ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 802/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6171 din 18 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta AVAS București în contradictoriu cu pârâta S&T O.E.M. LTD USA. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: AVAS prin Contractul nr. 15 din 30 mai 2003 i-a vândut pârâtei un număr de 3.487.325 acțiuni emise de ICMUG SA, reprezentând 99,12% din capitalul social al acesteia, ca prin Adresa nr. VP4/612 din 25 ianuarie 2006 reclamanta să notifice pârâtei desființarea contractului.

Clauzele indicate de reclamantă în acțiune s-au referit la următoarele obligații ale cumpărătorului: - aprobarea în AGA și plata de către societate a datoriilor acesteia către vânzător, în caz contrar plata efectuându-se de cumpărătorul acțiunilor (9.11 c); - diminuarea capitalului social cu diferența dintre valoarea contabilă neamortizată și valoarea activului „Turnătorie fontă"; majorarea capitalului cu valoarea terenului rămas în proprietatea societății (9.16); - depunerea de către societate a documentațiilor de reautorizare a activității (12.4); - efectuarea de investiții în primii 5 ani în valoare de 2.820.000 dolari S.U.A.

(13.1); - prezentarea în 30 de zile de la împlinirea scadențelor privind investițiile a unui certificat emis de cenzorii societății sau de o firmă de audit (13.3); - înregistrarea contractelor de garanție reală asupra acțiunilor în 30 de zile de la semnarea lor (14.9); - interdicția cesionării acțiunilor ori a obligațiilor pe perioada realizării obligațiilor contractuale (17.1). Potrivit pct. 14.6 din contract, în cazul neconstituirii garanțiilor cerute pentru investiții contractul se desființează de drept dacă vânzătorul nu cere constituirea garanțiilor, iar conform pct. 9.10 contractul se desființează de plin drept dacă cumpărătorul nu menține timp de 5 ani numărul de salariați. Deși reclamanta a învederat că a desființat contractul pentru neconstituirea garanțiilor și nemenținerea numărului de salariați, daunele interese au fost solicitate, așa cum reiese din acțiune, pentru nerespectarea altor obligații ale cumpărătorului.

Cu privire la aceste daune, în urma analizei clauzelor contractului instanța a reținut faptul că acestea au fost prevăzute procentual și cu respectarea anumitor termene calculate de la data notificării neîndeplinirii obligațiilor menționate, ca prin alte clauze să se menționeze că penalitățile se aliniază la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare. S-a apreciat că modul de calcul prezentat de reclamantă în acțiune nu poate fi însușit ca atare de instanță în absența unei expertize contabile, avându-se în vedere că chiar reclamanta a învederat faptul că solicită această probă în conformitate cu dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002, astfel că stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese se face la solicitarea autorității pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate de lege pentru astfel de operațiuni.

Așa cum s-a arătat anterior, expertiza contabilă judiciară cerută de reclamantă nu s-a putut efectua în cauză în absența tuturor documentelor necesare, ICMUG SA intrând în insolvență. Instanța de fond a reținut și faptul că expertiza extrajudiciară depusă la dosar a fost contestată prin apărările făcute de pârâtă, chiar reclamanta precizând că s-a analizat doar cea mai mare parte dintre obligațiile contractuale și s-a specificat că unele concluzii ale societății de audit nu concordă cu cele ale AAAS. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin Decizia civilă nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, a admis apelul formulat de reclamanta AAAS București împotriva Sentinței civile nr. 6171 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC S & T O.E.M.

LTD, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 78.465 dolari S.U.A. conform art. 9.11 lit. c) din contract; de 78.465 dolari S.U.A. conform art. 9.16 din contract; de 143.120 dolari S.U.A. conform art. 12.4 din contract; de 94.158 dolari S.U.A. conform art. 13.1 din contract; de 180.000 dolari S.U.A. conform art. 13.1 din contract; de 7.909,3 dolari S.U.A. conform art. 13.3 din contract; de 78.465 dolari S.U.A. conform art. 14.9 din contract; de 313.860 dolari S.U.A. conform art. 17.1 din contract și de 10.704,84 dolari S.U.A. conform art. 9.11 din contract. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 211 din O.G.

nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, text de lege a cărui aplicabilitate nu a fost contestată în speță și care are următorul conținut: (11) În cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, pentru prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din: a) sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale; b) sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului; c) sumele prevăzute de H.G.

nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes plătite consultanților de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL). (12) Prevederile alin. (1) și (12) se aplică și proceselor în curs de judecată având ca obiect desființarea contractului, începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe. (2) Pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, aceasta poate cere instanței judecătorești daune-interese. (3) Stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor-interese prevăzute la alin. (2), precum și a celor provocate Autorității se va face, la solicitarea societății/Autorității, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni.

(4) Cheltuielile aferente efectuării expertizei prevăzute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, după caz, de Autoritate și vor fi recuperate de la cumpărător. Alături de dispozițiile legale menționate, reclamanta a invocat și clauzele contractuale care stabilesc în mod expres obligația cumpărătorului pachetului de acțiuni de a plăti despăgubiri, într-un cuantum determinat, pentru neîndeplinirea anumitor obligații contractuale. Astfel, din examinarea acțiunii a rezultat că, pe de o parte, reclamanta a înțeles să solicite despăgubirile prevăzute de mai multe articole din contractul încheiat între părți, al căror cuantum a fost determinat pe baza dispozițiilor contractuale, iar pe de altă parte, în situația în care va rezulta un prejudiciu creat AVAS, după administrarea probei cu expertiză, acoperirea acestuia în conformitate cu art. 211 alin. (3) din O.G.

25/2002. S-a reținut că textul de lege invocat de reclamantă nu limitează despăgubirile pe care autoritatea le poate solicita și nu înlătură dreptul acesteia de a face aplicarea prevederilor contractuale, care potrivit art. 969 C. civ., au putere de lege între părți și că nu poate fi acceptată interpretarea acestui text de lege propusă de intimata-pârâtă, în sensul că proba cu expertiză ar fi obligatorie chiar și pentru determinarea acelor categorii de despăgubiri al căror cuantum a fost stabilit prin contract și care pot fi calculate pe temeiul acestuia, întrucât o atare interpretare ar duce la eludarea normelor privind forța obligatorie a contractului și modificarea indirectă a unor clauze contractuale.

Dimpotrivă, în măsura în care cuantumul daunelor interese pentru neexecutare a fost stabilit prin acordul părților, clauza contractuală se impune atât acestora cât și instanței iar suma datorată urmează a fi stabilită în conformitate cu voința părților exprimată la încheierea actului juridic. A apreciat ca nelegală soluția primei instanțe de respingere a acțiunii cu motivarea că nu a fost probată, întrucât nu a fost administrată proba cu expertiză, fără a se examina în concret fiecare dintre pretențiile reclamantei și modul de calcul în conformitate cu dispozițiile contractului, reținând că prin contractul de privatizare pârâta și-a asumat mai multe obligații, iar faptul că pentru neîndeplinirea unora dintre acestea părțile au prevăzut pacte comisorii ce au fost activate, cu consecința rezoluțiunii contractului, nu înlătură și obligația achitării daunelor-interese contractuale pentru neexecutarea altor obligații.

S-a apreciat că, obligațiile contractuale sunt distincte iar modalitatea în care se execută poate fi examinată separat, că debitorul nu poate fi exonerat de răspundere prin invocarea propriei culpe și că chiar dacă s-a aplicat sancțiunea rezoluțiunii pentru neîndeplinirea anumitor obligații, nu este înlăturată răspunderea debitorului pentru neexecutarea celorlalte obligații, astfel că nu poate fi acceptată apărarea intimatei-pârâte, reținută ca atare în sentința atacată, în sensul că reclamanta nu ar putea solicita despăgubirile pentru neexecutarea altor obligații decât cele care au determinat desființarea contractului. În ceea ce privește suma de 78.465 dolari S.U.A.

solicitată conform art. 9.11 din contract, s-a constatat că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar majoritar al societății, s-a obligat să asigure aprobarea în AGA și plata datoriilor societății ce a format obiectul privatizării către reclamanta-vânzătoare, sau, în caz contrar, să plătească ea însăși aceste datorii, iar conform art. 18.1 din contract, în cazul neîndeplinirii acestei obligații cumpărătoarea se obliga să plătească vânzătorului penalități în cuantum de 25% din prețul contractului. Că pârâta-debitoare nu a dovedit executarea acestei obligații, în raport de art. 1082 C. civ., astfel că ea datorează penalități în cuantumul determinat prin aplicarea procentului de 25% la prețul de 313.860 dolari S.U.A., menționat la art. 4 din contract.

În ceea ce privește suma de 78.465 dolari S.U.A. solicitată conform art. 9.16. din contract, s-a apreciat că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar majoritar al societății, s-a obligat să reglementeze situația capitalului social al societății ce a format obiectul privatizării prin adoptarea în AGA a mai multor măsuri. Conform art. 18.1. din contract, în cazul neîndeplinirii acestei obligații cumpărătoarea se obliga să plătească vânzătorului penalități în cuantum de 25% din prețul contractului. Întrucât pârâta-debitoare nu a dovedit executarea acestei obligații conform art. 1082 C. civ., afirmațiile din cuprinsul notelor de ședință nefiind susținute de probe, s-a constatat că aceasta datorează penalitățile reprezentând 25% din prețul de 313.860 dolari S.U.A.

menționat la art. 4 din contract. În ceea ce privește suma de 143.120 dolari S.U.A. solicitată conform art. 12.4 din contract, se constată că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, folosind poziția sa de acționar majoritar al societății, s-a obligat să asigure, conform condițiilor impuse în avizul de mediu pentru privatizare, depunerea la IPM Giurgiu a documentației pentru reautorizarea activității în cel mult 2 luni de la data transferului dreptului de proprietate, precum și transmiterea în scris, în 60 de zile, către IPM Giurgiu, a obligațiilor asumate de cumpărător prin acest capitol din contract.

Conform art. 12.5., de la data notificării emise de vânzător, urmare a constatării neîndeplinirii acestei obligații, cumpărătoarea datorează penalități la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare, raportate la prețul din contract și cum pârâta nu a dovedit, conform art. 1082 C. civ., îndeplinirea acestor obligații, s-a reținut că ea datorează aceste penalități. S-a respins ca neîntemeiată susținerea privind lipsa unei notificări, întrucât la dosar s-a depus de reclamantă convocarea din anul 2010 care face referire inclusiv la neîndeplinirea acestei obligații, astfel că din acest moment, cel mai târziu, pârâta se poate considera notificată.

În ceea ce privește cuantumul penalităților, față de faptul că nivelul dobânzilor pentru neplata la termen a creanțelor bugetare este stabilit prin acte normative general accesibile, iar modul efectiv de calcul prezentat de către creditoare în raportul de expertiză extrajudiciară nu a fost contestat cu argumente concrete, s-a reținut ca fiind corect calculată suma pretinsă prin acțiune și că nu se impunea ca reclamanta să administreze, în acest scop, proba cu expertiză judiciară. În ceea ce privește sumele de 94.158 dolari S.U.A. și 180.000 dolari S.U.A. solicitate conform art. 13.1 din contract, potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să efectueze la societatea privatizată investiții în valoare de 2.820.000 dolari S.U.A., în 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Anexa nr. 4 la contract a stabilit valoarea anuală a investițiilor, iar în art. 14.5. din contract s-a menționat faptul că, în situația în care această obligație nu este respectată, cumpărătoarea datorează penalități de 30% din suma rămasă neinvestită la fiecare scadență și cumulat până la realizarea investițiilor. Cum pârâta nu a dovedit, conform art. 1082 C. civ., îndeplinirea acestor obligații, s-a reținut că ea datorează penalitățile indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, calculul prezentat de aceasta apreciindu-se ca fiind corect întrucât s-a bazat pe elemente fixe (valoarea investițiilor prevăzute în contract și procentul de 30%), nefiind contestat de pârâtă.

În ceea ce privește suma de 7909,3 dolari S.U.A., solicitată conform art. 13.3 din contract, s-a apreciat că potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să prezinte reclamantei un certificat emis de cenzorii societății sau de o firmă specializată de audit, cu privire la investițiile realizate la finalul fiecărui an investițional și că potrivit art. 13.4 din contract, în cazul nerespectării acestei obligații cumpărătoarea datora penalități pe zi de întârziere în cuantumul prevăzut pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, raportate la valoarea tranșei investiționale.

Cum pârâta nu a dovedit, conform art. 1082 C. civ., îndeplinirea acestei obligații, s-a reținut că ea datorează penalitățile respective, cuantumul lor fiind cel solicitat de reclamantă pe baza calcului prezentat de aceasta, bazat pe un element fix (valoarea tranșei de investiții) și pe unul public (nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare pentru aceleași argumente ca mai sus). În ceea ce privește suma de 78.465 dolari S.U.A.

solicitată conform art. 14.9 din contract, s-a observat că potrivit acestei clauze pârâta-cumpărătoare s-a obligat să înregistreze contractele de garanție reală mobiliară asupra acțiunilor în registrul acționarilor societății sau într-un alt registru independent și la Arhiva de Garanții Reale Mobiliare, în 30 de zile de la data semnării acestora, iar potrivit art. 14.10, cumpărătoarea s-a obligat să prezinte vânzătorului dovada înregistrării în termen de 5 zile de la înregistrare, iar potrivit art. 18.1, din contract, în cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la art. 14.10 cumpărătoarea se obliga să plătească vânzătorului penalități în cuantum de 25% din prețul contractului. Întrucât reclamanta a solicitat, încălcarea obligației prevăzute de art. 14.9.

și art. 14.10 din contract, și întrucât contractul nu prevede o sancțiune distinctă pentru neînregistrarea contractului, rezultă cu claritate că părțile au înțeles să sancționeze global neîndeplinirea ambelor obligații, neînregistrarea contractului implicând, în mod automat, nedovedirea acestei înregistrări, s-a apreciat că ea datorează și penalitățile solicitate, reprezentând 25% din prețul de 313.860 dolari S.U.A. menționat la art. 4 din contract. În ceea ce privește suma de 313.860 dolari S.U.A. solicitată conform art. 17.1 din contract, s-a constatat că prin acest articol părțile au interzis cesiunea în tot sau în parte a acțiunilor ce au format obiectul contractului și transferul în tot sau în parte a obligațiilor asumate de cumpărătoare.

Pârâta a invocat, prin completarea la întâmpinare, faptul că cesiunea realizată de un prepus al său a fost realizată cu încălcarea mandatului, dar s-a reținut că acesta este lipsit de opozabilitate în lipsa înregistrării în REGISCO, o asemenea apărare fiind lipsită de temei, câtă vreme între existența cesiunii și opozabilitatea acesteia există o diferență juridică fundamentală. Prin urmare, conform art. 17.4 din contract, s-a constatat că pârâta datorează penalități egale cu prețul contractului, suma indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată fiind corectă.

În mod greșit a susținut pârâta că reclamanta ar fi fost obligată, în această situație, să solicite rezilierea contractului în temeiul art. 17.4, întrucât, pe de o parte, clauza citată nu face referire la reziliere, ci numai la penalități și nulitatea contractului încheiat cu încălcarea prevederilor art. 17.1, deci a contractului de cesiune neautorizat, iar, pe de altă parte, rezilierea/rezoluțiunea, chiar prevăzută expres, nu este niciodată o obligație, ci doar o facultate a creditorului. În ceea ce privește suma de 10.704,84 RON solicitată conform art. 9.11 din contract, s-a constatat că, potrivit acestei clauze, pârâta-cumpărătoare, devenită acționar majoritar al societății, s-a obligat să asigure aprobarea în AGA și plata datoriilor societății ce a format obiectul privatizării către reclamanta-vânzătoare, sau, în caz contrar, să plătească ea însăși aceste datorii.

Fondurile structurale plătite societății privatizate de către FPS (a cărei succesoare este reclamanta), reprezentau o astfel de datorie. Prin întâmpinarea depusă la fond, pârâta nu a contestat afirmațiile reclamantei cu privire la existența acestei datorii și nici nu a dovedit plata ei conform art. 1080 C. civ. Chestiunile referitoare la prescripția dreptului de a solicita aceste sume nu pot fi avute în vedere în apel, întrucât ele nu au fost invocate pe cale de excepție de către pârâtă la prima instanță, ci doar prin notele de ședință și, de asemenea, pârâta nu a formulat apel cu privire la neanalizarea, cu prioritate și din oficiu de către instanță, a chestiunii prescripției.

S-a apreciat că sunt lipsite de suport și apărările pârâtei vizând pretinsa necesitate ca reclamanta să solicite mai întâi de la societatea privatizată aceste sume, întrucât contractul nu impune o asemenea condiție reclamantei și era obligația pârâtei, ca acționar majoritar, de a asigura în AGA adoptarea deciziei de plată a acestor datorii, obligație pe care aceasta nu a dovedit că și-a îndeplinit-o, astfel încât, în temeiul clauzei contractuale citate, reclamanta putea solicita plata direct de la pârâtă.

Apărările generale formulate de pârâtă în fața primei instanțe, întâmpinarea din 21 februarie 2007 și notele de ședință/completare la întâmpinare au fost considerate ca nefondate, reținându-se totodată că în condițiile în care contractul cuprinde mai multe obligații distincte și precizează sancțiuni diferite pentru neexecutarea lor, chiar dacă s-a aplicat sancțiunea rezoluțiunii pentru neîndeplinirea anumitor obligații, nu este înlăturată răspunderea debitorului pentru neexecutarea altor obligații asumate prin același contract. S-a apreciat ca fiind lipsită de suport juridic și apărarea pârâtei în sensul că, odată obținută rezoluțiunea pentru neîndeplinirea anumitor obligații, creditorul nu ar mai putea solicita și despăgubiri, întrucât, pe de o parte, cele două sancțiuni nu se exclud, iar, pe de altă parte, debitorul nu își poate invoca propria culpă pentru a se exonera de obligațiile contractuale.

De asemenea, simpla contestare a caracterului cert al sumelor solicitate nu este suficientă, câtă vreme acestea sunt susținute de prevederile contractuale care impun determinarea lor pe baza unor elemente ca prețul contractului, tranșele de investiții sau nivelul dobânzilor pentru neplata la termen a creanțelor bugetare și, în plus, sunt susținute de calculul detaliat prezentat de reclamantă în fața instanței sub forma expertizei extrajudiciare, care a fost avută în vedere ca o precizare a cererii de chemare în judecată sub aspectul modului de calcul al sumelor pretinse, iar lipsa argumentelor concrete ale pârâtei privind calculul sumelor vădesc netemeinicia acestor apărări.

Referirea la pretinsa existență în contract a unor clauze abuzive este lipsită de suport juridic, câtă vreme aplicabilitatea acestei noțiuni juridice este circumscrisă, conform Legii nr. 193/2000, numai cu privire la contractele încheiate între comercianți și consumatori, or în speță este în discuție un contract încheiat între profesioniști. În ceea ce privește pretinsa „inechitate" a unor clauze, întâmpinarea nu individualizează textele contractului la care face referire și, în plus, dacă ar fi considerat că lipsa de echitate se concretizează într-un temei juridic de ineficientă a contractului, pârâta ar fi avut la dispoziție o acțiune separată sau o cerere reconvențională pentru a învesti instanța cu această chestiune, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ca urmare, sunt lipsite de relevanță juridică toate considerentele expuse în întâmpinare cu privire la prețul contractului, patrimoniul societății privatizate, valoarea capitalului social al acesteia și altele asemenea. În ceea ce privește eroarea în care s-ar fi aflat pârâta și reaua-credință a reclamantei la încheierea contractului, acestea ar fi putut constitui motive de nulitate, relativă sau absolută, și ar fi putut fi invocate de pârâtă pe calea unei cereri principale separate sau reconvenționale, cu respectarea termenelor procedurale și a termenelor de drept substanțial privind invocarea nulității, ceea ce, de asemenea, nu s-a întâmplat în cauză.

De asemenea, pretinsa „pasivitate" a reclamantei a constituit un beneficiu pentru pârâtă, care a beneficiat de timp suplimentar pentru a-și îndeplini obligațiile contractuale, neputând fi invocat acest aspect împotriva reclamantei și, în nici un caz, nefiind o dovadă a relei credințe a acesteia, iar neexecutarea garanției (gaj) a constituit un beneficiu pentru pârâtă de care aceasta nu se poate prevala împotriva reclamantei, neputând fi reținută, astfel cum a solicitat pârâta, o culpă a reclamantei în executarea contractului. Împotriva Deciziei civile nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în secundar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței instanței de fond. În criticile formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele: - Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din același cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind încălcat principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc.

civ., că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apărările sale din apel, sancțiunea aplicabilă fiind cea a nulității deciziei potrivit art. 105 alin. (2), coroborat cu art. 161 pct. 5 din C. proc. civ. În acest sens a susținut că instanța de apel a admis apelul reclamantei, considerând că pentru admiterea cererii în pretenții formulată de aceasta, în aplicarea art. 1082 C. civ., era suficient ca, creditorul în speță AAAS, să dovedească existența obligației, dovada executării acesteia urmând a fi făcută de debitor, de SC S & T O.E.M. LTD USA.

A arătat că în opinia sa, se impunea ca analiza instanței să fie mai complexă și să aibă în vedere și apărările sale referitoare la neexecutarea de către autoritatea reclamantă a obligațiilor din contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor în procesul de privatizare, invocând în acest sens aspecte cu privire la incertitudinea patrimoniului societății privatizate la data cumpărării acțiunilor de societatea sa, la inadvertențele dintre caietul de sarcini, structura capitalului social și situația din cadrul societății privatizate, întrucât în realitate prețul acțiunilor nu a avut acoperire în patrimoniul SC ICMUG SA, fapt ce a făcut imposibil realizarea planului investițional. Reclamanta trebuia să arate nu numai existența obligației a cărei executare o pretinde, dar și executarea propriilor obligații corelative asumate prin contract, fapt ce nu îi dă dreptul să pretindă încasarea penalităților pentru neexecutare.

Din motivarea deciziei atacate a rezultat că s-a considerat suficientă existența în contract a penalităților pretinse de reclamantă pentru admiterea acțiunii, înlăturând în mod greșit argumentele invocate în cadrul apărărilor formulate de societatea sa cu privire la executarea obligațiilor din contractul de privatizare, apreciind ca inutilă proba cu expertiza cerută pentru lămurirea executării obligațiilor părților din contract, ea neavând scopul de refacere a calculului penalităților cerute de reclamantă, ceea ce în opinia sa echivalează cu lipsa motivării, care în raport de prevederile art. 161 pct. 5 și art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. , se sancționează cu nulitatea hotărârii. Or pârâta printr-o acțiune în răspundere contractuală trebuia să poată să-și dovedească executarea obligațiilor și să i se acorde dreptul de a arăta că se află într-o situație de exonerare de răspundere, în raport de art. 1082 C. civ.

Încălcarea de reclamantă a propriilor obligații la încheierea contractului de privatizare nu îi dă dreptul acesteia să pretindă executarea de societatea sa a unor obligații subsecvente și cu atât mai puțin nu îi dă dreptul să încaseze penalitățile pentru neexecutare, ilicite. Deși societatea sa a contestat expertiza extrajudiciară avută în vedere de instanța de apel întrucât nu s-a ținut cont de faptul că ea a fost întocmită numai în baza actelor puse la dispoziție de reclamantă, fără convocarea ambelor părți, nu s-a dispus refacerea acesteia, cu atât mai mult cu cât obligativitatea administrării unei expertize judiciare rezulta și din dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 25/2002.

Un alt element neanalizat și neobservat de instanță l-a constituit faptul că odată cu semnarea Contractului nr. 15/2003 s-a încheiat și un contract de gaj asupra acțiunilor cumpărate, înregistrat la arhiva electronică de gajuri, contract prelungit pentru următorii ani investiționali, cu valoare acoperitoare. Deși se reține corect faptul că fondurile structurale urmau a fi restituite de societate, nu se explică de ce acestea trebuie suportate de societatea sa, iar dacă se are în vedere faptul că reclamanta a redevenit proprietar asupra acțiunilor, situația fondurilor structurale urma a fi reglementată direct cu ICMUG. - Decizia din apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pretențiile reclamantei sunt prevăzute de articole din contract care sunt lovite de nulitate absolută pentru că obligațiile pretins a fi neexecutate, impuse prin contractul de privatizare și care au constituit obiectul judecății, încalcă legea aplicabilă contractului de privatizare care se întemeiază pe o cauză ilicită, fapt ce atrage nulitatea absolută a acestora. Astfel obligațiile instituite prin art. 9.11 și art. 9.16 se încadrează în această situație, ele având cauză ilicită, încălcând principiul reconsiderării datoriilor consacrat de art. 1 din Legea nr. 137/2002 și art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997, în versiunile aplicabile la data semnării contractului de privatizare, acestea fiind impuse în mod ilicit investitorului.

Obligația instituită de art. 9.16, privind aprobarea în AGA și plata datoriilor către APAPS, în caz contrar aceste datorii fiind suportate de către pârâtă, are și ea un scop ilicit, întrucât această operațiune revenea APAPS anterior privatizării societății, care nu numai că nu a fost reconsiderată, dar ea a fost impusă investitorului în mod ilicit. Esențială în determinarea caracterului ilicit al acestora, este pasivitatea APAPS anterioară privatizării și penalitățile uriașe stabilite de 25% din prețul contractului, impuse societății sale în lipsa unei exigibilități a obligațiilor menționate, respectiv de a lua măsuri pentru plata de către ICMUG a datoriei și, ulterior suportarea ei din propriul patrimoniu, conform prevederilor legale pe care le menționează.

Arată că potrivit art. 17.1, cumpărătorul acțiunilor nu le putea cesiona unui terț, sub sancțiunea plății unei sume egale cu prețul contractului și că având în vedere lipsa unui mandat din partea sa pentru cesionarea acțiunilor, instanța trebuia să constate că actul de cesiune invocat nu-i aparține societății sale, astfel că nu se poate reține că a avut loc o încălcare a interdicției contractuale. Analizând recursul declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi cerută când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În cauza de față, se constată că motivarea deciziei din apel are în vedere aspecte care privesc neexecutarea obligațiilor contractuale numai cu privire la recurenta-pârâtă, nu și la neexecutarea obligațiilor reclamantei, în ce măsură acestea sunt sau nu exoneratoare de răspundere contractuală pentru investitor. Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat obligația stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceea de a demonstra de ce s-a ajuns la soluția dată, obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Fiind sesizată ca instanță de control judiciar, soluția pronunțată de Curtea de Apel București trebuia să respecte întocmai faptul că s-a declanșat o cale de atac devolutivă care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privința administrării probelor, dar în limitele aspectelor criticate și judecate de instanța de fond a cărei hotărâre se atacă. Este de observat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză. Or, este știut că efectul devolutiv al apelului constă tocmai în posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății în apel, litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt și de drept care au fost ridicate în fața primei instanțe.

Cu privire la celelalte critici formulate în recurs, este de observat că aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului cauzei în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or în cauza de față acestea nu au fost stabilite, instanța de apel nepronunțându-se pe toate criticile și apărările părților invocate în apel, astfel că acestea nu pot fi analizate în această cale de atac. Cu ocazia judecării apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, conform art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. și să ceară părților să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. Față de această situație nu se mai justifică analiza celorlalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere de instanța de apel. În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC S & T O.E.M. LTD USA împotriva Deciziei civile nr. 527/2014 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015. Procesat de GGC - LM