ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3700/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3700/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 45 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită prin declinarea competenței în favoarea sa de

către Tribunalul Iași, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., a achitat inculpații:

- Z.V., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit.

a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 32 pct. 1 lit. a) si pct. 2 din Legea nr.

535/2004 și infracțiunile prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. și art.

280 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 32 pct. 1 lit. d) și pct. 2 din

Legea nr. 535/2004, toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.;

- V.O.E., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 32 pct. 1 lit.

a) și pct. 2 din Legea nr. 535/2004 și infracțiunile prevăzute de art. 279 alin.

(3) lit. a) C. pen. și art. 280 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 32 pct.

1 lit. d) și pct. 2 din Legea nr. 535/2004, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.;

- M.M.S., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 32 pct. 1 lit.

a) și pct. 2 din Legea nr. 535/2004 și infracțiunile prevăzute de art. 279 alin.

(3) lit. a) C. pen. și art. 280 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 32 pct.

1 lit. d) si pct. 2 din Legea nr. 535/2004, toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- S.F., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat

la art. 174, art. 175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 32 pct. 1 lit.

a) și pct. 2 din Legea nr. 535/2004 și infracțiunile prevăzute de art. 279 alin.

(3) lit. a) C. pen. și art. 280 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 32 pct.

1 lit. d) și pct. 2 din Legea nr. 535/2004, toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A menținut măsura

obligării inculpaților de a nu părăsi țara.

În baza art. 118 alin.

(1) lit. f) C. pen. a dispus confiscarea pistolului marca „G.” calibru 7,65 mm,

aflat la camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj.

A constatat că partea

vătămată L.L.S. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 346 alin.

(3) C. proc. pen. a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată

Clinica de Chirurgie - Cluj-Napoca.

A respins ca

nefondată cererea martorului Gorcea Vasile privind acordarea sumei de 200 lei

cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 1196/P/2003 din 7

mai 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

- Z.V., cercetat

pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art.

1 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din O.U.G. nr. 141/2001, nerespectarea regimului

armelor și munițiilor prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza I și pct. 2 din O.U.G. nr. 141/2001,

nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută de art. 280 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza III și pct. 2 din O.U.G. nr. 141/2001,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- V.O.E., cercetat

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 25 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat la art. 174,

175 lit. a), e, i C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din O.U.G.

nr. 141/2001, nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279

alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza I și pct. 2

din O.U.G. nr. 141/2001, nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută

de art. 280 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza III și pct.

2 din O.U.G. nr. 141/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- M.M.S., cercetat

sub aspectul infracțiunilor de complicitate la tentativa la omor calificat

prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat la art. 174,

175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din O.U.G.

nr. 141/2001, nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279

alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza I si pct. 2

din O.U.G. nr. 141/2001, nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută

de art. 280 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza III și pct.

2 din O.U.G. nr. 141/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen.;

- S.F., cercetat sub

aspectul infracțiunilor de complicitate la tentativă la omor calificat

prevăzută de art. 26 C. pen. combinat cu art. 20 C. pen. raportat la art. 174,

175 lit. a), e), i) C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. a) și pct. 2 din O.U.G.

nr. 141/2001, nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279

alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza I și pct. 2

din O.U.G. nr. 141/2001, nerespectarea regimului materiilor explozive prevăzută

de art. 280 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 1 pct. 1 lit. d) teza III si pct.

2 din O.U.G. nr. 141/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen.

Prin actul de

inculpare s-a reținut în sarcina inculpaților că, în seara zilei de 28

decembrie 2003, la instigarea inculpatului V.O.E., cu complicitatea

inculpaților M.M.S. și S.F., inculpatul Z.V. a aruncat un dispozitiv exploziv în

interiorul localului Pizzeria „P.” din municipiul Turda, cu intenția de a

suprima viața lui O.G., urmărind să producă o gravă tulburare a ordinii

publice.

S-a mai reținut că, în

cursul lunii decembrie 2003, inculpații au deținut, transportat și efectuat

operații cu un pistol militar marca G., urmărind totodată să producă o tulburare

gravă a ordinii publice, precum și faptul că în cursul aceleași luni au deținut,

transportat și au folosit material exploziv, urmărind producerea tulburării

grave a ordinii publice.

Potrivit

rechizitoriului, în seara zilei de 28 decembrie 2003, în jurul orelor 19:30, o

persoană mascată a aruncat în interiorul localului „Pizzeria P.” din municipiul

Turda, județul Cluj, un dispozitiv exploziv, rănind pe L.L.S. - una dintre

persoanele aflate în bar.

Explozia s-a produs

în încăperea de la parter a localului, unde era ocupată o singură masă, la care

se aflau patru persoane, respectiv L.L.S., O.G. zis „G.”, B.I. și Z.S.A.

Potrivit raportului

de constatare medico-legală, acesta a suferit leziuni ce nu i-au pus viața în

pericol și pentru a căror vindecare sunt necesare 7-8 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut că

anterior, în seara zilei de 09 decembrie 2003, în municipiul Turda a avut loc o

altercație între două grupuri de persoane, pe de o parte inculpații V.O.M., S.F.,

Z.V., M.M.S., învinuitul M.S., martorii A.A., M.G. și, pe de altă parte,

martorii B.S., R.O., R.C., D.A. și O.G.

Cu această ocazie

inculpatul V.O.M. a fost agresat de martorii B.S. și D.A., iar O.G. a încercat

să-l lovească pe inculpatul Z.V. cu un obiect contondent ce îl avea asupra lui.

Pe parcursul

cercetărilor martorul M.G. a declarat că:

- în luna decembrie

2003, după incidentul din 9 decembrie 2003, inculpatul V.O. s-a întâlnit de mai

multe ori cu inculpații Z.V., S.F. și M.M., ocazii cu care cei patru inculpați

ar fi pus la cale atacul cu material exploziv din data de 28 decembrie 2003,

urmărind suprimarea vieții lui O.G.;

- la întâlnirea care

a avut loc în noaptea de 9-10 decembrie 2003 în locuința martorului A.A.,

inculpatul V.O. i-a cerut inculpatului M.M. să-i facă rost de două arme, iar

acesta i-a promis că îl va ajuta în acest sens;

- a asistat la o

discuție care a avut loc între cei patru inculpați, în luna decembrie 2003, la

o benzinărie din municipiul Târgu Mureș, unde aceștia și-au exprimat intenția

de a se răzbuna pe O.G. și au propus ca acesta să fie aruncat în aer cu o

grenadă, cu această ocazie inculpatul V.O. cerându-i inculpatului M. să-i facă

rost de arme. Cei patru au discutat posibilitatea ca unul dintre ei să arunce o

grenadă în locuința lui O. Inculpatul M. a propus ca atentatul să-l vizeze pe

martorul B., dar inculpatul V. a insistat ca răzbunarea să fie îndreptată împotriva

lui O.G.. Inculpatul M.M. a sugerat ca atacul cu grenada să aibă loc în preajma

sărbătorilor de Crăciun și fără a fi implicată familia lui O.G., ci numai

persoana acestuia;

- în luna decembrie

2003 inculpatul V.O. a cumpărat din municipiul Cluj-Napoca două cagule de

culoare neagră;

- a asistat în Târgu Mureș

la o discuție între Z.V. și S.F. cu privire la atacarea cu grenada a lui O.G.;

- la „H.P.” situat la

ieșirea din municipiul Turda, inculpatul M.M. i-a pus la dispoziție

inculpatului Z.V. o pungă de culoare albă în care se afla o grenadă.

În cursul cercetărilor

s-a stabilit că, în data de 28 decembrie 2003, martorul M.G. a fost sunat pe

telefonul mobil de inculpatul Z.V., care i-a cerut să ridice o geantă roșie de

la locuința lui S.Z., indicându-i și locul în care se găsește geanta.

Inculpatul S. a declarat că geanta a fost adusă la domiciliul fratelui său de

martorul M.G., care a locuit câteva zile în apartamentul situat în Târgu Mureș

al soților S. Potrivit raportului de expertiză, în geanta de culoare roșie  s-a

găsit o armă de foc militară în stare de funcționare, respectiv un pistol marca

„G.”.

Martorul R.O. a

purtat o discuție telefonică cu comisarul șef R.H., susținând că inculpatul M.M.S.

i-a pus la dispoziție inculpatului V.O. grenada care a fost folosită în

atentatul din 28 decembrie 2003.

Audiați în faza de

judecată, atât la Tribunal cât și în fața Curții de Apel, inculpații au negat în

mod constant participarea lor în vreun fel la evenimentul menționat, din data

de 28 decembrie 2003.

Inculpații Z.V., V.O.

și S.F. au declarat că în data de 26 decembrie 2003 au plecat la București,

unde au fost aproape tot timpul împreună, dormind la un hotel în perioada 27-29

decembrie 2003. În susținerea acestor afirmații, inculpații au depus acte din care

rezultă că în perioada de referință au fost și în incinta complexului comercial

M. București, unde au efectuat operațiuni de schimb valutar și, ulterior, s-au

cazat la Hotelul „B.” București. Aceste susțineri sunt confirmate și de

declarațiile martorilor P.F. și B.T.

Examinând întreg

materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât

și în fața instanțelor judecătorești, Curtea de Apel a constatat că faptele

reținute în actul de inculpare au existat în materialitatea lor, însă există un

mare dubiu că acestea au fost săvârșite de cei patru inculpați.

Prin urmare, conform

regulii in dubio pro reo, instanța de fond a hotărât în sensul achitării

inculpaților, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., reținând următoarele:

Prezumția de

nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5

2

C. proc. pen.

Prin adoptarea

prezumției de nevinovăție ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care

garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea

demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și

a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor

cerințe:

- vinovăția se stabilește

în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire

nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei

revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în

fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind

obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei

hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul

de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive

prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de

condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială

ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de

achitare.

Potrivit art. 65 alin.

(1) C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine

organului de urmărire penală și instanței de judecată.

Inculpatul nu are

sarcina să își dovedească nevinovăția, el doar se apară.

În prezenta cauză,

inculpații au susținut constant pe tot parcursul procesului penal că nu ei sunt

cei care au comis faptele de care sunt acuzați.

Autorul rechizitoriului

a ajuns la concluzia că cei patru inculpați sunt autorii faptelor descrise, pe

baza unor conexiuni și prezumții relativ logice, care au ca și nucleu

declarațiile martorului M.G., date în faza urmăririi penale.

În fața instanțelor

de judecată acest martor a revenit asupra declarațiilor și practic a condus la

o răsturnare a eșafodajului construit în faza de urmărire penală.

Pentru dovedirea unei

infracțiuni și, implicit, pentru pedepsirea făptuitorilor, este nevoie de

studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele

directe ale infracțiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adică obiectele cu

care s-a realizat infracțiunea, care trebuiesc completate cu probele indirecte,

adică mărturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la

infracțiune, respectiv martorii.

În cauza de față

probele directe lipsesc, iar probele indirecte, cu referire la declarația

martorului M., au avut un sens în faza urmăririi penale, sens care nu se mai

regăsește în faza de judecată sau au altul contrar.

Pe de altă parte, în

prezenta cauză niciun martor nu a perceput direct persoana care a aruncat

grenada, sau înțelegerile dintre inculpați.

Cu privire la

celelalte declarații date în cauză, martorul R.O. declara că a fost sunat de

mai multe ori de comisarul H., însă i-a spus acestuia că nu cunoaște nimic în

legătură cu munițiile despre care a fost întrebat, nu i-a spus nimic despre

inculpatul M.M. întrucât nu cunoștea nimic despre acesta. Totodată, nu a

discutat niciodată cu comisarul H., nici telefonic și nici personal, despre

faptul că inculpatul V.O. ar deține cinci grenade. De asemenea, nu i-a spus

comisarului H. că inculpatul V.O., în anul 2000, i-ar fi dat inculpatului Z.V.

o grenadă, pe care acesta ar fi aruncat-o în fața magazinului numitului P.A.

Martorul O.G., a

declarat în fața Tribunalului Cluj, declarație pe care a menținut-o în fața

Curții de Apel, că persoana care a intrat în bar nu era niciunul dintre

inculpații prezenți în instanță, acea persoană fiind mai înaltă și mai slăbuță,

că nu a fost amenințat niciodată de inculpați, iar V.O. nu ar fi avut niciun

motiv să atenteze la viața sa. Acesta a mai arătat că pe inculpatul Zăgrean nu

îl cunoaște, iar despre inculpatul S. a declarat că nici acesta nu ar fi avut

niciun motiv să îi facă rău. A mai arătat acest martor că nu crede că s-a

produs panică puternică în rândul celor din jur, întrucât era înainte de

sărbători, toți aruncau cu petarde, el percepând explozia grenadei ca fiind o

petardă puternică.

Inculpații Z.V., V.O.M.

și S.F. au declarat constant că în data de 26 decembrie au plecat la București,

unde au fost aproape tot timpul împreună, dormind în aceeași cameră de hotel, în

perioada 27-29 decembrie 2003. În susținerea acestor afirmații cei trei

inculpați au depus la dosarul cauzei acte doveditoare din care rezultă că în

momentul producerii exploziei în pizzeria din Turda, aceștia se aflau la o casă

de schimb valutar în incinta Complexului comercial M.B. Afirmațiile

inculpaților referitoare la faptul că în perioada menționată se aflau în

București sunt confirmate și de declarațiile martorilor P.F. și B.T.

Martorul A.M.M. a

arătat în fața Tribunalului Cluj că inculpatul M.M.S. a fost împreună cu el tot

timpul, până aproape de momentul producerii atacului cu grenada, inculpatul

neavând timpul necesar pentru a ajunge la locul faptei.

Ceilalți martori

audiați în cauză nu au furnizat elemente care să conducă la stabilirea cu

certitudine că inculpații din prezenta cauză sunt autorii faptelor descrise în

rechizitoriu și nici că atacatorul ar fi fost inculpatul Z.V.

Având în vedere că la

pronunțarea unei soluții de condamnare instanța trebuie să-și întemeieze

convingerea vinovăției inculpaților pe bază de probe sigure, certe, și întrucât

în cauză probele în acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive sau sunt

incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, se

impune a se da eficiența regulii potrivit căreia orice îndoială este în

favoarea inculpatului.

Pentru ca regula in

dubio pro reo să fie aplicabilă se cere să existe cu adevărat o îndoială. Îndoiala

există atunci când, din coroborarea tuturor probelor, apare posibilă atât existența

vinovăției cât și a nevinovăției, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze

cu certitudine.

Prezumția de

nevinovăție de care se bucură orice persoană nu a putut fi răsturnată în cazul

celor patru inculpați, așa încât numai pe baza unor probe care ar putea conduce

și la concluzia că nu ei sunt autorii, nu se poate dispune tragerea la răspunderea

penală a acestora.

Instanța de fond a

conchis că faptele penale, așa cum au fost descrise, nu au putut fi stabilite

pe bază de probe certe, că ar fi fost comise de către inculpați, existând mari

dubii care le profită, așa încât a dispus achitarea acestora.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași,

întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 1, 9,

17, 18 C. proc. pen., criticile privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Iași.

Criticile de

nelegalitate privesc greșita declinare a competenței, cu referire la faptul că

în cauză era incident cazul de prorogare a competenței statuat prin art. 41 alin.

(2) C. proc. pen., iar dacă se admite ca Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași

au realizat o corectă apreciere a competenței materiale și funcționale, apare

încălcată competența după materie la judecata de fond, irelevantă sub acest

aspect fiind menținerea actelor de către Curtea de Apel, la termenul din 9

aprilie 2009. Pe de altă parte, instanța de fond s-a pronunțat menținând o

greșită încadrare juridica a faptelor, cu referire la faptul că norma veche

apare ca mai favorabila.

Sub aspectul

criticilor de netemeincie, procurorul a susținut că soluția de achitare este

nefondată, aceasta având la bază o insuficientă apreciere a probatoriilor,

precum și a consecinței neadministrării directe a probelor și a unui examen

disparat al probatoriilor.

În concluzie,

procurorul a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, fie

cu trimitere în rejudecare spre a se reface cercetarea judecătorească, fie cu

rejudecarea cauzei în devoluție integrală, cu pronunțarea unei soluții de

condamnare a inculpaților pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu.

La termenul din 23

octombrie 2012, procurorul a solicitat admiterea recursului potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) raportat la art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., casarea

sentinței penale atacate și, rejudecând, condamnarea inculpaților pentru

acțiunile arătate în dispozitivul sentinței, cu referire la infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților urmare schimbării încadrării juridice a

faptelor de către Tribunalul Iași, prin sentința penala nr. 427 din 25 iunie

2007.

Examinând hotărârea

atacată în raport de cazurile de recurs invocate și dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei, următoarele:

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, în seara zilei de 28 decembrie 2003, în jurul

orelor 19:30, o persoană necunoscută a aruncat un dispozitiv exploziv în

interiorul localului Pizzeria „P.” din municipiul Turda. A avut loc o explozie

în urma căreia a fost rănit numitul L.S., care se afla în local împreună cu

alte persoane. Pe lângă vătămarea corporală menționată, prin explozie au fost

provocate în local și pagube materiale. Prin raportul de constatare

medico-legală din 12 ianuarie 2004 s-a concluzionat în sensul că numitul L.S.

prezintă leziuni corporale care nu au pus în primejdie viața acestuia și pentru

a căror vindecare sunt necesare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Cu ocazia cercetării

la fața locului, a fost găsită și ridicată o pârghie metalică din aluminiu, cu

dimensiunea de 10/1 cm, cu seria 199-83, având două mențiuni în limba rusă, iar

pe verso, un grup de cifre: 386 - 36 - 84. Totodată, la fața locului au fost

găsite mai multe bucăți metalice provenite în urma dezintegrării dispozitivului

exploziv. Prin raportul de expertiză din 23 ianuarie 2004 s-a concluzionat în

sensul că fragmentele metalice ridicate de la fața locului sunt fragmente

metalice provenite din dezmembrarea unui focos de grenadă de mana, tip UZRGM 2,

precum și particule metalice din fontă, formate prin fragmentarea unui corp de

grenadă defensivă de mana, încărcată cu exploziv pe baza de hexogen.

La data de 29 decembrie

2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus începerea urmăririi penale

in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174,175 lit. e) și

i) C. pen.

În data de 6 ianuarie

2004 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții M.M.S. și Z.V.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen., art. 280

alin. (1) C. pen. și art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174, 175 lit.

e) și i) C. pen. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că la fapta

din 28 decembrie 2003 au contribuit prin acte de complicitate și numiții S.F. și

V.O.M. Totodată, s-a stabilit că în luna decembrie 2003, cei doi au deținut și

efectuat operațiuni cu arme și materiale explozive. În consecință, la data de

17 ianuarie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale și față de aceștia din

urmă, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și

munițiilor, de nerespectare a regimului materialelor explozive și de complicitate

cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Investit cu propuneri

de luare a măsurii arestării preventive întocmite de procurorul care

supraveghea urmărirea penală, Tribunalul Cluj, secția penală, a dispus

arestarea preventivă începând cu data de 06 ianuarie 2004 a inculpaților Z.V. și

M.M.S. și, începând cu data de 17 ianuarie 2004, a inculpaților V.O.E. și S.F.,

detenția preventivă a acestora durând până la data de 03 noiembrie 2005.

Potrivit dispozițiilor

legii procesual penale rezultă că măsura arestării preventive a inculpatului

poate fi luată în cazul în care sunt întrunite condițiile art. 143 C. proc.

pen., respectiv sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârșit o faptă

prevăzută de legea penală și există vreunul dintre cazurile reglementate de

legiuitor prin art. 148 din același cod.

Reglementarea națională

transpune în dreptul intern condițiile stabilite de art. 5 alin. (1) lit. c)

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, care prevăd că arestarea preventivă poate fi luată atunci când

există motive verosimile de a bănui că o persoană a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica pe făptuitor

să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Din

examinarea încheierilor pronunțate în cauză, cu referire la propunerile

motivate de luare a măsurii preventive a inculpaților, raportat la

reglementarea legală, rezultă că în mod întemeiat instanțele de judecată au

admis propunerile, acestea deținând o explicație credibilă și întemeiată pentru

dispunerea măsurii, respectiv datele care au constituit temeiul măsurii

preventive, cu referire la probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei

fapte prevăzute de legea penală care aveau aptitudinea de a conduce la

concluzia că inculpații menționați au săvârșit infracțiunile reținute în

sarcina acestora, sub aspectul cărora se dispusese începerea urmăririi penale.

Sub acest aspect,

este de observat distincția dintre urmărirea penală care, bazându-se pe prezumții

de bun simț este suficientă pentru convingerea instanței dincolo de orice îndoieli

rezonabile și sarcina de facto a instanței investită cu judecata cauzei penale

de a respinge cazul, respectiv de a nu dispune condamnarea, pornind de la ideea

de probă.

Tribunalul Iași,

investit cu judecata cauzei penale de față ca urmare a admiterii cererii de

strămutare a judecații formulată de petentul M.M.S., a schimbat încadrarea

juridică a faptelor și a declinat competența soluționării în fond a cauzei în

favoarea Curții de Apel Iași.

Examinând sentința

penală nr. 427 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Iași, se constată că prin art. 46

din Legea nr. 535/2004, publicată la data de 8 decembrie 2004, a fost abrogată O.U.G.

nr. 141/2001 și orice alte acte contrare acestui act normativ.

Potrivit art. 40 din

Legea nr. 535/2004, competența de judecată în prima instanța a infracțiunilor

de terorism aparține curților de apel.

Având în vedere

această din urmă dispoziție, se constată incidența în cauză a excepției

reglementate prin art. 41 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare în raport de

care în mod judicios Tribunalul Iași a declinat competența soluționării în fond

a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, această din urmă instanța făcând și

aplicarea dispozițiilor art. 42 alin. (2) din același cod.

Prin urmare, recursul

se constată a fi neîntemeiat sub aspectul acestor critici.

Cercetarea

judecătorească realizată în cauză de către Curtea de Apel Iași, ca instanță de

fond, a impus concluzia inexistenței acelor probe certe, decisive care formează

convingerea vinovăției inculpaților sub aspectul faptelor reținute în sarcina

acestora prin actul de sesizare a instanței, același caracter având și

apărările formulate de inculpați, ca o consecință a trecerii timpului, în

raport de care mijloacele de probă neadministrate în timp util nu au mai putut

fi administrate, iar alte mijloace de probă, cu referire la declarațiile martorilor,

nu au valoarea informativă aptă a stabili ideatic adevărul obiectiv, respectiv

nu au furnizat elemente care să conducă la stabilirea cu certitudine ca

inculpații din prezenta cauză penală sunt autorii faptelor descrise în

rechizitoriu și, determinant, ca atacatorul ar fi inculpatul Z.V.

Instanța de fond,

constatând persistența îndoielii, în condițiile administrării probelor în

sprijinul învinuirii și a nedecelării altor mijloace de probă care să

stabilească neechivoc vinovăția sau nevinovăția inculpaților, a făcut aplicarea

regulii in dubio pro reo.

Soluția pronunțată a

fost motivată în condițiile legii, așa încât recursul se constată a fi nefondat

și sub aspectul acestor critici.

La data de 28

februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, în

vederea discutării readministrării probelor, respectiv pentru a face verificări

asupra fondului cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

la termenul din 3 aprilie 2012 dispunându-se reaudierea martorilor M.G., B.S. și

R.O., precum și punerea la dispoziția instanței, de către Hotelul B. din

București, a registrelor de recepție, în original, din perioada 15-30 decembrie

administrarea probei cu înscrisuri, cu referire la depunerea la dosarul cauzei

a originalului chitanțelor de schimb valutar din decembrie 2003. La termenul

din 15 mai 2012 a fost încuviințată cererea procurorului privind audierea

martorilor S.Z., S.A., M.D., A.A., B.I.D. și B.I.

În cursul cercetării

judecătorești, desfășurată în raport de efectul devolutiv al recursului, au

fost obținute relații de la unitatea hotelieră menționată, în sensul că nu au

fost găsite registrele cu privire la care instanța de recurs a dispus prezentarea

în original, urmare faptului că o parte a arhivei a fost distrusă în urma unei

inundații.

Bonurile fiscale

depuse la dosarul cauzei în original atestă prezența inculpatului Z.V., în data

de 28 decembrie 2003, la o casă de schimb valutar din Calea Vitan, precum și

prezența inculpatului S.F., în zilele de 28 decembrie 2003 și 29 decembrie 2003,

la alte două case de schimb valutar din București.

Au fost reaudiați martorii

M.G., B.I.D., B.I., A.A. și R.O., s-a constatat imposibilitatea executării

mandatelor de aducere a martorilor S.Z., S.A., M.D., B.S. și s-a procedat la

citirea, în ședință publică, a declaraților acestor martori, date la urmărirea

penală.

Analizând materialul

probator administrat la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești,

inclusiv în fața instanței de recurs, se constată că nicio probă directă nu a stabilit

fără dubiu săvârșirea de către inculpați a faptelor reținute în sarcina

acestora prin rechizitoriu, îndoiala persistând și ca urmare a imposibilității

faptice de a verifica în totalitate apărările inculpaților.

Din dispozițiile art.

345 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că răspunderea penală a persoanei acuzate

de săvârșirea unei infracțiuni poate interveni exclusiv în situația

îndeplinirii cumulative a condițiilor referitoare la săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, fapta săvârșită să constituie infracțiune,

participarea de către inculpat la săvârșirea infracțiunii în calitate de autor,

instigator sau complice, existența capacității juridice penale a inculpatului și

neintervenirea niciuneia dintre cauzele care înlătură răspunderea penală.

În acest sens,

încălcarea preceptului normei penale are drept consecință atragerea răspunderii

penale, privită ca o obligație a inculpatului de a suporta și executa o

pedeapsă, corelativ dreptului statului de a aplica pedeapsa ca urmare a

săvârșirii unei infracțiuni și de a-l constrânge pe inculpat să o execute.

Totodată, prezumția

de nevinovăție consacrata prin lege, impune ca inculpații să fie condamnați

doar pe baza dovezilor, dincolo de orice îndoială rezonabilă de ceea ce legea

definește ca faptă penală.

În cauză, nesiguranța

în privința vinovăției inculpaților, cu corolarul acesteia privind acordarea

eficientei regulii in dubio pro reo subzistă în continuare. Alte mijloace de

probă concludente și utile nu se întrevăd, iar probele administrate nu sunt

apte a stabili cu certitudine nici vinovăția și nici nevinovăția inculpaților

sub aspectul faptelor reținute în sarcina lor.

Prin recurs se invocă

și comiterea unei erori grave de fapt în stabilirea situației de fapt decurgând

din probele administrate, între probele administrate și aflate la dosar și

situația de fapt reținută neexistând concordanță.

Or, eroarea gravă de

fapt nu poate proveni din îndoiala pe care probele administrate o provoacă ci

ea trebuie să fie evidentă, să ducă la concluzia că situația de fapt este alta

decât cea reținută de instanța de judecată.

În cauză, nu ne aflăm

în ipoteza stabilirii faptelor în existența sau inexistența lor, fie prin

neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea

conținutului acestora.

Prin urmare, recursul

se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor din urma critici.

Alte motive de casare

susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru

motivele expuse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași împotriva sentinței penale nr. 45 din data de 22 aprilie

2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpații Z.V., V.O.E., M.M.S. și S.F.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

împotriva sentinței penale nr. 45 din data de 22 aprilie 2010 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații Z.V., V.O.E.,

M.M.S. și S.F.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 noiembrie 2012.