ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2015

Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 567 din data de 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 912/111/2007, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta CN T.E.E.T. SA București în calitate de expropriator - reprezentat de CN T.E.E.T. SA - Sucursala de Transport Cluj împotriva pârâților V.V., B.T., B.M., B.F., A.M.; S-a constatat că imobilul reprezentând teren arabil în extravilan în suprafață de 33, Sânmartin înscris în C.F. Cihei este afectat de construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekecsaba - stâlp 10; S-a constatat că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică de interes național - declarată prin H.G.

nr. 1576 din 8 decembrie 2005 a imobilului susmenționat; S-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 142,56 euro plătibilă în lei la cursul oficial de schimb euro/leu de la data plății efective; S-a dispus punerea în posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiționată de plata integrală și prealabilă a despăgubirii către proprietarul terenului expropriat și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară cu titlu de expropriere; S-a respins cererea de intervenție formulată de pârâta V.V. a intervenientului Statul Român - reprezentat prin Consiliul Local Sânmartin - primăria Sânmartin. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: În C.F.

Cihei, apar ca proprietari tabulari numiții B.T., B.M., B.F., A.M., V.V. asupra terenului arabil în suprafață de 23.020 mp. Prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005 s-a declarat utilitatea publică a imobilului de 33 mp în acest topografic pentru construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba - stâlp 10. Conform dispozițiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică terenurile expropriate devin proprietatea publică a Statului după o justă și prealabilă despăgubire. Instanța a fost sesizată pentru a se constata că sunt întrunite condițiile legale cu privire la expropriere, la dosar depunându-se toată documentația cerută de lege. La data de 28 februarie 2008, reclamanta V.V.

a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a Statului Român, prin Primăria comunei Sânmartin și a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea intervenientei să îi acorde în compensare parcela de teren în suprafață de 200 mp înscris în C.F. Sânmartin, reprezentând teren situat în spatele casei sale din Sânmartin nr. 186. În ceea ce privește chemarea în judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 57 C. proc. civ., întrucât Primăria Comunei Sânmartin nu poate pretinde aceleași drepturi ca și CN T. SA. Tribunalul nu a primit nici acțiunea reconvențională constatând că nu e îndreptată împotriva reclamantei.

Față de prevederile legale, instanța a constatat că acțiunea principală este întemeiată motiv pentru care a fost admisă. Cât privește despăgubirile, tribunalul a apreciat că valoarea stabilită de experți de 6,5 euro pe mp este exagerată, terenul fiind arabil. De altfel, în cuprinsul raportului de expertiză nu se regăsește nici măcar un criteriu ori un argument pentru care valoarea terenului s-a stabilit la această sumă, în schimb reclamanta a depus la dosar un extras dintr-o expertiză notarială care poate crea o imagine, așa cum a arătat reclamanta, asupra valorii de circulație a terenului expropriat, neputând exista o prea mare diferență între prețul stabilit de experți și cel luat în considerare de notarii publici - 0,34 euro/mp - pentru zona localității Sânmartin.

Întrucât experții nu au oferit o explicație clară privind modul în care au ajuns la suma arătată, expertiza nu a putut fi luată în considerare. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta V.V., solicitând admiterea lui, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale, iar, în subsidiar, doar schimbarea în parte a hotărârii în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la valoarea reală a terenului expropriat situat în zona metropolitană Oradea - Sânmartin - Băile Felix, în care să fie inclus și perimetrul de protecție și zona de acces la stâlpul de înaltă tensiune sau despăgubirile să fie acordate prin compensare cu un alt teren similar cu parcela identificată în aceeași suprafață în localitatea Sânmartin, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, pârâta a arătat, în principal, că instanța de fond a constatat exproprierea, deși despăgubirile nu au fost achitate în prealabil. În subsidiar, a arătat că în mod nelegal prima instanță a înlăturat valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiză și a luat în considerare valoarea dintr-o expertiză notarială din 2008, întrucât cauza trenase pe rolul instanței patru ani, iar valorile din expertiza notarială erau minimale. Pe de altă parte, nu s-au avut în vedere perimetrul de protecție și căile de acces la parcela expropriată în vederea exploatării și întreținerii stâlpului de înaltă tensiune care urmează să fie instalat.

De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare varianta acordării de teren în compensare și oricum în comisia de expertize nu a fost numit niciun expert energetician, deși parcela urmează să fie traversată de linii de înaltă tensiune și ca atare trebuia să se țină seama și de acest aspect care face ca întreaga parcelă să fie inutilă exploatării agricole.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că declararea utilității publice și notificarea proprietarilor, conform Legii nr. 33/1994 sunt singurele condiții impuse de lege pentru expropriere, despăgubirile propuse fiind doar elemente asupra cărora trebuie să se pronunțe instanța de judecată în situația în care nu exista acordul părților, și nu condiții impuse de lege; referitor la despăgubirile stabilite de instanța de fond, intimata a arătat că despăgubirea oferită prin notificarea de expropriere, respectiv de 4,32 euro, în total 142,56 euro reflectă cel mai bine valoarea terenului ce urmează a fi expropriat.

Intimata a susținut că, având în vedere destinația actuală a terenului - agricol extravilan, suprafața mică ce va fi expropriată (33 mp), raportat la întreaga suprafață a terenului (11.510 mp), precum și poziționarea stâlpului către hotarul vestic al parcelei, determină ca amplasarea liniei electrice să nu afecteze cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleași destinații, intimata precizând, de asemenea, că Legea nr. 33/1994 nu prevede posibilitatea compensării în natură. Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 369 din 25 septembrie 2014 a respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a obligat-o la plata sumei de 2.320 lei diferență onorariu expert și 100 lei cheltuieli de transport pentru expertul topo S.D., suma de 790 lei diferență onorariu expert pentru expertul agricol C.A., 5.300 lei diferență onorariu expert și 2.170 lei cheltuieli de transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare indirecte C.N.C.

- expert electroenergetician. În apel a fost încuviințată o nouă expertiză de specialitate topografie, agricultură, energetică, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2012 - fila 42 dosar apel. Curtea nu a găsit fondată critica referitoare la faptul că prima instanță a dispus exproprierea fără ca despăgubirile aferente să fi fost achitate în prealabil, câtă vreme instanța a statuat că punerea în posesie a expropriatorului asupra terenului este condiționată de plata integrală și prealabilă a despăgubirilor către proprietarul terenului expropriat. În ceea ce privește valoarea despăgubirilor stabilite, instanța de apel a constatat că în prima instanță expertiza judiciară dispusă a avut în componență doar experți topografi și nu s-au avut în vedere toate posibilele efecte pe care le-ar putea produce construirea unei astfel de linii electrice.

Acesta a fost motivul pentru care în apel s-a dispus o nouă expertiză cu trei experți cu specializările topografie - agricol și electroenergetic. Potrivit concluziilor coroborate ale acestor trei specialiști pe cele trei domenii, s-a constatat că, suprafața de teren ce urmează a fi expropriată este de 33 mp, ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10 pentru construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba. Cât privește despăgubirile pentru suprafața din jurul stâlpului cuprinsă în zona de protecție și siguranță ce nu ar putea fi folosită pentru cultivarea terenului, Curtea a apreciat că se pot executa culturi agricole și în zona de protecție și de siguranță, așa încât nu prezintă nici o relevanță întinderea efectivă a acestei zone, cererea de despăgubiri fiind nefondată.

Potrivit expertizei din apel despăgubirile pentru prejudiciul ce se poate crea prin exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității electrice și pentru asigurarea funcționării normale a capacității, dreptul de acces la ele, sunt condiționate de încheierea unei convenții între părți cu respectarea prevederilor art. 16 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, deci deocamdată sunt premature. Curtea a apreciat că nu există date concludente pentru validarea ipotezei oncogene sau cea a genotoxicității, nu se poate pune problema acordării de despăgubiri pentru afectarea eventuală a sănătății apelantei, a plantelor sau animalelor prin construirea și darea în folosință a stâlpului 10 din linia electrică transeuropeană Oradea - Bekescsaba, fiind respectat principiul precauției înscris în tratatul U.E.

și Recomandarea nr. 1999/519/CE. Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica referitoare la cuantumul despăgubirilor ce se solicită de către apelantă, în contextul în care prin expertiza din apel s-a constatat că valoarea de 4,32 euro/mp, cât a oferit expropriatorul, a rămas neschimbată. Chiar dacă expertul a încercat să actualizeze această ofertă prin raportare la cursului de schimb euro/leu din momentul ofertei (2006) și cel din momentul întocmirii expertizei (2014) această actualizarea nu se justifică pentru că oferta a rămas aceeași, de 4,32 euro/mp, ce se achită la cursul din momentul plății și care incontestabil este mai mare decât cursul de la nivelul anului 2006. Ca întindere, suprafața ce este supusă exproprierii se rezumă doar la cei 33 mp pe care îi ocupă stâlpul 10 din linia electrică transeuropeană Oradea - Bekescsaba, respectiv fundația stâlpului.

Privitor la zona de protecție și de siguranță din jurul liniei electrice, zonă pentru care apelanta solicită să i se acorde despăgubiri, întrucât și aceste zone vor fi practic expropriate, instanța de apel a constatat că și această cerere este neîntemeiată, întrucât conform art. 3 pct. 67 și 68 și art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate, iar exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor ceea ce nu contravine art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât expertiza administrată în apel a fost solicitată de apelanta V.V. care nu a achitat integral onorariu expert, ci doar un avans, Curtea a obligat-o pe aceasta, în baza dispozițiilor art. 23 alin. 2 din O.G. nr. 2/2000 , să suporte costul acestei expertize, în sensul de a plăti în contul Biroului de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor, pentru expertul S.D. 2320 lei diferență onorariu expert și 100 lei cheltuieli de transport; pentru expertul C.A. 790 lei diferență onorariu expert, iar pentru experta C.N.C. 5.300 lei diferență onorariu expert și 2170 lei cheltuieli de transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare și indirecte. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta V.V., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc.

civ. Recurenta a arătat în memoriul de recurs că prin hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel îi este încălcat dreptul constituțional de proprietate prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. 2, art. 136 din Constituție, art. 480 C. civ.-1865, drept ocrotit și prin art. 1 din Protocolul adițional C.E.D.O. Instanța de apel nu a ținut cont de lucrarea de specialitate efectuată în cauză, din care rezultă că pe traseul liniei electrice nu se vor putea face în viitor construcții și nici nu vor putea fi eliberate autorizații de construcție pentru nici un alt obiectiv. Pârâta arată că, deși s-a fixat ca obiectiv al expertizei în apel și stabilirea valorii în litigiu, experții nu au răspuns. Doar expertul S.D.

a făcut trimitere la valoarea de 5,35 euro/mp, care reprezintă oferta inițială T., prima instanță stabilind o valoare mai mare de 6,5 euro/mp. Critică faptul că în mod nelegal instanța de apel a obligat-o să suporte în totalitate costurile expertizelor de specialitate, deși legea prevede în mod expres că toate cheltuielile privind exproprierea incumbă expropriatorului, respectiv T. Pârâta susține că, în speță, s-a făcut o confuzie între culoarul normat de siguranță și protecție și zona adiacentă capacităților energetice, care interpretativ urmează să fie grevat doar pe un drept de uz și servitute în favoarea expropriatorului, cu titlu gratuit, deși are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare și va fi o zonă mereu poluată.

Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de reglementările interne și internaționale cu privire la principiul precauției, inclusiv recomandarea U.E. nr. 519/1999 privind limitarea expunerii populației la câmpuri electromagnetice, ce a fost transpusă în România prin O.M.S.P. nr. 1193 din 29 septembrie 2006 și care determină efectuarea exproprierii pe toată suprafața afectată cu consecința dezdăunării proprietarului pentru toată această suprafață de teren și nu numai pentru stâlpul de înaltă tensiune, respectiv pentru suprafața de 4.058,25 mp teren, conform răspunsului de la obiectivul 4 din raportul de expertiză tehnică electroenergetică. Aceasta cu atât mai mult, cu cât a dovedit prin actele depuse la dosar starea de boală, fiind purtătoare de stimulator cardiac.

Reclamanta a formulat în apărarea sa întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că nu este fondată critica privind cuantumul despăgubirilor, întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, reținând că oferta de 4,32 euro/mp reflectă cel mai bine valoarea terenului, această ofertă nu s-a schimbat în funcție de categoria de folosință a terenului și că despăgubirea în funcție de această ofertă se va achita la cursul de schimb din ziua plății, diferit de cursul de schimb din anul 2006. A solicitat respingerea, ca nefondată, și a criticii referitoare la zona de protecție și de siguranță, întrucât dispozițiile din Legea nr. 13/2007, aplicabilă cauzei, prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate.

Nu este fondată nici critica referitoare la efectele poluante și nocive asupra persoanei cu stimulator cardiac și asupra plantelor, atât timp cât nu există studii din care să rezulte vreo influență a câmpurilor generate în zona L. Cu privire la suportarea cheltuielilor privind expertiza solicitată în apel, Curtea a reținut în mod corect că pârâta a solicitat această probă, și, deși, expropriatorul suportă potrivit legii cheltuielile de expropriere, trebuie să se țină seama dacă acestea au sau nu caracter rezonabil și justificat, decizia recurată fiind legală și pe acest aspect. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele: În ce privește încadrarea în drept a recursului, este de menționat că motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 7 C. proc.

civ. au fost indicate numai formal de către recurentă, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura juridică a pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Criticile formulate vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul interpretării și aplicării unor dispoziții legale, astfel încât ele se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă vor fi analizate în continuare. Critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului ei de proprietate, nu este fondată.

Dispozițiile art. 480 C. civ., definind dreptul de proprietate, enunță că prerogativele sale se exercită în limitele determinate de lege. Așadar, dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie și în interes propriu a atributelor de posesie, folosință și dispoziție asupra bunurilor sale în limitele determinate de lege. Prin urmare, dreptul de proprietate este compatibil cu existența unor limite ale exercițiului prerogativelor sale, care pot consta în unele limite materiale, precum și limite juridice, reglementate atât de dispozițiile C. civ., cât și de cele cuprinse în legi speciale. De asemenea, în anumite condiții prevăzute de Constituție, de noul C. civ.

și de acte normative speciale, se poate ajunge la pierderea dreptului, contra unei juste despăgubiri, ca în cazul exproprierii, pentru că, așa cum dispune art. 480 C. civ., dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă mecanismul de trecere în proprietatea publică a unor bunuri imobile proprietate privată, în scopul executării unor lucrări de interes public, în schimbul unei despăgubiri, reprezentând, deci, o limitare legală a dreptului de proprietate și nu o încălcare a lui. Justificarea limitării se regăsește în ideea armonizării interesului individual cu cel general al societății și care, transpusă în materia proprietății, este de natură a reliefa funcția socială a acesteia.

Dreptul de proprietate privată este ocrotit în România așa cum prevăd dispozițiile legii fundamentale, respectiv dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cu care dreptul de proprietate privată este garantat și ocrotit în mod legal de lege, indiferent de titular. Cu toate acestea, dreptul de proprietate are anumite limite legale, așa cum prevăd dispozițiile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cu care limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De asemenea, în alin. (3) al aceluiași text legal se prevede posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Pe de altă parte, art. 1 parag.

2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, recunoaște dreptul statelor de a reglementa, prin lege, "folosința bunurilor conform interesului general”. Textele legale invocate de recurentă, prin care dreptul de proprietate este un drept constituțional garantat și ocrotit de legea internă și legislația europeană, recunosc, în aceeași măsură, și posibilitatea limitării acestui drept în condițiile expres prevăzute de aceste norme legale. În concluzie, argumentele recurentei în susținerea acestei critici de nelegalitate nu pot fi reținute pentru considerentele anterior expuse.

Nu sunt fondate nici criticile potrivit cărora proprietatea sa este afectată nu doar în limita suprafeței de teren ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10, respectiv 33 mp, ci și în aria zonelor de protecție și siguranță, instanța de apel făcând confuzie între culoarul normat de siguranță și zona adiacentă capacităților energetice. În speță, instanța de apel apreciind asupra probelor administrate, respectiv lucrarea experților, a stabilit că terenul de 33 mp reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10 și face parte și din platforma de lucru, definită în Normativul pentru construcția liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1.000 V, aprobat prin Ordinul A.N.R.D.E. nr. 32/2004.

Prin urmare, instanța de apel nu a confundat zona de protecție și siguranță cu zona adiacentă capacităților energetice, reținând că suprafața de teren ce se expropriază este cea de 33 mp ce reprezintă proiecția la sol a stâlpului 10, suprafața aferentă zonei de protecție și siguranță rămânând în proprietatea pârâtei expropriate. Privitor la zona de protecție și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și 68 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (denumită Legea în cuprinsul prezentei decizii), texte preluate cu conținut asemănător de art. 3 pct. 82 și 83 și art. 15 alin. (3) din Legea energiei nr. 123/2012- a energiei electrice și a gazelor naturale, astfel cum a fost modificată și completată, prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate.

Astfel, potrivit art. 3 pct. 67 (devenit pct. 82 în noua lege) zona de protecție este zona adiacentă capacității energetice, extinsă în spațiu, în care se introduc interdicții privind accesul persoanelor și regimul construcțiilor, iar potrivit pct. 68 (devenit pct. 83 în noua lege) zona de siguranță este zona adiacentă capacităților energetice, extinsă în spațiu, în care se instituie restricții și interdicții în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție.

Totodată, potrivit art. 20 din Lege (devenit art. 15 în noua Lege), pentru protecția și funcționarea normală a capacităților energetice și a anexelor acestora, precum și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului se instituie zone de protecție și de siguranță(alin. (1)), care se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă (alin. 2), iar potrivit alin. (3) asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește un drept de servitute legală. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, terenul aferent zonei de protecție și siguranță a liniilor electrice rămân în proprietatea sa, iar exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra bunurilor nu se traduce într-o expropriere da fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului.

În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională care în Decizia nr. 167/2004, publicată în M. Of. nr. 438/2004, a reținut că prin instituirea drepturilor de uz și servitute se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes național - chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său" (Decizia nr. 167/2004 a Curții Constituționale, M. Of. nr. 438/2004), respectiv „exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private.

Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, o speța referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeași Curte a arătat ca, întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze". (Deciziile nr. 163/2007 și nr. 300/2007 ale Curții Constituționale).

Potrivit art. 1 6 alin. (1) din Lege, lucrările de realizare și retehnologizare ale capacităților energetice pentru care se acordă autorizații, precum și activitățile și serviciile pentru care se acordă licențe, după caz, sunt de interes public, cu excepția celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizației sau licenței, iar la alin. (2) se prevede că a supra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizațiilor de înființare și de licențe.

Se rețin, de asemenea, dispoz. art. 46 lit. a)-f) din Lege, unde sunt prevăzute anumite interdicții pentru deținătorii de terenuri aflate în zona de protecție și siguranță, care vizează, în esență, efectuarea construcțiilor, săpăturilor, înființarea plantațiilor, depozitarea materialelor pe terenurile aflate în zonele respective, fără avizul de amplasament sau acordul operatorului de distribuție, depozitarea de materiale pe culoarul de trecere și în zonele de protecție fără acordul operatorului de distribuție, aruncarea de obiecte de orice fel pe rețelele electrice de distribuție sau să intervină în oricare alt mod asupra acestora; limitarea sau îngrădirea, prin execuția de împrejmuire, prin construcții ori prin orice alt mod, a accesului la instalații al operatorului de distribuție.

În acest context al analizei, este corectă aprecierea instanței de apel, conform căreia pretențiile pârâtei pentru plata contravalorii și a terenului aferent zonelor de protecție și siguranță sunt nefondate, întrucât aceste suprafețe de teren au rămas în proprietatea acesteia și pot fi folosite conform destinației, nefiind prevăzute expres restricții în ceea ce privește culturile agricole realizate în apropierea unor stâlpi de energie electrică. Instanța de apel a procedat la o corectă interpretare și aplicare, în speță, a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, dar și a textelor din legea specială, a energiei electrice, sub aspectul prejudiciului creat pârâtei, urmare a exproprierii, reținând că terenul ce excede fundației stâlpului nr. 10 Oradea - Bekescsaba, a rămas în proprietatea pârâtei și poate fi folosit potrivit destinației sale, agricole.

Pe de altă parte, pentru prejudiciul care se poate crea prin exercitarea dreptului de uz și servitute, pârâta poate solicita încheierea unei convenții cu titularul licenței de utilizare a capacității energetice în condițiile art. 16 alin. (5) și 6 din Lege, iar, așa cum s-a arătat, activitatea agricolă productivă în aceste arii nu este interzisă, ci doar condiționată de obținerea acordului operatorului de distribuție, acord care, în sine, nu generează daune în patrimoniul titularului terenului.

Cât privește eventualele radiații provenite de la cablurile electrice care traversează terenul, respectiv riscurile generate ca urmare a montării stâlpilor, așa cum a reținut instanța de apel, ca situație de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs, nu există date sau probe din care să se valideze ipoteza oncogenă sau cea a genotoxicității, consecință a câmpurilor electrice și magnetice emise în zona liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba și atât timp cât au fost respectate principiul precauției înscris în tratatul U.E. și Recomandarea nr. 1999/519/CE. Pârâta a reluat în recurs critica din apel referitoare la cuantumul despăgubirii prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Recurenta a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor, susținere care nu are suport, atât timp cât în raportul de expertiză din apel nu au fost avute în vedere elemente noi, care să determine schimbarea valorii de referință de 4,32 euro/mp - oferta inițială, ci s-a procedat doar la actualizarea (la data expertizei din apel) acestei valori. Or, cum această ofertă nu s-a impus a fi schimbată în raport de alte comparabile și cum despăgubirea ce urmează a fi plătită în raport de această ofertă urmează a fi achitată la cursul de schimb din ziua plății, critica pârâtei pe acest aspect nu poate fi primită.

Este fondată însă critica pârâtei V.V. referitoare la greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată constând în costul expertizelor de specialitate efectuate în apel. Potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator. Textul impune, așadar, ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligația de plată a cheltuielilor este una legală. Obligația de plată a cheltuielilor de judecată care se fundamentează pe ideea de culpă procesuală este reglementată de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. În coliziunea dintre cele două texte legale are prioritate dispoziția din legea specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant. Or, dispoziția aplicabilă din Legea nr. 33/1994 stabilește în mod expres și neechivoc în sarcina expropriatorului obligația de a plăti, în procedura exproprierii unui bun imobil, inclusiv cheltuielile efectuate înaintea instanțelor judecătorești. În speță, intimata-reclamantă CN T.E.E.T. SA este acea parte care a ocazionat declanșarea procedurii judiciare și care a solicitat, în calitate de expropriator, să se constate că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică de interes național, declarată prin H.G.

nr. 1576 din 8 decembrie 2005 a imobilului pârâtei situat în Cihei C.F., pentru construcția liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba - stâlp 10. Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 3 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta V.V., va modifica în parte decizia atacată în sensul că va înlătura obligația stabilită în sarcina reclamantei - pârâte V.V. de plata a cheltuielilor exproprierii și o va obliga pe intimata-reclamantă CN T.E.E.T.

SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferență onorariu expert și 100 lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferență onorariu expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferență onorariu expert și 2.170 lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare și indirecte pentru expert electroenergetician C.N.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta V.V. împotriva Deciziei nr. 369/A din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătura obligația stabilită în sarcina recurentei - pârâta V.V. de plată a cheltuielilor exproprierii. Obligă pe intimata - reclamantă CN T.E.E.T. SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferență onorariu expert și 100 lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferență onorariu expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferență onorariu expert și 2.170 lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare și indirecte pentru expert electroenergetician C.N.C.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.