ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2905/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 288 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus, în baza

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.,

condamnarea inculpatului G.C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

lit. b) și c) C. pen., lit. c) constând în dreptul de a fi administrator sau

asociat al unei societăți comerciale.

S-au aplicat

dispozițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C.

pen., lit. c) constând în dreptul de a fi administrator sau asociat al unei

societăți comerciale.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de Statul Român

prin A.N.A.F. București și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile

suma de 118.855 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere

calculate de la data săvârșirii faptei (25 decembrie 2008) și până la data

achitării integrale a debitului reprezentând obligații fiscale și accesorii

conform art. 119 și urm. din O.G. nr. 92/2003.

S-a menținut

sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța din 19 februarie 2013 asupra

următoarelor bunuri proprietatea inculpatului, respectiv mijloc de transport

marca X1, capacitate cilindrică 1896, serie motor S1 și mijloc de transport

marca X2, capacitate cilindrică 1896, serie motor S2, până la concurența sumei

de 118.855 RON și a sumei reprezentând accesoriile fiscale aferente, calculate

până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 12

din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu mai fie fondator,

administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale iar

dacă a fost este decăzut din drepturi.

În baza art. 7 din

Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă,

la Registrul Comerțului pentru mențiunile ce se impun și la D.G.F.P. Dolj

pentru înscrierea în cazierul fiscal.

În baza art. 348 C.

proc. pen. s-a dispus desființarea totală a unui număr de 60 facturi întocmite

fictiv în perioada 1 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2008.

În baza art. 189

raportat la art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare, statului.

Pentru a dispune

astfel prima instanță a reținut, în fapt, că în cursul lunii noiembrie 2008,

inculpatul G.C.C., în calitate de administrator al SC D.T. SRL Craiova, a

efectuat achiziții intracomunitare de grâu în cantitate de 839.170 kg și porumb

în cantitate de 180.310 kg de la firma B.S. din Ungaria, precum și 444.240 kg grâu

de la firma N.G. din Slovacia.

Conform registrului

de casă în valută, marfa achiziționată a fost achitată cu numerar, a fost

transportată cu autovehicule aparținând furnizorilor și depozitată la baza de

recepție aparținând SC C. Arad SRL, în baza Contractului de închiriere nr. 68

din 10 noiembrie 2008.

Ulterior, SC D.T. SRL

a vândut întreaga cantitate de cereale firmei L.T. din Bulgaria, contra sumei

de 625.550 RON conform jurnalului de vânzări.

Pentru vânzare, SC

D.T. SRL a întocmit un număr de 60 facturi fiscale, pe care nu este menționat

TVA și mijlocul de transport folosit, iar marfa a fost achitată cu numerar,

pentru fiecare factură fiind emisă câte o chitanță.

Din verificări a

rezultat că firma L.T. din Bulgaria nu are cod valid de înregistrare în scop de

TVA, atribuit de autoritatea fiscală din Bulgaria, astfel încât conform art.

143 alin. (2) lit. a) din C. fisc., aceste livrări de bunuri nu sunt scutite de

TVA.

În cadrul

cercetărilor a fost identificat numitul D.M. administrator al firmei L.T. Bulgaria,

care a declarat că nu a avut relații comerciale cu SC D.T. SRL Craiova și nu a

achiziționat cereale, obiectul de activitate al firmei fiind comerțul cu

autovehicule.

Aceste aspecte au

fost confirmate și de către organele fiscale din Bulgaria, care, în urma

solicitării prin formularul antifraudă, au comunicat faptul că nu există

achiziții intracomunitare de la SC D.T. SRL Craiova în anul 2008, iar în timpul

controlului efectuat, în evidenta contabilă a L.T., inspectorii fiscali nu au

identificat documente privind achiziții de cereale de la SC D.T. SRL Craiova.

În declarațiile date,

inculpatul G.C.C. a susținut că tranzacția efectuată cu L.T. Bulgaria este

reală, cele 60 de facturi au fost completate de el, însă nu a știut faptul că

firma din Bulgaria nu este plătitoare de TVA.

De asemenea,

învinuitul a relatat că a negociat vânzarea cerealelor cu un anume P.G.,

cetățean bulgar, însă nu a putut oferi elemente suplimentare cu privire la

modalitatea concretă în care a avut loc livrarea (loc, mijloace de transport).

S-a arătat că

afirmațiile inculpatului nu au nici un suport probator, în situația în care

toate dovezile rezultate în urma cercetărilor, respectiv cod de înregistrare în

scop TVA invalid, lipsa dovezii că mărfurile au fost transportate în Bulgaria,

încasarea tuturor facturilor în numerar, lipsa unui contract între cele două

societăți, conduc la concluzia logică că, deși aparent este vorba despre

livrări intracomunitare scutite, în fapt mărfurile au fost comercializate în

România.

Prin livrarea fictivă

de cereale către L.T. Bulgaria, SC D.T. SRL Craiova a încasat suma de 625.550

RON, pentru care nu a înregistrat TVA aferent în sumă de 118.854 RON, cu care a

fost prejudiciat bugetul de stat.

În prezent, SC D.T.

SRL Craiova este radiată, inculpatul G.C.C. declarând că nu mai deține nici un

document a acestei societăți.

În vederea

recuperării prejudiciului, prin Ordonanța din 19 februarie 2013 a fost

instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului,

a căror existență a fost confirmată de către Primăria Municipiului Craiova,

Direcția Impozite și Taxe, prin Adresa nr. 26439 din 15 februarie 2013: mijloc

de transport marca X1, capacitate cilindrică 1896 serie motor S1, serie sașiu

Z1 dobândit la 31 decembrie 2006 și mijloc de transport marca X2, capacitate

cilindrică 1896 serie motor S2, serie sașiu Z2 dobândit la 31 decembrie 2006.

Pentru a reține

această stare de fapt prima instanță a avut în vedere probele administrate la

urmărirea penală respectiv: sesizarea și notele de verificare întocmite de

Garda Financiară Dolj, notele de constatare întocmite de D.G.F.P. Dolj,

documente de evidență contabilă, facturi în copie, contract de închiriere în

copie, declarații informative privind livrările - achizițiile efectuate pe

teritoriul României, cerere de informații antifraudă, adrese, decont TVA,

jurnal cumpărări, declarații, dar și cele administrate pe parcursul judecății

respectiv: declarația martorului D.M., administratorul SC L.T. cu sediul în

Bulgaria și relații de la Oficiul Registrului Comerțului Dolj.

Prima instanță a

reținut că inculpatul, în declarația dată la urmărirea penală, s-a apărat în

sensul că în luna noiembrie 2008, a achiziționat cereale din Ungaria în

cantitate de 839.170 kg grâu și 180.310 kg porumb precum și din Slovacia, a

întocmit documente de recepționare a mărfii însă nu putut da detalii cu privire

la locul de unde a ridicat cerealele, la numele persoanei de naționalitate

ungară și de naționalitate slovacă de la care a achiziționat cerealele.

De asemenea, inculpatul

a mai susținut că, ulterior plecării sale în Ungaria, a întâlnit un cetățean

bulgar și a convenit cu acesta să-i vând produsele achiziționate din Ungaria și

Slovacia după intrarea lor în țară și apoi a fost sunat de aceea persoană, s-au

întâlnit la Timișoara, a cântărit marfa care a fost dusă pe teritoriu

Bulgariei.

A mai susținut

inculpatul că au întocmit mai multe facturi, dar nu s-a menționat TVA-ul

aferent fiecărei livrări, bazându-se pe aspectul că acel cetățean de origine

bulgară i-a comunicat că firma sa este plătitoare de TVA și oricum nu putea

verifica acest aspect, precizând că toate facturile au fost completate de

inculpat care s-a trecut și la rubrica delegat.

Instanța de fond a

apreciat că susținerile inculpatului sunt contrazise de probatoriile

administrate în cauză. Astfel din nota de constatare întocmită de Garda

Financiară Dolj și din raportul de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Dolj

a rezultat că inculpatul, în calitate de asociat unic și administrator al SC

D.T. SRL Craiova, societate în prezent radiată, în luna noiembrie 2008 a

efectuat achiziții intracomunitare de cereale de la două societăți, din Ungaria

- B.S., respectiv Slovacia - N.G., aceste societăți fiind înregistrate în scop

de TVA, iar codul de valabilitate era valid.

După achiziționarea

cerealelor, inculpatul le revindea (în acte) către o societate din Bulgaria -

L.T., întocmind un număr de 60 de facturi fiscale, dar din verificările

efectuate de organele fiscale s-a constatat că facturile respective nu aveau

înscrisă valoarea TVA-ului aferent și mai mult, SC L.T. nu avea cod valid de

înregistrare în scop de TVA.

În plus, martorul

D.M., administratorul SC L.T. a declarat că nu a derulat nici un fel de

tranzacții cu societate administrată de inculpat în cursul anului 2008 deoarece

SC L.T. avea ca obiect de activitate vânzări, cumpărări și închirieri de

autoturisme și nu tranzacții cu cereale.

S-a constatat că, pe

parcursul judecării cauzei, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, deși a

fost legal citat la ultimul domiciliu cunoscut.

Reținând vinovăția

inculpatului, prima instanță a stabilit că, în drept, fapta inculpatului de a

înregistra operațiuni fictive în scopul sustragerii de la obligațiile fiscale

către bugetul de stat, care a fost astfel prejudiciat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005, modificată.

La individualizarea

judiciară a pedepsei s-a avut în vedere faptul că inculpatul nu s-a prezentat

în instanță, că a încercat să denatureze adevărul, că nu are antecedente penale

dar și celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul, instanța constatând că cererea de apel

este formulată și semnată în numele inculpatului, nefiind însă motivată.

Deși legal citat,

inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în instanță iar la

ultimul domiciliu cunoscut s-a constatat că nu mai locuiește acolo.

Apelul a fost motivat

de apărătorul din oficiu susținându-se, în esență, că tranzacția respectivă,

atestată de cele 60 de facturi este reală, inculpatul negociind cu numitul P.G.

și că din probele administrate nu rezultă cu certitudine existența evaziunii

fiscale, solicitându-se admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță în vedere administrării

de probe, fără a se indica care anume probe se solicită, iar, cu ocazia

dezbaterilor, s-au adus critici doar cu privire la pedeapsa aplicată.

Prin Decizia penală

nr. 360 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul G.C.C. împotriva Sentinței penale nr. 288 din 26 iunie 2014

pronunțată de Tribunalul Dolj.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că organul de urmărire penală a

administrat probe din care rezultă activitatea tranzacției atestată de cele 60

de facturi, respectiv declarația lui D.M. și verificările efectuate de

autoritățile bulgare, din care a rezultat că firma din Bulgaria nu a avut

relații comerciale cu societatea administrată de inculpat.

Curtea a apreciat că,

în ipoteza în care tranzacția atestată de acele 60 de facturi ar fi fost reală,

inculpatul avea posibilitatea să probeze acest lucru prin indicarea modalității

de primire a banilor, indicarea conturilor și a chitanțelor eliberate etc,

pentru a fi verificată astfel credibilitatea martorului D.M. și pentru a fi

făcute eventuale cercetări în vederea depistării cetățeanului bulgar care s-ar fi

prezentat în numele firmei bulgare, astfel încât, nesolicitarea de probe în

apărare și, mai mult, neprezentarea în fața instanțelor, au condus la ideea că,

de fapt, acesta nu poate să dovedească realitatea tranzacției și că a fost una

fictivă.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut situația de

fapt, rezultată din probele administrate, iar în ceea ce privește pedeapsa

aplicată, s-a apreciat că aceasta a fost corectă individualizată, potrivit

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul G.C.C., prin avocat

E.S., la termenul de astăzi, acesta precizând că își însușește recursul

formulat de apărătorul său ales.

Fără a indica vreunul

dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat atât în cuprinsul motivelor

scrise (depuse la dosar prin apărător la termenul de astăzi fixat pentru

judecarea cauzei, 30 octombrie 2014), cât și cu ocazia dezbaterilor, aplicarea

legii penale mai favorabile - pe care a apreciat-o ca fiind legea nouă -, cu

consecința reducerii pedepsei aplicate de instanțele inferioare, dar și

înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul

declarat de inculpatul G.C.C. ca fiind nefondat, pentru următoarele

considerente:

În primul rând,

prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului, Înalta Curte arată

că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010

privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C.

proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat

judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

- art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în

vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr.

255/2013.

Referitor la

criticile de netemeinicie formulate de inculpatul G.C.C. cu privire la

individualizarea judiciară a pedepsei stabilită de prima instanță și menținută

prin decizia atacată, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a

include în sfera de cenzură a instanței de recurs numai chestiuni de drept,

unul dintre cazurile de casare modificat substanțial prin Legea nr. 2/2013 a

fost cel reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspecte ce vizează

nelegalitatea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare.

Astfel, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului se puteau circumscrie cazului de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. în

reglementarea anterioară, situație ce nu mai poate forma obiectul examinării în

calea de atac a recursului și nici prin prisma cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

din același cod, atâta timp

cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție conformitatea

cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de aprecierea

judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite și care nu

mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar.

Examinând recursul

inculpatului G.C.C. și din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile,

conform art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că infracțiunea de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu a

suferit modificări sub aspectul conținutului constitutiv și al regimului

sancționator ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 268/2009 privind C.

pen. și a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia, astfel încât,

nu se pune problema determinării legii penale mai favorabile.

Față de

considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013, care să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același

cod urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat G.C.C. va fi obligat la

plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.C. împotriva Deciziei penale nr.

360 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI