ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 151/59/2011, la data de

28 ianuarie 2011, reclamanții H.F., C.I.T. și S.M. au solicitat obligarea

pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D. la emiterea de îndată și fără

trecerea unui termen a deciziei care să conțină titlul de despăgubire pentru

imobilele la care se face referire în dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009

și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, pe baza raportului de

expertiză ce va fi întocmit de evaluator, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a

arătat că reclamanții au sesizat P.O. Curtici cu o notificare formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru

imobilele înscrise în CF nr. 2975 Curtici, fiind emise dispozițiile nr. 431 din

7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici prin care s-a

propus acordarea de despăgubiri pentru terenurile ce nu puteau fi restituite în

natură. Aceste dispoziții au fost înaintate la C.C.S.D. însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate emis de I.P.J. Arad, împreună cu dosarele administrative

care conțin și expertize de evaluare întocmite de experți autorizați, la

solicitarea reclamanților.

Reclamanții învederează

că dispozițiile menționate au fost înaintate la secretariatul Comisiei încă din

18 august 2009, dar în ciuda solicitărilor repetate de soluționare a cererii de

acordare a despăgubirilor, nu se prevede posibilitatea stabilirii acestora

printr-un titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, încălcându-se astfel

dreptul la un proces echitabil al reclamanților.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar pârâtul S.R., reprezentat prin C.C.S.D. a solicitat respingerea

cererii promovate ca neîntemeiată, învederându-se că în cazul dispozițiilor

emise în beneficiul reclamanților au fost parcurse etapele reglementate de art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, fiind parcursă etapa de transmitere și

înregistrare a dosarelor administrative, precum și cea de verificare a

legalității soluției de respingere a cererii de restituire în natură a

imobilului, constatându-se că dispozițiile prin care se propune acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri) sunt legale.

În ce privește însă

evaluarea imobilelor, pârâta precizează că aceasta se face în ordinea

înregistrării dosarelor, potrivit dispozițiilor din decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, că dosarele

reclamanților au fost înaintate Comisiei după adoptarea O.U.G. nr. 81/2007,

urmând deci a fi realizată procedura de evaluare a imobilelor abia după

epuizarea dosarelor înregistrate anterior adoptării ordonanței de urgență.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

443 din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea promovată de reclamanții H.F.,

C.I.T. și S.M. împotriva pârâtului S.R., reprezentat prin C.C.S.D., a obligat

pârâtul să procedeze la evaluarea imobilelor pentru care s-a propus acordarea

de despăgubiri în beneficiul reclamanților prin Dispozițiile nr. 431 din 7

aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici, a respins în

rest cererea și, de asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamanți

a sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile nr. 431 din 7

aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de P.O. Curtici s-a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în beneficiul

reclamanților, pentru imobilele înscrise în CF nr. 9068 Curtici și respectiv CF

nr. 9198/a Curtici.

După cum rezultă din

adresa emisă de I.P.J. Arad, cele două dispoziții au fost predate la Secretariatul C.C.S.D. în baza procesului verbal nr. 12114 din 28 iulie 2009. Dosarul

administrativ apare înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. începând cu data de

29 iulie 2009.

Instanța a constatat

că după data înregistrării nu au fost efectuate în dosarul administrativ

demersuri pentru desemnarea unui evaluator, pentru aplicarea dispozițiilor art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În privința

operațiunii de evaluare a imobilelor, instanța a constatat, potrivit

susținerilor reclamanților, că refuzul de soluționare a cererii lor este

nejustificat.

Instanța a constatat

că legiuitorul nu a instituit un termen în care, după constatarea legalității

operațiunii de respingere a cererii de restituire în natură a unui imobil,

Secretariatul C.C.S.D. are obligația de a înainta dosarul administrativ pentru

efectuarea procedurii de specialitate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare. Dimpotrivă, analiza gramaticală a normei din art. 16 alin. (5) teza a

doua din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pare să conducă la concluzia că

înaintarea dosarelor administrative către evaluatorul sau societatea de

evaluatori, pentru întocmirea raportului de evaluare trebuie să fie realizată

de îndată după finalizarea etapei de analiză a legalității propunerilor de

acordare a despăgubirilor.

Or, din actele

dosarului rezultă că reclamanții au solicitat în mod repetat întocmirea

rapoartelor de evaluare pentru imobile, respectiv, emiterea deciziilor

reprezentând titlurile de despăgubire pentru acestea, fără a primi un răspuns

favorabil, putându-se considera în acest mod că pârâta nu a răspuns în termen

legal cererii acestora.

Din acest punct de

vedere, instanța a constatat că nu pot fi reținute apărările pârâtei, care

vizează, în esență, numărul mare al dosarelor administrative pe care le

gestionează în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

precum și necesitatea soluționării lor în ordinea stabilită prin reglementări

de natură internă, adoptate prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă

de C.C.S.D., în temeiul pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Termenul rezonabil la

care se face referire apare depășit în cauză, în condițiile în care s-a dovedit

că dosarul administrativ format pentru soluționarea cererilor reclamanților a

fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. încă din data de 29 iulie 2009, în

urmă cu mai bine de 2 ani, fără a se fi întocmit vreun act în cuprinsul lor.

Astfel fiind,

instanța a conchis că pârâta refuză în mod nejustificat să parcurgă procedura

de evaluare a imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, prin

dispozițiile nr. 431 din 7 aprilie 2009 și nr. 432 din 7 aprilie 2009 emise de

P.O. Curtici, motiv pentru care, admițând în parte cererea de chemare în

judecată, urmează să dispună obligarea pârâtului să procedeze la evaluarea

imobilelor pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în beneficiul

reclamanților, luând act de faptul că reclamanții nu au solicitat stabilirea

unui termen de executare a acestei obligații, în condițiile art. 18 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004.

În ce privește, însă,

cererea de obligare a pârâtului la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire pentru imobile, instanța a constatat că nu poate fi considerat

nejustificat refuzul la care fac referire reclamanții, pe de o parte dat fiind

faptul că legiuitorul a stabilit, prin art. 16 alin. (7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 că doar „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va

proceda … la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire”, rezultând

astfel că emiterea acestui act administrativ este condiționată de parcurgerea

procedurii de evaluare.

Pe de altă parte,

instanța a observat faptul că, potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, „în baza raportului de evaluare C.C.S.D. va proceda fie la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea

dosarului spre reevaluare”. Prin urmare, C.C.S.D. își păstrează un drept de

apreciere, în limitele prescrise de menționatul Titlu VII al Legii nr. 247

/2005, în cadrul cărora, este îndreptățită să analizeze dacă este îndreptățită

și în același timp obligată să procedeze la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, raportat la conținutul raportului de expertiză.

Ar fi, deci, prematur

a se dispune obligarea sa la acest moment să emită decizia în discuție, căci

obligația sa de a emite un atare act nu ar putea fi analizată decât prin luarea

în considerare a concluziilor raportului de evaluare, act ce nu a fost întocmit

până la acest moment.

În baza art. 274 C. proc. civ., a luat act că pârâtul se află în culpă procesuală, urmând ca acesta să fie obligat

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu

avocațial, împrejurarea că C.C.S.D. nu are alocat un buget propriu și nici

personalitate juridică nefiind de natură să o exonereze de răspundere, aceasta

având capacitate specială de drept administrativ, ca organ emitent al actului

administrativ asimilat, ce face obiect al judecății.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta C.C.S.D. a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, autoritatea recurentă susține că instanța de fond, în mod nelegal, a

obligat pârâta să procedeze la evaluarea imobilelor, precizând că, în cauza

dedusă judecății, etapa transmiterii dosarelor a fost parcursă în ceea ce

privește dosarele privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților,

în sensul că dosarele aferente Dispozițiilor nr. 431 și 432 din 7 aprilie 2009

au fost transmise de P.O. Curtici, în calitate de entitate notificată, fiind

înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 45012/CC și 45013/CC.

Totodată, dosarele

amintite mai sus au fost analizate în privința legalității respingerii cererii

de restituire în natură a imobilelor notificate.

Referitor la etapa

evaluării, recurenta subliniază faptul că această etapă este condiționată de

ordinea de soluționare a dosarelor, astfel cum prevede Decizia nr. 2815/2008 a

C.C.S.D.

În aceste condiții,

nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea C.C.S.D. cu

privire la soluționarea dosarului privind acordarea de despăgubiri în

favoarea reclamanților.

În ceea ce privește

aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, ar depăși termenul rezonabil de soluționare a

cauzei, autoritatea recurentă susține că

acestea sunt neîntemeiate, întrucât instituirea

procedurii administrative are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și

corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare. Astfel, această

procedură este pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabilă pentru a

evita posibila insecuritate juridică și incertitudine pentru subiectele de

drept vizate, fără ingerința unor factori externi, care să determine soluții

diferite în situații similare.

Pe de altă parte,

recurenta precizează că autoritatea pârâtă reprezintă S.R. în litigiile ce

vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de

consecință, aceasta nu poate fi obligată să plătească în nume propriu

cheltuielile de judecată. Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea

Comisiei la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata

cheltuielilor de judecată.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în raport

de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum

și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Înalta

Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în

cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima

instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a

autorității în derularea acesteia.

Însă, intervalul

mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a

reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv conferă consistență concluziei instanței

de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen

rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Cu

referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că

instanța de fond, în mod întemeiat, a reținut că, prin conduita manifestată în

soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă C.C.S.D. a încălcat

principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. 1 din C.E.D.O., a

cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. și

desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici

faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu

conferă suport susținerilor autorității publice recurente, pentru că, în

temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și

în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

Soluționarea

cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și

element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului

U.E. consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și care

reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților

publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul

netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice. În

egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în

vederea organizării propriei activități de executare a legii și stabilirii

ordinii soluționării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul

justificării încălcării principiului termenului rezonabil și a celorlalte

garanții ale bunei administrări.

Deși

argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea

nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe

entități (organe învestite cu soluționarea notificării, evaluatorii) sunt corecte,

acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depășirea termenului rezonabil de

rezolvare a situației litigioase a intimaților.

Așa cum

rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancționat instanța de fond, prin hotărârea

pronunțată, a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii

administrative și prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor

reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un

proces echitabil prevăzut în art. 6 din C.E.D.O., cât și dreptului de

proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Toate

aceste elemente conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de

soluționare a cererii reclamanților de către C.C.S.D., în sensul dispozițiilor

Legii nr. 554/2004.

Pe de

altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de

primă jurisdicție a constatat că pârâta C.C.S.D. nu și-a îndeplinit obligațiile

prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Potrivit

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În

condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea

pârâtei la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de

evaluare, care nu a fost efectuat nici până la această dată, precum și la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar autoritatea pârâtă a

încercat să argumenteze că nu a refuzat nejustificat să soluționeze cererea

reclamantei, nu se poate vorbi despre o recunoaștere clară, necondiționată și

neechivocă a „pretențiilor” reclamantei în sensul art. 275 C. proc. civ.,

astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din

același cod.

În ceea

ce privește etapa procesuală a recursului, din actele și lucrările

dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că intimații-reclamanți au solicitat

acordarea cheltuielilor de judecată, depunând la dosar dovada achitării

onorariului de avocat în cuantum de 600 de lei.

Având în

vedere soluția pronunțată de către instanța de control judiciar, devin

incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cărora Înalta Curte le

va da eficiență, ca urmare a reținerii culpei procesuale a autorității recurate.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa

procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către

intimați a sumei de 600 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 443 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata în favoarea intimaților H.F., C.I.T. și S.M. a sumei de 600 de lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.