ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 151/59/2011, la data de 28 ianuarie 2011, reclamanții H.F., C.I.T. și S.M. au solicitat obligarea pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D. la emiterea de îndată și fără trecerea unui termen a deciziei care să conțină titlul de despăgubire pentru imobilele la care se face referire în dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, pe baza raportului de expertiză ce va fi întocmit de evaluator, cu cheltuieli de judecată. În motivare s-a arătat că reclamanții au sesizat P.O.

Curtici cu o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilele înscrise în CF nr. 2975 Curtici, fiind emise dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenurile ce nu puteau fi restituite în natură. Aceste dispoziții au fost înaintate la C.C.S.D. însoțite de referatul conținând avizul de legalitate emis de I.P.J. Arad, împreună cu dosarele administrative care conțin și expertize de evaluare întocmite de experți autorizați, la solicitarea reclamanților.

Reclamanții învederează că dispozițiile menționate au fost înaintate la secretariatul Comisiei încă din 18 august 2009, dar în ciuda solicitărilor repetate de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor, nu se prevede posibilitatea stabilirii acestora printr-un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil al reclamanților. Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D.

a solicitat respingerea cererii promovate ca neîntemeiată, învederându-se că în cazul dispozițiilor emise în beneficiul reclamanților au fost parcurse etapele reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind parcursă etapa de transmitere și înregistrare a dosarelor administrative, precum și cea de verificare a legalității soluției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, constatându-se că dispozițiile prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri) sunt legale. În ce privește însă evaluarea imobilelor, pârâta precizează că aceasta se face în ordinea înregistrării dosarelor, potrivit dispozițiilor din decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, că dosarele reclamanților au fost înaintate Comisiei după adoptarea O.U.G.

nr. 81/2007, urmând deci a fi realizată procedura de evaluare a imobilelor abia după epuizarea dosarelor înregistrate anterior adoptării ordonanței de urgență. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 443 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea promovată de reclamanții H.F., C.I.T. și S.M. împotriva pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D., a obligat pârâtul să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamanților prin Dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, a respins în rest cererea și, de asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în beneficiul reclamanților, pentru imobilele înscrise în CF nr. 9068 Curtici și respectiv CF nr. 9198/a Curtici. După cum rezultă din adresa emisă de I.P.J. Arad, cele două dispoziții au fost predate la Secretariatul C.C.S.D. în baza procesului verbal nr. 12114 din 28 iulie 2009. Dosarul administrativ apare înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. începând cu data de 29 iulie 2009. Instanța a constatat că după data înregistrării nu au fost efectuate în dosarul administrativ demersuri pentru desemnarea unui evaluator, pentru aplicarea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În privința operațiunii de evaluare a imobilelor, instanța a constatat, potrivit susținerilor reclamanților, că refuzul de soluționare a cererii lor este nejustificat. Instanța a constatat că legiuitorul nu a instituit un termen în care, după constatarea legalității operațiunii de respingere a cererii de restituire în natură a unui imobil, Secretariatul C.C.S.D. are obligația de a înainta dosarul administrativ pentru efectuarea procedurii de specialitate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Dimpotrivă, analiza gramaticală a normei din art. 16 alin. (5) teza a doua din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pare să conducă la concluzia că înaintarea dosarelor administrative către evaluatorul sau societatea de evaluatori, pentru întocmirea raportului de evaluare trebuie să fie realizată de îndată după finalizarea etapei de analiză a legalității propunerilor de acordare a despăgubirilor.

Or, din actele dosarului rezultă că reclamanții au solicitat în mod repetat întocmirea rapoartelor de evaluare pentru imobile, respectiv, emiterea deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire pentru acestea, fără a primi un răspuns favorabil, putându-se considera în acest mod că pârâta nu a răspuns în termen legal cererii acestora. Din acest punct de vedere, instanța a constatat că nu pot fi reținute apărările pârâtei, care vizează, în esență, numărul mare al dosarelor administrative pe care le gestionează în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum și necesitatea soluționării lor în ordinea stabilită prin reglementări de natură internă, adoptate prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Termenul rezonabil la care se face referire apare depășit în cauză, în condițiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru soluționarea cererilor reclamanților a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. încă din data de 29 iulie 2009, în urmă cu mai bine de 2 ani, fără a se fi întocmit vreun act în cuprinsul lor. Astfel fiind, instanța a conchis că pârâta refuză în mod nejustificat să parcurgă procedura de evaluare a imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, prin dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O.

Curtici, motiv pentru care, admițând în parte cererea de chemare în judecată, urmează să dispună obligarea pârâtului să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamanților, luând act de faptul că reclamanții nu au solicitat stabilirea unui termen de executare a acestei obligații, în condițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. În ce privește, însă, cererea de obligare a pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobile, instanța a constatat că nu poate fi considerat nejustificat refuzul la care fac referire reclamanții, pe de o parte dat fiind faptul că legiuitorul a stabilit, prin art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 că doar „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda … la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire”, rezultând astfel că emiterea acestui act administrativ este condiționată de parcurgerea procedurii de evaluare.

Pe de altă parte, instanța a observat faptul că, potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „în baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”. Prin urmare, C.C.S.D. își păstrează un drept de apreciere, în limitele prescrise de menționatul Titlu VII al Legii nr. 247 /2005, în cadrul cărora, este îndreptățită să analizeze dacă este îndreptățită și în același timp obligată să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, raportat la conținutul raportului de expertiză. Ar fi, deci, prematur a se dispune obligarea sa la acest moment să emită decizia în discuție, căci obligația sa de a emite un atare act nu ar putea fi analizată decât prin luarea în considerare a concluziilor raportului de evaluare, act ce nu a fost întocmit până la acest moment.

În baza art. 274 C. proc. civ., a luat act că pârâtul se află în culpă procesuală, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial, împrejurarea că C.C.S.D. nu are alocat un buget propriu și nici personalitate juridică nefiind de natură să o exonereze de răspundere, aceasta având capacitate specială de drept administrativ, ca organ emitent al actului administrativ asimilat, ce face obiect al judecății. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea recurentă susține că instanța de fond, în mod nelegal, a obligat pârâta să procedeze la evaluarea imobilelor, precizând că, în cauza dedusă judecății, etapa transmiterii dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarele aferente Dispozițiilor nr. 431 și 432 din 7 aprilie 2009 au fost transmise de P.O. Curtici, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 45012/CC și 45013/CC. Totodată, dosarele amintite mai sus au fost analizate în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilelor notificate.

Referitor la etapa evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiționată de ordinea de soluționare a dosarelor, astfel cum prevede Decizia nr. 2815/2008 a C.C.S.D. În aceste condiții, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea C.C.S.D. cu privire la soluționarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, autoritatea recurentă susține că acestea sunt neîntemeiate, întrucât instituirea procedurii administrative are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

Astfel, această procedură este pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudine pentru subiectele de drept vizate, fără ingerința unor factori externi, care să determine soluții diferite în situații similare. Pe de altă parte, recurenta precizează că autoritatea pârâtă reprezintă S.R. în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de consecință, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea Comisiei la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Însă, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului U.E.

consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte garanții ale bunei administrări.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a situației litigioase a intimaților. Așa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât și dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de soluționare a cererii reclamanților de către C.C.S.D., în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta C.C.S.D. nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, care nu a fost efectuat nici până la această dată, precum și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar autoritatea pârâtă a încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și neechivocă a „pretențiilor” reclamantei în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod. În ceea ce privește etapa procesuală a recursului, din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimații-reclamanți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 600 de lei.

Având în vedere soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cărora Înalta Curte le va da eficiență, ca urmare a reținerii culpei procesuale a autorității recurate. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., constatând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimați a sumei de 600 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 443 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata în favoarea intimaților H.F., C.I.T. și S.M. a sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.