ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4272/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție, B.L.I. a formulat contestație în anulare împotriva

Deciziei nr. 5698 din 11 iunie 2013 a I.C.C.J., fără a prezenta motivele

acesteia, însă invocând dispozițiile art. 318 și art. 319 C. proc. civ.

2.Hotărârea instanței

de recurs

Prin Decizia nr. 5698

din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă

cererea de repunere în termen și a fost respins recursul formulat de reclamant

ca tardiv formulat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

cererea de repunere în termen este

neîntemeiată, întrucât sentința instanței de fond a fost comunicată

recurentului la data de 17 iulie 2012, conform înscrisului doveditor aflat la

dosar, fiind nejustificată susținerea recurentului că hotărârea instanței de

fond nu a fost comunicată. Văzând faptul că cererea de recurs a fost formulată

cu depășirea termenului prevăzut de lege, instanța de recurs a aplicat

sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul

prevăzut de lege.

II. Decizia I.C.C.J.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de față, analizând

motivele formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente

în cauză, va respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C.

proc. civ.

Întrucât

contestatorul a indicat temeiul juridic al contestației formulate, Înalta Curte

va examina cererea de față în raport cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale...”.

Noțiunea de „greșeală

materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie

interpretată altfel decât în sensul textului legal.

„Greșelile materiale”, conform art. 318

C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte

esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de

fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat

probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Or, analizând actele

dosarului, instanța a constatat că decizia instanței de recurs nu este

rezultatul unei greșeli materiale, fiind întemeiată pe actele de procedură

efectuate în dosar, a căror legalitate nu poate fi contestată, fiind prezumate

legale până la declararea lor ca înscrisuri false.

Pentru considerentele

arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de B.L.I. împotriva Deciziei nr. 5698 din 11 iunie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2014.