ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1177/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2012

și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 663/54/2012, reclamantul N.I. a chemat în judecată pârâta A.F.P.

Craiova prin D.G.F.P. Dolj, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să dispună anularea deciziilor nr. 51585 din 12 iunie 2008 și nr.

80674 din 24 octombrie 2011, emise de A.F.P. Craiova - D.G.F.P. Dolj.

În drept, s-au invocat

dispozițiile art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

La data de 14 mai 2012,

pârâta A.F.P. Craiova prin D.G.F.P. Dolj a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia

a susținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și a solicitat respingerea

acesteia.

A susținut pârâta că prin

decizia nr. 51585 din 12 iunie 2012, emisă de A.F.P. Craiova s-a dispus atragerea

răspunderii în solidar cu SC I. SRL motivat de faptul că administratorul acestei

societăți, respectiv reclamantul nu a depus situațiile financiare semestriale sau

anuale la care se adaugă și faptul că a ascuns cu rea-credință organelor de executare

elemente de patrimoniu ale societății, respectiv bunuri mobile și imobile.

S-a arătat că nu s-a indicat

care sunt elementele ce ar atrage nulitatea celor două decizii de atragere a răspunderii,

singurele motive prezentate reprezentând un scurt istoric al diferitelor contestații,

formulate de reclamant de-a lungul timpului.

Prin sentința nr. 749

din data de 05 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 663/54/2012, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Craiova

- D.G.F.P. Dolj.

Au fost anulate deciziile

nr. 51585 din 12 iunie 2008 și nr. 80674 din 24 octombrie 2011, emise de A.F.P.

Craiova - D.G.F.P. Dolj.

Împotriva acestei sentințe

a fost declarat recurs de către D.G.F.P. Dolj în numele și pentru A.F.P. Craiova.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 7034 din 01 noiembrie 2013 a admis recursul declarat

de D.G.F.P. Dolj în numele și pentru A.F.P. Craiova împotriva sentinței nr. 749

din 05 iulie 2012, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

În rejudecare s-a dispus

atașarea tuturor înscrisurilor referitoare la executările silite ce au fost efectuate

asupra bunurilor debitoarei de către A.F.P. Craiova și a tuturor actelor ce au stat

la baza emiterii deciziei de antrenare a răspunderii.

Prin sentința nr. 197

din 2 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

s-a admis acțiunea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Dolj prin Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Craiova; s-a dispus anularea deciziei nr. 51585 din 12 iunie 2008 și deciziei

de soluționare a contestației nr. 80674 din 24 octombrie 2011 emisă de A.F.P. Craiova

și D.G.F.P. Dolj.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut în fapt, că reclamantul a contestat decizia

nr. 51585 din data de 12 iunie 2008 emisă de către D.G.F.P. Dolj - A.F.P. Craiova

prin care s-a dispus antrenarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar

cu SC I. SRL în temeiul art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 pentru obligații

de plată restante ale debitorului declarat insolvabil și decizia de soluționare

a contestației nr. 80674 din 24 octombrie 2011, emisă de A.F.P. Craiova – D.G.F.P.

Dolj, prin care fusese respinsă contestația formulată de către reclamant.

A constatat prima instanță

că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că prin decizia nr. 51585

din 12 iunie 2008 emisă de A.F.P. Craiova, a fost antrenată răspunderea solidară

a reclamantului, în calitate de administrator, cu debitoarea SC I. SRL, pentru o

obligație de plată totală, în cuantum de 512.413 RON la data de 29 ianuarie 2008,

compusă din debit în cuantum de 107.599 RON și accesorii în cuantum de 404.814

RON, întrucât prin nedepunerea situațiilor financiare semestriale sau anuale la

care sunt incluse și elementele patrimoniale ale debitorului s-a ascuns, cu rea

credință, organelor de executare silită, patrimoniul debitorului.

S-a reținut, raportat

la dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. că, în afara acestei inacțiuni,

care este nedeterminată ca perioadă de timp, reclamantului administrator nu îi este

reținută și vreo acțiune care să conducă la rezultatul ascunderii cu rea credință

a patrimoniului debitoarei, în condițiile în care o condiție a antrenării răspunderii

solidare este aceea ca administratorii să fi provocat insolvabilitatea persoanei

juridice debitoare prin ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor

mobile și imobile proprietatea acesteia.

S-a considerat că simpla

nedepunere a situațiilor financiare, fără a se preciza care anume situații financiare

nu s-au depus, vorbindu-se generic de situații „semestriale sau anuale", din

ce perioadă, ce elemente de patrimoniu au fost ascunse, etc., nu poate conduce la

concluzia că prin aceasta s-au ascuns cu rea credință bunurile mobile și imobile

ale societății, pentru ca astfel să se fi provocat insolvabilitatea societății.

A avut în vedere judecătorul

fondului și că bunurile societății au format obiectul unor dosare de executare și

licitații organizate chiar de către emitentă, în perioada 2000-2005, trăgându-se

concluzia evidentă că reclamantul nu putea să ascundă bunurile societății, devreme

ce acestea erau într-o procedură de executare silită.

Totodată, s-a reținut

că pentru aceiași situație de fapt și același temei juridic, a mai fost antrenată

și răspunderea solidară a soției reclamantului, numita N.M., asociată a SC I. SRL,

căreia prin sentința nr. 883/2012 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova în

Dosarul nr. 770/54/2012 definitivă prin decizia nr. 158 din 27 martie 2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție i-a fost admisă acțiunea și a fost anulată decizia

privind răspunderea în solidar nr. 51586 din 12 iunie 2008 și decizia privind soluționarea

contestației nr. 107836 din 23 decembrie 2008 emise de D.G.F.P. Dolj – A.F.P. Craiova.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 27 C. proc.

civ. ce privește soluția recurată prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat

N.I. în sensul anulării deciziei nr. 80674 din 24 octombrie 2011 emisă de D.G.F.P.

Dolj și de anulare a deciziei nr. 51585 din 12 iunie 2008 privind răspunderea în

solidar a reclamantului cu SC I. SRL Craiova pentru suma de 512.413 RON.

Recurenta-pârâtă arată

că soluția primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește

analizarea condițiilor cumulative în vederea atragerii răspunderii solidare a reclamantului

pentru debitul SC I. SRL și cu aprecierea greșită asupra existenței relei credințe

din partea reclamantului care a determinat insolvabilitatea societății și acumularea

unei dotări neachitate la bugetul de stat de 512.413 RON.

Din cuprinsul procesului-verbal

de declarare a stării de insolvabilitate și din actele depuse la dosar rezultă că

sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 27 C. proc. fisc.

Pentru a interveni răspunderea

solidară, cu caracter special, este necesar a fi îndeplinite condițiile cumulative

generale, ale răspunderii civile privind existența prejudiciului, existența unei

fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs,

precum și existența unei forme de vinovăție.

În ceea ce privește prejudiciul,

recurenta apreciază că există și a fost cauzat ca urmare a neachitării creanțelor

fiscale de către debitoare.

Fapta ilicită este reglementată

de norma specială sub forma acelor modalități de săvârșire, înstrăinare sau ascundere

de bunuri.

Fapta ilicită este condiționată

de existența calității de asociat, acționar, administrator sau orice altă persoană

fizică ce desfășoară o activitate în interesul persoanei juridice, dar această activitate

are ca rezultat starea de insolvabilitate.

Raportul de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu este reglementat de dispozițiile art. 27 C. proc.

fisc., în sensul că înstrăinarea bunurilor a provocat starea de insolvabilitate

a persoanei juridice.

În ceea ce privește vinovăția,

recurenta consideră că trebuie făcută distincția între cele două modalități de săvârșire

a faptei ilicite, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor.

În cazul ascunderii cu

rea-credință și sub orice formă a bunurilor, vinovăția este caracterizată de norma

juridică sub aspectul intenției directe, făptuitorul prevăzând rezultatul faptei

ilicite și urmărind producerea acestuia.

În cazul înstrăinării

bunurilor, formele de vinovăție sunt cele instituite de principiile dreptului comun.

În acest sens, răspunderea

civilă este angajată în prezența simplei neglijențe, dar și a ușurinței sau imprudenței.

Analiza existenței sau

inexistenței trebuie realizată și prin prisma regimului special privind îndeplinirea

obligației administratorilor, conform art. 72 din Legea nr. 31/1990.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente

că recursul este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de fond a aplicat

corect dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 apreciind că

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii solidare a reclamantului

în condițiile în care nu sunt îndeplinite față de intimatul-reclamat cerințele privind

existența faptelor de natură a atrage răspunderea solidară și reaua credință în

sensul înstrăinării sau ascunderii bunurilor societății.

Potrivit art. 27

alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., pentru obligațiile de plată restante ale debitorului

declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii/acționarii/asociații/orice

alte persoane care au provocat insolvabilitate persoanei juridice debitoare prin

înstrăinarea/ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și

imobile, proprietatea acesteia.

Din analiza normei legale

incidente se desprinde concluzia să pentru atragerea răspunderii solidare a intimatei-reclamante,

în calitate de asociat și administrator la SC I. SRL, organul fiscal este dator

să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății,

înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea acesteia,

precum și reaua-credință a persoanei obligate solidar.

Or, atât în cuprinsul

actelor administrativ-fiscale contestate, cât și în cuprinsul motivelor de recurs,

se observă că nu se indică în concret și nu se dovedește implicarea intimatului-reclamant

în ajungerea în stare de insolvabilitate a societății.

Mai mult, motivele de

recurs formulate de recurentă descriu situația de fapt și de drept numai din punct

de vedere teoretic, fără să demonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea

insolvabilității SC I. SRL și fapta intimatului-reclamant.

Este corect ceea ce a

invocat recurenta, respectiv necesitatea întrunirii dispozițiilor legale pentru

atragerea răspunderii solidare, însă raționamentul nu a indicat care sunt acțiunile

de înstrăinare sau ascundere a bunurilor din patrimoniul societății, ce bunuri au

fost înstrăinate sau ascunse și nici elementele care să conducă la concluzia că

recurenta a fost de rea-credință.

În ceea ce privește incidența

prevederilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, se constată că acestea reglementează

răspunderea generală a administratorilor, iar temeiul juridic al răspunderii solidare

din prezenta cauză este art. 27 alin. (1) C. proc. fisc., ce reglementează o răspundere

specială, sub condiția îndeplinirii cerințelor impuse de această normă.

În mod corect instanța

de fond pe situația de fapt a constatat pronunțarea asupra unei cereri de atragere

a răspunderii solidare față de numita N.M. - soția reclamantului-intimat a deciziei

nr. 1587 din 23 martie 2014 prin care a fost respins recursul autorității pârâte.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat menținând ca temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței

nr. 197 din 2 iunie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2015.