Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7272/2013

HOTĂRÂRE
14.11.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7272/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția pronunțată de Judecătoria Buftea Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 28 martie 2012, sub nr. 3697/94/2012, petenta D.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – C.E.S.T.R.I.N.

anularea procesului-verbal din 22 februarie 2012. În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție contestat a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei și contravaloarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 EUR întrucât a circulat fără rovinietă valabilă în data de 30 august 2011, pe Autostrada A2, km 12+450m, localitatea Glina, Județul Ilfov, cu vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare x. A mai arătat că autoturismul menționat l-a vândut la data de 19 august 2010 numitului M.C.G., conform contractului de vânzare-cumpărare și fișei de înmatriculare, astfel că nu este vinovată de săvârșirea contravenției, nemaifiind proprietara autovehiculului.

Prin Sentința nr. 4839 din 25 octombrie 2012, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Instanța a reținut că art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor stabilește competența teritorială în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Astfel, a apreciat instanța că din examinarea procesului verbal rezultă că fapta reținută în sarcina petentei a fost săvârșită pe raza localității Glina, Jud. Ilfov ce se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu.

2. Soluția pronunțată de Judecătoria Cornetu Prin Încheierea din 11 martie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol în temeiul art. III coroborat cu art. 23 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, trimițând dosarul pe cale administrativă Judecătoriei Brașov, apreciind că aceasta este competentă să judece cauza. În esență instanța a avut în vedere faptul că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prin care s-a modificat competența în privința plângerilor contravenționale având ca obiect plata rovinietei, competente fiind instanțele de la domiciliul/sediul contravenientului, iar nu cele de la locul săvârșirii faptei.

A considerat instanța că dispozițiile sunt de imediată aplicare și că, în ciuda distincției ce poate deriva din Secțiunea 2 a legii, în sensul că materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, sunt incidente totuși prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, textul făcând trimitere la „procesele în primă instanță” în curs de judecată la data schimbării, potrivit legii, a competenței instanțelor legal învestite, care vor fi judecate de instanțele devenite competente să le judece, fără a face vreo diferențiere (astfel cum se face în privința căilor de atac) între materia contravențională și cea a contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul având în vedere inclusiv o degrevare pe verticală.

Prin urmare, instanța a considerat că, în temeiul aceluiași text legal, se impune trimiterea pe cale administrativă a cauzei instanței devenită competentă, respectiv Judecătoria Brașov, având în vedere că domiciliul petentei se află în raza de competență a acestei judecătorii. 3. Soluția pronunțată de Judecătoria Brașov. Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Brașov. Prin Sentința nr. 10703 din 1 iulie 2013, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, constatând ivit conflictul negativ de competență. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.

Prin Legea nr. 2/2013 a fost introdus în O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România art. 10 1 conform căruia, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Instanța a constatat că norma în cauză este o normă de procedură, stabilind competența materială și teritorială a instanțelor în această materie specifică. În opinia Judecătoriei Brașov, plângerea contravențională a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., fiind supusă, din punctul de vedere al instanței, vechii reglementări potrivit art. 24 din N.C.P.C.

care are aplicabilitate generală. Prin urmare, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. 4. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență În cauza de față se contestă Procesul-verbal de constatare a contravenției din 22 februarie 2012, încheiat de către C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, D.A.

a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 30 august 2011, s-a constatat că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare X, a circulat pe Autostrada A2 km 12+450m, Glina, Jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă. Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 28 martie 2012, anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din N.C.P.C. care are aplicabilitate generală. Astfel, potrivit art. 24 din N.C.P.C., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe A2, km 12+450m, pe raza localității Glina, Jud. Ilfov.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea Glina, județul Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Cornetu. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C.E.S.T.R.I.N. București în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5216/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 24 iulie 2012, contestatoarea SC A.C. SRL a solicitat ins
ÎCCJ 2014-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5233 din 14 noiembrie 2012, Judecătoria Buftea, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritoria
ÎCCJ 2013-11-19
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4037/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25 mai 2012, sub nr. 7112/1748/2012, petentul P.C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de con
ÎCCJ 2013-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5215/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 17 februarie 2012, contestatoarea SC A.C. SRL a solicita
ÎCCJ 2013-10-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4776/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 20 aprilie 2012 la Judecătoria Buftea petentul Z.A., domiciliat în București, a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției din data de 21 marti
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă