ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 603 din 18 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 501/39/2012 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC D. SRL Liteni prin administrator H.D.L. împotriva deciziei nr. 1 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea soluției instanța a reținut că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 18 februarie 2014, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, ca atare s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 pct. 1 și pct.5 din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și s-a dispus anularea recursului ca netimbrat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea SC D. SRL Zăicești, invocând în drept art. 317 alin. (1) C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de contestație se arată faptul că începând cu 2 februarie 2012 SC D. SRL nu a mai desfășurat activitate la fostul sediu social din orașul L., jud. Suceava, mutându-și activitatea în sat Z., comuna B., jud. Botoșani, astfel cum rezultă din adresa din data de 3 februarie 2012 emisă de A.F.P. Municipiul Botoșani. Arată contestatoarea că, de la data de 2 februarie 2012, administratorul SC D. SRL nu a mai ținut legătura cu persoana de la care a avut închiriat spațiul cu destinația de sediu social din orașul Liteni, motiv pentru care nu a avut cunoștință de o eventuală adresă primită de la instanță, iar la noul sediu nu a primit citația sau întâmpinarea făcută de C.F.R.

S.S.V.A.C. SA la recursul declarat de SC D. SRL. Se susține că în cursul lunii februarie a verificat portalul instanței și a constatat că este fixat termen de judecată pentru data de 18 februarie 2014. Întrucât conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanța de judecată, iar conform art. 24 pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a legii, prestatorul serviciului taxabil este obligat să comunice în scris plătitorului cuantumului taxei de timbru, contestatoarea a considerat că instanța a omis să comunice cuantumul taxei de timbru, motiv pentru care la data de 4 februarie 2014 a transmis prin poștă o adresă prin care a solicitat acordarea unui termen de judecată.

Susține contestatoarea că a solicitat un nou termen de judecată deoarece se afla la primul termen de judecată și a considerat necesar angajarea unui apărător care să aducă modificări și completări la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanță a cuantumului taxei de timbru. Recursul trebuia modificat de către apărător deoarece la data de 25 iunie 2013 societatea a acceptat oferta de plată a C.F.R. S.S.V.A.C. SA, condiție în care pct. 2 din recurs a rămas fără obiect, iar taxa de timbru trebuia calculată doar cu privire la pct. 1 din recurs care de fapt, se referea la încălcarea de către instanța de apel a prevederilor Legii nr. 146/1997 privind cuantumul taxei de timbru. Mai mult de atât, susține contestatoarea, în decizia nr. 603 din 18 februarie 2014, instanța de recurs a menționat greșit în dispozitivul hotărârii precum că SC D. SRL a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dispozitivul hotărârii nu s-a făcut referire în nici un fel la adresa menționată mai sus prin care s-a solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător care să ducă modificări și completări la recurs. Dacă instanța considera că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege se putea suspenda judecata mai ales că prin cererea transmisă la 4 februarie 2014 a precizat că SC D. SRL Botoșani este de fapt SC D. SRL Suceava, precizând și adresa noului sediu social la care se putea trimite o nouă citație cu obligațiile ce trebuiau îndeplinite, inclusiv întâmpinarea sau documentele depuse la dosar de către C.F.R.

S.S.V.A.C. SA, în condițiile în care SC D. SRL acceptase oferta de plată. Consideră contestatoarea că instanța de recurs trebuia să acorde un nou termen de judecată și pe motiv că, de la data formulării recursului și până la data judecării, a trecut aproape un an de zile și nu este normal ca la primul termen de judecată, după o perioadă atât de lungă de așteptare, procesul să se termine doar pentru faptul că nu s-a achitat o taxă de timbru al cărei cuantum nu putea fi anticipat în condițiile în care recursul a fost declarat inclusiv cu privire la acest lucru. Înalta Curte, analizând contestația în anulare prin prisma motivului indicat, respectiv art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă motivul de contestație nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului în situația în care procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Așadar, acest motiv de contestația în anulare vizează un viciu de procedură expres prevăzut de lege și anume neîndeplinirea procedurii de citare cu contestatoarea.

Prin prisma acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea a invocat faptul că nu a fost legal citată în fața instanța de recurs în sensul că citația i-a fost trimisă la un sediu unde nu mai funcționa și, deși a avut cunoștință de termen de pe portalul instanței, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată deoarece se afla la prim termen și a considerat necesară angajarea unui apărător care să aducă modificări și completări la recursul formulat în vederea stabilirii de către instanță a cuantumului taxei de timbru. În ceea ce privește procedura de citare a contestatoarei, criticile sunt neîntemeiate având în vedere că aceasta a fost citată la adresa indicată prin cererea de recurs iar citația a fost primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței conform art. 91 C. proc.

civ. Contestatoarea a afirmat că a avut cunoștință de termenul din 18 februarie 2014 încă din data de 4 februarie 2014, dată la care a trimis cererea de acordare a unui nou termen de judecată, prin urmare și cerința legii privind cunoașterea termenului de judecată cu cel puțin 5 zile înainte este îndeplinită. Susținerea contestatoarei referitoare la schimbarea sediului nu poate produce nicio consecință sub aspect procedural dacă această împrejurare nu a fost adus la cunoștința instanței prin petiție la dosar, conform art. 98 C. proc. civ. Față de aceste considerente, nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În privința obligației de achitare a taxei de timbru, de asemenea, criticile sunt nefondate, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În cauză, instanța a calculat și a citat contestatoarea cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată, astfel că obligația de comunicare a nivelului taxei de timbru a fost realizată de către instanță. Contrar susținerilor contestatoarei, pentru situația relevată de aceasta, legea nu conține derogări de la termenul de plată al taxei judiciare de timbru. Faptul că de la data declarării recursului și până la primul termen de judecată, au rămas fără obiect anumite aspecte menționate în cererea de recurs și care ar fi impus diminuarea cuantumului taxei de timbru, nu absolvă contestatoarea de obligația de plată anticipată a taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată.

Dacă contestatoarea a considerat că era îndreptățită să plătească o taxă de timbru mai mică, ar fi trebui să facă această precizare în scris, până la primul termen de judecată și să timbreze în consecință sau să parcurgă procedura de reexaminare a cuantumului taxei de timbru prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1997. Cum, contestatoarea nu s-a conformat obligației de plată anticipată a taxei judiciare de timbru, în mod corect, prin decizia atacată a fost anulat recursul, ca netimbrat. Pentru aceste motive, având în vedere că motivul de contestație în anulare invocat nu este întemeiat, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Zăicești împotriva deciziei nr. 603 din 18 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 501/39/2012. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 17 martie 2015.