ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3904/2012

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 21 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3760/99/2010 de Tribunalul Iași, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul S.N. a fost trimis în judecată, respectiv, din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 40 C. pen. și cea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.N., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 40 C. pen..

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.N., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen..

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Iași.

S-a luat act că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 24 noiembrie 2009, ora 16:00 - 23 februarie 2011.

În baza art. 14 și art. 346 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, au fost respinse ca nefondate pretențiile civile formulate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „N.O.” Iași.

S-a luat act că părțile vătămate R.Z. și C.M., persoane fără adăpost, nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din data de 01 aprilie 2010 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), 2 lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 211 alin. (1), 3 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

În actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009, în jurul orelor 22:30-23:00, inculpatul S.N. a venit, însoțit de un alt tânăr, la locul în care părțile vătămate R.Z. și C.M. dormeau împreună cu martorul A.M., respectiv în cartierul D.. Aici inculpatul a început să le vorbească urât și să le amenințe pe cele trei persoane fără locuință, solicitându-le banii pe care-i aveau asupra lor. Fiindu-i frică, partea vătămată R.Z. i-a dat inculpatului suma de 3 RON, iar C.M. suma de 6 RON. Întrucât martorul A.M. nu avea bani asupra lui inculpatul l-a amenințat atât pe el cât și pe cele două părți vătămate că, dacă până în seara următoare nu îi mai fac rost de suma de 60 RON îi va bate până îi va omorî. Apoi inculpatul și însoțitorul său s-au îndepărtat de grupul celor trei. În urma lui, martorul A.M. și partea vătămată C.M. au început să consume vin în timp ce martora R.Z. s-a culcat. În acest timp, inculpatul s-a deplasat pe spațiul verde unde așezat pe o plapumă dormea victima V.V. și a început sa-l lovească cerându-i, totodată, banii pe care îi avea asupra lui. Întrucât scena se derula foarte aproape de locul unde se găsea martorul A.M., respectiv la distanța de 5-6 metri, acesta din urma a putut vedea cum inculpatul l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe V.V., mai exact cu talpa adidașilor cu care inculpatul era încălțat cu precădere în zona capului și pieptului, trântindu-l pe spate. A căutat apoi sub salteaua pe care dormea victima și și-a însușit suma de 11 RON. Cum inculpatul știa că fusese văzut de către martor a mers apoi la acesta și l-a amenințat din nou că, dacă va spune ceva la poliție, îi va omorî pentru că lui oricum nu îi este frică și a mai făcut pușcărie. Pentru a fi mai convingător inculpatul l-a amenințat pe martor cu un cuțit cu buton, moment în care martorul avea să vadă asupra inculpatului bancnota de 100 de mii ROL pe care o sustrăsese de la victima V.V.. Fiindu-i frică de inculpat, martorul nu a avut curajul să meargă la locul unde rămăsese victima V.V. însă starea acesteia a fost sesizată de către alți martori ce treceau prin zonă și care au anunțat salvarea. Victima a decedat însă în mai puțin de 24 de ore, medicii legiști constatând că moartea victimei s-a datorat comei cerebrale consecutive hemoragiei subarahnoidiene în pânza, contuziei grave cerebrale, complicată în evoluție cu bronhopneumonie hipostatica. Cadavrul mai prezenta un infiltrat cervical anterior, consecutiv cel mai probabil comprimării formațiunilor gâtului cu mâna și care nu a avut rol tanatogenerator, necesitând în caz de supraviețuire 8-10 zile de îngrijiri medicale. Cu privire la această din urmă constatare s-a reținut că, la un moment dat, martorul A.M. a văzut cum inculpatul s-a aplecat asupra victimei, acesta fiind cel mai probabil și momentul sugrumării.

Pe parcursul urmăririi penale s-a întocmit proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșă foto, proces-verbal de recunoaștere după fotografii, au fost audiați partea vătămată R.Z., martorii A.M., M.G., G.M., C.C. și C.P., precum și inculpatul S.N., și s-a întocmit proces-verbal referitor la imposibilitatea audierii părții vătămate C.M.. De asemenea, a fost întocmit raport medico-legal de necropsie și planșe foto referitor la victima V.V..

Pe parcursul cercetării judecătorești instanța a procedat la aducerea la cunoștința inculpatului a drepturilor procesuale și a acuzării, ocazie cu care acesta a declarat că nu dorește să fie audiat cu privire la faptele de care este acuzat și a solicitat Primăriei Comunei Rediu desemnarea unui curator pentru partea vătămată C.M..

În apărare, inculpatul S.N., prin apărător ales, a solicitat instanței administrarea probei testimoniale cu audierea martorilor S.G., A.A., B.E., P.F. și A.C.A., precum și a martorului A.C. despre care s-a susținut că ar fi martor ocular, a probei cu înscrisuri și a probei cu înregistrări audio video.

Instanța a încuviințat ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba testimonială, dispunând audierea martorilor S.G., A.C. și A.C.A. și proba cu înscrisuri, respingând cererea referitoare la probele audio video cu privire la care nu s-a precizat teza probatorie și unde se află pentru a fi solicitate. La termenul din data de 31 martie 2011 instanța a respins cererea de audiere și a martorilor A.A., B.E. și P.F. întrucât teza probatorie propusă era aceeași cu cea referitoare la audierea martorilor S.G. și A.C.A., deja audiați.

Instanța a procedat la audierea martorului C.A., precum și a martorilor A.C., M.G., C.P., G.M., C.C. și S.G. și a dispus efectuarea unui referat de evaluare cu privire la inculpat, referat întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.

În ciuda numeroaselor demersuri făcute de instanța de judecată nu au putut fi identificate și audiate părțile vătămate R.Z. și C.M., și nici martorul A.M., acesta din urmă decedând la data de 26 ianuarie 2011.

Pe tot parcursul procedurii inculpatul S.N. s-a prevalat de dreptul la tăcere.

La termenul din data de 17 februarie 2011 instanța, din oficiu, a pus în discuția contradictorie a părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

Referitor la schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție, instanța a reținut că din analiza descrierii faptei realizată de procuror în actul de sesizare a instanței de judecată rezultă dincolo de orice dubiu că la trimiterea în judecată a inculpatului S.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie s-a avut în vedere faptul că în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009 acesta a deposedat, prin folosirea amenințării, pe părțile vătămate R.Z. și C.M. de sumele de 3 și respectiv 6 RON. Or, în condițiile în care s-a reținut că prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat au fost amenințate două părți vătămate și au fost afectate patrimoniile aparținând ambelor, este evident că infracțiunea de tâlhărie reținută nu poate îmbrăca forma simplă, fiind vorba de două acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, instanța fiind sesizată cu întreaga situație de fapt, situație de fapt căreia însă procurorul i-a dat o încadrare juridică greșită.

Pe de altă parte, infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei (constând în aceea că la aceeași dată inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu piciorul victimei V.V., căruia i-a sustras suma de 11 RON) a fost încadrată de procuror doar în dispozițiile art. 211 alin. (1) și (3) C. pen.. Or, așa cum s-a constatat din expunerea detaliată a situației de fapt reținute de procuror, presupusa agresiune ar fi fost comisă de inculpat în noaptea de 21 din 22 noiembrie 2009, în timp ce victima V.V. dormea. În același timp, din declarațiile martorilor rezultă că victima obișnuia să doarmă în grădina unui bloc, spațiu public cum rezultă și din relatările martorului C.C., proprietarii de apartamente având drept de proprietate doar asupra terenului de sub bloc. În aceste condiții era evident că referitor la această infracțiune, astfel cum este descrisă în actul de sesizare a instanței de judecată, operau și agravantele prevăzute de alin. (2) lit. b) și c) ale art. 211 C. pen., respectiv săvârșirea infracțiunii în timpul nopții și în loc public.

Prima instanță a mai constatat că procurorul a reținut greșit incidența dispozițiilor privind starea de recidivă, condamnarea avută în vedere fiind dispusă în timpul minorității inculpatului, în speță fiind incidente dispozițiile art. 40 C. pen. deoarece faptele ce fac obiectul actului de sesizare se pretinde că au fost comise la data de 21 din 22 noiembrie 2009, deci înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare.

Față de considerentele anterior expuse, instanța, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul S.N. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, respectiv, din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 40 C. pen. și de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen..

Analizând probatoriile administrate în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești, instanța a reținut că vinovăția inculpatului S.N. în comiterea faptelor descrise în actul de sesizare a instanței nu poate fi reținută dincolo de orice dubiu.

S-a arătat că deși la debutul urmăririi penale au existat indicii temeinice referitoare la posibila comitere de către inculpatul S.N. a infracțiunilor pentru care era cercetat, acestea nu au fost confirmate pe parcursul cercetării judecătorești.

S-a reținut că urmărirea penală și acuzația adusă inculpatului S.N. de către procurori au avut la bază declarația părții vătămate R.Z. și a martorului A.M., persoane care nu au putut fi audiate nemijlocit de către instanța de judecată, partea vătămată fiind de negăsit, la fel și martorul (timp de mai bine de 1 an) până la decesul acestuia, intervenit la data de 26 ianuarie 2011.

Deși instanța a reținut că a făcut toate demersurile posibile pentru găsirea și audierea celor două persoane, a dispune condamnarea inculpatului doar pe baza declarațiilor date de cei doi în cursul urmăririi penale ar însemna încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO privind dreptul inculpatului la un proces echitabil, aceasta întrucât inculpatul nu a avut posibilitatea pe parcursul procedurii să interogheze martorul și partea vătămată și să examineze prin observații sau întrebări declarațiile acestora (a se vedea CEDO, cauzele Constantin și Stoian împotriva României și Caka împotriva Albaniei). Întrucât încă de la debutul urmăririi penale se cunoștea faptul că cele două persoane sunt persoane fără adăpost, era de datoria acuzării să asigure cazarea acestora în unități speciale (cămine) pentru a se asigura interogarea lor de către instanța de judecată.

S-a mai menționat că declarațiile date de partea vătămată R.Z. și de martorul A.M. în cursul urmăririi penale suferă de numeroase inadvertențe și contradicții.

Astfel, în prima declarație dată în fața organelor de poliție partea vătămată R.Z. arată că fiind amenințată cu bătaia de inculpatul S.N. a dat acestuia 3 RON. Ulterior, într-o declarație mai detaliată dată în fața procurorului aceeași parte vătămată a arătat că a fost amenințată de un tânăr, despre care a aflat de la martorul A.M. că se numește S.N., că o bate până o omoară dacă nu-i dă bani, context în care aceasta a dat tânărului respectiv 3 RON iar numita C.M. 4 RON. Acest tânăr era însoțit de un altul, de 14-15 ani, mai mic de statură, care însă nu a intervenit cu nimic în evenimente. A susținut partea vătămată că după ce a luat banii și le-a spus că până seara următoare să-i mai facă rost de 60 RON, S.N. și celălalt tânăr au plecat spre strada principală, ea, martorul A.M. și numita C.M. culcându-se. Partea vătămată a mai arătat că după un timp a fost trezită de martorul A.M. care i-a spus că S.N. l-a bătut pe un cetățean care dormea pe o saltea într-un părculeț din apropriere, moment în care se alertaseră și oamenii de la bloc. Rezultă astfel din declarația părții vătămate că martorul A.M. i-a spus despre faptul că inculpatul l-ar fi bătut pe V.V. cam la același moment cu alertarea Salvării și că, oricum partea vătămată nu a văzut momentul presupusei loviri a victimei V.V. de către inculpat.

Prima instanță a constatat că aceste susțineri nu se coroborează în totalitate cu cele ale martorului A.M., declarațiile acestui martor fiind contradictorii și între ele și prin raportare la declarațiile părții vătămate R.Z..

Astfel, în declarația dată în fața organelor de poliție la data de 23 noiembrie 2009 martorul a arătat că în seara de 21 noiembrie 2009 pe la orele 23:00 inculpatul S.N. (cunoscut de martor drept G.N.) a venit în zona în care el și cele două părți vătămate dormeau, însoțit de „un tânăr mai mic”, și a întrebat pe martor pe care dintre cele două femei i-o dă, inculpatul le-a cerut bani și, de frică, partea vătămată R.Z. i-a dat 3 RON, iar C.M. 6 RON, după care, împreună cu celălalt tânăr, s-au deplasat la locul unde dormea victima V.V.. Inculpatul l-a trezit din somn pe V.V. și a început să-l lovească cu picioarele și să-i ceară bani. Inculpatul a luat de lângă V.V. două bancnote de 1 RON după care l-a lovit din nou cu picioarele peste corp iar de sub cap a luat o bancnotă de 10 RON. A susținut martorul că toate acestea au fost văzute de el și de către C.M. (persoană în imposibilitate psihică de a depune mărturie, cum arată procurorul în procesul-verbal întocmit), întrucât R.Z. adormise, și că inculpatul i-a amenințat cu un cuțit cu buton că îi va bate, dacă spun ceva la poliție.

Instanța a apreciat această declarație ca puțin credibilă în condițiile în care martorul a susținut că după ce, de frică, a dat banii pe care-i avea inculpatului partea vătămată R.Z. a și adormit, aceasta fiind singura persoană care i-ar fi putut susține versiunea. De altfel, chiar partea vătămată a arătat că s-au culcat toți trei, dar după ce a văzut pe inculpat și pe celălalt tânăr că au plecat din zonă, spre strada principală. Pe de altă parte același martor a susținut că pe timp de noapte și de la o distanță de 20 de metri (distanța dintre locul unde se afla martorul și locul unde dormea victima este precizată în declarația aceluiași martor) a văzut cum inculpatul a luat victimei 12 RON în bancnote de 1 RON și 10 RON.

S-a mai constatat că în declarația dată cu o zi anterior, același martor a relatat evenimentele într-o altă cronologie, arătând că inculpatul era însoțit de un tânăr cam de aceeași înălțime și i-ar fi spus că până a doua zi să-i dea suma de 60 de RON, după care a mers la locul unde dormea V.V. și l-a trezit din somn lovindu-l cu picioarele. În plus, martorul a susținut că inculpatul i-a cerut lui Viziteu bani și acesta i-a spus că nu are (singura declarație în care martorul susține că inculpatul a vorbit cu victima), motiv pentru care inculpatul i-a băgat mâna în buzunarele de la pantaloni de unde i-a luat două bancnote de 1 RON, după care a început să-l lovească cu picioarele „unde apuca, inclusiv cu călcâiul de sus în jos în cap și în piept”. Din învălmășeală, de sub capul victimei a ieșit suma de 10 RON care a fost luată tot de inculpat; ulterior, inculpatul a venit la el și l-a amenințat cu un cuțit să nu spună nimic organelor de poliție. Tot în această declarație martorul a arătat că și tânărul ce însoțea pe inculpat ar fi lovit pe victimă, fără să ia vreo sumă de bani, și că după plecarea celor doi și martorul a plecat de la fața locului, revenind în zonă pe la orele 04:00, aspecte ce nu au mai fost susținute în nici una dintre declarațiile date ulterior.

În declarația din data de 25 noiembrie 2009 martorul a declarat total diferit, arătând că inculpatul S.N. a venit în zonă și i-a cerut o țigară, martorul spunându-i că nu are. Atunci inculpatul s-a dus la victima V.V. pe care l-a lovit o singură dată cu piciorul în zona fesei, fără să-i ia vreo sumă de bani; inculpatul nu a luat bani nici de la părțile vătămate R.Z. sau C.M. și după momentul anterior descris a plecat de la fața locului. Ulterior, martorul s-a deplasat către V.V. pe care l-a lovit cu talpa piciorului de trei ori în zona feței, cel mai probabil din cauză că era sub influența băuturilor alcoolice, ca și cele două femei care erau cu el; martorul a mai arătat că apoi s-a culcat, trezindu-se dimineața, în jurul orelor 08:00 fiind chemată Salvarea de către vecini, și că aceste aspecte au fost povestite și fratelui său anterior prezentării martorului în fața organelor judiciare.

Această declarație în care se recunoaște drept autor al omorului căruia i-a fost victimă V.V. a fost retractată de martor în aceeași zi printr-o declarație dată în fața procurorului, motivând că a recunoscut că el este autorului omorului întrucât așa i-ar fi cerut rudele inculpatului, prezente la sediul parchetului anterior luării declarației martorului.

În această declarație martorul a susținut din nou că inculpatul S.N. a venit în zonă însoțit de un alt tânăr, însă aduce și elemente de noutate față de declarațiile anterioare. Astfel, martorul a susținut că inculpatul a cerut bani de la el, amenințându-i cu moartea atât pe martor, cât și pe părțile vătămate C.M. și R.Z.. În urma amenințării, partea vătămată R.Z. a dat inculpatului suma de 6 RON (o bancnotă de 5 RON și una de 1 RON), ca și partea vătămată C.M.. Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre parcul unde dormea victima V.V., în timp ce partea vătămată R.Z. s-a culcat, iar partea vătămată C.M. și martorul consumau vin. Martorul a declarat că a văzut cum inculpatul S.N. a lovit pe victimă cu talpa piciorului în zona feței și a capului; victima V.V. s-a ridicat în șezut (element de noutate ce a apărut în declarațiile martorului - persoană neștiutoare de carte - după ce organelor de urmărire penală le-au fost comunicate concluziile provizorii ale necropsiei de către I.M.L., concluzii în care se arată că „leziunile s-au putut produce prin lovire urmată de cădere cu impact cranian dr.”), dar nu a spus nimic, căzând ulterior din nou pe spate. Martorul a declarat și faptul că inculpatul s-a aplecat și a luat ceva de pe jos, probabil bani (deși anterior susținuse că a văzut și valoarea bancnotelor sustrase de inculpat), și că între locul unde era el și cel unde dormea victima erau cam 5-6 metri; tânărul ce-l însoțea pe inculpat nu mai era la fața locului, plecând anterior spre strada mare. De asemenea, martorul a arătat că a fost amenințat de inculpat să nu declare nimic organelor de poliție, dar, deși anterior susținuse că inculpatul l-a amenințat arătându-i un cuțit cu buton, acum susține că inculpatul i-a arătat o bancnotă de 10 RON și că amenințarea cu cuțitul a fost adresată atât martorului, cât și celor două părți vătămate la momentul imediat ulterior luării banilor de la acestea, deși partea vătămată R.Z. nu a amintit nimic despre vreun cuțit în declarația dată.

Față de existența acestor numeroase contradicții între declarațiile martorului A.M. prima instanță a apreciat că acestea nu pot constitui temei al condamnării inculpatului S.N., declarația martorului fiind neveridică și din perspectiva faptului că apare mai reală declarația acestuia în care se recunoaște autor al agresiunii comise asupra victimei V.V., această declarație fiind susținută de declarația dată de martorul C.A., atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată. În plus, s-a argumentat că motivarea dată de martorul A.M. pentru revenirea asupra acestei recunoașteri (că la data de 25 noiembrie 2009 ar fi fost influențat de rudele inculpatului, prezente la sediul parchetului) nu poate fi reală în condițiile în care în declarația de recunoaștere martorul a precizat expres că a povestit și fratelui său, C.A., ceea ce făcuse, după care a venit la Iași pentru a recunoaște în fața organelor de urmărire penală, aspect susținut de însăși declarația martorului C.A., or, dacă A.M. ar fi declarat la acel moment cum l-au învățat rudele inculpatului anterior intrării la audieri, se pune întrebarea de ce a relatat aceleași aspecte fratelui său în ziua anterioară.

S-a apreciat că posibilitatea ca martorul A.M. să fie autorul agresiunii asupra victimei V.V. este susținută și de declarațiile martorilor A.C. și S.G.. Primul martor a relatat că în seara de 21 noiembrie 2009 (pe 22 noiembrie 2009 s-a aflat de decesul victimei) a văzut cum V.V. era agresat de martor și de părțile vătămate, pe motiv că victima s-ar fi dat la cele două femei (dosar instanță), iar cel de-al doilea a relatat că în aceeași noapte a asistat la un conflict dintre V.V. și A.M., conflict în care victima V.V., culcat fiind, era lovit cu picioarele de A.M., și a cărui aplanare a încercat-o inculpatul S.N..

În aceste condiții, instanța a reținut că există un dubiu cu privire la vinovăția inculpatului S.N. în comiterea faptelor, dubiu care nu poate profita decât acestuia. Acest dubiu vizează nu doar infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei (agresiunea a cărei victimă a fost V.V. putând să fi fost comisă de o altă persoană), dar și infracțiunea de tâlhărie în formă continuată presupus a fi fost comisă asupra părților vătămate R.Z. și C.M..

Pentru motivele expuse a fost apreciată declarația martorului A.M. ca lipsită de veridicitate, mai aproape de adevăr fiind declarația acestuia în care se recunoaște autor al agresiunii comise asupra numitului V.V., declarație în care a precizat că inculpatul S.N. nu a cerut nici o sumă de bani de la el, sau de la părțile vătămate și nici nu i-a amenințat în acest scop.

S-a argumentat că, înlăturarea declarației martorului A.M. nu poate avea loc decât în integralitatea ei, întrucât este afectată de contradicții cu privire la toată activitatea infracțională presupus comisă de inculpat, astfel că declarația părții vătămate R.Z. nu se mai coroborează cu un alt mijloc de probă administrat în cauză pentru a putea sta la baza condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, condiție impusă de dispozițiile art. 75 C. proc. pen., mai ales în condițiile în care această parte vătămată s-a sustras de la obligația de a-și susține reclamația în fața instanței de judecată, iar, dintre ceilalți martori audiați în cauză nici unul nu cunoaște aspecte privind sumele de bani presupus sustrase de inculpat de la cele două părți vătămate, sume care nu au fost găsite (și nici căutate) asupra acestuia, procesul verbal de cercetare a locului faptei fiind întocmit de organele de urmărire penală cu încălcarea prevederilor art. 92 C. proc. pen. (un singur martor asistent, A.M., care trebuia să fie suspect în cauză).

S-a arătat că deși este adevărat că inculpatul S.N. a mai fost anterior condamnat definitiv pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie și persoanele cu antecedente penale beneficiază de prezumția de nevinovăție, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză.

Prima instanță a concluzionat că la pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe, și întrucât în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incorecte, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, s-a impus a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Față de motivele anterior arătate, instanța a dispus achitarea inculpatului S.N. sub aspectul comiterii ambelor infracțiuni cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Având în vedere soluția dispusă cu privire la acuzațiile aduse inculpatului S.N., instanța, în baza art. 350 C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpat prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2011 a Tribunalului Iași, luând act că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 24 noiembrie 2009, ora 16:00, - 23 februarie 2011.

Întrucât în latura penală a cauzei s-a concluzionat de către instanță că inculpatul nu se face vinovat de comiterea agresiunii care a condus la moartea victimei V.V., instanța a respins ca nefondate pretențiile civile formulate în cauză de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „N.O.” Iași.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași pentru motive de netemeinicie, sub aspectul aprecierii eronate a probelor administrate în cursul procesului penal, ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite de achitare a inculpatului de către instanța de fond și pe considerentul că în cauză nu a fost dovedită situația de fapt reținută în actul de inculpare, vinovăția inculpatului rezultând indubitabil din probele legal administrate în cursul urmăririi penale.

Prin decizia nr. 71/2012 din 5 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații.

În contextul devolutiv al apelului și limitelor acestei căi de atac, instanța de apel, pentru lămurirea unor împrejurări ce țin de modul în care s-au derulat în concret acțiunile și în vederea respectării principiului contradictorialității și egalității armelor, în respectarea jurisprudenței constante CEDO, și pentru a statua cu valoare de certitudine în ce împrejurări victima a fost agresată, a procedat la extinderea probatoriului prin reaudierea martorilor A.C. și M.G. și solicitarea unor precizări la raportul medico-legal de necropsie referitoare la posibilitatea de deplasare a victimei V.V. între momentul agresiunii și momentul când a intervenit decesul, respectiv, aprecierea asupra intervalului de timp scurs între momentul aplicării loviturilor și instalarea leziunilor cerebrale și, de asemenea, intervalul de timp scurs între instalarea leziunilor cerebrale și momentul când a intervenit decesul.

Prin suplimentul la raportul la raportul medico-legal de necropsie a victimei V.V. s-a precizat că leziunile pe care le-a prezentat victima (traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarohnoidiană în pânză, contuzie gravă cerebrală complicată cu evoluție de bronhopneumonie hipostatică) au caracter recent, putând data de circa 1-2 zile anterior datei decesului, timpul scurs între agresiune și instalarea leziunilor cerebrale, care au dus la deces putând fi cuprins între câteva ore și 1-2 zile, interval de timp favorizat de numeroși factori endo sau exogeni (stare de nutriție, stare metabolică a organismului, frig, umezeală, etc.).

Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului și probelor administrate în faza apelului, prin prisma criticilor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că a respectat principiul nemijlocirii judecății, consacrat în art. 289 C. proc. pen. procedând la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, pentru a lua cunoștință direct de relatările martorilor și părților vătămate în condiții de oralitate și contradictorialitate.

Astfel, prima instanță a procedat la audierea martorilor C.A., A.C., M.G., C.P., G.M., C.C. și S.G. și a dispus efectuarea unui referat de evaluare cu privire la inculpat.

În ciuda demersurilor legale efectuate de prima instanță, nu au putut fi identificate și audiate părțile vătămate R.Z. și C.M. și nici martorul A.V., acesta din urmă decedând la data de 26 ianuarie 2011.

Nici în fața instanței de apel nu au putut fi audiate părțile vătămate R.Z. și C.M..

Pe tot parcursul procedurii în fața instanței de fond și de apel, inculpatul S.N. s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Din analiza descrierii faptelor realizată de procuror în actul de sesizare a instanței a rezultat că la trimiterea în judecată a inculpatului S.N. sub aspectul săvârșirii celor două infracțiunii de tâlhărie, în concurs real, s-a avut în vedere faptul că în noaptea de 21-22 noiembrie 2009 acesta a deposedat, prin folosirea amenințării, pe părțile vătămate R.Z. și C.M. de sumele de 3 RON și respectiv 6 RON, și, la aceeași dată, a aplicat mai multe lovituri cu piciorul victimei V.V., în timp ce dormea, căreia i-a sustras suma de 11 RON, victima decedând însă, în mai puțin de 24 de ore.

Întreaga urmărire penală și acuzația formulată împotriva inculpatului au avut la bază declarațiile părților vătămate R.Z. și a martorului A.M., care dormeau împreună cu partea vătămată C.M. - oameni ai străzii - pe spațiul verde din municipiul Iași.

Pentru a se ajunge la concluzia condamnării legea prevede că probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia, or, în cauză, aceste exigențe nu sunt realizate.

Prima instanță, dând eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, amplul proces de evaluare a realității obiective, prin prisma elementelor de ordin obiectiv, concretizate în probele administrate, conducând la formarea convingerii instanței de fond asupra inexistenței vinovăției inculpatului S.N., în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Instanța de apel a constatat că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a stabilit în mod corect că elementele de fapt probate, sunt insuficiente pentru a constitui temeiurile unei condamnări, în cauză conturându-se o serie de inadvertențe, nelămuriri, iar o semnificație extrem de importantă prezintă faptul că evaluarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, în urma efectuării operațiunii de sinteză, nu permite constatarea unei situații de fapt complete, în derularea acțiunilor.

Astfel, probele administrate în faza cercetării judecătorești în apel nu au fost de natură să conducă la stabilirea unei alte realități obiective, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului S.N. în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Martorul A.M., în declarațiile date în cursul urmăririi penale a prezentat variante diferite ale modului în care s-au derulat evenimentele în noaptea de 21-22 noiembrie 2009, iar martorul C.A. a precizat că ulterior datei de 21-22 noiembrie 2009 fratele său, A.M., era foarte afectat de ceea ce făcuse, spunându-i că el este cel care l-a omorât pe V.V..

De asemenea, martorul A.C. a relatat faptul că a văzut că în seara respectivă A.M. îl lovea pe V.V., confirmând și existența unei situații conflictuale de notorietate în zonă, între cei doi.

Plasarea în timp a incidentului, orele (22

00

-23

00

) a fost contrazisă de declarația martorului C.C. în contextul în care, în intervalul orar 22

00

-00

00

a ieșit de mai multe ori în balcon, însă, nimic deosebit nu i-a atras atenția, iar în jurul orei 00

00

victima nu se mai afla în locul obișnuit pe salteaua din spatele blocului.

De asemenea, instanța de fond a examinat cauza și în raport de dispozițiile art. 75 C. proc. pen., declarațiile date de partea vătămată R.Z. în cursul urmăririi penale, pe care s-a sprijinit acuzarea, fiind singulare în contextul probelor administrate, și nefurnizând alte elemente de ordin probator care să le susțină, ele cuprind numeroase inadvertențe și contradicții referitoare la cronologia evenimentelor relatate, chiar și reveniri și elemente de noutate față de declarațiile inițiale, lipsindu-le de veridicitate.

Așadar, în mod justificat prima instanță a constatat că, prin conținutul său, ansamblul probator existent în cauză nu are caracter cert și decisiv în înlăturarea prezumției de nevinovăție consacrată de lege în favoarea inculpatului și, întrucât în cauză probele în acuzare conțin informații îndoielnice cu privire la vinovăția inculpatului, instanța nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, astfel că, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (în dubio pro reo”, iar câtă vreme nu s-au stabilit cu certitudine temeiurile răspunderii penale, angajarea acesteia nu poate avea loc, soluția de achitare a inculpatului S.N. dispusă de prima instanță fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise de recurs și din concluziile procurorului de ședință pentru greșita achitare a inculpatului în baza unei eronate interpretări a probelor, neobservarea faptului că starea de fapt avută în vedere în rechizitoriu s-a bazat pe probe ce s-au coroborat; în drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen..

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din analiza hotărârilor anterior pronunțate instanțele au concluzionat legal, temeinic și riguros motivat că, în speță, probele administrate nu sunt apte a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului.

Din analiza și evaluarea probelor administrate și, în parte, readministrate în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate în fața primei instanțe și a celei de apel s-a reținut just că acestea cuprind contradicții esențiale și că în majoritatea lor nu se coroborează spre a demonstra, mai presus de orice dubiu, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Soluția de achitare dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel a oferit o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (1) și art. 3 C. proc. pen.. Astfel, formarea convingerii instanței reprezintă rezultatul unui proces de apreciere individuale și în ansamblu a tuturor probelor, instanța acordând relevanță și fundamentându-și soluția pe probele ce se coroborează, conducând spre concluzii identice sau similare asupra stării de fapt și vinovăției inculpatului și înlăturând probele care nu se coroborează.

În cauza dedusă judecății probele administrate nu au fost apte a forma convingerea instanței în sensul că inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunilor ce i-au fost imputate, existând serioase dubii ce au făcut imposibilă dispunerea unei soluții de condamnare.

Instanța de recurs, în baza propriei evaluări a probelor administrate constată că - după cum corect s-a reținut și în considerentele hotărârilor criticate - probele au conturat o situație de fapt neclară, existând inadvertențe și contradicții ce nu au putut fi elucidate pentru a se stabili vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Se constată, astfel, că declarațiile martorului A.M. sunt contradictorii și nu se coroborează cu celelalte probe, creând dubii cu privire la credibilitatea și/sau sinceritatea martorului, care a oscilat între oferirea de date privind comiterea infracțiunilor de către inculpat și recunoașterea comiterii, de către el însuși, a unor acte ce au condus la uciderea victimei.

De asemenea, declarațiile părții vătămate R.Z. nu au fost susținute de alte probe, neavând un caracter cert și indubitabil spre a se putea concluziona că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie în formă continuată.

Așa fiind, față de imposibilitatea stabilirii neechivoce a stării de fapt și identității persoanei vinovată de comiterea infracțiunilor imputate inculpatului, în mod legal și temeinic, contrar susținerilor parchetului, instanțele au dispus achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen..

Se constată, de asemenea, că instanța de apel, exercitându-și rolul activ în aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, a reaudiat martorii A.C. și M.G., solicitând, de asemenea, precizări la raportul medico-legal de necropsie, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică, just și complet motivată, criticile invocate în recurs neputând fi primite.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 71 din data de 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Iasi, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.N..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 28 noiembrie 2012.