ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 517/62/2012,

reclamanții V.A.F. și V.M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov, au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 328

din 22 decembrie 2011 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 11250 din 22

decembrie 2011.

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat că persoanele fizice pot fi încadrate

la activitate economică, în sensul TVA în cazul constituirii de bunuri imobile

dacă acestea vor fi vândute, precum și în cazul achiziției de terenuri și sau

construcții în scopul vânzării.

Revânzarea

acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate numai dacă

persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacție în cursul unui an

calendaristic [pct. 3 alin. (5) din Normele de aplicare art. 127 C. fisc.].

Principiul aplicării TVA unor tranzacții acționează retroactiv de la momentul

revânzării.

Efectul

retroactiv al prevederilor legislative este întărit și de faptul că statul este

îndreptățit să solicite TVA persoanelor fizice care au obținut venituri cu

caracter de continuitate din vânzarea construcțiilor noi și a terenurilor

construibile, în termenul de prescripție de 5 ani, respectiv perioada de la

introducere a Codului Fiscal din 2005 până în prezent.

S-a

invocat și principiul constituțional al neretroactivității legii.

Reclamanții

au mai arătat că în Codul fiscal se reglementează obligația înregistrării în

scopuri de TVA doar a persoanelor care realizează tranzacții imobiliare cu

terenuri construibile și construcții noi care au caracter de continuitate dacă

depășesc plafonul de 35.000 euro sau înaintea începerii activității economice

conform art. 135 C. fisc. în cazul în care tranzacția depășește plafonul.

În

legătură cu acest aspect, reclamanții au susținut că mare parte dintre

contractele încheiate de aceștia au ca obiect imobile terenuri situate în

extravilanul localităților, terenuri arabile pe care nu se pot așeza

construcții. Art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc. valabil în anul 2007, enumeră

printre operațiunile scutite de taxă și " livrarea de construcții/părți

din construcții și a terenurilor pe care acestea sunt construite precum și a

oricăror altor terenuri". Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru

livrarea de construcții noi, de părți din construcții noi sau de terenuri

construibile.

Au

precizat că acest text de lege este menționat și în decizia de impunere, dar

fără vreo consecință, iar organul de control consideră în mod greșit că toate

contractele au ca obiect terenuri construibile.

Prin

Sentința civilă nr. 2483/CA din 17 aprilie 2012, Tribunalul Brașov a dispus

declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, cauza fiind înregistrată

pe rolul acestei instanțe la data de 17 iulie 2012.

Pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanții nu au

formulat plângere prealabilă împotriva actelor atacate, conform prevederilor

art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu Titlul IX din O.G. nr. 92/2003.

Reclamanții

au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției

inadmisibilității acțiunii, întrucât au formulat la data de 18 ianuarie 2012

contestație împotriva actelor administrativ-fiscale, contestație la care nu a

primit nici un răspuns, iar la data de 19 ianuarie 2012 a fost sesizată

instanța în termen legal pentru formularea contestației administrative.

Hotărârea

instanței de fond

Prin

Sentința nr. 245 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, formulată

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții V.A.F. și

V.(N.)M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie

2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 emise

de pârâtă.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că prin Raportul de

Inspecție Fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 s-a stabilit calitatea de

persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA a reclamanților tratați ca

asociere și s-a stabilit perioada 2006 - 2009, în sarcina acestora, TVA în sumă

de 1.407.791 lei și obligații fiscale accesorii în sumă totală de 1.880.430

lei, fiind emisă Decizia de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011.

Curtea a

reținut că reclamanții nu au făcut dovada formulării plângerii prealabile

împotriva celor două acte administrativ-fiscale în condițiile art. 7 din Legea

nr. 554/2001 și din O.G. nr. 92/2003. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv

cel denumit " Contestație" și dovada de transmitere prin fax nu fac

dovada formulării plângerii prealabile, pe de o parte pentru că nu s-a probat

comunicarea prin fax a contestației, iar pe de altă parte pentru că nu se

cunoaște cu aparține numărul de fax.

Și în

situația în care s-ar fi făcut dovada formulării plângerii prealabile la data

de 18 ianuarie 2012, se constată că tot nu este îndeplinită condiția

parcurgerii proceduri prealabile, reclamanții având obligația de a sesiza

instanța după primirea unui răspuns sau după trecerea a 60 de zile de la

momentul înregistrării contestației la organul emitent.

Recursul

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V.A.F. și V.M.C., solicitând

admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În

susținerea recursului, recurenții - reclamanți au arătat că au depus la dosar

dovada formulării contestației, la care au atașat dovada trimiterii acesteia

prin fax, aspect necontestat de către intimata - pârâtă.

În ceea

ce privește numărul de fax, acesta putea fi verificat pe site-ul DGFP Brașov,

ca fiind real sau nu.

Au mai

susținut recurenții că, în baza rolului său activ, în caz de dubiu, instanța de

fond avea obligația de a lămuri această problemă, putând solicita părților să

confirme sau să infirme înscrisurile depuse de către contestatori.

Considerentele

și soluția Înaltei Curți

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și

criticile invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în

cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Litigiul

dedus judecății are ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22

decembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11250 din 22 decembrie

2011, acte administrative fiscale emise de ANAF - D.G.F.P Brașov, în prezent

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Criticile

formulate de recurenții-reclamanți urmează a fi analizate în raport cu

prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale și procedurii

judiciare în materie, ținând seama de elementele factuale menționate mai sus.

Titlul IX

(art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă

obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau

asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de

emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art.

206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin

decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios

administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Așadar,

actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit

art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluționare a contestației.

Legalitatea

deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care

premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc. urmează a fi analizată

în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica

judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea

fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a

soluționat contestația pe fondul său.

Acest

cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia

procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr.

554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta.

În speță,

reclamanții s-au adresat direct instanței de contencios administrativ pentru

anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție de fiscală, contrar

dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Deși

aceștia au susținut că au formulat contestație împotriva acestor acte

administrativ - fiscale și că au efectuat procedura prealabilă prin fax, se

constată că înscrisul intitulat "Contestație" la care s-a atașat

dovada transmiterii prin fax - înscrisuri aflate la filele 21 - 24 în dosarul

Curții de Apel Brașov, nu face dovada formulării plângerii prealabile, astfel

cum, în mod corect, a reținut și judecătorul fondului, nereieșind din aceste

înscrisuri dovada comunicării prin fax a contestației.

În

conformitate cu prevederile legale anterior menționate, rezultă că este

obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile care, în raport cu

natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile

stabilite la art. 205 și urm. C. proc. fisc.

Pentru

aceste considerente, constatându-se că soluția primei instanțe este legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr.

554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de V.A.F. și V.M.C. împotriva Sentinței nr. 245/F din 6

noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - GV