, acesta fiind o autoritate publică, astfel cum este definită de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, ca fiind- "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței (16.04.2020):

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Județul Cluj are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Din reglementarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze și anume: prima, în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat și a doua, în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituție publică sau asimilată, textul legal neinstituind nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l doar calitatea reclamantului.

Deși, în prezenta cauză, reclamantul Județul Cluj, acționează în calitate de " persoană vătămată" printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică și nu în calitate de emitent al actului administrativ contestat, în lipsa unor mențiuni derogatorii în cuprinsul articolului 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 referitoare la calitatea autorității publice - de persoană vătămată printr-un act administrativ sau de persoană juridică ce acționează în regim de putere publică, reține Înalta Curte că, în orice împrejurare, indiferent de obiectul acțiunii judiciare, în situația în care o autoritate publică are calitate de reclamantă, într-o acțiune de contencios administrativ, trebuie să se adreseze instanței de la sediul pârâtului, legiuitorul instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Înalta Curte nu-și poate însuși punctul de vedere exprimat de Tribunalul București, în sensul că, " în speță nu autoritatea publică - Județul Cluj - are calitatea de reclamant (în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004), ci aceasta are calitatea de pârât", în condițiile în care Județul Cluj este titularul cererii de chemare în judecată.

Interpretarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privință, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorul nu instituie vreo distincție în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincția se face doar în funcție de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competența teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat, în condițiile în care titularul cererii de chemare în judecată - Județul Cluj- este o autoritate publică/persoană juridică de drept public, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantului Județul Cluj și a sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice, aflat în București, b-dul x nr. 16,Latura Nord, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Județul Cluj în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2020 .