A DOUA SECȚIUNE CAUZA TURBAN c. TURCIA (N (solicitarea nr. 4977/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINITIVF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza ștearbă c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători, de Sally Dolle, grefère de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 5 ianuarie 2010, Rend Hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 4977/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Küçük Hasan éoban, a sesizat Curtea la 24 decembrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 septembrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului obiecțiile formulate în art. 6 din Convenție (lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului și absența unui avocat în timpul custodiei reclamantului). Astfel cum se prevede la art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 4 noiembrie 1998, reclamantul a fost arestat și arestat în cadrul unei operații împotriva așa-numitei organizații ilegale TKP/ML-TIKKO. În cursul interogatoriului său, reclamantul a recunoscut că este membru al organizației respective și a participat la mai multe acțiuni în numele acesteia. La 11 noiembrie 1998, persoana în cauză a fost deferită procurorului districtual al Republicii Tasova, care și-a repetat declarația făcută în fața poliției. La aceeași dată, el s-a prezentat în fața unui judecător și a confirmat afirmațiile sale anterioare. Curtea de Securitate a Statelor Unite a reproșat reclamantului că a încercat să răstoarne, prin intermediul armelor, ordinea constituțională și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 146 alineatul (1) din vechiul cod penal. În urma mai multor legături, cauza reclamantului a fost audiată împreună cu 28 de colegi acuzați pentru fapte multiple, inclusiv tentativă de asasinare a unui prefect, precum și atentate și tentative de atentat cu bombă asupra clădirilor publice, iar Ministerul de Interne a luat parte la procedura penală. 10. În iunie 1999, Constituția și Legea Curților de Securitate de Stat au fost modificate pentru a exclude judecătorii militari din componența acestor jurisdicții. 11. La 14 februarie 2002, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la moarte. În acest scop, ea s-a bazat, printre altele, pe declarațiile făcute de reclamant în fața poliției, procurorului și judecătorului, în timp ce el nu era asistat de un avocat. 12. La 23 iunie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță după ce a schimbat pedeapsa cu moartea la condamnarea pe viață în temeiul Legii nr. 4771, abolind astfel pedeapsa cu moartea. 13. La 18 august 2006, reclamantul sesizează Curtea din Ankara cu o cerere de redeschidere a procedurii penale cu privire la acesta. La 13 iulie 2007, Curtea de Assesie din Istanbul a respins opoziția formulată de persoana în cauză. ÎN DREPT 16. Invocând art. 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție, reclamantul se plânge de absența asistenței unui avocat în timpul reținerii sale. 17. Curtea consideră oportun să examineze acest motiv din perspectiva articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție coroborat cu art. 6 alineatul (1) 18. Guvernul invită Curtea să respingă acest motiv pentru nerespectarea termenului de șase luni pe motiv că reclamantul nu a introdus prezenta cerere în termen de șase luni de la încheierea custodiei. Pe fond, el contestă teza reclamantului. 19. Curtea consideră că hotărârea Curții de Casație pronunțată la 23 iunie 2003 și pusă la dispoziția reclamantului la 22 august 2003 grefa Curții de Securitate a statului constituie decizia internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea în acest sens Elçiçek și alții c. Turcia, 6094/03, § 14, 16 iulie 2009). Întrucât prezenta cerere a fost introdusă la 24 decembrie 2003, excepția guvernului nu poate fi reținută și constată, de asemenea, că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 20. Pe fond, Curtea face trimitere la Hotărârea Salduz c. Turcia ([GC], n 36391/02, § 45-63, 27 noiembrie 2008) și, din aceleași motive, ajunge la încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenția combinată cu art. 6 alineatul (1) deoarece reclamantul nu a fost asistat de un avocat în timpul detenției. 21. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că a fost condamnat fără ca vina sa să fi fost stabilită și se plânge de lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului care l-a judecat. Invocând art. 7 din convenție, susține că nu ar fi trebuit condamnat în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul Penal anterior. Invocând art. 14 din Convenție, el face apel la discriminare pentru că a fost judecat în fața unei Curți de Securitate a statului. Invocând în cele din urmă articolele 6 și 14 din Convenție, reclamantul se plânge de refuzul instanțelor naționale de a-și redeschide procesul 22. Curtea a examinat aceste obiecțiuni, astfel cum au fost prezentate de solicitant. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, aceasta nu a evidențiat nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție; aceste obiecțiuni sunt vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 23. Cu toate acestea, problema aplicării articolului 41 din Convenție este că reclamantul nu a depus o cerere pentru prejudicii materiale și morale și, prin urmare, nu ar trebui să i se acorde nicio sumă în acest sens 24. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, reclamantul solicită plata unei sume care urmează să fie stabilită în conformitate cu baremul de onorarii al baroului din Izmir. El nu furnizează nicio justificare. Având în vedere lipsa unui document relevant în posesia sa și criteriile prevăzute de jurisprudența sa, Curtea respinge cererea prezentată în acest sens. 25. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în circumstanțe precum cele din speță, forma cea mai adecvată de redresare ar fi, cu condiția ca reclamantul să solicite acest lucru, un nou proces, care să respecte cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (salduz, citată anterior, punctul 72). cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe absența unui avocat în timpul reținerii reclamantului și inadmisibilă pentru surplus A se vedea că a existat o încălcare a art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, coroborată cu art. 6 alin. (1) Respinge cererea de cheltuieli și cheltuieli de judecată. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Francoise Tulkens Modulul Președinte
DEUXIÈME SECTION
ÇOBAN c. TURQUIE (N
o
2)
(Requête n
o
4977/04)
ARRÊT
26 janvier 2010
26/04/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Çoban c. Turquie (n
o
2),
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 janvier 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
4977/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Küçük Hasan Çoban («
le requérant
»), a saisi la Cour le 24
décembre 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 10 septembre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer les griefs tirés de l'article 6 de la Convention (manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'État et absence d'avocat lors de la garde à vue du requérant) au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1975. Lors de l'introduction de la requête, il était détenu à la prison d'Ankara.
5.
Le 4 novembre 1998, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans le cadre d'une opération menée contre l'organisation illégale dite TKP/ML-TIKKO.
6.
Au cours de son interrogatoire, le requérant reconnut être membre de cette organisation et avoir participé à plusieurs actions au nom de celle-ci.
7.
Le 11 novembre 1998, l'intéressé fut déféré devant le procureur de la République de Tașova. Il réitéra sa déposition faite devant les policiers. A la même date, il comparut devant un juge et confirma ses dires précédents. Le juge ordonna son placement en détention provisoire.
8.
Le 25 novembre 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara (ci-après, «
la cour de sûreté de l'Etat
») reprocha au requérant d'avoir tenté de renverser, par les armes, l'ordre constitutionnel et requit sa condamnation sur le fondement de l'article 146 § 1 de l'ancien code pénal.
9.
A la suite de plusieurs jonctions, la cause du requérant fut entendue avec vingt-huit coaccusés jugés pour des faits multiples dont tentative d'assassinat d'un préfet ainsi que attentats et tentatives d'attentat à la bombe contre des bâtiments publics. Le ministère de l'Intérieur se constitua partie intervenante à la procédure pénale.
10.
En juin 1999, la Constitution et la loi sur les cours de sûreté de l'Etat furent modifiées de manière à exclure les juges militaires de la composition des ces juridictions.
11.
Le 14 février 2002, la cour de sûreté de l'Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à la peine de mort. Pour ce faire, elle se fonda, entre autres, sur les déclarations faites par le requérant devant la police, le procureur et le juge, alors qu'il n'était pas assisté d'un avocat.
12.
Le 23 juin 2003, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance après avoir commué la peine de mort à la réclusion à perpétuité en vertu de la loi n
o
4771, abolissant ainsi la peine de mort.
13.
Le 18 août 2006, le requérant saisit la cour d'assises d'Ankara d'une demande tendant à ce que la procédure pénale le concernant soit rouverte.
14.
Le 11 décembre 2006, il fut débouté.
15.
Le 13 juillet 2007, la cour d'assises d'Istanbul rejeta l'opposition formée par l'intéressé.
16.
Invoquant l'article 6 § 3 b) de la Convention, le requérant se plaint de l'absence de l'assistance d'un avocat lors de sa garde à vue.
17.
La Cour estime opportun d'examiner ce grief sous l'angle de l'article
6 §
3 c) de la Convention combiné avec l'article
6 § 1.
18.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ce grief pour non-respect du délai de six mois au motif que le requérant n'a pas introduit la présente requête dans les six mois suivant la fin de la garde à vue. Sur le fond, il conteste la thèse du requérant.
19.
La Cour estime que l'arrêt de la Cour de cassation rendu le 23 juin 2003, et mis à la disposition du requérant le 22 août 2003 au greffe de la cour de sûreté de l'Etat, constitue la décision interne définitive au sens de l'article 35
1.de la Convention (voir, en ce sens,
Elçiçek et autres c.
Turquie
, n
o
6094/03, § 14, 16 juillet 2009). La présente requête ayant été introduite le 24 décembre 2003, l'exception du Gouvernement ne saurait être retenue. Elle constate par ailleurs que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article
35 § 3 de la Convention et qu'il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
20.
Sur le fond, la Cour renvoie à son arrêt
Salduz c. Turquie
([GC], n
o
36391/02, §§ 45-63, 27 novembre 2008) et conclut, pour les mêmes motifs, à la violation de l'article 6 § 3 c) de la Convention combiné avec l'article
6 § 1 parce que le requérant n'a pas été assisté par un avocat lors de la garde à vue.
21.
Invoquant, l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant soutient avoir été condamné sans que sa culpabilité n'ait été établie et se plaint du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugé.
Invoquant l'article 7 de la Convention, il soutient qu'il n'aurait pas dû être condamné sur le fondement de l'article 146 § 1 de l'ancien code pénal.
Invoquant l'article 14 de la Convention, il allègue une discrimination parce qu'il a été jugé devant une cour de sûreté de l'Etat.
Invoquant enfin les articles 6 et 14 de la Convention, le requérant se plaint du refus des juridictions nationales de rouvrir son procès.
22.
La Cour a examiné ces griefs tels qu'ils ont été présentés par le requérant. Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, elle n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention
; ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
23.
Reste la question de l'application de l'article 41 de la Convention. Le requérant n'a pas présenté de demande pour préjudice matériel et moral. Partant, il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
24.
Quant aux frais et dépens, le requérant demande le paiement d'un montant à déterminer selon le barème d'honoraires du barreau d'Izmir. Il ne fournit aucun justificatif. Compte tenu du manque de document pertinent en sa possession et des critères dégagés par sa jurisprudence, la Cour rejette la demande présentée à ce titre.
25.
Toutefois, la Cour estime que, dans des circonstances telles que celles de l'espèce, la forme la plus appropriée de redressement serait, pourvu que le requérant le demande, un nouveau procès, conforme aux exigences de l'article
6 § 1 de la Convention (
Salduz
, précité, §
72).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l'absence d'avocat lors de la garde à vue du requérant et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 3 c) de la Convention combiné avec l'article
6 § 1
;
3.
Rejette
la demande de frais et dépens.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 janvier 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente