ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor si lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 369 din 02 august 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova,

s-au dispus, între altele, următoarele:

după cum urmează:

- În baza art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969),

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr.

143/2000 pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată,

faptă din perioada 2012-2013, la pedeapsa de 3 ani închisoare și în baza art.

65 C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru

o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

- În baza art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969),

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr.

143/2000 pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum

propriu, faptă din perioada 2012- 2013, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

- În baza art. 134 din Legea nr.

295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968), la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b)

C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele sus menționate, urmând ca în final,

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare și s-au

aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. (1969), cu excepția

dreptului de a alege.

În baza art. 65 C. pen. (1969) s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen. (1968)

s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (1969)

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la

30 mai 2013 la zi.

după cum urmează:

- În baza art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968), pentru infracțiunea de trafic de droguri de

risc, în formă continuată, faptă din perioada 2012- 2013, la pedeapsa de 2 ani

închisoare și în baza art. 65 C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (1969), cu

excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

- În baza art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru infracțiunea

de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, faptă din perioada 2012-2013,

la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b)

C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele sus-menționate, urmând ca în final

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și s-au

aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a) și C. pen. (1969), cu excepția

dreptului de a alege.

În baza art. 65 C. pen. (1969) s-a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege pentru o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 861 C. pen. (1969) s-a

dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului

P.A.

Conform art. 862 C. pen. (1969)

termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicată prin prezenta

la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 3 ani, fiind în

final de 5 ani.

Potrivit art. 863 C. pen. (1969) pe

durata termenului de încercare s-a stabilit că inculpatul trebuie să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lor de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen. (1968)

s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 864 combinat cu art. 83 C. pen.

(1969) privind efectele revocării suspendării sub supraveghere în cazul

săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, precum și în

caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de

lege. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea

pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării

pedepselor.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C.

pen. (1969) s-a dispus confiscarea de la inculpatul V.R.M. a următoarelor

bunuri :un pistol și încărcătorul aferent, aflat la Camera de Corpuri delicte

din cadrul Tribunalului Prahova, conform procesului verbal din 15 iulie 2013; 4

(patru) butelii C02; proiectile sferice de culoare neagră și transparente,

toate fiind ambalate într-un colet sigilat cu sigiliul tip M.l.;

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de Ia inculpatul V.R.M. a sumei de 30.000

lei beneficiu realizat de inculpat din vânzarea a aproximativ 800 grame

cannabis, la prețul mediu de 40 lei/gram, din care suma de 8.800 lei a fost

depusă la Trezoreria mun. Ploiești, prin chitanță; cantitățile de 6,37 grame

cannabis, reprezentând contraprobă și 288, 4 grame cannabis, rămase din totalul

de 302,90 grame cannabis, cantitatea de 0,42 grame cannabis, rămasă din totalul

de 0,77 grame cannabis, cantitatea de 32,52 grame cannabis, cantitate de

droguri rămasă dintr-o plantă de cannabis, a două cântare pe care s-a pus în

evidență T.H.C. și aflate la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.l.l.C.O.T.

Serviciul Teritorial Ploiești.

S-a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de inculpatul V.R.M. privind restituirea bunurilor ridicate de

organele de cercetare penală cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin rechizitoriul nr.

400/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată,

între alții, a inculpaților:

- V.R.M., recidivist, pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit.

b) C. pen. (1969).; deținere de droguri de risc pentru consum proprii faptă

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969); deținere a unei arme neletale din

categoria celor supuse autorizării, fără drept faptă prevăzută de art. 134 din

Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

(1969) și aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea

că în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile

cu S.P., în perioada 2012-2013, a comercializat circa 800 grame droguri de risc,

respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza municipiului

București, la prețul mediu de 40 lei/gram, realizând un beneficiu minim de

30.000 lei.

Printre consumatorii care s-au

aprovizionat cu droguri de la acesta au fost identificați S.P., acesta având și

calitate de dealer, D.A.S., D.V.C. și M.R.

De asemenea, Ia data de 30 mai 2013 în

baza autorizației de percheziție din 28 mai 2013 emisă de Tribunalul Prahova,

organele de cercetare penală din cadrul B.C.CO. Ploiești - Serviciul Antidrog au

ridicat cu ocazia efectuării percheziției la adresa din municipiul București,

sector 6, unde locuia fără forme legale inculpatul, a unui pistol și

încărcătorul aferent; 4 (patru) butelii C02; proiectile sferice de culoare

neagră și transparente, toate fiind ambalate într-un colet sigilat cu sigiliul

tip M.l. și înaintate către I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic în vederea

efectuării unei constatări tehnico-științifice. (filele 300, 305-322, vol. II).

Prin Raportul de constatare

tehnico-științifică din 11 iunie 2013 al I.P.J. Prahova - Serviciul

Criminalistic - Compartimentul Expertize și Constatări Tehnico - Științifice

s-a concluzionat faptul că arma pusă la dispoziție este în stare de funcționare

și este un pistol semiautomat, fabricat special pentru a utiliza muniție

neletală și care pentru aruncarea proiectilului folosește forța de expansiune a

gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient.

Totodată, prin adresa din 12 iunie

2013 I.P.J. Prahova - Serviciul A.E.S.P. a comunicat faptul că V.R.M. nu este

deținător legal de arme și muniții, aspect rezultat în urma verificărilor

efectuate în baza de date R.N.A. și că pistolul nu figurează în baza de date

R.N.A.

Având în vedere că pistolul face parte

din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de

expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind

încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor, republicată, deținerea acestuia este supusa autorizării.

- P.A. pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și

deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept faptă prevăzută

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969), constând în aceea că

în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l.,

în perioada 2011-2012, a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis,

către diverși consumatori de pe raza mun. București, la prețul de 50 lei/gram.

Printre consumatorii care s-au

aprovizionat cu droguri de la acesta a fost stabilit D.T.l. și C.A.L., ultimul

având și calit. a)tea de dealer, o parte dintre drogurile aprovizionate fiind

distribuite pe raza mun. Ploiești.

Totodată o parte din droguri au fost

deținute pentru consum propriu.

În faza de cercetare judecătorească,

Ia termenul de judecată din data de 16 august 2013 inculpații V.R.M. și P.A. au

declarat că recunosc în totalit. a)te săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată, solicitând judecarea potrivit procedurii

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. (1968), arătând că au

cunoștința de probatoriile administrate în faza de urmărire penală, își

însușesc probatoriile administrate și nu solicită administrarea de noi

probatorii, în circumstantiere, fiind depuse caracterizări, adeverințe de

salariat, acte de stare civilă, acte medicale privind familiile inculpaților.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 21 noiembrie 2012,

lucrătorii de politie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești - Serviciul

Antidrog, s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că T.M.A., C.A.L. și

P.A.A., împreună cu mai multe persoane, erau implicați în activități de trafic

și consum ilicit de droguri de risc, respectiv cannabis și rezină de cannabis,

drogurile fiind procurate de la dealeri din București, iar ulterior erau comercializate

către diverși dealeri secundari sau consumatori de pe raza jud. Prahova.

La data de 22 ianuarie 2013 lucrătorii

din cadrul B.C.C.O. Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că S.P.,

desfășura activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, pe raza

județului Prahova și a municipiului București.

S-a stabilit faptul că sursa de

aprovizionare cu cannabis a inculpatului -S.P. este un tânăr din mun. București,

cunoscut cu apelativul „M.", care utiliza postul telefonic mobil cu nr. de

apel X, identificat ulterior în persoana inculpatului V.R.M.

Datorită specificului infracțiunii,

precum și a atitudinii adoptate de inculpați și persoanele din anturajul

acestora, a necesității identificării tuturor participanților la săvârșirea de

infracțiuni, a stabilirii unui moment operativ pentru realizarea prinderii în

flagrant a inculpaților, a capturării întregii cantități de droguri pentru a se

evita introducerea acestora pe piața consumatorilor, precum și a faptului că o

parte din mijloacele de probă nu puteau fi obținute în alt mod, s-a impus

solicitarea autorizării și reînnoirii de interceptări în cauză.

În urma exploatării autorizației din 27

martie 2013 s-a stabilit că inculpatul V.R.M. a purtat mai multe discuții

telefonice codificate cu privire la tranzacții de droguri, cu persoane ce urmau

a fi identificate, dintre care relevante sunt discuțiile purtate în datele de

27 martie 2013, 31 martie 2013 si. 1 aprilie 2013.

La data de 30 mai 2013 în baza

autorizației de percheziție din data de 28 mai 2013, emisă de Tribunalul

Prahova organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Ploiești - Serviciul

Antidrog au ridicat cu ocazia efectuării percheziției la adresa din mun.

București, sector 6, unde locuia tară forme legale inc. V.R.M., următoarele:o

cantitate de materie vegetală de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă și

ulterior introdusă într-o cutie de culoare roșie, numerotată 1 și

inscripționată „S.", sigilată cu sigiliul tip M.l.; 2 (două) plante, din

care una imatură, de 10X20 cm, iar cealaltă cu inflorescențe de 90X60 cm,

introduse într-o pungă din material plastic inscripționată „S.",

numerotată 3 și sigilată cu sigiliul tip M.l.; 2 (două) cântare electronice de

culoare argintie, dintre care unul inscriționat „D.S." și o pungă inscripționată

„F.", toate prezentând urme de materie vegetală, ce au fost introduse

într-un plic din hârtie de culoare albă, numerotata și sigilat cu sigiliul tip

M.l.

Prin adresa din 30 mai 2013 a L.C.A.P.D.

din cadrul I.G.P.R. s-a concluzionat faptul că proba nr. la este constituită

din 302,90 grame Cannabis; proba nr. 1b este constituită din 0,77 grame

Cannabis; pe proba nr. 3a s-a pus în evidență T.H.C.; pe proba nr. 3b s-a pus

în evidență T.H.C.; în proba nr. 3c s-a pus în evidență T.H.C. Proba nr. 2a (o

plantă verde-rădăcină, tulpină, frunze și inflorescențe) și proba nr. 2b (o

plantă verde, imatură-rădăcină, tulpină, frunze), înaintate în aceeași cauză,

au fost lăsate la uscat și vor fi analizate în raportul de constatare

tehnico-știinpcă de urmare. în probele nr. la, 1b, 3c, și pe probele 3a și 3b

s-a pus în evidentă T.H.C., substanță psihotropă biosintetizată de planta

Cannabis.

Prin raportul de.constatare

tehnico-stiințifică din 05 iunie 2013 al L.C.A.P.D. din cadrul D.C.C.O.

s-a concluzionat faptul că probele înaintate în cauza privind pe numitul V.R.M.

și alții sunt constituite din proba nr. la - 302,90 grame cannabis; proba nr. 1b

- 0,77grame cannabis; proba nr. 2a - o plantă cannabis (rădăcină, tulpină,

frunze și influorescențe); proba nr. 2b-o plantă cannabis imatură (rădăcină,

tulpină, frunze); proba nr. 3a - un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C.;

proba nr. 3b - un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C.; proba nr. 3c -

0,08 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidentă T.H.C.;

Cantitatea de 6,37 grame cannabis,

prelevată din proba nr. la, după uscare și efectuarea analizelor de laborator a

fost ambalată, sigilată cu sigiliul tip Ml cu nr. 50090 și predată organului de

cercetare penală drept contraprobă.

Următoarele cantități, rămase din

probe după uscare, îndepărtarea rădăcinilor, efectuarea analizelor de laborator

și reținerea contraprobei, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul tip M.l. și

predate organului de cercetare penală 288, 40 grame cannabis (proba nr. 1a);

0,42 grame cannabis (proba nr. 1b); o plantă cannabis (tulpină, frunze,

influorescențe, cu masa 32,52 grame, proba nr. 2a); un cântar pe care s-a pus

în evidentă T.H.C. (proba nr. 3a); un cântar pe care s-a pus în evidentă T.H.C.

(proba nr. 3b); probele nr. 2b și 2c au fost consumate în procesul analizelor

de laborator.

În probele nr. la, 1b, 2a, 2b și 3c și

pe probele nr. 3a și 3b s-a pus în evidentă T.H.C., substanță psihotropă

biosintetizată de planta cannabis.

În proba nr. 2a s-a pus în

evidență C.B.D. - cannabinoid natural sintetizat de planta cannabis.

Cantitățile de 288, 4 grame - proba

nr. la, 32,52 grame plante cannabis - proba nr. 2a, 0,42 grame cannabis - proba

1b, 6,37 grame cannabis -contraprobă prelevată din proba nr. 1a, precum și cele

două cântare pe care s-a pus în evidentă T.H.C. (probele nr. 3a și 3b), au fost

introduse în Camera de Corpuri Delicte, prin dovada, din data de 28 iunie 2013

(filele 326-335, vol. II).

La domiciliul inc. V.R.M. au mai fost

descoperite și ridicate următoarele: suma de 8800 lei, care a fost depusă la

D.G.P.F. Prahova, prin chitanța, din data de 04 iunie 2013. (1 408, vol. II) și

un pistol tip airsoft, cu încărcător, două pungi cu bile transparente și negre

și patru butelii, iar prin Raportul de constatare tehnico-științifică din 11 iunie

2013 al I.PJ. Prahova - Serviciul Criminalistic - Compartimentul Expertize și

Constatări Tehnico - Științifice s-a concluzionat faptul că arma pusă la

dispoziție este în stare de funcționare și că este un pistol semiautomat,

fabricat special pentru a utiliza muniție neletală și care pentru aruncarea

proiectilului folosește forța de expansiune a gazelor sub presiune aflate

într-o butelie recipient.

Totodată, prin adresa din 12 iunie 2013

I.P.J. Prahova - Serviciul A.E.S.P. a comunicat faptul că V.R.M. nu este

deținător legal de arme și muniții, aspect rezultat în urma verificărilor

efectuate în baza de date R.N.A. și că pistolul nu figurează în baza de date

R.N.A. (filele 456-462, vol. II).

Având în vedere că pistolul face parte

din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de

expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind

încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor, republicată, deținerea acestuia este supusă autorizării.

În urma audierilor efectuate ca urmare

a declanșării acțiunii, au rezultat date și informații certe privind implicarea

inculpaților în activități de trafic și consum ilicit de droguri de risc,

precum și cultivare de droguri de risc în vederea vânzării.

În ceea ce-l privește pe inculpatul V.R.M.,

în urma audierilor consumatorilor în cauză, s-a stabilit că dintre persoanele

care se aprovizionau de la acesta fac parte numiții M.R., D.A.S., D.V.C. și

inculpatul S.P., acesta din urmă având și calitate de dealer, aspect confirmat

și de aceste persoane cu ocazia audierilor.

De asemenea, cu ocazia percheziției

domiciliare efectuată în data de 30 mai 2013, la locuința inculpatului a fost

descoperită o cantitate de peste 300 grame cannabis, precum și două plante de

cannabis, una imatură, iar una prezentând inflorescențe, iar, o parte din

drogurile deținute a folosit-o pentru consum propriu.

În ceea ce-l privește pe inculpatul P.A.,

în urma audierilor s-a stabilit că acesta, în baza unei rezoluții infracționale

unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012, a

comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de

pe raza municipiului București, la prețul de 50 lei/gram.

Printre consumatorii care s-au aprovizionat

cu droguri de la inculpat a fost stabilit D.T.l., care la rândul său intermedia

tranzacții între inculpații P.A. și C.A.L., acesta din urmă având și calitatea

de dealer.

Situația de fapt astfel cum a fost

expusă mai sus rezultă din probele administrate în cauză, acestea

coroborându-se și cu declarațiile inculpaților care au recunoscut în totalit.

a)te săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor astfel cum acestea au

fost descrise prin actul de sesizare, și-au însușit probatoriile administrate

în faza de urmărire penală și au solicitat judecarea pe baza acestor

probatorii, fără administrarea de noi probatorii în faza de cercetare

judecătorească.

În drept, faptele inculpatului V.R.M.

care, în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri

prealabile cu S.P., în perioada 2012-2013, a comercializat circa 800 grame

droguri de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza mun.

București, la prețul mediu de 40 lei/gram, realizând un beneficiu minim de 30,000

Iei, droguri pe care Ie-a și deținut în vederea consumului propriu,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de

risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2). C. pen. (1969) și deținere de droguri de risc pentru consum propriu

prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Fapta aceluiași inculpat care a

deținut un pistol și încărcătorul aferent, precum și 4 (patru) butelii

C02, fără autorizare și fără a avea dreptul de a deține arme și muniții,

pistol ce nu figurează în baza de date R.N.A, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004.

Având în vedere că pistolul face parte

din categoria armelor care, pentru aruncarea proiectilului folosește forța de

expansiune a gazelor sub presiune, aflate într-o butelie recipient, fiind

încadrat în categoria C22 din Legea nr. 295/2004, deținerea acestuia este

supusa autorizării.

Instanța de fond a reținut comiterea

de către inculpatul V.R.M. a infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143 /2000 și art. 4 alin. (1) din aceeași lege într-o pluralitate

infracțională reprezentată de recidiva postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.

b) C. pen. (1969), al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 3 ani și

6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr. 161 din 4 martie 2010 a

Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penala nr. 2632

din 30 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pedeapsa în a cărei

executare inculpatul a fost arestat la 14 aprilie 2009 și liberat condiționat

la 21 decembrie 2011, cu un rest rămas neexecutat de 297 zile închisoare,

infracțiunile din prezenta cauza fiind săvârșite după considerarea ca executata

a pedepsei, dar înainte de împlinirea termenului de reabilit. a)re.

Faptele săvârșite de inculpatul P.A.,

constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei

înțelegeri prealabile cu D.T.l., în perioada 2011-2012, a comercializat droguri

de risc, respectiv cannabis, către diverși consumatori de pe raza mun.

București, la prețul de 50 lei/gram și către C.A.L. care avea si calitatea de

dealer, deținând totodată o parte din droguri pentru consum propriu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, faptă

prevăzută de art 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de

risc pentru consum propriu, faptă prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În temeiul textelor de lege indicate

instanța a dispus condamnarea inculpaților, la individualizarea judiciara a

pedepselor aplicate avându-se în vedere limitele minime si maxime ale

pedepselor prevăzute de textele de lege incriminatoare, gradul de pericol

social al faptelor penale comise de către inculpați, modalitatea concreta de

săvârșirea a acestora, cat și dispozițiile mai favorabile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. (1968), urmare recunoașterii faptelor comise în modalitatea

descrisa in actul de sesizare al instanței cat si circumstanțele personale ale

acestora.

Instanța de fond a reținut în favoarea

inculpaților, alături de atitudinea acestora de recunoaștere și regretare a

comiterii infracțiunilor și alte circumstanțe atenuante favorabile acestuia,

constând în lipsa antecedentelor penale și comportamentul avut în societate,

faptul că inculpații și-au câștigat mijloacele de existentă în mod cinstit fiind

angajați la diverse societăți conform adeverințelor atașate (fila 224 pentru V.R.M.,

fila 278 pentru inculpatul P.A.), faptul ca provin din familii organizate și au

ajutat la buna desfășurare a procesului penal.

În raport de considerentele expuse pe

larg mai sus și mai ales ținând seama că inculpatul P.A. este infractor primar,

a avut un comportament bun înainte de săvârșirea infracțiunilor și-a recunoscut

pe întreg parcursul procesului penal toate infracțiunile reținute in sarcina,

solicitând soluționarea cauzei pe baza „ recunoașterii de vinovăției, cât și

față de circumstanțele personale arătate, instanța de fond a aprecit că scopul

preventiv educativ al pedepselor se poate realiza în cauză și fără executarea

pedepsei închisorii în regim privativ de libertate.

În ceea ce ii privește însă pe

inculpatul V.R.M. instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ și

sancționator al pedepsei poate fi atins doar prin privarea de libertate a

acestuia, având în vedere starea de recidivă postexecutorie în care se află

acesta, anterior fiind condamnat tot pentru comiterea unor fapte de trafic de

droguri, împrejurare ce conduce la concluzia unei periculozități sporite,

existând riscul evident de comitere a unor fapte de același gen.

Totodată, în ceea ce îl privește pe

acest inculpat instanța de fond a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr.

143/2000, întrucât din adresa din 14 august 2013, aflata la fila 202 din dosar

și emisă de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, a rezultat că în urma

denunțului formulat de inculpat în data de 14 august 2013, a fost pusă în

mișcare acțiunea penală împotriva altei persoane pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2). C. pen. (1969).

În ceea ce privește modalit. a)tea de

executare, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv educativ și

sancționator al pedepsei aplicate inculpatului P.A. poate fi atins fără

privarea de libertate.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel inculpații V.R.M. și P.A.

În apelul său, inculpatul V.R.M. a

criticat hotărârea primei instanțe numai sub aspectul individualizării- pedepsei,

susținând în esență că, aceasta este prea aspră, că și-a însușit prevederile

art. 320

1

C. proc. pen. (1968), a colaborat cu organele, de urmărire

penală, a furnizat date care au condus la constatarea unui flagrant a unei

fapte similare, astfel încât ar putea beneficia de circumstanțe atenuante:

împrejurarea că avea un loc de muncă și că între timp s-a căsătorit.

Apelantul-inculpat P.A. a arătat că

cererea sa vizează 3 motive și anume: un prim aspect este acela că a fost

trimis în judecată pentru infracțiuni care nu există o detaliere pe larg în

rechizitoriu, iar acesta nici nu a fost completat în acest sens, adică nu s-au

detaliat actele materiale săvârșite de inculpat în perioada anilor 2011-2012,

arătate în mod clar la acest termen prin declarația dată de inculpat.

Un al doilea aspect este acela că

rechizitoriul se contrazice prin alte aspecte reținute de același magistrat în

sensul că o primă inadvertență se regăsește în reținerea situației de fapt

conform căreia printre consumatorii care s-au aprovizionat cu droguri de la

inculpatul P.A. a fost stabilit D.T.l., care la rândul său intermedia

tranzacții între inculpații P.A. și C.A.L. și astfel, conform art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 intermedierea în traficul de droguri este sancționat

penal. Cu toate acestea, împotriva lui D.T.l. nu a fost începută urmărirea

penală pentru această infracțiune, acesta fiind sancționat administrativ pentru

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de unde, respectând principiul

prezumției nevinovăției, se trage concluzia că acesta nu a intermediat

niciodată operațiuni de trafic de droguri.

Un al treilea aspect este acela că

asupra celorlalți 4 inculpați, respectându-se dispozițiile imperative ale art.

17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea unor sume de bani,

care ar fi reprezentat o contravaloare mai mult sau mai puțin exactă a

cantității de droguri comercializate și cu toate acestea, privind pe inculpatul

P.A. această măsură nici nu s-a solicitat și nici nu s-a dispus, apreciind ca

fiind interpretată în favoarea inculpatului.

Apelantul a mai susținut că există

discordanță între considerentele hotărârii și dispozitiv, întrucât el a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor în perioada anilor

2011-2012, situație reținută în considerentele sentinței, iar în dispozitiv se

reține- faptul că a comis faptele, atât cea prevăzută de art. 2 alin. (1) cât

și cea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în perioada

2012-2013.

Un alt aspect este acela legat de

reținerea în dispozitivul sentinței apelate a unei situații care nu este

reținută nici în rechizitoriu, nici în considerente și anume cauza de

înjumătățire a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Pentru aceste motive de apel s-a

solicitat desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, iar într-un motiv subsidiar, s-a apreciat că este posibilă

menținerea pedepsei în cuantumul aplicat la instanța de fond, însă cu reținerea

unei modalități mai blânde de executare și anume cea prevăzută de art. 81, 82

C. pen. (1969).

Prin Decizia penală nr. 217 din 5

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

Pentru a decide astfel, Curtea a

constată că sancțiunile penale aplicate inculpatului V.R.M., Ia care s-a

orientat instanța de fond, sunt situate la un cuantum mediu, prima instanță

realizând o judicioasă operațiune de individualizare, prin punerea în balanță a

celor două cauze de agravare a răspunderii penale, recidiva postexecutorie,

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și infracțiunea continuată, art. 41

alin. (2) C. pen. (1969) și a celor de atenuare a răspunderii: art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a constatat că ceea ce a contat în

cazul acestui inculpat a fost faptul că antecedentele sale penale au relevat că

a avut o condamnare anterioară (ce i-a și atras starea de recidivă

postexecutorie), tot pentru infracțiuni de trafic de droguri, prevăzute de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul demonstrând astfel o persistență

infracțională deosebită. Astfel, așa cum a reținut și prima instanță, primul

termen al recidivei l-a constituit condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și

6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 161 din 04 martie 2010 a

Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2632 din 30 iunie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a apreciat că susținerile

inculpatului, în sensul că a vrut să-și ajute mama, obținând bani din traficul

de droguri, nu pot fi primite ca o circumstanță atenuantă de natură să ducă la

coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textele legale

incriminatoare. Chiar reală, dacă ar fi fost, situația mamei sale, Curtea a

apreciat că aceasta nu diminuează în nici un fel răspunderea inculpatului

pentru activitatea infracțională reținută în sarcina sa, mai ales în condițiile

în care, suferise deja rigorile legii, executând o condamnare la o pedeapsă a

închisorii pentru exact aceeași faptă de trafic de droguri de risc.

Referitor la inculpatul-apelant P.A.,

Curtea a reținut că s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță sau la parchet pentru refacerea urmăririi

penale, iar în subsidiar, dispozițiilor art. 86

1

C. pen. (1969), cu

cele de la art. 81 C. pen. (1969).

Deși a uzat de procedura simplificată,

prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. (1968), recunoscând faptele

reținute în sarcina sa și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi

penale, într-o primă critică, apelantul a susținut că, prin rechizitoriu nu

sunt suficient determinate faptele reținute în sarcina sa, ceea ce ar conduce

la o soluție de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi

penale.

Curtea a constatat însă că, în ceea

ce-l privește, prima instanță a descris situata ce fapt ce i se retine în

sarcină, reluând mențiunile din cuprinsul rechizitoriului și anume, aceea că „

în baza unei rezoluții infracționale unice și a unei înțelegeri prealabile cu D.T.l.,

în perioada 2011-2012 a comercializat droguri de risc, respectiv cannabis către

diverși consumatori de pe raza municipiului București la prețul de 50 lei/gram

și către C.A.L. care avea și acesta calitatea de dealer. Totodată, s-a arătata

că în aceeași perioadă a deținut o parte din droguri pentru consum

propriu."

În fața primei instanțe,

inculpatul a declarat textual; „ recunosc săvârșirea faptelor, astfel cum au

fost descrise prin actul de acuzare", iar la dezbaterea pe fond, nu a avut

nicio obiecție cu privire la mențiunile din rechizitoriu în ceea ce-l privește,

necontestând astfel nici probele efectuate în cursul urmăririi penale și nici

actul de acuzare.

Ori, nici chiar în cuprinsul propriei

declarații, pe care a insistat să o dea și în fata instanței de apel,

inculpatul nu a contestat această situație de fapt ci, doar a detaliat că

activitatea de comercializare a constatat în 10 astfel de tranzacții de droguri

de risc - marihuana, către 3-4 persoane cunoscute sau apropiate, printre care

se afla și D.T.

Din acest motiv, Curtea a apreciat că,

faptele reținute în sarcina inculpatului P.A. sunt suficient determinate și

descrise astfel încât să permită soluția adoptată în cazul său, iar o trimitere

a cauzei la parchet ar fi o măsură superfluă, fără nicio finalitate practică,

nefiind nici în interesul inculpatului prelungirea unui proces pe care inițial

l-a dorit scurt.

Împrejurarea că, în cazul învinuitului

D.T., parchetul a adoptat o soluție de scoatere de sub urmărire penală și

aplicarea unei amenzi administrative, nu duce la invalidarea soluției adoptate

de prima instanță în privința inculpatului apelant P.A. și nici la apariția

vreunei contradicții în cuprinsul hotărârii primei instanțe.

Celelalte critici ale

inculpatului-apelant, privind reținerea greșită în dispozitivul hotărârii a

perioadei infracționale: 2012-2013, în loc de 2011-2012 sau a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 143/2000 la infracțiunea de deținere de droguri de risc,

prevăzută de art. 4, sunt erori materiale, care în calea de atac, exercitată

doar de către inculpat, nu pot fi remediate de instanța de control judiciar,

fără a se aduce o agravare a situației acestuia.

În ce privește motivul subsidiar de

apel, prin care inculpatul se declară de acord cu pedeapsa aplicată, dar

solicită ca dispozițiile privind suspendarea executării sub supraveghere să fie

înlocuite cu cele de la suspendarea condiționată, Curtea l-a apreciat, de

asemenea, nefundat, având în vedere că, într-adevăr, inculpatul este la primul

contact cu legea penală, a avut și are și în prezent un loc de muncă, însă, nu

se impune schimbarea modalității de suspendare a executării pedepsei, fiind

chiar în beneficiul său să se supună măsurilor de supraveghere dispuse,

preîntâmpinându-se riscul reluării activității de trafic, iar inculpatul va

putea să țină sub control și tentația de a redeveni consumator de droguri de

risc.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, în termen legal, inculpații V.R.M. și P.A.

Invocând temeiul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat V.R.M. a

susținut, cu ocazia dezbaterilor, că pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de

art. 134 din Legea nr. 295/2004 este nelegală întrucât se impune aplicarea

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere denunțul

formulat.

Totodată, s-a mai solicitat aplicarea

art. 5 C. pen., precizând că legea mai favorabilă o reprezintă actuala

reglementare, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de

art. 2 din Legea nr. 143/2000 sunt mai reduse decât cele prevăzute de legea

anterioară, iar, în ceea ce privește tratamentul sancționator al stării de

recidivă s-a arătat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea

anterioară.

Recurentul inculpat P.A. a susținut,

în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 5 mai 2014 (filele 54-58) și cu ocazia

dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. (1968) că există neconcordanțe între considerentele

sentinței și dispozitiv, întrucât a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor în perioada 2011-2012, situație reținută și în considerentele

sentinței, însă în dispozitiv s-a reținut faptul că infracțiunile ar fi fost

comise în perioada 2012-2013, dar și că în dispozitivul sentinței apelate s-au

reținut, în mod greșit, dispozițiile art. 16 (actual art. 15) din Legea nr.

143/2000, în condițiile în care nu s-a formulat nici un denunț, însă, din

considerente, rezultă că inculpatul nu a beneficiat de acest text de lege.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea, în totalitate, a deciziei atacate și, în parte, a sentinței primei

instanțe și, în rejudecare, reținerea ca și interval de timp în care s-a

desfășurat activitatea infracțională a perioadei 2012-2013, precum și

înlăturarea dispozițiilor privind aplicabilitatea art. 16 din Legea nr.

143/2000.'

Invocând temeiul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (1968), s-a solicitat aplicarea art.

5 C. pen., cu consecința reducerii proporționale a pedepselor stabilite, având

în vedere că, în actuala reglementare, limitele acestora au fost reduse, dar și

aplicarea, ca și modalitate de executare, a dispozițiilor art. 81 C. pen.,

arătându-se, totodată, că inculpatul se află la primul contact cu legea penală,

are un loc de muncă, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul întregului proces

penal.

Examinând hotărârile recurate prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază

recursul declarat de inculpatul P.A. ca fiind nefondat, iar recursul declarat

de inculpatul P.A. ca fiind întemeiat, însă în limitele ce se vor arăta și

pentru următoarele considerente:

verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși

la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C.

proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen.

din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea

prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385

1

-

art. 385

19

din legea de procedură penală anterioară, având în vedere

în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din

același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

9

C.

proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a

devolufiei recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (21),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de

casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de

drept.

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat P.A., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut

și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr.

2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua

redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în

considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către

instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că inculpatul P.A. și-a motivat în scris recursul doar la

data de 5 mai 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această

împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin.

(2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care

nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 12 al art. 385

9

C. proc. pen.,

nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestui motiv

de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul

inculpat P.A. ( care, deși nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în

considerare din oficiu, potrivit art. 385

10

alin. (2)

1

raportat la art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. ), Înalta Curte arată,

așa cum s-a menționat anterior, că în realizarea scopului de a include în sfera

controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept,

prin Legea nr. 202/2010, a fost modificat pct. 14 al art. 385

9

C.

proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză,

recurentul inculpat P.A. a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul

netemeiniciei pedepsei aplicate (din punct de vedere al modalității de executare),

raportat la circumstanțele sale personale, situație exclusă din sfera de

cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Pe de altă parte, Înalta Curte

constată că susținerile inculpatului V.R.M., circumscrise cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa

pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 este nelegală

sunt întemeiate, impunându-se aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr.

682/2002, având în vedere denunțul formulat de recurent.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, persoana care a comis o

infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății

denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor

persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la

jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Examinând cauza, Înalta Curte constată

că prin Referatul nr. 1750/11/2014 din 29 aprilie 2014, emis de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial

București s-a comunicat faptul că inculpatul V.R.M. a formulat un denunț la

data de 6 martie 2014, denunț în urma căruia au fost identificate persoane care

au comis fapte ce cad sub incidența Legii nr. 143/2000.

Totodată, s-a arătat că prin

rechizitoriul nr. 483/D/P/2014 din data de 16 aprilie 2014 al aceleiași unități

de parchet s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

mai multor persoane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului

București.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază

că sunt date suficiente care să ateste implicarea inculpatului în prinderea

altor inculpați și reținerea beneficiului prevăzut de art. 19 din Legea nr.

682/2002.

În consecință pedeapsa aplicată

inculpatului V.R.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr.

295/2004 este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de

lege, astfel încât, în cauză urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 19

din Legea nr. 682/2002, în sensul reducerii limitelor pedepsei la jumătate.

recurenților inculpați referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că,

într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 5 noiembrie

2013, și până la data soluționării recursului declarat de aceștia, a intrat în

vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează

aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunile ce

au format obiectul acuzației penale (trafic de droguri de risc și deținere de

droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu) și reglementează

condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C.

pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C.

pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009), concomitent cu modificarea mai multor

acte normative care cuprind dispoziții penale, printre care și Legea nr.

143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri.

Examinând recursurile declarate de

inculpații V.R.M. și P.A. din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C.

pen., Înalta Curte, în opinie majoritară, consideră că acestea trebuie

interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile,

ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu

fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la

răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție

incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora,

în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este

mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralit. a)tea

sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că,

fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub

legea veche, instanța trebuie să-I soluționeze fie potrivit legii vechi, fie

celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține

fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor

sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat

În acest sens, trebuie avut în vedere,

în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două Coduri penale reprezintă o

entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale,

exprimând politica penală a statului la momentul Ia care au fost adoptate,

nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din

ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar

înfrânge principiul indivizibilității legilor și s-ar nesocoti logica

sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu

consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege,

cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului

constituțional al legalității pedepsei (art. 23 alin. (1)

2

din

Constituție) presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și

C.E.D.O. (Hotărârea din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotaru împotriva

României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva

României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Dumitru Popescu

împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă,

explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii

săi asupra gravității consecințelor nerespectarii ei - or, în ipoteza

combinării unor dispoziții mai blânde din cele două C. pen., multitudinea

variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilit.

a)te maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici C. pen. și nici

Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează

regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din

legile succesive, nu enumera așa-numitele instituții autonome și nici nu

menționează criteriile în funcție de care pot fi, eventual, determinate

acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea

dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților

judecați după intrarea în vigoare a noului Cod o situație mult mai blândă decât

cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior

acestui moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă -

cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen.

din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz),

ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din

Constituția României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru

inculpații judecați după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârșit

infracțiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de

asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul

a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă combinarea

dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art,

10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplica