ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2013

HOTĂRÂRE
31.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 344/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea nr. 6/F din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 879/46/2013, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate A.A.,  în prezent aflat în Arestul I.P.J. Argeș, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 23 ianuarie 2013 și până la data de 27 ianuarie 2013, inclusiv.

S-a fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2013, pentru depunerea mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 23 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a înaintat instanței, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen, de Biroul SIRENE din Polonia, semnalare transmisă prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională privind pe persoana solicitată A.A.,în prezent aflat în Arestul I.P.J. Argeș, referitor la arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile judiciare din Polonia, Tribunalul din Poznan, Republica Polonă.

Din conținutul semnalării introduse în Sistemul Informatic Shengen existentă la dosar a rezultat că pe numele persoanei solicitate A.A., s-a emis un mandat european de arestare la data de 17 decembrie 2012, de către Tribunalul din Poznan, Republica Polonă.

Prima instanță, la termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2013, a adus la cunoștința persoanei solicitate faptul că pe numele său a fost emis un mandat european de arestare la data de 17 decembrie 2012 și că, referitor la persoana sa, a fost introdusă semnalarea în Sistemul Informatic Shengen.

Din această semnalare a rezultat că față de persoana solicitată A.A., s-a emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 278 parag. 1 C. pen. polonez, în vederea luării măsurii arestării față de acesta.

În această procedură prima instanță a verificat identitatea persoanei solicitate și, având în vedere că aceasta nu a avut obiecțiuni, a procedat la audierea numitului A.A., care a menționat că a fost informată de organele de urmărire penală, despre motivele reținerii sale.

Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a constatat că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, prin ordonanța din 23 ianuarie 2013, dată în Dosarul nr. 500/11/5/2013, a dispus reținerea pe timp de 24 de ore a persoanei solicitate A.A., începând cu data de 23 ianuarie 2013, ora 12:00, reținere dispusă potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în baza semnalării Schengen.

Din semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Shengen de Biroul SIRENE s-a constatat, de asemenea, că, persoana solicitată A.A., este suspectă de săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 278 parag. 1 C. pen. polonez, întrucât în data de 6 iunie 2008, în orașul OBRZYCKO, acționând împreună și în acord cu o persoană, până acum neidentificată, au intrat în apartamentul proprietate a lui H.D., prin ușa de la intrare, neîncuiată, și au sustras din bucătărie, un plic ce conținea 13.000 PLN, în numerar, infracțiune ce este încriminată și în legislația română, respectiv în art. 208, art. 209 C. pen. român.

În legătură cu procedura de soluționare a cauzei, prima instanță a avut în vedere că la dosar nu există mandatul european de arestarea preventivă emis de către autoritatea judiciară din Polonia, la care se referă semnalarea introdusă de Biroul SIRENE cu adresa din 21 ianuarie 2013.

Conform prevederilor art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute în anexa I.

Cum, dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, fac referire în mod expres la procedura de executare a mandatului european de arestare, în cazul sesizării doar prin intermediul unei semnalări, așa cum există în cazul de față, atunci în condițiile prevăzute de acest text legal există posibilitatea luării atât a măsurii arestării preventive, cât și a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă limitată de timp, de maxim 5 zile.

În acest termen, procurorul trebuie să prezinte mandatul european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, iar ulterior, judecătorul va putea analiza, pe fond, cererea de predare formulată de statului solicitant. Față de cele ce preced, văzând interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 89 alin. (3) și art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a apreciat că semnalarea introdusă în sistemul informatic Schengen este suficientă pentru a dispune arestarea persoanei solicitate, cu condiția verificării mai întâi a identității persoanei precum și a informării despre motivul reținerii sale, așa cum rezultă în mod expres din dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În consecință, aceasta are natura juridică a unui act de urgență astfel încât, pe o perioadă strict determinată și relativ scurtă de timp se pot lua măsurile menționate anterior, prevăzute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, neavând relevanță, în opinia primei instanțe, față de cerințele extrem de restrictive ale acestui articol, susținerile persoanei solicitate în declarația sa, că este bolnav și nu poate suporta regimul de detenție, fie el în stare de arest preventiv și că se va prezenta singur, fără a fi reținut sau arestat, pentru a-și clarifica situația juridică în legătură cu fapta de furt de care este acuzat de autoritățile judiciare poloneze, susțineri pe care le apreciază ca nefiind nerelevante în raport de conținutul textului de lege arătat, respectiv art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Ca atare, prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și a apreciat că măsura adecvată, la acest moment, în această procedură de urgență este arestarea persoanei solicitate A.A., pe o durată de 5 zile.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat recurs, iar la termenul de astăzi, 31 ianuarie 2013, a declarat personal că își retrage recursul formulat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

4

alin. (2), teza a ll-a C. proc. pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

Deoarece retragerea recursului s-a făcut personal de persoana solicitată, până la încheierea dezbaterilor, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată A.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi bligată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

la act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată A.A. împotriva încheierii nr. 6/F din data de 23 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 879/46/2013.

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-07-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2396/2013
208 și 209 C. pen. și sancționată cu pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a procedat la identificarea persoanei solicitate și la audierea acesteia. În declarația existentă la dosarul cauzei
ÎCCJ 2018-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 249/2018
cu data de 22 februarie 2018, ora 14.00, și până la data de 23 februarie 2018, ora 14.00. Deopotrivă, s-a reținut că din fișa de cazier judiciar și aplicația Ecris GPS a Ministerului Public a rezultat că persoana solicitată nu este cercetat
ÎCCJ 2017-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 977/2017
Decizia nr. 977/2017 Deliberând asupra contestațiilor formulate, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 108/F din 03 octombrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/46/2017, Curtea de Apel Pitești
ÎCCJ 2013-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1208/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 martie 2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 2409/2/2013, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
ÎCCJ 2013-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1027/2013
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 21 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013), în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea d
Sursă