ÎCCJ, decizie (scj.ro #85062)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85062) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Expropriere pentru motive de
utilitate publică. Lipsa motivării hotărârii Comisiei instituite în temeiul
art. 15 din Legea nr. 33/1994. Nulitate.
Legea
nr. 33/1994, art. 12-18
Cuprins pe materii: Drept
administrativ
Indice alfabetic: Act
administrativ. Condiții de legalitate.
Motivare.
Nulitate.
Dreptul de proprietate.
Expropriere pentru motive de utilitate publică.
În
considerarea caracterului excepțional conferit
, atât prin
Constituție
cât și prin Codul Civil
,
cedării dreptului de proprietate privată ca
urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, măsurile premergătoare
exproprierii, instituite prin art.12-18 din Legea nr.33/1994, sunt imperative.
Astfel,
cerința motivării hotărârii comisiei de analizare a întâmpinărilor ce au fost
formulate față de propunerile de expropriere, constituie o condiție sine qua
non a legalității acesteia, prin care se garantează atât transparența actului
decizional cât și posibilitatea cenzurării lui de către instanța de judecată,
în conformitate cu art. 20 din lege. În aceste condiții, obligativitatea
motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiție de formă, ea
trebuind privită ca o condiție de legalitate ce vizează fondul actului
administrativ, de a cărei îndeplinire depinde însăși valabilitatea respectivului
act.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 274 din 26 ianuarie 2006
Prin acțiunea înregistrată la data de 31 mai 2005, N.I. a solicitat în contradictoriu
cu S.C.”H” SA, anularea hotărârii Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor
persoanelor propuse pentru expropriere în vederea realizării investiției de
interes național înregistrată la Consiliul local Sântămăria Orlea cu nr.1253
din 16 mai 2005, precum și a procesului verbal pentru consemnarea rezultatului
deciziei respectivei comisii și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre
prin care să se stabilească valoarea reală și suprafața imobilului.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta nu a stabilit suprafața
reală a terenurilor în raport cu extrasele de C.F., iar valoarea propusă este
mult prea mică față de amplasamentul și ramul de cultură precum și valoarea
masei lemnoase existentă pe acest teren. Prin sentința civilă nr.186 din
5 august 2005, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios
administrativ a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele atacate cu privire
la reclamantă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre motivată, conform
dispozițiilor Legii nr.33/1994.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, pârâta S.C.”H” SA București.
Recursul este nefondat.
Astfel, având în vedere caracterul de excepție conferit de Constituția României
și de Codul civil cedării prin expropriere a dreptului de proprietate
privată, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art.12-18 din Legea
nr.33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică măsurile premergătoare
exproprierii.
Comisia instituită în baza dispozițiilor art.15 din lege, potrivit
dispozițiilor art.18 din același act normativ, în urma deliberării poate să
accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge și va
consemna aceasta într-o hotărâre motivată, astfel cum corect a reținut și
instanța de fond.
Voința legiuitorului exprimată în textul de lege este aceea de a pune atât la
îndemâna expropriatorului, a proprietarilor cât și a instanței un act al cărui
conținut să confere, pe de o parte, posibilitatea de a cunoaște rațiunile
pentru care a fost adoptat, iar, pe de altă parte, posibilitatea cenzurii
acestuia, conform art.20 din lege.
Prin urmare, Înalta Curte a constatat că obligativitatea motivării nu mai poate
fi apreciată doar ca o condiție de formă, ci ca o condiție de legalitate ce
vizează fondul actului administrativ, instanța de fond procedând corect prin
aplicarea sancțiunii anulării actului pe considerentul nemotivării acestuia.
De altfel, nici una din criticile aduse soluției instanței de fond cu privire
la faptul că aceasta nu a analizat cele invocate în acțiune și în apărare nu
pot fi reținute în raport cu faptul că instanța nu are posibilitatea de a
realiza o astfel de analiză câtă vreme actul supus cenzurii nu este motivat.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică,
recursul a fost respins.