SECȚIUNEA 2 CEBAN ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 2620/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 ianuarie 2008 DEFINITIVF 24/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza glabban și alte c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, András Baka, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, judecători, Sally Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2008, Renunță hotărârea pe care aceasta a adoptat-o la această dată de procedură La originea cazului (n 2620/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Huri queoban și Ayșe queoban, și domnii Naz Reclamanții, care au fost admiși în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de H. Tepe, avocat în Ankara. Guvernul turc ( La 22 august 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. De asemenea, a decis să soluționeze cu prioritate cererea, în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții. Reclamanții s-au născut în 1966, 1943, 1942, respectiv 1985 și locuiesc în Ankara. La 17 ianuarie 2000, Muharrem Caoban, care era soțul primei recurente, fiul celui de-al doilea și al treilea reclamant și tatăl celui de-al patrulea, a decedat într-un accident de circulație care implica responsabilitatea șoferului unui autobuz aparținând administrației de transport public ( La 28 martie 2000, reclamanții, precum și cei doi copii minori ai defunctului, au introdus în fața tribunalului pendinte din Elmada Prin hotărârea din 17 decembrie 2002, Tribunalul a condamnat primăria să plătească reclamanților suma de 70 109 833 580 de lire turcești (TRL) pentru pierderea mijloacelor de subzistență (destekten yoksun kalma tazminat Prin hotărârea din 15 septembrie 2003, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Cu toate acestea, în pofida procedurii de executare forțată inițiate de solicitanți, hotărârea a rămas neexecutată, în special din cauza articolului 19 din Legea privind municipalitățile, care interzice confiscarea bunurilor municipalității rezervate uzului public. 10. Reclamanții au depus, de asemenea, o plângere penală împotriva fostului primar și primarului în funcție de Yeșildere pentru neglijență în cadrul funcției lor, pe motiv că nu au întocmit planuri de plată pentru indemnizațiile în cauză. 11. La 27 septembrie 2004, urmărirea penală împotriva fostului primar și a actualului primar a fost respinsă. 12. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2005, primăria a oferit reclamanților o locuință într-o locuință socială, precum și un venit lunar, care a fost refuzat de aceștia din urmă. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 13. În temeiul articolului 82 din Legea nr. 2004 din 9 iunie 1932 privind căile de executare și falimentul (Icra ve Iflas Kanunu) și al articolului 19 din Legea nr. 1530 din 3 aprilie 1930 privind municipalitățile (Belediyeler Kanunu), bunurile deținute de stat și municipalitate și bunurile destinate uzului public nu pot fi confiscate. Reclamanții se plâng de lipsa de plată de către administrația alocației acordate printr-o hotărâre. Ei invocă art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 15 și art. 1 din Protocolul nr. 15, Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Recueil des Hotărâtions 1997 II, Akkuș c. Turcia , Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV și Tunç c. Turcia, nr. 54040/00, 24 mai 2005) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constată că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. În plus, aceasta constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. II. PRIVIND VIOLAȚIILE ALE ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE și ale articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 16. Reclamanții se plâng de neexecutarea unei hotărâri judecătorești care condamnă administrația să le plătească o despăgubire și invocă art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 17. Guvernul contestă această teză, susține respingerea la 10 octombrie 2005 a ofertelor Primăriei de către reclamanți și susține că litigiul privește dificultățile financiare ale primăriei în cauză. 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea dispozițiilor menționate (a se vedea, de exemplu, Burdov c. Rusia, nr. 59498/00, CEDO 2002 III și Romahov c. Ucraina, nr. 67534/01, 27 iulie 2004). În special, Comisia reamintește că un organism al statului nu poate pretinde o lipsă de resurse pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre și că întârzierile considerabile în executarea acesteia aduc atingere drepturilor protejate prin dispozițiile Convenției nr. 1 (Burdov, citată anterior, § 35 și 40). Curtea arată că hotărârea în favoarea reclamanților rămâne neexecutată de mai mult de patru ani. Astfel, abțându-se ani de zile de la luarea măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii judecătorești definitive pronunțate în speță, autoritățile au privat parțial dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 21. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost necunoscute în cazul de față. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 23. Curtea ia notă de faptul că reclamanții nu au formulat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenele stabilite, în pofida unei scrisori recomandate cu confirmare de primire care a fost adresată Consiliului la 8 iunie 2006, atrăgând atenția asupra posibilității ca cererea să fie eliminată din rolul Curții. Or, acesta a reacționat numai cu întârziere, și anume la 5 martie 24 În aceste împrejurări, Curtea consideră că reclamanții nu au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul articolului 60 din regulament și că nu au fost formulate în mod valabil cereri de satisfacție echitabilă și consideră că nu este necesară acordarea unei indemnizații în acest sens. 25. Cu toate acestea, Curtea constată că încălcările constatate continuă până în prezent. Prin urmare, consideră că este necesar să se sublinieze că statului pârât îi revine obligația de a plăti datoria datorată reclamanților în cel mai scurt timp (a se vedea Kuzu c. Turcia, n 13062/03, § 24, 17 ianuarie 2006). că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. în limba franceză și a fost comunicat în scris la 24 ianuarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
ÇOBAN ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
2620/05)
ARRÊT
24 janvier 2008
24/04/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Çoban et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
András Baka,
Riza Türmen,
Mindia Ugrekhelidze,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
juges,
et
de
Sally Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 janvier 2008,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
2620/05) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre ressortissants de cet Etat, M
mes
Huri Çoban et Ayșe Çoban, et MM. Nazım Çoban et Cihan Çoban, («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 13 décembre 2004, en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants, qui ont été admis au bénéfice de l'assistance judiciaire, sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Les requérants alléguaient l'inexécution d'un jugement condamnant l'administration à leur verser une indemnité.
4.
Le 22 août 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire. Elle a également décidé de traiter en priorité la requête, en vertu de l'article 41 du règlement de la Cour.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Les requérants sont nés respectivement en 1966, 1943, 1942 et 1985, et résident à Ankara.
6.
Le 17 janvier 2000, Muharrem Çoban, qui était l'époux de la première requérante, le fils des deuxième et troisième requérants et le père du quatrième, décéda dans un accident de circulation impliquant la responsabilité du chauffeur d'un bus appartenant à l'administration des transports en commun («
EGO
») et géré par la mairie de Yeșildere («
la mairie
»).
7.
Le 28 mars 2000, les requérants, ainsi que les deux enfants mineurs du défunt, introduisirent devant le tribunal de grande instance d'Elmadağ («
le tribunal
») une action en indemnités morales et matérielles contre l'EGO et la mairie.
8.
Par un jugement du 17 décembre 2002, le tribunal condamna la mairie à payer aux requérants les sommes de 70 109 833 580 livres turques (TRL) pour perte de moyens de subsistance (
destekten yoksun kalma tazminatı
) et de 14
500
000
000 TRL pour dommages moraux, majorées d'intérêts légaux à courir à partir du moment des faits.
9.
Par un arrêt du 15 septembre 2003, la Cour de cassation confirma ce jugement. Cependant, malgré la procédure d'exécution forcée entamée par les requérants, le jugement resta inexécuté, en raison notamment de l'article
19 de la loi sur les municipalités, interdisant la saisie des biens de la municipalité réservés à l'usage public.
10.
Les requérants introduisirent également une plainte pénale contre l'ancien maire et le maire en fonction de Yeșildere pour négligence dans le cadre de leur fonction, au motif qu'ils n'avaient pas établi de plans de paiement pour les indemnités en cause.
11.
Le 27 septembre 2004, la poursuite pénale contre l'ancien maire et le maire actuel se solda par un non-lieu.
12.
Par une lettre du 10 octobre 2005, la mairie proposa aux requérants un logement dans une résidence sociale, ainsi qu'un revenu mensuel, ce qui fut refusé par ces derniers.
II.
13.
En vertu de l'article 82 de la loi n
o
2004 du 9 juin 1932 sur les voies d'exécution et la faillite (
Icra ve Iflas Kanunu
) et de l'article 19 de la loi
n
o
1530 du 3 avril 1930 sur les municipalités (
Belediyeler Kanunu
), les biens appartenant à l'Etat et à la municipalité ainsi que les biens destinés à l'usage public, ne peuvent pas faire l'objet d'une saisie.
I.
14.
Les requérants se plaignent de l'absence de paiement par l'administration de l'indemnité allouée par une décision judiciaire. Ils invoquent les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
15.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Hornsby c. Grèce
, arrêt du 19 mars 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
II,
Akkuș c. Turquie
, arrêt du 9
juillet
1997,
Recueil
1997-IV, et
Tunç c. Turquie
, n
o
54040/00, 24
mai
2005) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
II.
SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
16.
Les requérants se plaignent de l'inexécution d'une décision judiciaire condamnant l'administration à leur verser une indemnité et invoquent l'article 6 § 1 de la Convention et l'article 1 du Protocole n
o
1.
17.
Le Gouvernement conteste cette thèse, avance le rejet le 10 octobre 2005 des offres de la mairie par les requérants et affirme que le litige concerne les difficultés financières de la mairie en question.
18.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation des dispositions citées (voir, par exemple,
Burdov c. Russie
, n
o
‑
III, et
Romachov c.
Ukraine
, n
o
67534/01, 27 juillet 2004).
19.
Elle rappelle en particulier qu'un organisme de l'Etat ne saurait prétexter d'un manque de ressources pour ne pas honorer une dette fondée sur une décision judiciaire et que les retards considérables dans l'exécution de celle-ci portent atteinte aux droits protégés par les dispositions de la Convention et de son Protocole n
o
1 (
Burdov
, précité, §§ 35 et 40).
20.
La Cour relève que le jugement en faveur des requérants reste inexécuté depuis plus de quatre ans. Ainsi, en s'abstenant pendant des années de prendre les mesures nécessaires pour se conformer à la décision judiciaire définitive rendue en l'espèce, les autorités ont partiellement privé les dispositions de l'article 6 § 1 de la Convention et de l'article
1 du Protocole n
o
1 de leur effet utile. Elle ne relève aucun élément ou argument qui nécessiterait de se départir des précédents similaires.
21.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que l'article 6 § 1 de la Convention et l'article 1 du Protocole n
o
1 ont été méconnus en l'espèce.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
23.
La Cour note que les requérants n'ont formulé aucune demande de satisfaction équitable dans les délais impartis, malgré une lettre recommandée avec accusé de réception qui a été adressée à leur conseil le 8
juin 2006, attirant son attention sur la possibilité de voir la requête rayée du rôle de la Cour. Or, celui-ci n'a réagi que tardivement, à savoir le 5
mars
2007, et n'a pas soumis les observations requises.
24.
Dans ces circonstances, la Cour estime que les requérants n'ont pas satisfait aux obligations qui leur incombaient aux termes de l'article 60 du règlement. Aucune demande de satisfaction équitable n'ayant été valablement formulée, elle considère qu'il n'y a pas lieu d'accorder une indemnité à ce titre.
25.
Toutefois, la Cour note que les violations qu'elle a constatées, continuent à ce jour. Dès lors, elle estime nécessaire de souligner qu'il incombe à l'Etat défendeur de payer la dette due aux requérants dans les meilleurs délais (voir
Kuzu c. Turquie
, n
o
13062/03, §
24, 17
janvier
2006).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
24 janvier 2008 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente