ÎCCJ, decizie (scj.ro #81868)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81868) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contravaloarea
lipsei de folosință a unui imobil preluat abuziv de stat solicitată pentru
perioada cuprinsă între momentul preluării și momentul restituirii în natură.
Aplicarea dreptului comun. Acțiune suspusă timbrajului. Contestarea
modului de stabilire a taxei de timbru prin intermediul căii de atac. Obligația
respectării dispozițiilor legale speciale.
Cuprins pe materii :
Drept
procesual civil. Dezbateri. Taxa de timbru.
Index alfabetic :
taxă de
timbru
-
contravaloarea lipsei de folosință
-
imobil
Legea nr. 146/1997, art. 3, art. 18
O.U.G. nr. 51/2008
Cod civil, art. 998, art. 999
(Notă :
S-au avut în vedere dispozițiile vechiului Cod Civil, astfel cum erau în
vigoare la data învestirii
instanței)
1.
Acțiunea având ca obiect
obligarea
Statului român la plata unei sume reprezentând contravaloarea lipsirii de
folosință în perioada
1950 – 2001,
a
unui imobil preluat de stat abuziv, este supusă dispozițiilor
art. 3 din Legea nr.146/1997 și nu dispozițiilor
art.50 din Legea nr. 10/2001,
instanța
de judecată nefiind sesizată cu soluționarea unei
cauze întemeiate pe dispozițiile legii speciale
de reparație, ci cu o acțiune de drept comun întemeiată pe dispozițiile
art.998-999 C.civ. cu referire și la
art.1 al Protocolului nr. 1
adițional la CEDO.
Împotriva modului de stabilire a taxei
judiciare de timbru părțile
au la îndemână procedura
stabilită prin art.18 alin.2 din Legea
nr.146/1997
privind taxele judiciare de timbru, respectiv formularea unei
cereri de
reexaminare și nu
un drept de opțiune
între calea de atac specială
stabilită de legiuitor și calea de atac de
drept comun.
ICCJ,
Secția I civilă, decizia nr. 8091 din 15 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr.667 din
06.05.2010, Tribunalul București, Secția a
IV-a civilă a admis excepția
netimbrării și în consecință, a anulat acțiunea formulată de reclamanții
C.M.C., M.Ș.G. P.N., în contradictoriu Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, ca netimbrată.
Tribunalul a reținut că potrivit
art.20 alin. l și alin.3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de
timbru se plătesc
anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la
termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
De asemenea, potrivit art.9 din O.G. nr.32/1995, cererile pentru
care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu
sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor
ordonanței, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la
taxa de timbru.
În speță, reclamanții deși au fost citați
cu mențiunea timbrării acțiunii
cu taxa de
timbru în cuantum de 207.521 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei,
aceștia nu au făcut dovada plății la termenul de judecată stabilit și nici
nu au formulat cerere de ajutor public judiciar prin
care sa solicite scutirea
de plata taxei de
timbru, sau reducerea acesteia, motivate de faptul ca starea
materială pe care o au nu le permite aceasta plata
potrivit O.U.G. nr.51/2008 și nici nu au formulat cerere de reexaminare
împotriva modului de stabilire
a taxei de timbru
potrivit art.18 din Legea nr. 146/1997.
Tribunalul a constatat că nu se poate
reține scutirea de plata taxei de
timbru
potrivit art.15 lit.r din Legea nr. 146/1997 având în vedere că
obiectul prezentei cauze nu este o cerere de restituire
a unui imobil trecut
în proprietatea statului în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar cererea formulată pe cale accesorie sau
incidentală trebuie să aibă tot acest
obiect,
ori acțiunea de față are ca obiect obligarea pârâtului la lipsa de
folosință a imobilului pentru perioada 1950 și până la
restituirea în natură.
Curtea de Apel București, Secția a III-a
civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, învestită cu
soluționarea apelului declarat de
reclamantă,
prin decizia nr.38 din 19.01.2011, a admis calea de atac, a anulat
sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare,
reținând că :
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat
obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice la plata sumei
de 5.000.000
euro, reprezentând lipsă de folosință pentru imobilul situat în
București, ce a
fost
preluat fără titlu
valabil, în mod abuziv, de către stat de la autorul
reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art.50 din Legea nr. 10/2001, cererile
sau
acțiunile în justiție legate de
aplicarea prevederilor prezentei legi și de
bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de plata taxei de
timbru.
Acest text de lege reprezintă un text de
lege special derogatoriu de la
prevederile generale ale Legii nr.
146/1997.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă
lipsa de folosință a unui imobil
ce intră
sub incidența Legii nr. 10/2001 și ca atare acțiunea este scutită de
plata
taxei de timbru.
Dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001 nu
disting între tipurile de
acțiuni ce se pot
formula având ca obiect imobile ce cad sub incidența legii,
astfel
încât orice fel de acțiune ce vizează un astfel de imobil nu se timbrează.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâtul, întemeiat pe dispozițiile
art.304
pct.9 C.proc.civ
., susținând că
reclamanții
nu beneficiază de scutirea de
plată
a taxei de timbru față de dispozițiile art.15 lit.r din Legea nr.146/1997
față de obiectul cauzei care nu reprezintă o
cerere de restituire a unui
imobil
trecut în proprietatea statului în perioada martie 1945 - decembrie
1989.
Înalta Curte, analizând decizia recurată a
constatat caracterul fondat al recursului
pentru argumentele ce succed :
Reclamanții, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat
obligarea Statului român la plata sumei de
5.000.000 euro reprezentând contravaloarea lipsirii de folosință a imobilului
proprietatea lor în perioada
1950 - 2001.
Prin rezoluția de primire, instanța a
impus reclamanților plata unei
taxe judiciare de
timbru de 207.521 lei și a unui timbru judiciar de 5 lei.
Împotriva modului de stabilire a taxei
judiciare de timbru reclamanții
aveau la îndemână procedura
stabilită prin art.18 alin.(2) din Legea
nr.146/1997
privind taxele judiciare de timbru, respectiv formularea unei
cereri de
reexaminare.
Reclamanții nu au un drept de opțiune între
calea de atac specială
stabilită de legiuitor și calea de atac de drept comun.
Osebit de aceasta, cuantumul taxei
judiciare de timbru a fost legal
stabilit
deoarece corespunde valorii obiectului cererii de chemare în
judecată, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.3
din Legea nr.146/1997 și nu dispozițiile art.50 din Legea nr. 10/2001, cum a
statuat instanța de apel.
Astfel, instanța de judecată nu a fost
sesizată cu soluționarea unei
cauze întemeiate pe
dispozițiile legii speciale de reparație, ci cu o acțiune de drept comun
întemeiată pe dispozițiile art.998-999 C.civ. cu referire și la
art. 1
al Protocolului nr. 1 CEDO.
Cauza Weissman împotriva României din 2006
prin care s-a constatat
că suma impusă cu titlu de taxă de timbru
pentru suma solicitată de
reclamanți pentru
lipsa de folosință a fost excesivă, blocându-se astfel
accesul reclamanților la instanță, ceea ce a atras o
ingerință nejustificată în
dreptul de
proprietate, încălcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu
are relevanță în cauză întrucât legiuitorul, prin adoptarea
OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar, a
instituit un mecanism
coerent pentru că accesul la justiție să
nu fie obstrucționat de plata unei
taxe de timbru.
Reclamanții aveau posibilitatea să
formuleze o cerere de ajutor public
judiciar
în temeiul art.2 din ordonanță sub forma scutirii de plată a taxei
judiciare de timbru ori a reducerii acesteia
determinată de cuantumul prea
mare
ori de starea financiară a părților, procedură la care aceștia nu au
apelat.
Cum legea internă, OUG nr.51/2008, acordă
justițiabililor mijloacele
eficiente pentru ca
accesul la justiție să fie liber în vederea realizării
drepturilor pretinse, Înalta Curte constată că nu se
impune aplicarea directă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, reținând incidența
dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., a admis
recursul în
temeiul dispozițiilor art.312 alin.(l), alin.(2) și alin.(3)
C.proc.civ. și a
modificat decizia în
sensul că a respins apelul reclamanților, ca nefondat.