ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cererii de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 567 din data de 11

aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 912/111/2007, s-a

admis acțiunea

formulată de reclamanta CN T.E.E.T. SA București în calitate de expropriator -

reprezentat de CN T.E.E.T. SA - Sucursala de Transport Cluj împotriva pârâților

V.V., B.T., B.M., B.F., A.M.;

S-a constatat că

imobilul reprezentând teren arabil în extravilan în suprafață de 33, Sânmartin

înscris în C.F. Cihei este afectat de construcția liniei electrice transeuropene

Oradea - Bekecsaba - stâlp 10;

S-a constatat că sunt

întrunite toate condițiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru cauză

de utilitate publică de interes național - declarată prin H.G. nr. 1576 din 8

decembrie 2005 a imobilului susmenționat;

S-a stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma totală de 142,56 euro plătibilă în lei la

cursul oficial de schimb euro/leu de la data plății efective;

S-a dispus punerea în

posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiționată de plata

integrală și prealabilă a despăgubirii către proprietarul terenului expropriat

și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară cu

titlu de expropriere;

S-a respins cererea

de intervenție formulată de pârâta V.V. a intervenientului Statul Român -

reprezentat prin Consiliul Local Sânmartin - primăria Sânmartin.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

În C.F. Cihei, apar

ca proprietari tabulari numiții B.T., B.M., B.F., A.M., V.V. asupra terenului

arabil în suprafață de 23.020 mp.

Prin H.G. nr. 1576 din

8 decembrie 2005 s-a declarat utilitatea publică a imobilului de 33 mp în acest

topografic pentru construcția liniei electrice transeuropene Oradea -

Bekescsaba - stâlp 10.

Conform dispozițiilor

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică

terenurile expropriate devin proprietatea publică a Statului după o justă și prealabilă

despăgubire.

Instanța a fost

sesizată pentru a se constata că sunt întrunite condițiile legale cu privire la

expropriere, la dosar depunându-se toată documentația cerută de lege.

La data de 28

februarie 2008, reclamanta V.V. a solicitat introducerea în cauză, în calitate

de intervenient forțat, a Statului Român, prin Primăria comunei Sânmartin și a

formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea intervenientei

să îi acorde în compensare parcela de teren în suprafață de 200 mp înscris în

C.F. Sânmartin, reprezentând teren situat în spatele casei sale din Sânmartin nr.

186.

În ceea ce privește

chemarea în judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 57 C. proc. civ., întrucât Primăria Comunei

Sânmartin nu poate pretinde aceleași drepturi ca și CN T. SA.

Tribunalul nu a

primit nici acțiunea reconvențională constatând că nu e îndreptată împotriva

reclamantei.

Față de prevederile

legale, instanța a constatat că acțiunea principală este întemeiată motiv

pentru care a fost admisă.

Cât privește

despăgubirile, tribunalul a apreciat că valoarea stabilită de experți de 6,5

euro pe mp este exagerată, terenul fiind arabil. De altfel, în cuprinsul

raportului de expertiză nu se regăsește nici măcar un criteriu ori un argument pentru

care valoarea terenului s-a stabilit la această sumă, în schimb reclamanta a

depus la dosar un extras dintr-o expertiză notarială care poate crea o imagine,

așa cum a arătat reclamanta, asupra valorii de circulație a terenului

expropriat, neputând exista o prea mare diferență între prețul stabilit de

experți și cel luat în considerare de notarii publici - 0,34 euro/mp - pentru

zona localității Sânmartin.

Întrucât experții nu

au oferit o explicație clară privind modul în care au ajuns la suma arătată,

expertiza nu a putut fi luată în considerare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta V.V., solicitând admiterea lui, schimbarea în

totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale, iar,

în subsidiar, doar schimbarea în parte a hotărârii în sensul stabilirii

cuantumului despăgubirilor la valoarea reală a terenului expropriat situat în

zona metropolitană Oradea - Sânmartin - Băile Felix, în care să fie inclus și

perimetrul de protecție și zona de acces la stâlpul de înaltă tensiune sau

despăgubirile să fie acordate prin compensare cu un alt teren similar cu

parcela identificată în aceeași suprafață în localitatea Sânmartin, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului,

pârâta a arătat, în principal, că instanța de fond a constatat exproprierea,

deși despăgubirile nu au fost achitate în prealabil.

În subsidiar, a

arătat că în mod nelegal prima instanță a înlăturat valoarea despăgubirilor

stabilită prin expertiză și a luat în considerare valoarea dintr-o expertiză

notarială din 2008, întrucât cauza trenase pe rolul instanței patru ani, iar

valorile din expertiza notarială erau minimale. Pe de altă parte, nu s-au avut în

vedere perimetrul de protecție și căile de acces la parcela expropriată în

vederea exploatării și întreținerii stâlpului de înaltă tensiune care urmează

să fie instalat. De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare varianta

acordării de teren în compensare și oricum în comisia de expertize nu a fost

numit niciun expert energetician, deși parcela urmează să fie traversată de

linii de înaltă tensiune și ca atare trebuia să se țină seama și de acest

aspect care face ca întreaga parcelă să fie inutilă exploatării agricole.

Prin întâmpinare,

intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că

declararea utilității publice și notificarea proprietarilor, conform Legii nr. 33/1994

sunt singurele condiții impuse de lege pentru expropriere, despăgubirile

propuse fiind doar elemente asupra cărora trebuie să se pronunțe instanța de

judecată în situația în care nu exista acordul părților, și nu condiții impuse

de lege; referitor la despăgubirile stabilite de instanța de fond, intimata a arătat

că despăgubirea oferită prin notificarea de expropriere, respectiv de 4,32 euro,

în total 142,56 euro reflectă cel mai bine valoarea terenului ce urmează a fi

expropriat. Intimata a susținut că, având în vedere destinația actuală a

terenului - agricol extravilan, suprafața mică ce va fi expropriată (33 mp),

raportat la întreaga suprafață a terenului (11.510 mp), precum și poziționarea stâlpului

către hotarul vestic al parcelei, determină ca amplasarea liniei electrice să nu

afecteze cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleași

destinații, intimata precizând, de asemenea, că Legea nr. 33/1994 nu prevede

posibilitatea compensării în natură.

Curtea de Apel

Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 369 din 25 septembrie 2014 a respins,

ca nefondat, apelul pârâtei și a obligat-o la plata sumei de 2.320 lei

diferență onorariu expert și 100 lei cheltuieli de transport pentru expertul

topo S.D., suma de 790 lei diferență onorariu expert pentru expertul agricol C.A.,

5.300 lei diferență onorariu expert și 2.170 lei cheltuieli de transport,

diurnă, cazare, cheltuieli convocare indirecte C.N.C. - expert

electroenergetician.

În apel a fost

încuviințată o nouă expertiză de specialitate topografie, agricultură,

energetică, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de ședință din

data de 28 iunie 2012 - fila 42 dosar apel.

Curtea nu a găsit

fondată critica referitoare la faptul că prima instanță a dispus exproprierea

fără ca despăgubirile aferente să fi fost achitate în prealabil, câtă vreme

instanța a statuat că punerea în posesie a expropriatorului asupra terenului

este condiționată de plata integrală și prealabilă a despăgubirilor către proprietarul

terenului expropriat.

În ceea ce privește valoarea

despăgubirilor stabilite, instanța de apel a constatat că în prima instanță

expertiza judiciară dispusă a avut în componență doar experți topografi și nu

s-au avut în vedere toate posibilele efecte pe care le-ar putea produce

construirea unei astfel de linii electrice. Acesta a fost motivul pentru care în

apel s-a dispus o nouă expertiză cu trei experți cu specializările topografie -

agricol și electroenergetic. Potrivit concluziilor coroborate ale acestor trei

specialiști pe cele trei domenii, s-a constatat că, suprafața de teren ce urmează

a fi expropriată este de 33 mp, ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10

pentru construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba. Cât

privește despăgubirile pentru suprafața din jurul stâlpului cuprinsă în zona de

protecție și siguranță ce nu ar putea fi folosită pentru cultivarea terenului, Curtea

a apreciat că se pot executa culturi agricole și în zona de protecție și de

siguranță, așa încât nu prezintă nici o relevanță întinderea efectivă a acestei

zone, cererea de despăgubiri fiind nefondată.

Potrivit expertizei

din apel despăgubirile pentru prejudiciul ce se poate crea prin exercitarea

dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau

retehnologizării capacității electrice și pentru asigurarea funcționării

normale a capacității, dreptul de acces la ele, sunt condiționate de încheierea

unei convenții între părți cu respectarea prevederilor art. 16 din Legea

energiei electrice nr. 13/2007, deci deocamdată sunt premature.

Curtea a apreciat că

nu există date concludente pentru validarea ipotezei oncogene sau cea a

genotoxicității, nu se poate pune problema acordării de despăgubiri pentru

afectarea eventuală a sănătății apelantei, a plantelor sau animalelor prin

construirea și darea în folosință a stâlpului 10 din linia electrică

transeuropeană Oradea - Bekescsaba, fiind respectat principiul precauției

înscris în tratatul U.E. și Recomandarea nr. 1999/519/CE.

Instanța de apel a

apreciat ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la cuantumul

despăgubirilor ce se solicită de către apelantă, în contextul în care prin

expertiza din apel s-a constatat că valoarea de 4,32 euro/mp, cât a oferit expropriatorul,

a rămas neschimbată.

Chiar dacă expertul a

încercat să actualizeze această ofertă prin raportare la cursului de schimb euro/leu

din momentul ofertei (2006) și cel din momentul întocmirii expertizei (2014)

această actualizarea nu se justifică pentru că oferta a rămas aceeași, de 4,32

euro/mp, ce se achită la cursul din momentul plății și care incontestabil este

mai mare decât cursul de la nivelul anului 2006.

Ca întindere,

suprafața ce este supusă exproprierii se rezumă doar la cei 33 mp pe care îi

ocupă stâlpul 10 din linia electrică transeuropeană Oradea - Bekescsaba,

respectiv fundația stâlpului.

Privitor la zona de

protecție și de siguranță din jurul liniei electrice, zonă pentru care apelanta

solicită să i se acorde despăgubiri, întrucât și aceste zone vor fi practic expropriate,

instanța de apel a constatat că și această cerere este neîntemeiată, întrucât conform

art. 3 pct. 67 și 68 și art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 asupra

zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și

de servitute legală și nu un drept de proprietate, iar exercitarea drepturilor

de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice,

cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect

lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce

într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un

control al folosirii bunurilor ceea ce nu contravine art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât expertiza administrată

în apel a fost solicitată de apelanta V.V. care nu a achitat integral onorariu

expert, ci doar un avans, Curtea a obligat-o pe aceasta, în baza dispozițiilor

art. 23 alin. 2 din

O.G. nr. 2/2000

, să

suporte costul acestei expertize, în sensul de a plăti în contul Biroului de expertize

judiciare din cadrul Tribunalului Bihor, pentru expertul S.D. 2320 lei diferență

onorariu expert și 100 lei cheltuieli de transport; pentru expertul C.A. 790

lei diferență onorariu expert, iar pentru experta C.N.C. 5.300 lei diferență

onorariu expert și 2170 lei cheltuieli de transport, diurnă, cazare, cheltuieli

convocare și indirecte.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs pârâta V.V., indicând ca temei de drept

dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat în

memoriul de recurs că prin hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel

îi este încălcat dreptul constituțional de proprietate prevăzut de dispozițiile

art. 14 alin. 2, art. 136 din Constituție, art. 480 C. civ.-1865, drept ocrotit

și prin art. 1 din Protocolul adițional C.E.D.O.

Instanța de apel nu a

ținut cont de lucrarea de specialitate efectuată în cauză, din care rezultă că

pe traseul liniei electrice nu se vor putea face în viitor construcții și nici

nu vor putea fi eliberate autorizații de construcție pentru nici un alt obiectiv.

Pârâta arată că, deși

s-a fixat ca obiectiv al expertizei în apel și stabilirea valorii în litigiu,

experții nu au răspuns. Doar expertul S.D. a făcut trimitere la valoarea de

5,35 euro/mp, care reprezintă oferta inițială T., prima instanță stabilind o

valoare mai mare de 6,5 euro/mp.

Critică faptul că în

mod nelegal instanța de apel a obligat-o să suporte în totalitate costurile

expertizelor de specialitate, deși legea prevede în mod expres că toate

cheltuielile privind exproprierea incumbă expropriatorului, respectiv T.

Pârâta susține că, în

speță, s-a făcut o confuzie între culoarul normat de siguranță și protecție și

zona adiacentă capacităților energetice, care interpretativ urmează să fie

grevat doar pe un drept de uz și servitute în favoarea expropriatorului, cu

titlu gratuit, deși are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare

și va fi o zonă mereu poluată. Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de

reglementările interne și internaționale cu privire la principiul precauției,

inclusiv recomandarea U.E. nr. 519/1999 privind limitarea expunerii populației

la câmpuri electromagnetice, ce a fost transpusă în România prin O.M.S.P. nr. 1193

din 29 septembrie 2006 și care determină efectuarea exproprierii pe toată

suprafața afectată cu consecința dezdăunării proprietarului pentru toată

această suprafață de teren și nu numai pentru stâlpul de înaltă tensiune,

respectiv pentru suprafața de 4.058,25 mp teren, conform răspunsului de la

obiectivul 4 din raportul de expertiză tehnică electroenergetică. Aceasta cu

atât mai mult, cu cât a dovedit prin actele depuse la dosar starea de boală,

fiind purtătoare de stimulator cardiac.

Reclamanta a formulat

în apărarea sa întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat.

A arătat că nu este

fondată critica privind cuantumul despăgubirilor, întrucât instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, reținând

că oferta de 4,32 euro/mp reflectă cel mai bine valoarea terenului, această

ofertă nu s-a schimbat în funcție de categoria de folosință a terenului și că

despăgubirea în funcție de această ofertă se va achita la cursul de schimb din

ziua plății, diferit de cursul de schimb din anul 2006.

A solicitat

respingerea, ca nefondată, și a criticii referitoare la zona de protecție și de

siguranță, întrucât dispozițiile din Legea nr. 13/2007, aplicabilă cauzei,

prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar

un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate.

Nu este fondată nici

critica referitoare la efectele poluante și nocive asupra persoanei cu

stimulator cardiac și asupra plantelor, atât timp cât nu există studii din care

să rezulte vreo influență a câmpurilor generate în zona L.

Cu privire la

suportarea cheltuielilor privind expertiza solicitată în apel, Curtea a reținut

în mod corect că pârâta a solicitat această probă, și, deși, expropriatorul

suportă potrivit legii cheltuielile de expropriere, trebuie să se țină seama dacă

acestea au sau nu caracter rezonabil și justificat, decizia recurată fiind

legală și pe acest aspect.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În ce privește

încadrarea în drept a recursului, este de menționat că motivele prevăzute de art.

304 pct. 4 și 7 C. proc. civ. au fost indicate numai formal de către recurentă,

nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste

motive le reglementează - când instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), respectiv când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura juridică a pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Criticile formulate

vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul interpretării și aplicării unor

dispoziții legale, astfel încât ele se încadrează în motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă vor fi analizate în continuare.

Critica recurentei referitoare

la încălcarea dreptului ei de proprietate, nu este fondată.

Dispozițiile art. 480

C. civ., definind dreptul de proprietate, enunță că prerogativele sale se

exercită în limitele determinate de lege.

Așadar, dreptul de

proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în

putere proprie și în interes propriu a atributelor de posesie, folosință și

dispoziție asupra bunurilor sale în limitele determinate de lege.

Prin urmare, dreptul

de proprietate este compatibil cu existența unor limite ale exercițiului

prerogativelor sale, care pot consta în unele limite materiale, precum și

limite juridice, reglementate atât de dispozițiile C. civ., cât și de cele

cuprinse în legi speciale.

De asemenea, în

anumite condiții prevăzute de Constituție, de noul C. civ. și de acte normative

speciale, se poate ajunge la pierderea dreptului, contra unei juste

despăgubiri, ca în cazul exproprierii, pentru că, așa cum dispune art. 480 C.

civ., dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege.

Exproprierea pentru

cauză de utilitate publică reprezintă mecanismul de trecere în proprietatea

publică a unor bunuri imobile proprietate privată, în scopul executării unor

lucrări de interes public, în schimbul unei despăgubiri, reprezentând, deci, o

limitare legală a dreptului de proprietate și nu o încălcare a lui.

Justificarea limitării

se regăsește în ideea armonizării interesului individual cu cel general al

societății și care, transpusă în materia proprietății, este de natură a reliefa

funcția socială a acesteia.

Dreptul de

proprietate privată este ocrotit în România așa cum prevăd dispozițiile legii

fundamentale, respectiv dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție,

potrivit cu care dreptul de proprietate privată este garantat și ocrotit în mod

legal de lege, indiferent de titular.

Cu toate acestea,

dreptul de proprietate are anumite limite legale, așa cum prevăd dispozițiile art.

44 alin. (1) teza finală, potrivit cu care limitele și conținutul dreptului de

proprietate sunt stabilite de lege.

De asemenea, în alin.

(3) al aceluiași text legal se prevede posibilitatea exproprierii pentru cauză

de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Pe de altă parte, art.

1 parag. 2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, recunoaște dreptul statelor

de a reglementa, prin lege, "folosința bunurilor conform interesului

general”.

Textele legale

invocate de recurentă, prin care dreptul de proprietate este un drept

constituțional garantat și ocrotit de legea internă și legislația europeană,

recunosc, în aceeași măsură, și posibilitatea limitării acestui drept în

condițiile expres prevăzute de aceste norme legale.

În concluzie,

argumentele recurentei în susținerea acestei critici de nelegalitate nu pot fi

reținute pentru considerentele anterior expuse.

Nu sunt fondate nici

criticile potrivit cărora proprietatea sa este afectată nu doar în limita

suprafeței de teren ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10, respectiv 33

mp, ci și în aria zonelor de protecție și siguranță, instanța de apel făcând

confuzie între culoarul normat de siguranță și zona adiacentă capacităților

energetice.

În speță, instanța de

apel apreciind asupra probelor administrate, respectiv lucrarea experților, a

stabilit că terenul de 33 mp reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10 și face

parte și din platforma de lucru, definită în Normativul pentru construcția

liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1.000 V, aprobat prin

Ordinul A.N.R.D.E. nr. 32/2004.

Prin urmare, instanța

de apel nu a confundat zona de protecție și siguranță cu zona adiacentă

capacităților energetice, reținând că suprafața de teren ce se expropriază este

cea de 33 mp ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10, suprafața aferentă

zonei de protecție și siguranță rămânând în proprietatea pârâtei expropriate.

Privitor la zona de

protecție și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și 68 și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (denumită Legea în cuprinsul

prezentei decizii), texte preluate cu conținut asemănător de art. 3 pct. 82 și

83 și art. 15 alin. (3) din Legea energiei nr. 123/2012- a energiei electrice

și a gazelor naturale, astfel cum a fost modificată și completată, prevăd că

asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept

de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 67

(devenit pct. 82 în noua lege)

zona de protecție este zona

adiacentă capacității energetice, extinsă în spațiu, în care se introduc

interdicții privind accesul persoanelor și regimul construcțiilor, iar potrivit

pct. 68

(devenit pct. 83 în noua lege)

zona de

siguranță este zona adiacentă capacităților energetice, extinsă în spațiu, în

care se instituie restricții și interdicții în scopul asigurării funcționării

normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și

mediului; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție.

Totodată, potrivit art.

20 din Lege (devenit art. 15 în noua Lege), pentru protecția și funcționarea normală a capacităților

energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol

a persoanelor, bunurilor și mediului se instituie zone de protecție și de

siguranță(alin.

(1)), care se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu

normele tehnice elaborate de autoritatea competentă (alin. 2), iar potrivit

alin. (3) asupra terenurilor aflate în

proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se

stabilește un drept de servitute legală.

Prin

urmare, contrar susținerilor recurentei, terenul aferent zonei de protecție și

siguranță a liniilor electrice rămân în proprietatea sa, iar exercitarea

drepturilor de uz și servitute asupra bunurilor nu se traduce într-o

expropriere da fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu

contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului.

În acest sens s-a

pronunțat Curtea Constituțională care în Decizia nr. 167/2004, publicată în M.

Of. nr. 438/2004, a reținut că prin instituirea drepturilor de uz și servitute

se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes național -

chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea

atributelor dreptului său" (Decizia nr. 167/2004 a Curții Constituționale,

M. Of. nr. 438/2004), respectiv „exercitarea drepturilor de uz și servitute

asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe

toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați

de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală

și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii

bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la

protecția proprietății private. Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza

Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, o speța referitoare la

reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong și Lonnroth

împotriva Suediei, 1982, aceeași Curte a arătat ca, întrucât autoritățile nu au

trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să-și

folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le

ipotecheze". (Deciziile nr. 163/2007 și nr. 300/2007 ale Curții

Constituționale).

Potrivit

art. 1

6 alin. (1) din Lege,

lucrările de

realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă

autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă

licențe, după caz, sunt de interes public, cu excepția celor care sunt

destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației

sau licenței, iar la alin.

(2) se prevede că a

supra terenurilor și

bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice

și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în

vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de

proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe.

Se rețin, de

asemenea, dispoz. art. 46 lit. a)-f) din Lege, unde sunt prevăzute anumite

interdicții pentru deținătorii de terenuri aflate în zona de protecție și

siguranță, care vizează, în esență, efectuarea construcțiilor, săpăturilor,

înființarea plantațiilor, depozitarea materialelor pe terenurile aflate în

zonele respective, fără avizul de amplasament sau acordul operatorului de

distribuție, depozitarea de materiale pe culoarul de trecere și în zonele de

protecție fără acordul operatorului de distribuție, aruncarea de obiecte de

orice fel pe rețelele electrice de distribuție sau să intervină în oricare alt

mod asupra acestora; limitarea sau îngrădirea, prin execuția de împrejmuire,

prin construcții ori prin orice alt mod, a accesului la instalații al

operatorului de distribuție.

În acest context al

analizei, este corectă aprecierea instanței de apel, conform căreia pretențiile

pârâtei pentru plata contravalorii și a terenului aferent zonelor de protecție

și siguranță sunt nefondate, întrucât aceste suprafețe de teren au rămas în

proprietatea acesteia și pot fi folosite conform destinației, nefiind prevăzute

expres restricții în ceea ce privește culturile agricole realizate în

apropierea unor stâlpi de energie electrică.

Instanța de apel a

procedat la o corectă interpretare și aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, dar și a textelor din legea specială, a

energiei electrice, sub aspectul prejudiciului creat pârâtei, urmare a

exproprierii, reținând că terenul ce excede fundației stâlpului nr. 10 Oradea -

Bekescsaba, a rămas în proprietatea pârâtei și poate fi folosit potrivit destinației

sale, agricole.

Pe de altă parte, pentru

prejudiciul care se poate crea prin exercitarea dreptului de uz și servitute,

pârâta poate solicita încheierea unei convenții cu titularul licenței de

utilizare a capacității energetice în condițiile art. 16 alin. (5) și 6 din

Lege, iar, așa cum s-a arătat, activitatea agricolă productivă în aceste arii

nu este interzisă, ci doar condiționată de obținerea acordului operatorului de

distribuție, acord care, în sine, nu generează daune în patrimoniul titularului

terenului.

Cât privește

eventualele radiații provenite de la cablurile electrice care traversează

terenul, respectiv riscurile generate ca urmare a montării stâlpilor, așa cum a

reținut instanța de apel, ca situație de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs,

nu există date sau probe din care să se valideze ipoteza oncogenă sau cea a

genotoxicității, consecință a câmpurilor electrice și magnetice emise în zona

liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba și atât timp cât au fost

respectate principiul precauției înscris în tratatul U.E. și Recomandarea nr. 1999/519/CE.

Pârâta a reluat în

recurs critica din apel referitoare la cuantumul despăgubirii prin raportare la

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenta a susținut

încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de

apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de

acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor,

susținere care nu are suport, atât timp cât în raportul de expertiză din apel

nu au fost avute în vedere elemente noi, care să determine schimbarea valorii

de referință de 4,32 euro/mp - oferta inițială, ci s-a procedat doar la

actualizarea (la data expertizei din apel) acestei valori.

Or, cum această

ofertă nu s-a impus a fi schimbată în raport de alte comparabile și cum

despăgubirea ce urmează a fi plătită în raport de această ofertă urmează a fi

achitată la cursul de schimb din ziua plății, critica pârâtei pe acest aspect

nu poate fi primită.

Este fondată însă

critica pârâtei V.V. referitoare la greșita obligare a sa la plata

cheltuielilor de judecată constând în costul expertizelor de specialitate

efectuate în apel.

Potrivit art. 38 din

Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor

de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se

suportă de expropriator.

Textul impune,

așadar, ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de

expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare,

obligația de plată a cheltuielilor este una legală.

Obligația de plată a

cheltuielilor de judecată care se fundamentează pe ideea de culpă procesuală

este reglementată de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În coliziunea dintre

cele două texte legale are prioritate dispoziția din legea specială, potrivit

principiului de drept specialia generalibus derogant.

Or, dispoziția

aplicabilă din Legea nr. 33/1994 stabilește în mod expres și neechivoc în

sarcina expropriatorului obligația de a plăti, în procedura exproprierii unui

bun imobil, inclusiv cheltuielile efectuate înaintea instanțelor judecătorești.

În speță, intimata-reclamantă

CN T.E.E.T. SA este acea parte care a ocazionat declanșarea procedurii

judiciare și care a solicitat, în calitate de expropriator, să se constate că

sunt întrunite toate condițiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru

cauză de utilitate publică de interes național, declarată prin H.G. nr. 1576

din 8 decembrie 2005 a imobilului pârâtei situat în Cihei C.F., pentru

construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba - stâlp 10.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) și 3 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite

recursul declarat de pârâta V.V., va modifica în parte decizia atacată în

sensul că va înlătura obligația stabilită în sarcina reclamantei - pârâte V.V.

de plata a cheltuielilor exproprierii și o va obliga pe intimata-reclamantă CN

T.E.E.T. SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din cadrul

Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferență onorariu expert și 100

lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferență onorariu

expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferență onorariu expert și 2.170

lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare și indirecte

pentru expert electroenergetician C.N.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta V.V. împotriva Deciziei nr. 369/A din 25 noiembrie 2014 a Curții de

Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică în parte

decizia atacată în sensul că înlătura obligația stabilită în sarcina recurentei

- pârâta V.V. de plată a cheltuielilor exproprierii.

Obligă pe intimata - reclamantă

CN T.E.E.T. SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din

cadrul Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferență onorariu expert

și 100 lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferență

onorariu expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferență onorariu expert

și 2.170 lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare și

indirecte pentru expert electroenergetician C.N.C.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2015.