ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4633/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 497/100/2014, reclamanții I.F.L., P.L.M., H. (căs. M.) I.M., L. (căs. M.) O.C. și V.F.D.

au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale și Universitatea S.H., solicitând obligarea primului pârât la tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă pentru absolvirea Facultății de Management Brașov, Facultății de Psihologie - specializarea psihologie și Facultății de drept și administrație publică - specializare Drept, din cadrul Universității S.H., ca urmare a promovării examenului de licență promoția 2009. Au mai solicitat să fie obligată pârâta Universitatea Spiru Haret să procedeze în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței la eliberarea diplomelor sub sancțiunea unor penalități de câte 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligației.

În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că au urmat cursurile facultăților menționate din cadrul din cadrul Universității S.H., iar în anul 2009, au susținut și promovat Examenul de Licență în sesiunea din iulie 2009, în acest sens, Universitatea pârâtă eliberându-le adeverința care atesta acest lucru. Pârâta Universitatea S.H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut demersuri către Ministerul Educației Naționale în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC „R.” SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

Pârâta Universitatea „S.H.” a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să fie obligat chematul în garanție Ministerul Educației Naționale la plata tuturor sumelor solicitate de la subscrisă, cu orice titlu. La termenul din data de 22 mai 2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș. Prin sentința civilă nr. 2097 din 22 mai 2014, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomei de licență. Față de rangul de autoritate publică centrală a ministerului pârât, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 901/33/2014.

Prin sentința civilă nr. 347 din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, și a constatat ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanți este reprezentat de obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diplomă către reclamanți, pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009. În acest context a apreciat că Universitatea S.H.

este o autoritate publică locală, iar pentru stabilirea competenței materiale, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv criteriul rangului autorității publice pârâte în sistemul administrației publice, care stabilește competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate: Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H., la eliberarea diplomei de licență, către reclamanți, absolvenți ai unui examen de licență.

Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației Naționale. În cauza de față, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale (…)”.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii, cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză fiind aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu. În fine, se va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20 februarie 2012, în ședința Plenului judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia, aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universități să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă, întrucât universitatea este asimilată unei autorități publice locale.

Celelalte capete de cerere, precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale sunt petite accesorii care intră în competența materială de soluționare a instanței competente să soluționeze petitul principal conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil și în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004. Caracterul accesoriu al acestor petite rezultă din împrejurarea că sunt concepute pentru a asigura condițiile necesare eliberării propriu- zise a diplomei de licența și au așadar ca premisă obligația pârâtei Universitatea S.H. de a elibera actele solicitate de către reclamanți. Or, în măsura în care aceasta obligație nu subzistă nu pot exista nici obligațiile pretinse în aceste petite și similar dacă obligația din capătul principal de cerere subzistă pot subzista și aceste obligații.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I.F.L., P.L.M., H. (căs. M.) I.M., L. (căs. M.) O.C., V.F.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului Maramureș. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2014.