ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4633/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Maramureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 497/100/2014,

reclamanții I.F.L., P.L.M., H. (căs. M.) I.M., L. (căs. M.) O.C. și V.F.D. au chemat

în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale și Universitatea S.H., solicitând

obligarea primului pârât la tipărirea formularelor tipizate a diplomei de licență

și a suplimentului la diplomă pentru absolvirea Facultății de Management Brașov,

Facultății de Psihologie - specializarea psihologie și Facultății de drept și administrație

publică - specializare Drept, din cadrul Universității S.H., ca urmare a promovării

examenului de licență promoția 2009.

Au mai solicitat să fie

obligată pârâta Universitatea Spiru Haret să procedeze în termen de 30 de zile de

la rămânerea definitivă a sentinței la eliberarea diplomelor sub sancțiunea unor

penalități de câte 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea

efectivă a obligației.

În motivare, reclamanții

au arătat, în esență, că au urmat cursurile facultăților menționate din cadrul din

cadrul Universității S.H., iar în anul 2009, au susținut și promovat Examenul de

Licență în sesiunea din iulie 2009, în acest sens, Universitatea pârâtă eliberându-le

adeverința care atesta acest lucru.

Pârâta Universitatea S.H.

a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să ia act că și-a îndeplinit

obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut

demersuri către Ministerul Educației Naționale în vederea comunicării necesarului

de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul

2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC „R.” SA aceste formulare,

în scopul livrării lor.

Pârâta Universitatea „S.H.”

a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale,

solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând

în diploma de licență și a suplimentului la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30-a zi de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să fie obligat chematul în garanție Ministerul

Educației Naționale la plata tuturor sumelor solicitate de la subscrisă, cu orice

titlu.

La termenul din data de

22 mai 2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a

Tribunalului Maramureș.

Prin sentința civilă

nr. 2097 din 22 mai 2014, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței materiale

a tribunalului și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel Cluj.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut, în esență, faptul că, prin cererea de chemare în

judecată reclamanta solicită obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe

tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomei de licență. Față de

rangul de autoritate publică centrală a ministerului pârât, tribunalul a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la cele ale

art. 3 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 901/33/2014.

Prin sentința civilă

nr. 347 din 17 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal, și a constatat

ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanți este reprezentat de obligarea

unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomelor de licență și a

suplimentelor la diplomă către reclamanți, pentru examenul de licență susținut în

sesiunea iulie 2009.

În acest context a apreciat

că Universitatea S.H. este o autoritate publică locală, iar pentru stabilirea competenței

materiale, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv criteriul rangului autorității publice pârâte în sistemul administrației

publice, care stabilește competența secției de contencios administrativ și fiscal

a tribunalului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență,

conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în principal,

la obligarea unei instituții de învățământ superior, respectiv Universitatea S.H.,

la eliberarea diplomei de licență, către reclamanți, absolvenți ai unui examen de

licență.

Pârâta Universitatea S.H.

poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.” din

București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului

național de învățământ.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul

finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful

ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare

prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația

directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației

care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere

a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației Naționale.

În cauza de față, Universitatea

„S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În mod evident, Universitatea

„S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține

o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În speța de față, sunt

incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care

menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale

(…)”.

Pentru stabilirea competenței

materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii, cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății,

în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric, în cauză

fiind aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este

competent să soluționeze acest litigiu.

În fine, se va avea în

vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată la 20

februarie 2012, în ședința Plenului judecătorilor secției contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia, aparține tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect obligarea unei universități

să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune administrativă, întrucât

universitatea este asimilată unei autorități publice locale.

Celelalte capete de cerere,

precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale sunt

petite accesorii care intră în competența materială de soluționare a instanței competente

să soluționeze petitul principal conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil

și în această materie conform art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Caracterul accesoriu al

acestor petite rezultă din împrejurarea că sunt concepute pentru a asigura condițiile

necesare eliberării propriu- zise a diplomei de licența și au așadar ca premisă

obligația pârâtei Universitatea S.H. de a elibera actele solicitate de către reclamanți.

Or, în măsura în care aceasta obligație nu subzistă nu pot exista nici obligațiile

pretinse în aceste petite și similar dacă obligația din capătul principal de cerere

subzistă pot subzista și aceste obligații.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare

în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ

și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I.F.L., P.L.M., H. (căs. M.) I.M.,

L. (căs. M.) O.C., V.F.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale

și Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2014.