ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1820/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 517/62/2012, reclamanții V.A.F. și V.M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, au solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că persoanele fizice pot fi încadrate la activitate economică, în sensul TVA în cazul constituirii de bunuri imobile dacă acestea vor fi vândute, precum și în cazul achiziției de terenuri și sau construcții în scopul vânzării.
Revânzarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate numai dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacție în cursul unui an calendaristic [pct. 3 alin. (5) din Normele de aplicare art. 127 C. fisc.]. Principiul aplicării TVA unor tranzacții acționează retroactiv de la momentul revânzării. Efectul retroactiv al prevederilor legislative este întărit și de faptul că statul este îndreptățit să solicite TVA persoanelor fizice care au obținut venituri cu caracter de continuitate din vânzarea construcțiilor noi și a terenurilor construibile, în termenul de prescripție de 5 ani, respectiv perioada de la introducere a Codului Fiscal din 2005 până în prezent.
S-a invocat și principiul constituțional al neretroactivității legii. Reclamanții au mai arătat că în Codul fiscal se reglementează obligația înregistrării în scopuri de TVA doar a persoanelor care realizează tranzacții imobiliare cu terenuri construibile și construcții noi care au caracter de continuitate dacă depășesc plafonul de 35.000 euro sau înaintea începerii activității economice conform art. 135 C. fisc. în cazul în care tranzacția depășește plafonul. În legătură cu acest aspect, reclamanții au susținut că mare parte dintre contractele încheiate de aceștia au ca obiect imobile terenuri situate în extravilanul localităților, terenuri arabile pe care nu se pot așeza construcții. Art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc.
valabil în anul 2007, enumeră printre operațiunile scutite de taxă și " livrarea de construcții/părți din construcții și a terenurilor pe care acestea sunt construite precum și a oricăror altor terenuri". Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcții noi, de părți din construcții noi sau de terenuri construibile. Au precizat că acest text de lege este menționat și în decizia de impunere, dar fără vreo consecință, iar organul de control consideră în mod greșit că toate contractele au ca obiect terenuri construibile.
Prin Sentința civilă nr. 2483/CA din 17 aprilie 2012, Tribunalul Brașov a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 iulie 2012. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanții nu au formulat plângere prealabilă împotriva actelor atacate, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu Titlul IX din O.G. nr. 92/2003. Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, întrucât au formulat la data de 18 ianuarie 2012 contestație împotriva actelor administrativ-fiscale, contestație la care nu a primit nici un răspuns, iar la data de 19 ianuarie 2012 a fost sesizată instanța în termen legal pentru formularea contestației administrative.
Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 245 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții V.A.F. și V.(N.)M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011 s-a stabilit calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA a reclamanților tratați ca asociere și s-a stabilit perioada 2006 - 2009, în sarcina acestora, TVA în sumă de 1.407.791 lei și obligații fiscale accesorii în sumă totală de 1.880.430 lei, fiind emisă Decizia de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011. Curtea a reținut că reclamanții nu au făcut dovada formulării plângerii prealabile împotriva celor două acte administrativ-fiscale în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2001 și din O.G. nr. 92/2003. Înscrisurile depuse la dosar, respectiv cel denumit " Contestație" și dovada de transmitere prin fax nu fac dovada formulării plângerii prealabile, pe de o parte pentru că nu s-a probat comunicarea prin fax a contestației, iar pe de altă parte pentru că nu se cunoaște cu aparține numărul de fax.
Și în situația în care s-ar fi făcut dovada formulării plângerii prealabile la data de 18 ianuarie 2012, se constată că tot nu este îndeplinită condiția parcurgerii proceduri prealabile, reclamanții având obligația de a sesiza instanța după primirea unui răspuns sau după trecerea a 60 de zile de la momentul înregistrării contestației la organul emitent. Recursul Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V.A.F. și V.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținerea recursului, recurenții - reclamanți au arătat că au depus la dosar dovada formulării contestației, la care au atașat dovada trimiterii acesteia prin fax, aspect necontestat de către intimata - pârâtă.
În ceea ce privește numărul de fax, acesta putea fi verificat pe site-ul DGFP Brașov, ca fiind real sau nu. Au mai susținut recurenții că, în baza rolului său activ, în caz de dubiu, instanța de fond avea obligația de a lămuri această problemă, putând solicita părților să confirme sau să infirme înscrisurile depuse de către contestatori. Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. 328 din 22 decembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 11250 din 22 decembrie 2011, acte administrative fiscale emise de ANAF - D.G.F.P Brașov, în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.
Criticile formulate de recurenții-reclamanți urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale și procedurii judiciare în materie, ținând seama de elementele factuale menționate mai sus. Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluționarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 - 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc.
fisc. Așadar, actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluționare a contestației. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc. urmează a fi analizată în cadrul acțiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanța se învestește cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluționat contestația pe fondul său. Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta.
În speță, reclamanții s-au adresat direct instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție de fiscală, contrar dispozițiilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. Deși aceștia au susținut că au formulat contestație împotriva acestor acte administrativ - fiscale și că au efectuat procedura prealabilă prin fax, se constată că înscrisul intitulat "Contestație" la care s-a atașat dovada transmiterii prin fax - înscrisuri aflate la filele 21 - 24 în dosarul Curții de Apel Brașov, nu face dovada formulării plângerii prealabile, astfel cum, în mod corect, a reținut și judecătorul fondului, nereieșind din aceste înscrisuri dovada comunicării prin fax a contestației.
În conformitate cu prevederile legale anterior menționate, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile care, în raport cu natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile stabilite la art. 205 și urm. C. proc. fisc. Pentru aceste considerente, constatându-se că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de V.A.F. și V.M.C. împotriva Sentinței nr. 245/F din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.