ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 369 din 02 august 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus, între altele, următoarele: 1. A fost condamnat inculpatul V.R.M., după cum urmează: - În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă din perioada 2012-2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

(1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. - În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă din perioada 2012- 2013, la pedeapsa de 8 luni închisoare. - În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (1968), la pedeapsa de 6 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele sus menționate, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

(1969), cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 65 C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 350 C. proc. pen. (1968) s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 30 mai 2013 la zi. 2. A fost condamnat inculpatul P.A., după cum urmează: - În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (1968), pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată, faptă din perioada 2012- 2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare și în baza art. 65 C. pen.

(1969) s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. - În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă din perioada 2012-2013, la pedeapsa de 4 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și C. pen.

(1969), cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 65 C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Potrivit art. 861 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P.A. Conform art. 862 C. pen. (1969) termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicată prin prezenta la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 3 ani, fiind în final de 5 ani. Potrivit art. 863 C. pen.

(1969) pe durata termenului de încercare s-a stabilit că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. Conform art. 359 C. proc. pen. (1968) s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 combinat cu art. 83 C. pen. (1969) privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor. În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. (1969) s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.M. a următoarelor bunuri :un pistol și încărcătorul aferent, aflat la Camera de Corpuri delicte din cadrul Tribunalului Prahova, conform procesului verbal din 15 iulie 2013; 4 (patru) butelii C02; proiectile sferice de culoare neagră și transparente, toate fiind ambalate într-un colet sigilat cu sigiliul tip M.l.; În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de Ia inculpatul V.R.M. a sumei de 30.000 lei beneficiu realizat de inculpat din vânzarea a aproximativ 800 grame cannabis, la prețul mediu de 40 lei/gram, din care suma de 8.800 lei a fost depusă la Trezoreria mun.

Ploiești, prin chitanță; cantitățile de 6,37 grame cannabis, reprezentând contraprobă și 288, 4 grame cannabis, rămase din totalul de 302,90 grame cannabis, cantitatea de 0,42 grame cannabis, rămasă din totalul de 0,77 grame cannabis, cantitatea de 32,52 grame cannabis, cantitate de droguri rămasă dintr-o plantă de cannabis, a două cântare pe care s-a pus în evidență T.H.C. și aflate la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.l.l.C.O.T. Serviciul Teritorial Ploiești. S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul V.R.M. privind restituirea bunurilor ridicate de organele de cercetare penală cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin rechizitoriul nr. 400/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată, între alții, a inculpaților: - V.R.M., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969).; deținere de droguri de risc pentru consum proprii faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969); deținere a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, fără drept faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen.

(1969), constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu S.P., în perioada 2012-2013, a comercializat circa 800 grame droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza municipiului București, la prețul mediu de 40 lei/gram, realizând un beneficiu minim de 30.000 lei. Printre consumatorii care s-au aprovizionat cu droguri de la acesta au fost identificați S.P., acesta având și calitate de dealer, D.A.S., D.V.C. și M.R. De asemenea, Ia data de 30 mai 2013 în baza autorizației de percheziție din 28 mai 2013 emisă de Tribunalul Prahova, organele de cercetare penală din cadrul B.C.CO.

Ploiești - Serviciul Antidrog au ridicat cu ocazia efectuării percheziției la adresa din municipiul București, sector 6, unde locuia fără forme legale inculpatul, a unui pistol și încărcătorul aferent; 4 (patru) butelii C02; proiectile sferice de culoare neagră și transparente, toate fiind ambalate într-un colet sigilat cu sigiliul tip M.l. și înaintate către I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice. (filele 300, 305-322, vol. II). Prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 11 iunie 2013 al I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize și Constatări Tehnico - Științifice s-a concluzionat faptul că arma pusă la dispoziție este în stare de funcționare și este un pistol semiautomat, fabricat special pentru a utiliza muniție neletală și care pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient.

Totodată, prin adresa din 12 iunie 2013 I.P.J. Prahova - Serviciul A.E.S.P. a comunicat faptul că V.R.M. nu este deținător legal de arme și muniții, aspect rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date R.N.A. și că pistolul nu figurează în baza de date R.N.A. Având în vedere că pistolul face parte din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată, deținerea acestuia este supusa autorizării. - P.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(1969) și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012, a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza mun. București, la prețul de 50 lei/gram. Printre consumatorii care s-au aprovizionat cu droguri de la acesta a fost stabilit D.T.l. și C.A.L., ultimul având și calit. a)tea de dealer, o parte dintre drogurile aprovizionate fiind distribuite pe raza mun. Ploiești.

Totodată o parte din droguri au fost deținute pentru consum propriu. În faza de cercetare judecătorească, Ia termenul de judecată din data de 16 august 2013 inculpații V.R.M. și P.A. au declarat că recunosc în totalit. a)te săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. (1968), arătând că au cunoștința de probatoriile administrate în faza de urmărire penală, își însușesc probatoriile administrate și nu solicită administrarea de noi probatorii, în circumstantiere, fiind depuse caracterizări, adeverințe de salariat, acte de stare civilă, acte medicale privind familiile inculpaților. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 21 noiembrie 2012, lucrătorii de politie judiciară din cadrul B.C.C.O.

Ploiești - Serviciul Antidrog, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că T.M.A., C.A.L. și P.A.A., împreună cu mai multe persoane, erau implicați în activități de trafic și consum ilicit de droguri de risc, respectiv cannabis și rezină de cannabis, drogurile fiind procurate de la dealeri din București, iar ulterior erau comercializate către diverși dealeri secundari sau consumatori de pe raza jud. Prahova. La data de 22 ianuarie 2013 lucrătorii din cadrul B.C.C.O. Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că S.P., desfășura activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, pe raza județului Prahova și a municipiului București. S-a stabilit faptul că sursa de aprovizionare cu cannabis a inculpatului -S.P.

este un tânăr din mun. București, cunoscut cu apelativul „M.", care utiliza postul telefonic mobil cu nr. de apel X, identificat ulterior în persoana inculpatului V.R.M. Datorită specificului infracțiunii, precum și a atitudinii adoptate de inculpați și persoanele din anturajul acestora, a necesității identificării tuturor participanților la săvârșirea de infracțiuni, a stabilirii unui moment operativ pentru realizarea prinderii în flagrant a inculpaților, a capturării întregii cantități de droguri pentru a se evita introducerea acestora pe piața consumatorilor, precum și a faptului că o parte din mijloacele de probă nu puteau fi obținute în alt mod, s-a impus solicitarea autorizării și reînnoirii de interceptări în cauză.

În urma exploatării autorizației din 27 martie 2013 s-a stabilit că inculpatul V.R.M. a purtat mai multe discuții telefonice codificate cu privire la tranzacții de droguri, cu persoane ce urmau a fi identificate, dintre care relevante sunt discuțiile purtate în datele de 27 martie 2013, 31 martie 2013 si. 1 aprilie 2013. La data de 30 mai 2013 în baza autorizației de percheziție din data de 28 mai 2013, emisă de Tribunalul Prahova organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Ploiești - Serviciul Antidrog au ridicat cu ocazia efectuării percheziției la adresa din mun. București, sector 6, unde locuia tară forme legale inc.

V.R.M., următoarele:o cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă și ulterior introdusă într-o cutie de culoare roșie, numerotată 1 și inscripționată „S.", sigilată cu sigiliul tip M.l.; 2 (două) plante, din care una imatură, de 10X20 cm, iar cealaltă cu inflorescențe de 90X60 cm, introduse într-o pungă din material plastic inscripționată „S.", numerotată 3 și sigilată cu sigiliul tip M.l.; 2 (două) cântare electronice de culoare argintie, dintre care unul inscriționat „D.S." și o pungă inscripționată „F.", toate prezentând urme de materie vegetală, ce au fost introduse într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotata și sigilat cu sigiliul tip M.l. Prin adresa din 30 mai 2013 a L.C.A.P.D.

din cadrul I.G.P.R. s-a concluzionat faptul că proba nr. la este constituită din 302,90 grame Cannabis; proba nr. 1b este constituită din 0,77 grame Cannabis; pe proba nr. 3a s-a pus în evidență T.H.C.; pe proba nr. 3b s-a pus în evidență T.H.C.; în proba nr. 3c s-a pus în evidență T.H.C. Proba nr. 2a (o plantă verde-rădăcină, tulpină, frunze și inflorescențe) și proba nr. 2b (o plantă verde, imatură-rădăcină, tulpină, frunze), înaintate în aceeași cauză, au fost lăsate la uscat și vor fi analizate în raportul de constatare tehnico-știinpcă de urmare. în probele nr. la, 1b, 3c, și pe probele 3a și 3b s-a pus în evidentă T.H.C., substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis. Prin raportul de.constatare tehnico-stiințifică din 05 iunie 2013 al L.C.A.P.D.

din cadrul D.C.C.O. s-a concluzionat faptul că probele înaintate în cauza privind pe numitul V.R.M. și alții sunt constituite din proba nr. la - 302,90 grame cannabis; proba nr. 1b - 0,77grame cannabis; proba nr. 2a - o plantă cannabis (rădăcină, tulpină, frunze și influorescențe); proba nr. 2b-o plantă cannabis imatură (rădăcină, tulpină, frunze); proba nr. 3a - un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C.; proba nr. 3b - un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C.; proba nr. 3c - 0,08 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidentă T.H.C.; Cantitatea de 6,37 grame cannabis, prelevată din proba nr. la, după uscare și efectuarea analizelor de laborator a fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip Ml cu nr. 50090 și predată organului de cercetare penală drept contraprobă.

Următoarele cantități, rămase din probe după uscare, îndepărtarea rădăcinilor, efectuarea analizelor de laborator și reținerea contraprobei, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.l. și predate organului de cercetare penală 288, 40 grame cannabis (proba nr. 1a); 0,42 grame cannabis (proba nr. 1b); o plantă cannabis (tulpină, frunze, influorescențe, cu masa 32,52 grame, proba nr. 2a); un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C. (proba nr. 3a); un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C. (proba nr. 3b); probele nr. 2b și 2c au fost consumate în procesul analizelor de laborator. În probele nr. la, 1b, 2a, 2b și 3c și pe probele nr. 3a și 3b s-a pus în evidentă T.H.C., substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis.

În proba nr. 2a s-a pus în evidență C.B.D. - cannabinoid natural sintetizat de planta cannabis. Cantitățile de 288, 4 grame - proba nr. la, 32,52 grame plante cannabis - proba nr. 2a, 0,42 grame cannabis - proba 1b, 6,37 grame cannabis -contraprobă prelevată din proba nr. 1a, precum și cele două cântare pe care s-a pus în evidentă T.H.C. (probele nr. 3a și 3b), au fost introduse în Camera de Corpuri Delicte, prin dovada, din data de 28 iunie 2013 (filele 326-335, vol. II). La domiciliul inc. V.R.M. au mai fost descoperite și ridicate următoarele: suma de 8800 lei, care a fost depusă la D.G.P.F. Prahova, prin chitanța, din data de 04 iunie 2013. (1 408, vol. II) și un pistol tip airsoft, cu încărcător, două pungi cu bile transparente și negre și patru butelii, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 11 iunie 2013 al I.PJ.

Prahova - Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize și Constatări Tehnico - Științifice s-a concluzionat faptul că arma pusă la dispoziție este în stare de funcționare și că este un pistol semiautomat, fabricat special pentru a utiliza muniție neletală și care pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient. Totodată, prin adresa din 12 iunie 2013 I.P.J. Prahova - Serviciul A.E.S.P. a comunicat faptul că V.R.M. nu este deținător legal de arme și muniții, aspect rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date R.N.A. și că pistolul nu figurează în baza de date R.N.A. (filele 456-462, vol. II).

Având în vedere că pistolul face parte din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată, deținerea acestuia este supusă autorizării. În urma audierilor efectuate ca urmare a declanșării acțiunii, au rezultat date și informații certe privind implicarea inculpaților în activități de trafic și consum ilicit de droguri de risc, precum și cultivare de droguri de risc în vederea vânzării. În ceea ce-l privește pe inculpatul V.R.M., în urma audierilor consumatorilor în cauză, s-a stabilit că dintre persoanele care se aprovizionau de la acesta fac parte numiții M.R., D.A.S., D.V.C.

și inculpatul S.P., acesta din urmă având și calitate de dealer, aspect confirmat și de aceste persoane cu ocazia audierilor. De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în data de 30 mai 2013, la locuința inculpatului a fost descoperită o cantitate de peste 300 grame cannabis, precum și două plante de cannabis, una imatură, iar una prezentând inflorescențe, iar, o parte din drogurile deținute a folosit-o pentru consum propriu. În ceea ce-l privește pe inculpatul P.A., în urma audierilor s-a stabilit că acesta, în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012, a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza municipiului București, la prețul de 50 lei/gram.

Printre consumatorii care s-au aprovizionat cu droguri de la inculpat a fost stabilit D.T.l., care la rândul său intermedia tranzacții între inculpații P.A. și C.A.L., acesta din urmă având și calitatea de dealer. Situația de fapt astfel cum a fost expusă mai sus rezultă din probele administrate în cauză, acestea coroborându-se și cu declarațiile inculpaților care au recunoscut în totalit. a)te săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor astfel cum acestea au fost descrise prin actul de sesizare, și-au însușit probatoriile administrate în faza de urmărire penală și au solicitat judecarea pe baza acestor probatorii, fără administrarea de noi probatorii în faza de cercetare judecătorească.

În drept, faptele inculpatului V.R.M. care, în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu S.P., în perioada 2012-2013, a comercializat circa 800 grame droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza mun. București, la prețul mediu de 40 lei/gram, realizând un beneficiu minim de 30,000 Iei, droguri pe care Ie-a și deținut în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen. (1969) și deținere de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care a deținut un pistol și încărcătorul aferent, precum și 4 (patru) butelii C02, fără autorizare și fără a avea dreptul de a deține arme și muniții, pistol ce nu figurează în baza de date R.N.A, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004. Având în vedere că pistolul face parte din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004, deținerea acestuia este supusa autorizării. Instanța de fond a reținut comiterea de către inculpatul V.R.M. a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143 /2000 și art. 4 alin. (1) din aceeași lege într-o pluralitate infracțională reprezentată de recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

(1969), al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 161 din 4 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penala nr. 2632 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsa în a cărei executare inculpatul a fost arestat la 14 aprilie 2009 și liberat condiționat la 21 decembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 297 zile închisoare, infracțiunile din prezenta cauza fiind săvârșite după considerarea ca executata a pedepsei, dar înainte de împlinirea termenului de reabilit. a)re. Faptele săvârșite de inculpatul P.A., constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012, a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza mun.

București, la prețul de 50 lei/gram și către C.A.L. care avea si calitatea de dealer, deținând totodată o parte din droguri pentru consum propriu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969). În temeiul textelor de lege indicate instanța a dispus condamnarea inculpaților, la individualizarea judiciara a pedepselor aplicate avându-se în vedere limitele minime si maxime ale pedepselor prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor penale comise de către inculpați, modalitatea concreta de săvârșirea a acestora, cat și dispozițiile mai favorabile prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. (1968), urmare recunoașterii faptelor comise în modalitatea descrisa in actul de sesizare al instanței cat si circumstanțele personale ale acestora. Instanța de fond a reținut în favoarea inculpaților, alături de atitudinea acestora de recunoaștere și regretare a comiterii infracțiunilor și alte circumstanțe atenuante favorabile acestuia, constând în lipsa antecedentelor penale și comportamentul avut în societate, faptul că inculpații și-au câștigat mijloacele de existentă în mod cinstit fiind angajați la diverse societăți conform adeverințelor atașate (fila 224 pentru V.R.M., fila 278 pentru inculpatul P.A.), faptul ca provin din familii organizate și au ajutat la buna desfășurare a procesului penal.

În raport de considerentele expuse pe larg mai sus și mai ales ținând seama că inculpatul P.A. este infractor primar, a avut un comportament bun înainte de săvârșirea infracțiunilor și-a recunoscut pe întreg parcursul procesului penal toate infracțiunile reținute in sarcina, solicitând soluționarea cauzei pe baza „ recunoașterii de vinovăției, cât și față de circumstanțele personale arătate, instanța de fond a aprecit că scopul preventiv educativ al pedepselor se poate realiza în cauză și fără executarea pedepsei închisorii în regim privativ de libertate. În ceea ce ii privește însă pe inculpatul V.R.M.

instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a acestuia, având în vedere starea de recidivă postexecutorie în care se află acesta, anterior fiind condamnat tot pentru comiterea unor fapte de trafic de droguri, împrejurare ce conduce la concluzia unei periculozități sporite, existând riscul evident de comitere a unor fapte de același gen. Totodată, în ceea ce îl privește pe acest inculpat instanța de fond a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât din adresa din 14 august 2013, aflata la fila 202 din dosar și emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, a rezultat că în urma denunțului formulat de inculpat în data de 14 august 2013, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva altei persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2). C. pen.

(1969). În ceea ce privește modalit. a)tea de executare, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ și sancționator al pedepsei aplicate inculpatului P.A. poate fi atins fără privarea de libertate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații V.R.M. și P.A. În apelul său, inculpatul V.R.M. a criticat hotărârea primei instanțe numai sub aspectul individualizării- pedepsei, susținând în esență că, aceasta este prea aspră, că și-a însușit prevederile art. 320 1 C. proc. pen. (1968), a colaborat cu organele, de urmărire penală, a furnizat date care au condus la constatarea unui flagrant a unei fapte similare, astfel încât ar putea beneficia de circumstanțe atenuante: împrejurarea că avea un loc de muncă și că între timp s-a căsătorit.

Apelantul-inculpat P.A. a arătat că cererea sa vizează 3 motive și anume: un prim aspect este acela că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni care nu există o detaliere pe larg în rechizitoriu, iar acesta nici nu a fost completat în acest sens, adică nu s-au detaliat actele materiale săvârșite de inculpat în perioada anilor 2011-2012, arătate în mod clar la acest termen prin declarația dată de inculpat. Un al doilea aspect este acela că rechizitoriul se contrazice prin alte aspecte reținute de același magistrat în sensul că o primă inadvertență se regăsește în reținerea situației de fapt conform căreia printre consumatorii care s-au aprovizionat cu droguri de la inculpatul P.A. a fost stabilit D.T.l., care la rândul său intermedia tranzacții între inculpații P.A.

și C.A.L. și astfel, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 intermedierea în traficul de droguri este sancționat penal. Cu toate acestea, împotriva lui D.T.l. nu a fost începută urmărirea penală pentru această infracțiune, acesta fiind sancționat administrativ pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de unde, respectând principiul prezumției nevinovăției, se trage concluzia că acesta nu a intermediat niciodată operațiuni de trafic de droguri. Un al treilea aspect este acela că asupra celorlalți 4 inculpați, respectându-se dispozițiile imperative ale art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea unor sume de bani, care ar fi reprezentat o contravaloare mai mult sau mai puțin exactă a cantității de droguri comercializate și cu toate acestea, privind pe inculpatul P.A.

această măsură nici nu s-a solicitat și nici nu s-a dispus, apreciind ca fiind interpretată în favoarea inculpatului. Apelantul a mai susținut că există discordanță între considerentele hotărârii și dispozitiv, întrucât el a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor în perioada anilor 2011-2012, situație reținută în considerentele sentinței, iar în dispozitiv se reține- faptul că a comis faptele, atât cea prevăzută de art. 2 alin. (1) cât și cea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în perioada 2012-2013. Un alt aspect este acela legat de reținerea în dispozitivul sentinței apelate a unei situații care nu este reținută nici în rechizitoriu, nici în considerente și anume cauza de înjumătățire a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Pentru aceste motive de apel s-a solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar într-un motiv subsidiar, s-a apreciat că este posibilă menținerea pedepsei în cuantumul aplicat la instanța de fond, însă cu reținerea unei modalități mai blânde de executare și anume cea prevăzută de art. 81, 82 C. pen. (1969). Prin Decizia penală nr. 217 din 5 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

Pentru a decide astfel, Curtea a constată că sancțiunile penale aplicate inculpatului V.R.M., Ia care s-a orientat instanța de fond, sunt situate la un cuantum mediu, prima instanță realizând o judicioasă operațiune de individualizare, prin punerea în balanță a celor două cauze de agravare a răspunderii penale, recidiva postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și infracțiunea continuată, art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și a celor de atenuare a răspunderii: art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr. 143/2000. S-a constatat că ceea ce a contat în cazul acestui inculpat a fost faptul că antecedentele sale penale au relevat că a avut o condamnare anterioară (ce i-a și atras starea de recidivă postexecutorie), tot pentru infracțiuni de trafic de droguri, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul demonstrând astfel o persistență infracțională deosebită.

Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, primul termen al recidivei l-a constituit condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 161 din 04 martie 2010 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2632 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea a apreciat că susținerile inculpatului, în sensul că a vrut să-și ajute mama, obținând bani din traficul de droguri, nu pot fi primite ca o circumstanță atenuantă de natură să ducă la coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textele legale incriminatoare. Chiar reală, dacă ar fi fost, situația mamei sale, Curtea a apreciat că aceasta nu diminuează în nici un fel răspunderea inculpatului pentru activitatea infracțională reținută în sarcina sa, mai ales în condițiile în care, suferise deja rigorile legii, executând o condamnare la o pedeapsă a închisorii pentru exact aceeași faptă de trafic de droguri de risc.

Referitor la inculpatul-apelant P.A., Curtea a reținut că s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță sau la parchet pentru refacerea urmăririi penale, iar în subsidiar, dispozițiilor art. 86 1 C. pen. (1969), cu cele de la art. 81 C. pen. (1969). Deși a uzat de procedura simplificată, prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. (1968), recunoscând faptele reținute în sarcina sa și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale, într-o primă critică, apelantul a susținut că, prin rechizitoriu nu sunt suficient determinate faptele reținute în sarcina sa, ceea ce ar conduce la o soluție de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Curtea a constatat însă că, în ceea ce-l privește, prima instanță a descris situata ce fapt ce i se retine în sarcină, reluând mențiunile din cuprinsul rechizitoriului și anume, aceea că „ în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012 a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis către diverși consumatori de pe raza municipiului București la prețul de 50 lei/gram și către C.A.L. care avea și acesta calitatea de dealer. Totodată, s-a arătata că în aceeași perioadă a deținut o parte din droguri pentru consum propriu." În fața primei instanțe, inculpatul a declarat textual; „ recunosc săvârșirea faptelor, astfel cum au fost descrise prin actul de acuzare", iar la dezbaterea pe fond, nu a avut nicio obiecție cu privire la mențiunile din rechizitoriu în ceea ce-l privește, necontestând astfel nici probele efectuate în cursul urmăririi penale și nici actul de acuzare.

Ori, nici chiar în cuprinsul propriei declarații, pe care a insistat să o dea și în fata instanței de apel, inculpatul nu a contestat această situație de fapt ci, doar a detaliat că activitatea de comercializare a constatat în 10 astfel de tranzacții de droguri de risc - marihuana, către 3-4 persoane cunoscute sau apropiate, printre care se afla și D.T. Din acest motiv, Curtea a apreciat că, faptele reținute în sarcina inculpatului P.A. sunt suficient determinate și descrise astfel încât să permită soluția adoptată în cazul său, iar o trimitere a cauzei la parchet ar fi o măsură superfluă, fără nicio finalitate practică, nefiind nici în interesul inculpatului prelungirea unui proces pe care inițial l-a dorit scurt.

Împrejurarea că, în cazul învinuitului D.T., parchetul a adoptat o soluție de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative, nu duce la invalidarea soluției adoptate de prima instanță în privința inculpatului apelant P.A. și nici la apariția vreunei contradicții în cuprinsul hotărârii primei instanțe. Celelalte critici ale inculpatului-apelant, privind reținerea greșită în dispozitivul hotărârii a perioadei infracționale: 2012-2013, în loc de 2011-2012 sau a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 la infracțiunea de deținere de droguri de risc, prevăzută de art. 4, sunt erori materiale, care în calea de atac, exercitată doar de către inculpat, nu pot fi remediate de instanța de control judiciar, fără a se aduce o agravare a situației acestuia.

În ce privește motivul subsidiar de apel, prin care inculpatul se declară de acord cu pedeapsa aplicată, dar solicită ca dispozițiile privind suspendarea executării sub supraveghere să fie înlocuite cu cele de la suspendarea condiționată, Curtea l-a apreciat, de asemenea, nefundat, având în vedere că, într-adevăr, inculpatul este la primul contact cu legea penală, a avut și are și în prezent un loc de muncă, însă, nu se impune schimbarea modalității de suspendare a executării pedepsei, fiind chiar în beneficiul său să se supună măsurilor de supraveghere dispuse, preîntâmpinându-se riscul reluării activității de trafic, iar inculpatul va putea să țină sub control și tentația de a redeveni consumator de droguri de risc.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații V.R.M. și P.A. Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat V.R.M. a susținut, cu ocazia dezbaterilor, că pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 este nelegală întrucât se impune aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul formulat. Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că legea mai favorabilă o reprezintă actuala reglementare, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 sunt mai reduse decât cele prevăzute de legea anterioară, iar, în ceea ce privește tratamentul sancționator al stării de recidivă s-a arătat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară.

Recurentul inculpat P.A. a susținut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 5 mai 2014 (filele 54-58) și cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen. (1968) că există neconcordanțe între considerentele sentinței și dispozitiv, întrucât a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor în perioada 2011-2012, situație reținută și în considerentele sentinței, însă în dispozitiv s-a reținut faptul că infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2012-2013, dar și că în dispozitivul sentinței apelate s-au reținut, în mod greșit, dispozițiile art. 16 (actual art. 15) din Legea nr. 143/2000, în condițiile în care nu s-a formulat nici un denunț, însă, din considerente, rezultă că inculpatul nu a beneficiat de acest text de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea, în totalitate, a deciziei atacate și, în parte, a sentinței primei instanțe și, în rejudecare, reținerea ca și interval de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională a perioadei 2012-2013, precum și înlăturarea dispozițiilor privind aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 143/2000.' Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (1968), s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., cu consecința reducerii proporționale a pedepselor stabilite, având în vedere că, în actuala reglementare, limitele acestora au fost reduse, dar și aplicarea, ca și modalitate de executare, a dispozițiilor art. 81 C. pen., arătându-se, totodată, că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, are un loc de muncă, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul întregului proces penal.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază recursul declarat de inculpatul P.A. ca fiind nefondat, iar recursul declarat de inculpatul P.A. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devolufiei recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 2. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat P.A., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul P.A. și-a motivat în scris recursul doar la data de 5 mai 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat P.A. ( care, deși nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 385 10 alin. (2) 1 raportat la art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. ), Înalta Curte arată, așa cum s-a menționat anterior, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul inculpat P.A. a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate (din punct de vedere al modalității de executare), raportat la circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului V.R.M., circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 este nelegală sunt întemeiate, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul formulat de recurent.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Examinând cauza, Înalta Curte constată că prin Referatul nr. 1750/11/2014 din 29 aprilie 2014, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial București s-a comunicat faptul că inculpatul V.R.M. a formulat un denunț la data de 6 martie 2014, denunț în urma căruia au fost identificate persoane care au comis fapte ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000.

Totodată, s-a arătat că prin rechizitoriul nr. 483/D/P/2014 din data de 16 aprilie 2014 al aceleiași unități de parchet s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a mai multor persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului București. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că sunt date suficiente care să ateste implicarea inculpatului în prinderea altor inculpați și reținerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002. În consecință pedeapsa aplicată inculpatului V.R.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel încât, în cauză urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în sensul reducerii limitelor pedepsei la jumătate.

3. Raportat la solicitarea recurenților inculpați referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 5 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului declarat de aceștia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale (trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu) și reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen.

din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor acte normative care cuprind dispoziții penale, printre care și Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Examinând recursurile declarate de inculpații V.R.M. și P.A.

din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralit. a)tea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanța trebuie să-I soluționeze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul Ia care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor și s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituțional al legalității pedepsei (art. 23 alin. (1) 2 din Constituție) presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și C.E.D.O. (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor nerespectarii ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din cele două C. pen., multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilit.

a)te maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici C. pen. și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumera așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile în funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea. Pe de altă parte, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea în vigoare a noului Cod o situație mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen.

din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi. Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art, 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplica