Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2014
partial

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2014

HOTĂRÂRE
05.06.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 4275/112/2012, reclamanta B.L., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S., I.Ș.J. BISTRIȚA NĂSĂUD, Ș.G. JOSENII BÂRGĂULUI, C.L.C. JOSENII BÎRGĂULUI și P.C. JOSENII BÂRGĂULUI, obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să publice în M. Of. - partea I, ordinul privind acordarea, în anul școlar 2008-2009, de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat și anexele, parte integrantă a ordinului și obligarea acestuia la plata de daune cominatorii, de 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei Ș.G.

JOSENII BÂRGĂULUI să calculeze și să plătească drepturile bănești ce i se cuvin pentru acordarea, în anul școlar 2008-2009, a Diplomei de Excelență, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății efective, iar în subsidiar să actualizeze suma datorată cu indicele de inflație de la data acordării distincției până la data plății efective; În final, a solicitat obligarea pârâților C.L.C. Josenii Bârgăului și P.C. Josenii Bârgăului să aloce pârâtei Ș.G. JOSENII BÂRGĂULUI fonduri bănești necesare plății sumei datorate și obligarea acestor pârâți la plata de daune cominatorii de 1.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere a alocării fondurilor bănești necesare plății sumei datorate.

În motivare acțiunii, reclamanta a arătat că în anul școlar 2008-2009 a fost propusă pentru acordarea Diplomei de Excelență, conform Ordinului M.E.C. nr. 5435/2006. Totodată, reclamanta B.L. a depus o precizare și completare de acțiune, prin care solicită instanței obligarea pârâtului M.E.C.T.S., în principal, să emită în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, ordinul de acordare a distincțiilor prevăzut de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006, an școlar 2008-2009 și să întocmească anexa cu solicitanții validați de I.S.J. Bistrița Năsăud printre care se află și reclamantul/a, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere a emiterii ordinului.

În subsidiar, să completeze, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, Ordinul nr. 5399/2009 privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, an școlar 2008-2009, cu anexa privind solicitanții validați de ISJ Bistrița Năsăud, printre care se află și reclamantul/a, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a completării ordinului. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M.E.C.T.S.

să publice în M. Of., partea I, ordinul în fiecare din ipoteze, sub sancțiunea de daune cominatorii de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a publicării Prin sentința civilă nr. 1600/ F din 28 septembrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. 2768/112/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu de instanță și s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii civile precizate privind emiterea ordinului formulată de reclamanta B.L., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., având ca obiect obligație de a face în favoarea Curții de Apel Cluj. Pe rolul Curții de Apel Cluj, cauza s-a înregistrat la data de 31 octombrie 2012 sub nr. 1537/33/2012.

Prin Sentința nr. 909 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta B.L. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele. Reclamanta B.L. este angajat în funcția de învățătoare la Ș.G. JOSENII BÂRGĂULUI. Reclamanta a fost propusă pentru acordarea diplomei „G.L.” Clasa a III-a. Procedura de acordare a acestor distincții, cu consecințe patrimoniale corespunzătoare, este prevăzută în Regulamentul privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat aprobat prin Ordinul nr. 5.435/2006 al M.E.C.T.S. Potrivit art. 13 pct. 8 din Ordinul menționat M.E.C.T.S. verifică listele cuprinzând datele solicitanților validați, înaintate de către inspectoratele școlare județene și elaborează ordinul de acordare a distincțiilor.

În baza acestei atribuții de verificare, Ministerul a solicitat, prin adresa nr. 35.017 din 09 iunie 2009 tuturor inspectoratelor școlare județene să confirme existența fondurilor pentru plata premiilor în bani aferente distincțiilor. Acordarea distincțiilor se realizează în baza unei proceduri etapizate, denumită „calendar” și este condiționată de existența fondurilor bănești necesare. Această condiție impune verificarea certă a existenței fondurilor, respectiv confirmarea, din partea celui abilitat să realizeze plățile a existenței disponibilului bănesc necesar. Astfel, art. 13 din Regulament prevede momentele de desfășurare a procedurii.

Etapa verificării existenței fondurilor, obligatorie și necesară, prevăzută la art. 13 pct. 8 din Regulament s-a desfășurat după data de 09 iunie 2009, aspect ce rezultă din adresa nr. 35.017 din 09 iunie 2009. A apreciat instanța că lipsa fondurilor rezultă din adresa nr. 1129 din 11 iunie 2009 emisă de către unitatea de învățământ, iar din întâmpinarea depusă de către I.P.J. rezultă același lucru. S-a constatat că această adresă a fost emisă înainte de etapa de verificare a existenței fondurilor, ce a debutat după data de 09 iunie 2009, cu adresa nr. 35.017/2009 emisă de M.E.C.T.S. În concluzie, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale, respectiv dovada disponibilităților bănești, ce condiționează acordarea distincției, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținând că nu există un refuz nejustificat, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamanta B.L.

Împotriva sentinței civile nr. 909 din 21 noiembrie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta B.L., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ C. proc. civ. În motivarea cererii sale, recurenta a evocat, la rândul său, etapele procedurii de acordare a distincției solicitate și a susținut, în esență, că în speță s-a respectat procedura prevăzută de art. 13 din Ordinul nr. 5435/2006, că I.Ș. Bistrița Năsăud a înaintat prin adresa nr. 2457 din 04 mai 2009 lista cu solicitanții validați, certificând și existența fondurilor necesare plății premiului prevăzut în ordin și că acesta nu a revenit asupra acestei adrese, care nu avea limită de valabilitate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă B.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect, în esență, obligarea recurentului-pârât M.E.C.T.S. la emiterea ordinului de acordare a distincțiilor prevăzute de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006, pentru anul școlar 2008-2009, precum și anexa aferentă. Înalta Curte constată că, în speța de față, au fost îndeplinite toate condițiile impuse de art. 9, art. 10 și art. 13 din Regulamentul din 23 octombrie 2006 privind acordarea de distincții și premii personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006 emis de M.E.C., fiind criticabilă soluția instanței de fond.

Astfel, nu s-a contestat calitatea reclamantei-recurente de persoană îndreptățită la acordarea premiului, iar prin adresa nr. 2457 din 04 mai 2009 I.Ș. Bistrița Năsăud a confirmat existența în bugetele C.L. și a C.J. a fondurilor necesare pentru plata premiilor aferente distincției. În aceste condiții, și raportat la dispozițiile Ordinului nr. 5435/2006, afirmațiile intimatului-pârât cu privire la necesitatea reconfirmării existenței fondurilor în luna următoare celei în care a fost înaintată adresa conturează o cerință excesivă, stabilită cu ignorarea modului în care funcționează și sunt organizate finanțele publice locale. Pe de altă parte, dreptul reclamantei nu poate fi afectat de lipsa de comunicare existentă între diversele autorități ale statului, respectiv între M.E.C.T.S.

și I.Ș.J. Bistrița-Năsăud. Mai mult decât atât, deși art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, nominalizat în memoriul de recurs, prevede faptul că, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, această dispoziție normativă nu este aplicabilă în cauza de față, în condițiile în care distincția solicitată de intimată privea anul școlar 2008-2009, iar dreptul acesteia era valabil născut la acel moment, anterior adoptării dispozițiilor legale invocate. Constrângerile bugetare care au impus adoptarea unor reglementări restrictive nu pot justifica legal inacțiunea intimatului-pârât dintr-o perioadă anterioară, din moment ce, potrivit dispozițiilor legale citate, ordinul în litigiu trebuia emis până la data de 15 iunie 2009. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., va admite recursul și, în consecință, va casa sentința recurată și va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B.L., obligând autoritatea pârâtă să emită, ordinul de acordare a distincțiilor și premiilor personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, prevăzute la art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.N. nr. 5435/2006 pentru anul 2008-2009.

D E C I D E Admite recursul declarat de B.L. împotriva Sentinței nr. 909 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul M.E.N. să emită Ordinul de acordare a distincțiilor și premiilor personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, prevăzute de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.N. nr. 5435/2006 pentru anul școlar 2008-2009, în privința reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1053/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministe
ÎCCJ 2014-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1443/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta B.R.Z., a solicitat în contradicto
ÎCCJ 2013-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7504/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.: - în principal, obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să emită în t
ÎCCJ 2013-11-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7502/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.: - în principal, obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să emită în t
ÎCCJ 2015-02-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 897/2015
întrunite cerințele impuse de art. 488 din N.C.P.C., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Soluția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă