ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 603 din 18 martie
2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în
Dosarul nr. 501/39/2012 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă
SC D. SRL Liteni prin administrator H.D.L. împotriva deciziei nr. 1 din 25 ianuarie
2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
În motivarea soluției
instanța a reținut că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit
mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 18 februarie
2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, ca atare s-a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35
pct. 1 și pct.5 din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și s-a dispus
anularea recursului ca netimbrat.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC D. SRL Zăicești, invocând
în drept art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
În dezvoltarea
acestui motiv de contestație se arată faptul că începând cu 2 februarie 2012 SC
D. SRL nu a mai desfășurat activitate la fostul sediu social din orașul L., jud.
Suceava, mutându-și activitatea în sat Z., comuna B., jud. Botoșani, astfel cum
rezultă din adresa din data de 3 februarie 2012 emisă de A.F.P. Municipiul Botoșani.
Arată contestatoarea
că, de la data de 2 februarie 2012, administratorul SC D. SRL nu a mai ținut legătura
cu persoana de la care a avut închiriat spațiul cu destinația de sediu social din
orașul Liteni, motiv pentru care nu a avut cunoștință de o eventuală adresă primită
de la instanță, iar la noul sediu nu a primit citația sau întâmpinarea făcută de
C.F.R. S.S.V.A.C. SA la recursul declarat de SC D. SRL.
Se susține că
în cursul lunii februarie a verificat portalul instanței și a constatat că este
fixat termen de judecată pentru data de 18 februarie 2014.
Întrucât conform
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxei judiciare
de timbru se face de către instanța de judecată, iar conform art. 24 pct. 2 din
Normele metodologice de aplicare a legii, prestatorul serviciului taxabil este obligat
să comunice în scris plătitorului cuantumului taxei de timbru, contestatoarea a
considerat că instanța a omis să comunice cuantumul taxei de timbru, motiv pentru
care la data de 4 februarie 2014 a transmis prin poștă o adresă prin care a solicitat
acordarea unui termen de judecată.
Susține contestatoarea
că a solicitat un nou termen de judecată deoarece se afla la primul termen de judecată
și a considerat necesar angajarea unui apărător care să aducă modificări și completări
la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanță a cuantumului taxei
de timbru. Recursul trebuia modificat de către apărător deoarece la data de 25 iunie
2013 societatea a acceptat oferta de plată a C.F.R. S.S.V.A.C. SA, condiție în care
pct. 2 din recurs a rămas fără obiect, iar taxa de timbru trebuia calculată doar
cu privire la pct. 1 din recurs care de fapt, se referea la încălcarea de către
instanța de apel a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind cuantumul taxei de timbru.
Mai mult de atât,
susține contestatoarea, în decizia nr. 603 din 18 februarie 2014, instanța de recurs
a menționat greșit în dispozitivul hotărârii precum că SC D. SRL a solicitat judecarea
cauzei în lipsă. În dispozitivul hotărârii nu s-a făcut referire în nici un fel
la adresa menționată mai sus prin care s-a solicitat acordarea unui termen de judecată
în vederea angajării unui apărător care să ducă modificări și completări la recurs.
Dacă instanța considera că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din
vina părții reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege se putea
suspenda judecata mai ales că prin cererea transmisă la 4 februarie 2014 a precizat
că SC D. SRL Botoșani este de fapt SC D. SRL Suceava, precizând și adresa noului
sediu social la care se putea trimite o nouă citație cu obligațiile ce trebuiau
îndeplinite, inclusiv întâmpinarea sau documentele depuse la dosar de către C.F.R.
S.S.V.A.C. SA, în condițiile în care SC D. SRL acceptase oferta de plată.
Consideră contestatoarea
că instanța de recurs trebuia să acorde un nou termen de judecată și pe motiv că,
de la data formulării recursului și până la data judecării, a trecut aproape un
an de zile și nu este normal ca la primul termen de judecată, după o perioadă atât
de lungă de așteptare, procesul să se termine doar pentru faptul că nu s-a achitat
o taxă de timbru al cărei cuantum nu putea fi anticipat în condițiile în care recursul
a fost declarat inclusiv cu privire la acest lucru.
Înalta Curte,
analizând contestația în anulare prin prisma motivului indicat, respectiv art. 317
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată pentru considerentele
ce succed.
În conformitate
cu art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate
cu contestație în anulare numai dacă motivul de contestație nu a putut fi invocat
pe calea apelului sau recursului în situația în care procedura de chemare a părții
pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele
legii.
Așadar, acest
motiv de contestația în anulare vizează un viciu de procedură expres prevăzut de
lege și anume neîndeplinirea procedurii de citare cu contestatoarea.
Prin prisma acestui
motiv de contestație în anulare, contestatoarea a invocat faptul că nu a fost legal
citată în fața instanța de recurs în sensul că citația i-a fost trimisă la un sediu
unde nu mai funcționa și, deși a avut cunoștință de termen de pe portalul instanței,
a solicitat acordarea unui nou termen de judecată deoarece se afla la prim termen
și a considerat necesară angajarea unui apărător care să aducă modificări și completări
la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanță a cuantumului taxei
de timbru.
În ceea ce privește
procedura de citare a contestatoarei, criticile sunt neîntemeiate având în vedere
că aceasta a fost citată la adresa indicată prin cererea de recurs iar citația a
fost primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței conform art.
91 C. proc. civ.
Contestatoarea
a afirmat că a avut cunoștință de termenul din 18 februarie 2014 încă din data de
4 februarie 2014, dată la care a trimis cererea de acordare a unui nou termen de
judecată, prin urmare și cerința legii privind cunoașterea termenului de judecată
cu cel puțin 5 zile înainte este îndeplinită.
Susținerea contestatoarei
referitoare la schimbarea sediului nu poate produce nicio consecință sub aspect
procedural dacă această împrejurare nu a fost adus la cunoștința instanței prin
petiție la dosar, conform art. 98 C. proc. civ.
Față de aceste
considerente, nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În privința obligației
de achitare a taxei de timbru, de asemenea, criticile sunt nefondate, având în vedere
că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare
de timbru se plătesc anticipat.
În cauză, instanța
a calculat și a citat contestatoarea cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru
până la primul termen de judecată, astfel că obligația de comunicare a nivelului
taxei de timbru a fost realizată de către instanță.
Contrar susținerilor
contestatoarei, pentru situația relevată de aceasta, legea nu conține derogări de
la termenul de plată al taxei judiciare de timbru. Faptul că de la data declarării
recursului și până la primul termen de judecată, au rămas fără obiect anumite aspecte
menționate în cererea de recurs și care ar fi impus diminuarea cuantumului taxei
de timbru, nu absolvă contestatoarea de obligația de plată anticipată a taxei judiciare
de timbru până la primul termen de judecată. Dacă contestatoarea a considerat că
era îndreptățită să plătească o taxă de timbru mai mică, ar fi trebui să facă această
precizare în scris, până la primul termen de judecată și să timbreze în consecință
sau să parcurgă procedura de reexaminare a cuantumului taxei de timbru prevăzute
de art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Cum, contestatoarea
nu s-a conformat obligației de plată anticipată a taxei judiciare de timbru, în
mod corect, prin decizia atacată a fost anulat recursul, ca netimbrat.
Pentru aceste
motive, având în vedere că motivul de contestație în anulare invocat nu este întemeiat,
în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Zăicești împotriva deciziei
nr. 603 din 18 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 501/39/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi, 17 martie 2015.