ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4272/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, B.L.I. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 5698 din 11 iunie 2013 a I.C.C.J., fără a prezenta motivele acesteia, însă invocând dispozițiile art. 318 și art. 319 C. proc. civ. 2.Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 5698 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea de repunere în termen și a fost respins recursul formulat de reclamant ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că cererea de repunere în termen este neîntemeiată, întrucât sentința instanței de fond a fost comunicată recurentului la data de 17 iulie 2012, conform înscrisului doveditor aflat la dosar, fiind nejustificată susținerea recurentului că hotărârea instanței de fond nu a fost comunicată.

Văzând faptul că cererea de recurs a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, instanța de recurs a aplicat sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege. II. Decizia I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de față, analizând motivele formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. Întrucât contestatorul a indicat temeiul juridic al contestației formulate, Înalta Curte va examina cererea de față în raport cu dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale...”. Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal. „Greșelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Or, analizând actele dosarului, instanța a constatat că decizia instanței de recurs nu este rezultatul unei greșeli materiale, fiind întemeiată pe actele de procedură efectuate în dosar, a căror legalitate nu poate fi contestată, fiind prezumate legale până la declararea lor ca înscrisuri false. Pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.L.I. împotriva Deciziei nr. 5698 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2014.