ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6171 din 18

octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamanta AVAS București în contradictoriu

cu pârâta S&T O.E.M. LTD USA.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

AVAS prin Contractul

nr. 15 din 30 mai 2003 i-a vândut pârâtei un număr de 3.487.325 acțiuni emise

de ICMUG SA, reprezentând 99,12% din capitalul social al acesteia, ca prin

Adresa nr. VP4/612 din 25 ianuarie 2006 reclamanta să notifice pârâtei

desființarea contractului.

Clauzele indicate de

reclamantă în acțiune s-au referit la următoarele obligații ale cumpărătorului:

- aprobarea în AGA și

plata de către societate a datoriilor acesteia către vânzător, în caz contrar

plata efectuându-se de cumpărătorul acțiunilor (9.11 c);

- diminuarea

capitalului social cu diferența dintre valoarea contabilă neamortizată și

valoarea activului „Turnătorie fontă"; majorarea capitalului cu valoarea

terenului rămas în proprietatea societății (9.16);

- depunerea de către

societate a documentațiilor de reautorizare a activității (12.4);

- efectuarea de

investiții în primii 5 ani în valoare de 2.820.000 dolari S.U.A. (13.1);

- prezentarea în 30

de zile de la împlinirea scadențelor privind investițiile a unui certificat

emis de cenzorii societății sau de o firmă de audit (13.3);

- înregistrarea

contractelor de garanție reală asupra acțiunilor în 30 de zile de la semnarea

lor (14.9);

- interdicția

cesionării acțiunilor ori a obligațiilor pe perioada realizării obligațiilor

contractuale (17.1).

Potrivit pct. 14.6

din contract, în cazul neconstituirii garanțiilor cerute pentru investiții

contractul se desființează de drept dacă vânzătorul nu cere constituirea

garanțiilor, iar conform pct. 9.10 contractul se desființează de plin drept

dacă cumpărătorul nu menține timp de 5 ani numărul de salariați.

Deși reclamanta a

învederat că a desființat contractul pentru neconstituirea garanțiilor și

nemenținerea numărului de salariați, daunele interese au fost solicitate, așa

cum reiese din acțiune, pentru nerespectarea altor obligații ale

cumpărătorului.

Cu privire la aceste

daune, în urma analizei clauzelor contractului instanța a reținut faptul că

acestea au fost prevăzute procentual și cu respectarea anumitor termene

calculate de la data notificării neîndeplinirii obligațiilor menționate, ca

prin alte clauze să se menționeze că penalitățile se aliniază la nivelul

dobânzilor datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare.

S-a apreciat că modul

de calcul prezentat de reclamantă în acțiune nu poate fi însușit ca atare de

instanță în absența unei expertize contabile, avându-se în vedere că chiar

reclamanta a învederat faptul că solicită această probă în conformitate cu

dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, astfel că stabilirea prejudiciilor

și a întinderii daunelor interese se face la solicitarea autorității pe baza

unei expertize întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate de lege

pentru astfel de operațiuni.

Așa cum s-a arătat

anterior, expertiza contabilă judiciară cerută de reclamantă nu s-a putut

efectua în cauză în absența tuturor documentelor necesare, ICMUG SA intrând în

insolvență.

Instanța de fond a

reținut și faptul că expertiza extrajudiciară depusă la dosar a fost contestată

prin apărările făcute de pârâtă, chiar reclamanta precizând că s-a analizat

doar cea mai mare parte dintre obligațiile contractuale și s-a specificat că

unele concluzii ale societății de audit nu concordă cu cele ale AAAS.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă prin Decizia civilă nr. 527/2014 din 3 iulie

2014, a admis apelul formulat de reclamanta AAAS București împotriva Sentinței

civile nr. 6171 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S & T O.E.M.

LTD, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a

obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 78.465 dolari S.U.A. conform

art. 9.11 lit. c) din contract; de 78.465 dolari S.U.A. conform art. 9.16 din

contract; de 143.120 dolari S.U.A. conform art. 12.4 din contract; de 94.158

dolari S.U.A. conform art. 13.1 din contract; de 180.000 dolari S.U.A. conform

art. 13.1 din contract; de 7.909,3 dolari S.U.A. conform art. 13.3 din

contract; de 78.465 dolari S.U.A. conform art. 14.9 din contract; de 313.860

dolari S.U.A. conform art. 17.1 din contract și de 10.704,84 dolari S.U.A.

conform art. 9.11 din contract.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe prevederile art. 211 din O.G. nr. 25/2002 privind unele

măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare

de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, text de lege a cărui

aplicabilitate nu a fost contestată în speță și care are următorul conținut:

(11) În cazul

desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, pentru

prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata

daunelor-interese constituite din:

a) sumele

reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și

neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile

datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale;

b) sumele

reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a

contractului;

c) sumele prevăzute

de H.G. nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite

consultanților de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului

Privat (PSAL).

(12) Prevederile

alin. (1) și (12) se aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect

desființarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei

ordonanțe.

(2) Pentru

prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, aceasta poate cere

instanței judecătorești daune-interese.

(3) Stabilirea

prejudiciilor și a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum

și a celor provocate Autorității se va face, la solicitarea societății/Autorității,

pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate

prin lege pentru astfel de operațiuni.

(4) Cheltuielile

aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de

societate sau, după caz, de Autoritate și vor fi recuperate de la cumpărător.

Alături de

dispozițiile legale menționate, reclamanta a invocat și clauzele contractuale

care stabilesc în mod expres obligația cumpărătorului pachetului de acțiuni de

a plăti despăgubiri, într-un cuantum determinat, pentru neîndeplinirea anumitor

obligații contractuale. Astfel, din examinarea acțiunii a rezultat că, pe de o

parte, reclamanta a înțeles să solicite despăgubirile prevăzute de mai multe

articole din contractul încheiat între părți, al căror cuantum a fost

determinat pe baza dispozițiilor contractuale, iar pe de altă parte, în

situația în care va rezulta un prejudiciu creat AVAS, după administrarea probei

cu expertiză, acoperirea acestuia în conformitate cu art. 211 alin. (3) din

O.G. 25/2002.

S-a reținut că textul

de lege invocat de reclamantă nu limitează despăgubirile pe care autoritatea le

poate solicita și nu înlătură dreptul acesteia de a face aplicarea prevederilor

contractuale, care potrivit art. 969 C. civ., au putere de lege între părți și

că nu poate fi acceptată interpretarea acestui text de lege propusă de

intimata-pârâtă, în sensul că proba cu expertiză ar fi obligatorie chiar și

pentru determinarea acelor categorii de despăgubiri al căror cuantum a fost

stabilit prin contract și care pot fi calculate pe temeiul acestuia, întrucât o

atare interpretare ar duce la eludarea normelor privind forța obligatorie a

contractului și modificarea indirectă a unor clauze contractuale.

Dimpotrivă, în măsura

în care cuantumul daunelor interese pentru neexecutare a fost stabilit prin

acordul părților, clauza contractuală se impune atât acestora cât și instanței

iar suma datorată urmează a fi stabilită în conformitate cu voința părților

exprimată la încheierea actului juridic.

A apreciat ca

nelegală soluția primei instanțe de respingere a acțiunii cu motivarea că nu a

fost probată, întrucât nu a fost administrată proba cu expertiză, fără a se

examina în concret fiecare dintre pretențiile reclamantei și modul de calcul în

conformitate cu dispozițiile contractului, reținând că prin contractul de

privatizare pârâta și-a asumat mai multe obligații, iar faptul că pentru

neîndeplinirea unora dintre acestea părțile au prevăzut pacte comisorii ce au

fost activate, cu consecința rezoluțiunii contractului, nu înlătură și obligația

achitării daunelor-interese contractuale pentru neexecutarea altor obligații.

S-a apreciat că,

obligațiile contractuale sunt distincte iar modalitatea în care se execută

poate fi examinată separat, că debitorul nu poate fi exonerat de răspundere

prin invocarea propriei culpe și că chiar dacă s-a aplicat sancțiunea

rezoluțiunii pentru neîndeplinirea anumitor obligații, nu este înlăturată

răspunderea debitorului pentru neexecutarea celorlalte obligații, astfel că nu

poate fi acceptată apărarea intimatei-pârâte, reținută ca atare în sentința

atacată, în sensul că reclamanta nu ar putea solicita despăgubirile pentru

neexecutarea altor obligații decât cele care au determinat desființarea

contractului.

În ceea ce privește

suma de 78.465 dolari S.U.A. solicitată conform art. 9.11 din contract, s-a

constatat că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar

majoritar al societății, s-a obligat să asigure aprobarea în AGA și plata

datoriilor societății ce a format obiectul privatizării către reclamanta-vânzătoare,

sau, în caz contrar, să plătească ea însăși aceste datorii, iar conform art.

18.1 din contract, în cazul neîndeplinirii acestei obligații cumpărătoarea se

obliga să plătească vânzătorului penalități în cuantum de 25% din prețul contractului.

Că pârâta-debitoare

nu a dovedit executarea acestei obligații, în raport de art. 1082 C. civ.,

astfel că ea datorează penalități în cuantumul determinat prin aplicarea

procentului de 25% la prețul de 313.860 dolari S.U.A., menționat la art. 4 din

contract.

În ceea ce privește

suma de 78.465 dolari S.U.A. solicitată conform art. 9.16. din contract, s-a

apreciat că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar

majoritar al societății, s-a obligat să reglementeze situația capitalului social

al societății ce a format obiectul privatizării prin adoptarea în AGA a mai

multor măsuri. Conform art. 18.1. din contract, în cazul neîndeplinirii acestei

obligații cumpărătoarea se obliga să plătească vânzătorului penalități în

cuantum de 25% din prețul contractului.

Întrucât

pârâta-debitoare nu a dovedit executarea acestei obligații conform art. 1082 C.

civ., afirmațiile din cuprinsul notelor de ședință nefiind susținute de probe,

s-a constatat că aceasta datorează penalitățile reprezentând 25% din prețul de

313.860 dolari S.U.A. menționat la art. 4 din contract.

În ceea ce privește

suma de 143.120 dolari S.U.A. solicitată conform art. 12.4 din contract, se

constată că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, folosind poziția sa

de acționar majoritar al societății, s-a obligat să asigure, conform

condițiilor impuse în avizul de mediu pentru privatizare, depunerea la IPM

Giurgiu a documentației pentru reautorizarea activității în cel mult 2 luni de

la data transferului dreptului de proprietate, precum și transmiterea în scris,

în 60 de zile, către IPM Giurgiu, a obligațiilor asumate de cumpărător prin

acest capitol din contract.

Conform art. 12.5.,

de la data notificării emise de vânzător, urmare a constatării neîndeplinirii

acestei obligații, cumpărătoarea datorează penalități la nivelul dobânzilor

datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare, raportate la prețul

din contract și cum pârâta nu a dovedit, conform art. 1082 C. civ.,

îndeplinirea acestor obligații, s-a reținut că ea datorează aceste penalități.

S-a respins ca

neîntemeiată susținerea privind lipsa unei notificări, întrucât la dosar s-a

depus de reclamantă convocarea din anul 2010 care face referire inclusiv la

neîndeplinirea acestei obligații, astfel că din acest moment, cel mai târziu,

pârâta se poate considera notificată.

În ceea ce privește

cuantumul penalităților, față de faptul că nivelul dobânzilor pentru neplata la

termen a creanțelor bugetare este stabilit prin acte normative general

accesibile, iar modul efectiv de calcul prezentat de către creditoare în

raportul de expertiză extrajudiciară nu a fost contestat cu argumente concrete,

s-a reținut ca fiind corect calculată suma pretinsă prin acțiune și că nu se

impunea ca reclamanta să administreze, în acest scop, proba cu expertiză

judiciară.

În ceea ce privește

sumele de 94.158 dolari S.U.A. și 180.000 dolari S.U.A. solicitate conform art.

13.1 din contract, potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să

efectueze la societatea privatizată investiții în valoare de 2.820.000 dolari

S.U.A., în 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra

acțiunilor. Anexa nr. 4 la contract a stabilit valoarea anuală a investițiilor,

iar în art. 14.5. din contract s-a menționat faptul că, în situația în care această

obligație nu este respectată, cumpărătoarea datorează penalități de 30% din

suma rămasă neinvestită la fiecare scadență și cumulat până la realizarea

investițiilor.

Cum pârâta nu a

dovedit, conform art. 1082 C. civ., îndeplinirea acestor obligații, s-a reținut

că ea datorează penalitățile indicate de reclamantă în cererea de chemare în

judecată, calculul prezentat de aceasta apreciindu-se ca fiind corect întrucât

s-a bazat pe elemente fixe (valoarea investițiilor prevăzute în contract și

procentul de 30%), nefiind contestat de pârâtă.

În ceea ce privește

suma de 7909,3 dolari S.U.A., solicitată conform art. 13.3 din contract, s-a

apreciat că potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să prezinte

reclamantei un certificat emis de cenzorii societății sau de o firmă

specializată de audit, cu privire la investițiile realizate la finalul fiecărui

an investițional și că potrivit art. 13.4 din contract, în cazul nerespectării

acestei obligații cumpărătoarea datora penalități pe zi de întârziere în

cuantumul prevăzut pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, raportate

la valoarea tranșei investiționale.

Cum pârâta nu a

dovedit, conform art. 1082 C. civ., îndeplinirea acestei obligații, s-a reținut

că ea datorează penalitățile respective, cuantumul lor fiind cel solicitat de

reclamantă pe baza calcului prezentat de aceasta, bazat pe un element fix

(valoarea tranșei de investiții) și pe unul public (nivelul dobânzilor datorate

pentru neplata la termen a creanțelor bugetare pentru aceleași argumente ca mai

sus).

În ceea ce privește

suma de 78.465 dolari S.U.A. solicitată conform art. 14.9 din contract, s-a

observat că potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să

înregistreze contractele de garanție reală mobiliară asupra acțiunilor în

registrul acționarilor societății sau într-un alt registru independent și la

Arhiva de Garanții Reale Mobiliare, în 30 de zile de la data semnării acestora,

iar potrivit art. 14.10, cumpărătoarea s-a obligat să prezinte vânzătorului

dovada înregistrării în termen de 5 zile de la înregistrare, iar potrivit art.

18.1, din contract, în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 14.10

cumpărătoarea se obliga să plătească vânzătorului penalități în cuantum de 25%

din prețul contractului.

Întrucât reclamanta a

solicitat, încălcarea obligației prevăzute de art. 14.9. și art. 14.10 din

contract, și întrucât contractul nu prevede o sancțiune distinctă pentru

neînregistrarea contractului, rezultă cu claritate că părțile au înțeles să

sancționeze global neîndeplinirea ambelor obligații, neînregistrarea

contractului implicând, în mod automat, nedovedirea acestei înregistrări, s-a

apreciat că ea datorează și penalitățile solicitate, reprezentând 25% din

prețul de 313.860 dolari S.U.A. menționat la art. 4 din contract.

În ceea ce privește

suma de 313.860 dolari S.U.A. solicitată conform art. 17.1 din contract, s-a

constatat că prin acest articol părțile au interzis cesiunea în tot sau în

parte a acțiunilor ce au format obiectul contractului și transferul în tot sau

în parte a obligațiilor asumate de cumpărătoare.

Pârâta a invocat,

prin completarea la întâmpinare, faptul că cesiunea realizată de un prepus al

său a fost realizată cu încălcarea mandatului, dar s-a reținut că acesta este

lipsit de opozabilitate în lipsa înregistrării în REGISCO, o asemenea apărare

fiind lipsită de temei, câtă vreme între existența cesiunii și opozabilitatea

acesteia există o diferență juridică fundamentală.

Prin urmare, conform

art. 17.4 din contract, s-a constatat că pârâta datorează penalități egale cu

prețul contractului, suma indicată de reclamantă în cererea de chemare în

judecată fiind corectă.

În mod greșit a

susținut pârâta că reclamanta ar fi fost obligată, în această situație, să

solicite rezilierea contractului în temeiul art. 17.4, întrucât, pe de o parte,

clauza citată nu face referire la reziliere, ci numai la penalități și

nulitatea contractului încheiat cu încălcarea prevederilor art. 17.1, deci a

contractului de cesiune neautorizat, iar, pe de altă parte, rezilierea/rezoluțiunea,

chiar prevăzută expres, nu este niciodată o obligație, ci doar o facultate a

creditorului.

În ceea ce privește

suma de 10.704,84 RON solicitată conform art. 9.11 din contract, s-a constatat

că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar majoritar

al societății, s-a obligat să asigure aprobarea în AGA și plata datoriilor

societății ce a format obiectul privatizării către reclamanta-vânzătoare, sau,

în caz contrar, să plătească ea însăși aceste datorii.

Fondurile structurale

plătite societății privatizate de către FPS (a cărei succesoare este

reclamanta), reprezentau o astfel de datorie. Prin întâmpinarea depusă la fond,

pârâta nu a contestat afirmațiile reclamantei cu privire la existența acestei

datorii și nici nu a dovedit plata ei conform art. 1080 C. civ.

Chestiunile

referitoare la prescripția dreptului de a solicita aceste sume nu pot fi avute

în vedere în apel, întrucât ele nu au fost invocate pe cale de excepție de

către pârâtă la prima instanță, ci doar prin notele de ședință și, de asemenea,

pârâta nu a formulat apel cu privire la neanalizarea, cu prioritate și din

oficiu de către instanță, a chestiunii prescripției.

S-a apreciat că sunt

lipsite de suport și apărările pârâtei vizând pretinsa necesitate ca reclamanta

să solicite mai întâi de la societatea privatizată aceste sume, întrucât

contractul nu impune o asemenea condiție reclamantei și era obligația pârâtei,

ca acționar majoritar, de a asigura în AGA adoptarea deciziei de plată a

acestor datorii, obligație pe care aceasta nu a dovedit că și-a îndeplinit-o,

astfel încât, în temeiul clauzei contractuale citate, reclamanta putea solicita

plata direct de la pârâtă.

Apărările generale

formulate de pârâtă în fața primei instanțe, întâmpinarea din 21 februarie 2007

și notele de ședință/completare la întâmpinare au fost considerate ca

nefondate, reținându-se totodată că în condițiile în care contractul cuprinde

mai multe obligații distincte și precizează sancțiuni diferite pentru

neexecutarea lor, chiar dacă s-a aplicat sancțiunea rezoluțiunii pentru

neîndeplinirea anumitor obligații, nu este înlăturată răspunderea debitorului

pentru neexecutarea altor obligații asumate prin același contract.

S-a apreciat ca fiind

lipsită de suport juridic și apărarea pârâtei în sensul că, odată obținută

rezoluțiunea pentru neîndeplinirea anumitor obligații, creditorul nu ar mai

putea solicita și despăgubiri, întrucât, pe de o parte, cele două sancțiuni nu

se exclud, iar, pe de altă parte, debitorul nu își poate invoca propria culpă

pentru a se exonera de obligațiile contractuale.

De asemenea, simpla

contestare a caracterului cert al sumelor solicitate nu este suficientă, câtă

vreme acestea sunt susținute de prevederile contractuale care impun

determinarea lor pe baza unor elemente ca prețul contractului, tranșele de

investiții sau nivelul dobânzilor pentru neplata la termen a creanțelor

bugetare și, în plus, sunt susținute de calculul detaliat prezentat de

reclamantă în fața instanței sub forma expertizei extrajudiciare, care a fost

avută în vedere ca o precizare a cererii de chemare în judecată sub aspectul

modului de calcul al sumelor pretinse, iar lipsa argumentelor concrete ale

pârâtei privind calculul sumelor vădesc netemeinicia acestor apărări.

Referirea la pretinsa

existență în contract a unor clauze abuzive este lipsită de suport juridic,

câtă vreme aplicabilitatea acestei noțiuni juridice este circumscrisă, conform

Legii nr. 193/2000, numai cu privire la contractele încheiate între comercianți

și consumatori, or în speță este în discuție un contract încheiat între

profesioniști.

În ceea ce privește

pretinsa „inechitate" a unor clauze, întâmpinarea nu individualizează

textele contractului la care face referire și, în plus, dacă ar fi considerat

că lipsa de echitate se concretizează într-un temei juridic de ineficientă a

contractului, pârâta ar fi avut la dispoziție o acțiune separată sau o cerere

reconvențională pentru a învesti instanța cu această chestiune, ceea ce nu s-a

întâmplat.

Ca urmare, sunt

lipsite de relevanță juridică toate considerentele expuse în întâmpinare cu

privire la prețul contractului, patrimoniul societății privatizate, valoarea

capitalului social al acesteia și altele asemenea.

În ceea ce privește

eroarea în care s-ar fi aflat pârâta și reaua-credință a reclamantei la încheierea

contractului, acestea ar fi putut constitui motive de nulitate, relativă sau

absolută, și ar fi putut fi invocate de pârâtă pe calea unei cereri principale

separate sau reconvenționale, cu respectarea termenelor procedurale și a

termenelor de drept substanțial privind invocarea nulității, ceea ce, de

asemenea, nu s-a întâmplat în cauză.

De asemenea, pretinsa

„pasivitate" a reclamantei a constituit un beneficiu pentru pârâtă, care a

beneficiat de timp suplimentar pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale,

neputând fi invocat acest aspect împotriva reclamantei și, în nici un caz,

nefiind o dovadă a relei credințe a acesteia, iar neexecutarea garanției (gaj)

a constituit un beneficiu pentru pârâtă de care aceasta nu se poate prevala

împotriva reclamantei, neputând fi reținută, astfel cum a solicitat pârâta, o

culpă a reclamantei în executarea contractului.

Împotriva Deciziei

civile nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA

întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar

în secundar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și

menținerea sentinței instanței de fond.

În criticile

formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:

- Invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că

decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din

același cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților,

fiind încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin

dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., că instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire la apărările sale din apel, sancțiunea aplicabilă fiind

cea a nulității deciziei potrivit art. 105 alin. (2), coroborat cu art. 161

pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens a

susținut că instanța de apel a admis apelul reclamantei, considerând că pentru

admiterea cererii în pretenții formulată de aceasta, în aplicarea art. 1082 C.

civ., era suficient ca, creditorul în speță AAAS, să dovedească existența

obligației, dovada executării acesteia urmând a fi făcută de debitor, de SC S

& T O.E.M. LTD USA.

A arătat că în opinia

sa, se impunea ca analiza instanței să fie mai complexă și să aibă în vedere și

apărările sale referitoare la neexecutarea de către autoritatea reclamantă a

obligațiilor din contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor în procesul de

privatizare, invocând în acest sens aspecte cu privire la incertitudinea

patrimoniului societății privatizate la data cumpărării acțiunilor de

societatea sa, la inadvertențele dintre caietul de sarcini, structura

capitalului social și situația din cadrul societății privatizate, întrucât în

realitate prețul acțiunilor nu a avut acoperire în patrimoniul SC ICMUG SA,

fapt ce a făcut imposibil realizarea planului investițional.

Reclamanta trebuia să

arate nu numai existența obligației a cărei executare o pretinde, dar și

executarea propriilor obligații corelative asumate prin contract, fapt ce nu îi

dă dreptul să pretindă încasarea penalităților pentru neexecutare.

Din motivarea

deciziei atacate a rezultat că s-a considerat suficientă existența în contract

a penalităților pretinse de reclamantă pentru admiterea acțiunii, înlăturând în

mod greșit argumentele invocate în cadrul apărărilor formulate de societatea sa

cu privire la executarea obligațiilor din contractul de privatizare, apreciind

ca inutilă proba cu expertiza cerută pentru lămurirea executării obligațiilor

părților din contract, ea neavând scopul de refacere a calculului penalităților

cerute de reclamantă, ceea ce în opinia sa echivalează cu lipsa motivării, care

în raport de prevederile art. 161 pct. 5 și art. 105 alin. (2) din C. proc.

civ. , se sancționează cu nulitatea hotărârii.

Or pârâta printr-o

acțiune în răspundere contractuală trebuia să poată să-și dovedească executarea

obligațiilor și să i se acorde dreptul de a arăta că se află într-o situație de

exonerare de răspundere, în raport de art. 1082 C. civ.

Încălcarea de reclamantă

a propriilor obligații la încheierea contractului de privatizare nu îi dă

dreptul acesteia să pretindă executarea de societatea sa a unor obligații

subsecvente și cu atât mai puțin nu îi dă dreptul să încaseze penalitățile

pentru neexecutare, ilicite.

Deși societatea sa a

contestat expertiza extrajudiciară avută în vedere de instanța de apel întrucât

nu s-a ținut cont de faptul că ea a fost întocmită numai în baza actelor puse

la dispoziție de reclamantă, fără convocarea ambelor părți, nu s-a dispus refacerea

acesteia, cu atât mai mult cu cât obligativitatea administrării unei expertize

judiciare rezulta și din dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002.

Un alt element

neanalizat și neobservat de instanță l-a constituit faptul că odată cu semnarea

Contractului nr. 15/2003 s-a încheiat și un contract de gaj asupra acțiunilor

cumpărate, înregistrat la arhiva electronică de gajuri, contract prelungit

pentru următorii ani investiționali, cu valoare acoperitoare.

Deși se reține corect

faptul că fondurile structurale urmau a fi restituite de societate, nu se

explică de ce acestea trebuie suportate de societatea sa, iar dacă se are în

vedere faptul că reclamanta a redevenit proprietar asupra acțiunilor, situația

fondurilor structurale urma a fi reglementată direct cu ICMUG.

- Decizia din apel

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pretențiile

reclamantei sunt prevăzute de articole din contract care sunt lovite de

nulitate absolută pentru că obligațiile pretins a fi neexecutate, impuse prin

contractul de privatizare și care au constituit obiectul judecății, încalcă

legea aplicabilă contractului de privatizare care se întemeiază pe o cauză

ilicită, fapt ce atrage nulitatea absolută a acestora.

Astfel obligațiile

instituite prin art. 9.11 și art. 9.16 se încadrează în această situație, ele

având cauză ilicită, încălcând principiul reconsiderării datoriilor consacrat

de art. 1 din Legea nr. 137/2002 și art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997, în

versiunile aplicabile la data semnării contractului de privatizare, acestea

fiind impuse în mod ilicit investitorului.

Obligația instituită

de art. 9.16, privind aprobarea în AGA și plata datoriilor către APAPS, în caz

contrar aceste datorii fiind suportate de către pârâtă, are și ea un scop

ilicit, întrucât această operațiune revenea APAPS anterior privatizării

societății, care nu numai că nu a fost reconsiderată, dar ea a fost impusă

investitorului în mod ilicit.

Esențială în

determinarea caracterului ilicit al acestora, este pasivitatea APAPS anterioară

privatizării și penalitățile uriașe stabilite de 25% din prețul contractului,

impuse societății sale în lipsa unei exigibilități a obligațiilor menționate,

respectiv de a lua măsuri pentru plata de către ICMUG a datoriei și, ulterior

suportarea ei din propriul patrimoniu, conform prevederilor legale pe care le

menționează.

Arată că potrivit

art. 17.1, cumpărătorul acțiunilor nu le putea cesiona unui terț, sub

sancțiunea plății unei sume egale cu prețul contractului și că având în vedere

lipsa unui mandat din partea sa pentru cesionarea acțiunilor, instanța trebuia

să constate că actul de cesiune invocat nu-i aparține societății sale, astfel

că nu se poate reține că a avut loc o încălcare a interdicției contractuale.

Analizând recursul

declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr.

527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept

arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte

constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei

hotărâri poate fi cerută când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

În cauza de față, se

constată că motivarea deciziei din apel are în vedere aspecte care privesc

neexecutarea obligațiilor contractuale numai cu privire la recurenta-pârâtă, nu

și la neexecutarea obligațiilor reclamantei, în ce măsură acestea sunt sau nu

exoneratoare de răspundere contractuală pentru investitor.

Procedând în acest

mod, instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., aceea de a demonstra de ce s-a ajuns la soluția dată,

obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii

conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind sesizată ca

instanță de control judiciar, soluția pronunțată de Curtea de Apel București

trebuia să respecte întocmai faptul că s-a declanșat o cale de atac devolutivă

care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privința

administrării probelor, dar în limitele aspectelor criticate și judecate de

instanța de fond a cărei hotărâre se atacă.

Este de observat că o

astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, întrucât conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces

echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele

esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Or, este știut că

efectul devolutiv al apelului constă tocmai în posibilitatea pe care o au

părțile de a supune judecății în apel, litigiul dintre ele în ansamblul său, cu

toate problemele de fapt și de drept care au fost ridicate în fața primei

instanțe.

Cu privire la

celelalte critici formulate în recurs, este de observat că aspectele legate de

fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului cauzei în scopul aplicării

corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or în

cauza de față acestea nu au fost stabilite, instanța de apel nepronunțându-se

pe toate criticile și apărările părților invocate în apel, astfel că acestea nu

pot fi analizate în această cale de atac.

Cu ocazia judecării

apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la

situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea

pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ. și să

ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și

utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ.

Față de această

situație nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs,

care vor fi avute în vedere de instanța de apel.

În consecință, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul

declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr.

527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr.

527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.

Procesat de GGC - LM