ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3244/2014

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 41633/212/2010 pe rolul Judecătoriei Constanța,

reclamantul B.S. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții P.V., P.C., C.D.

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Finanțelor

Publice Constanța să se dispună obligarea în solidar a acestuia din urmă, la

plata sumei de 6.000 euro, reprezentând prejudiciul material suferit prin

trimiterea sa în judecată, în urma unui denunț calomnios și plata de daune

morale în valoare de 200.000 euro. Ulterior la 16 iulie 2012, reclamantul a

precizat, la cererea instanței, valoarea obiectului acțiunii, ca fiind de

910.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 12491 din 18

iulie 2012 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale și

a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța.

După un prim ciclu procesual, prin sentința

civilă nr. 4281 din 20 noiembrie 2013 Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de reclamantul B.S.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Din oficiu, instanța a invocat excepția

netimbrării apelului, iar prin decizia nr. 61 din 23 iunie 2014 Curtea de Apel Constanța,

secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut, în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ.

că, deși apelantul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru

în cuantum de 1105,5 RON și a timbrului judiciar în valoare de 5 RON, acesta nu

s-a conformat dispozițiilor instanței, nesocotind dispozițiile art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că hotărârea

este nelegală, pentru că, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că în primul

ciclu

procesual, în Dosarul

nr. 41633/212/2010, Curtea de Apel Constanța a apreciat că acțiunea sa este scutită

de plata taxei de timbru, în temeiul art 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, și deși

obiectul dosarului nu s-a schimbat, a anulat apelul său ca netimbrat.

Arată că acțiunea prin care solicită daune

morale a fost formulată ca urmare existenței dosarului penal nr. 1282/P/2002 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și consideră că respingerea apelului,

ca netimbrat, reprezintă un abuz, motiv pentru care cauza trebuie trimisă pentru

continuarea judecății. Deși a solicitat instanței amânarea cauzei pentru achitarea

taxei judiciare de timbru, la primul termen de judecată apelul său a fost anulat,

ca netimbrat.

Recursul declarat de reclamant va fi admis

pentru considerentele următoare:

Dispozițiile legale în materia taxelor

judiciare de timbru incidente în cauză - art. 18 și art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, art. 29, 34-36 din Normele metodologice pentru

aplicarea Legii nr. 146/1997 - stipulează în termeni imperativi o serie de reguli

și principii ce nu pot fi ignorate în activitatea instanțelor de judecată, chemate

să se pronunțe pe aspecte de legalitate - în procedură de drept comun sau specială,

inclusiv pe aspecte de admisibilitate în exercițiul dreptului la acțiune (în căiie

ordinare și extraordinare de atac).

Astfel, s-a statuat că taxele judiciare

de timbru se plătesc anticipat, respectiv că încadrarea în tariful taxelor judiciare

de timbru nu reprezintă un element al activității de judecată, ca atribut principal

al instanțelor judecătorești, ci o sarcină administrativă impusă de lege acestor

organe, în calitatea lor de prestatoare de servicii taxabilă.

Pentru ipoteza de excepție în care taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul înregistrării

acțiunii sau cererii de chemare în judecată, instanța este obligată să pună în vedere

reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Jurisprudența instanțelor de judecată a

stabilit totodată, în temeiul acestor dispoziții legale, că numai împotriva modului

de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare și

că dispozițiile art. 18 din lege sunt dispoziții cu caracter special, de strictă

interpretare, incidente în ceea ce privește efectuarea de către instanțele judecătorești

a operațiunii de încadrare în tariful legal al taxelor de timbru stabilite în sarcina

părților,

respectiv că anularea

unei cereri, pentru netimbrare, reprezintă o greșeală de judecată ce pune în discuție

modul în care prima instanță a interpretat o dispoziție legală.

În acest context normativ și jurisprudențial,

sub aspectul strict al admisibilității recursului, s-a apreciat că, în condițiile

în care situația cauzei pendinte nu a pus probiema strictă a modului de stabilire

a taxei judiciare de timbru, ipoteză în care singura cale de atac ar fi fost reexaminarea,

ci a unor neregularități procedurale ce intră în categoria aspectelor de nelegalitate,

acestea pot constitui obiect al controlului judiciar exercitat de instanțele judecătorești

superioare, în căile de atac prevăzute de C. proc. civ.

Circumstanțele particulare ale cauzei pendinte,

au evidențiat importante neregularități procedurale cu repercusiuni în ce privește

situația recurentului reclamant din cauza pendinte.

Relevant este faptul că, prin rezoluția

administrativă din 12 mai 2014 aplicată cererii de apel, instanța i-a pus în vedere

reclamantului să achite suma de 1105,5 RON, taxă judiciară de timbru, și 5 RON,

timbru judiciar, sens în care, apelantul reclamant a fost citat cu această mențiune,

pentru primul termen de judecată fixat în cauză Ia data de 23 iunie 2014.

Dispoziția expresă a legii este că neîndeplînirea

obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii

sau a cererii.

Instanțele judecătorești au obligația de

a încunoștința părțile, o dată cu expedierea citației, în privința cuantumului exact

al taxelor judiciare de timbru datorate, dat fiind sancțiunea drastică prevăzută

de lege.

În aceste condiții, instanța era obligată,

ca la primul termen de judecată, să amâne cauza și să stabilească prin încheiere

de ședință, cuantumul sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru

judiciar, în acest sens fiind dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146 din

24 iulie 1997, privind taxele judiciare de timbru conform cărora „Determinarea cuantumului

taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz,

de Ministerul Justiției". Potrivit alin. (2) al aceluiași art. „împotriva modului

de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la

aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de

la data comunicării sumei datorate", instanța însăși ajunge la aceeași concluzie

când, soluționând cererea de reexaminare formulată de apelantul reclamant B.S.,

la termenul din 22 mai 2014, o respinge, ca prematur introdusă, reținând că dispozițiile

art 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 conferă un caracter specific controlului

judiciar asupra soluției dispuse de către instanță în legătură cu cuantumul timbrajului,

tocmai pentru a se asigura în acest mod liberul acces la justiție. Regula instituită

este ceea a determinării taxei de timbru prin punerea în discuția contradictorie

a părților a acestei chestiuni de către completul de judecată.

Actele dosarului au relevat că, la data

de 20 iunie 2014, reclamantul a formulat o cerere de amânarea a judecății pentru

achitarea taxei judiciare de timbru, cerere transmisă prin fax și înregistrată Ia

dosar sub nr. 4134 C din 20 iunie 2014, cerere care a fost depusă și prin postă,

data plicului fiind 20 iunie 2014.

Or, instanța de apel, reține cauza în pronunțare

pe aspectul timbrajului, deși exista cererea de amânare formulată de apelantul reclamant

pentru achitarea taxei de timbru, în condițiile în care cererea acestuia de reexaminare

a fost soluționată doar cu o zi înaintea termenului de judecată.

În concluzie, faptul că la data de 23 iunie

2014, în cadrul ședinței publice, instanța a respins solicitarea apelantului reclamant,

deși nu era încă determinată taxa judiciară de timbru prin încheiere de ședință,

pentru a-i permite acestuia exercitarea controlul judiciar prevăzut de art. 18

alin. (2), vizează direct exercițiul concret al dreptului de acces la justiție,

drept protejat atât de legislația internă, cât și de art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, întrucât anularea acțiunii ca netimbrată este de natură a-i

produce, reclamantului, o gravă și iremediabilă vătămare din perspectiva nejudecării

fondului cauzei.

În acest sens este și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului - în mod special, Cauza Weissman și alții împotriva

României, publicată în M. Of. nr. 588/27.08.2007.

Pentru considerente arătate, pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul reclamantului,

va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași

instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

B.S. împotriva deciziei nr. 61/C din 23 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 noiembrie 2014.