ÎCCJ, decizie (scj.ro #85113)

Funcționar

public aflat în concediu medical. Ordin de eliberare din funcție. Nelegalitatea

ordinului

Legea

nr. 188/1999

, art. 35

Conform dispozițiilor art.35 din Legea nr.188/1999, în perioada

concediilor de boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi

modificate altfel decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Așadar, prin acest articol se instituie un principiu proteguitor pentru

funcționarul public și anume, interdicția ca în perioada în care se află în

concediu de boală, raporturile de serviciu să înceteze sau să se modifice

altfel decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Logica unei asemenea norme este dedusă din nevoia specială de protecție pentru

funcționarul public aflat într-o situație specială, datorită stării de

sănătate.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr. 842 din 14 februarie 2005

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 martie 2004 reclamanta B.L.S. a chemat

în judecată Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, solicitând anularea parțială a Ordinului nr.197 din 30 ianuarie 2004

emis de pârât, reintegrarea sa în funcția publică deținută, plata de

despăgubiri egale  cu salariile indexate, majorate și

recalculate,  respectiv cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în

funcția avută, începând cu momentul producerii efectelor ordinului atacat

precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că prin ordinul atacat, s-a dispus în mod nelegal

eliberarea sa din funcția publică de director executiv adjunct al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Nelegalitatea actului atacat întemeiat în drept pe dispozițiile art. XVII alin.

(1) lit. b) din Legea nr.161/2003 este evidentă în opinia reclamantei întrucât

fusese anterior reîncadrată prin Ordinul nr.877/2003, apreciindu-se că

îndeplinea condițiile art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr.161/2003 și

nemaiexistând astfel temei pentru aplicarea literei b) al aceluiași articol.

Totodată, reclamanta a arătat că la data emiterii ordinului de eliberare din

funcție era în concediu medical, prin actul atacat încălcându-se dispozițiile

Legii nr.188/1999.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.94

1

, art.33

alin. (1)) și 3), art.34, art.87 alin. (1) lit. h) și alin.3, art.89 din Legea nr.188/1999,

precum și pe cele ale art. XVI și XVII ale Legii nr.161/2003.

La data de 13 aprilie 2004, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare

în judecată în care a făcut referire la noua numerotare a articolelor Legii

nr.188/1999 în urma republicării legii.

Pârâtul a formulat întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 aprilie 2004,

susținând, în esență, că pentru funcțiile de conducere similare celei

îndeplinite de reclamantă sunt necesare studii superioare economice, condiție

ce operează începând cu data publicării în Monitorul Oficial  a

O.G.nr.161/2001, respectiv de la 31 august 2001, persoanele care au studii

medii putând fi menținute în funcție doar dacă au fost încadrate înainte de

intrarea în vigoare a ordonanței, în condițiile art.1 din O.U.G. nr.248/2000.

S-a mai susținut că această derogare nu se aplică în situația transformării

funcției publice de conducere de contabil șef în funcția publică de conducere

de director executiv cu atribuții de conducere a compartimentului financiar

contabil a cărui ocupare necesită studii superioare de lungă durată.

Totodată, pârâtul a arătat că prin Ordinul nr.3765/C din 24 decembrie 2003

intrat în vigoare la 15 ianuarie 2004, Ministrul Justiției a aprobat structura

și organizarea Ministerului Public, statele de personal și de funcții, urmând

ca persoanele cu studii superioare să fie reîncadrate în funcția publică de

conducere de director executiv adjunct, iar cei care  aveau studii medii

să fie eliberați din funcția îndeplinită.

În plus, pârâtul a arătat că împrejurarea că reclamanta se afla în incapacitate

temporară de lucru nu este relevantă sub aspectul valabilității actului

contestat, întrucât s-a amânat data punerii în aplicare a acestui ordin cu privire

la persoana reclamantei, precum și în raport cu dispozițiile art.13 alin. (1)

din O.U.G.nr.83/2000.

De asemenea, pârâtul a mai susținut și că cele două texte de lege, respectiv

lit. a) și b) ale  art. XVII din Legea nr.161/2003 s-au aplicat în mod

corect succesiv.

În opinia pârâtului, faptul că reclamanta a obținut diplomă de licență nu

justifică revocarea Ordinului nr.197/2004, întrucât studiile acesteia au fost

finalizate după intrarea în vigoare a acestui ordin.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.1280 din 18 mai 2004 a admis acțiunea reclamantei în temeiul art.89

din Legea nr.188/1999 republicată (fostul art.94

1

), a anulat în

parte Ordinul nr.1987/2004 emis de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce o privește pe aceasta,

dispunând totodată, reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută

anterior emiterii ordinului.

Instanța de fond a mai obligat pârâtul să-i plătească reclamantei drepturile

cuvenite funcției publice respective, începând cu data eliberării din funcție

și până la data reintegrării efective, cu excluderea perioadei în care a

beneficiat de indemnizația pentru concediu medical, precum și la plata

cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 16.000.000 lei.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a mai reținut, în

esență, că : ordinul atacat nu a fost motivat în fapt; la data emiterii

ordinului atacat reclamanta era funcționar public, raportul său de serviciu

fiind  guvernat de dispozițiile Legii nr.188/1999; reclamanta a fost mai

întâi reîncadrată în baza art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr.161/2003 în

funcția de director executiv prin Ordinul nr.877/2003 pentru ca ulterior, prin

ordinul atacat, emis după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.161/2003

pentru etapele procedurii de reîncadrare în funcție să fie eliberată din

funcție în temeiul art. XVII alin. (1) lit. b); la data  eliberării din

funcție reclamanta era în concediu medical, ordinul atacat fiind emis cu

încălcarea prevederilor art.34 din Legea nr.188/1999 în forma în vigoare la

data respectivă.

Instanța de fond a mai reținut că acest motiv de nelegalitate face inutilă

analiza privind aplicabilitatea dispozițiilor art.11 alin. (2) din Legea

nr.82/1991 modificată prin O.G.nr.61/2001 și a Ordinului Ministrului Finanțelor

Publice nr.1745/2002.

În plus, s-a reținut că reclamanta în sesiunea februarie 2004 a obținut diploma

de licență în economie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție reprezentat de

procurorul general în calitate de pârât invocându-se dispozițiile art.304 pct.9

și cele ale art.304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit a reținut

instanța de fond că actul atacat nu a fost motivat în fapt, întrucât în cauză

eliberarea din funcție nefiind imputabilă reclamantei situația de fapt reiese

din contextul legal conturat de modificările Legii nr.188/1999 prin Legea

nr.161/2003.

Printr-un al motiv de recurs se susține că instanța de fond nu a avut în vedere

că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut eforturi,

pe de o parte, pentru a se aplica corect toate dispozițiile legale și

solicitările Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar, pe de altă

parte, pentru a se evita eliberarea din funcție a persoanelor care se aflau în

situația de a ocupa funcții publice corespunzătoare clasei I în condițiile în

care studiile absolvite sunt necesare claselor a II-a și a IIII-a.

Recurentul consideră eronată și aprecierea instanței de fond potrivit căreia

incapacitatea temporară de muncă a reclamantei, la data emiterii ordinului

atacat, este un motiv de nelegalitate care face inutilă analiza celorlalte

apărări din întâmpinare. Totodată, se susține că și în cazul în care reclamanta

s-ar fi aflat într-adevăr în incapacitate de muncă (deși în perioada respectivă

a lucrat și a susținut examenc), nu se pot ignora dispozițiile Legi nr.188/1999

modificate și completate de Legea nr.161/2003, precum și cele ale

H.G.nr.1209/2003 cu privire la condițiile necesare pentru exercitarea funcției

publice de conducere. Se mai susține de recurent că instanța de fond nu a avut

în vedere că reclamanta nu îndeplinește cumulativ condițiile cerute de lege

pentru a fi reîncadrată în funcția publică de conducere de director executiv

adjunct, stabilind în sarcina instituției pârâte o obligație imposibil de

executat.

În plus, arată recurentul, pentru funcția publică de conducere în care s-a

dispus reîncadrarea reclamantei s-a  organizat concurs și a fost numită o

altă persoană, aceasta fiind confirmată în funcție de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, autoritate căreia nu-i este opozabilă  hotărârea

instanței de fond și care și-a exprimat poziția prin adresa nr.352850 din 1

iunie 2001.

Examinându-se sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate

probele administrate în cauză precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art.304

1

C. proc. civ. se constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art.35 din Legea nr.188/1999, în perioada concediilor de

boală raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate altfel

decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Așadar, prin acest articol se instituie un principiu proteguitor pentru

funcționarul public și anume, interdicția ca în perioada în care se află în

concediu de boală, raporturile de serviciu să înceteze sau să se modifice

altfel decât din inițiativa funcționarului public în cauză.

Logica unei asemenea norme este dedusă din nevoia specială de protecție pentru

funcționarul public aflat într-o situație specială, datorită stării de

sănătate.

Printre principiile care stau la baza exercitării funcției publice, potrivit

art.4 din Legea nr.188/1999 (art.3 după renumerotarc) este și „stabilitatea

funcționarului public”, acest principiu reprezentând în același timp o

dimensiune esențială a regimului juridic aplicabil funcționarului public.

În cauză, este de necontestat că intimata-reclamantă, la data emiterii

ordinului atacat, se afla într-un raport de serviciu cu recurentul-pârât,

deținând funcția publică de conducere de director executiv adjunct la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman.

De asemenea, înscrisurile depuse la dosar adeveresc că intimata-reclamantă, în

perioada 30 ianuarie – 29 februarie 2004 se afla în concediu medical.

Susținerile recurentului-pârât în sensul că aceste înscrisuri aveau doar

caracter formal, în realitate intimata având diverse activități nu pot fi

primite în raport cu faptul că înscrisurile medicale oficiale nu au fost

desființate.

Așadar, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, în perioada în care

funcționarul public se află în incapacitate temporară de muncă, raportul de

serviciu al acestuia este suspendat de drept, conform art.81 lit. h) din Legea

nr.188/1999.

Totodată, se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Ordinul nr.877/2003, în baza dispozițiilor art. XVII alin. (1)

lit. a) din Legea nr.161/20903 a reîncadrat-o pe intimata-reclamantă în funcția

de director executiv, iar ulterior a eliberat-o din funcție în baza

prevederilor art. XVII alin. (1) lit. b), deși conform art. XVI alin. (1) lit.

c) autoritățile și instituțiile publice aveau obligația reîncadrării

funcționarilor publici, până la data de 15 iulie 2003, dată obligatorie atât

pentru recurentul-pârât cât și pentru Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

În cauză, este de necontestat că prin Ordinul nr.197 din 30

ianuarie 2004 s-a dispus după reîncadrare, că începând cu data de 1 februarie

2004 intimata-reclamantă se eliberează din funcția publică de director executiv

și se încadrează cu contract individual de muncă după reîncadrarea acesteia în

baza art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr.161/2003.

În condițiile mai sus arătate, se constată că în raport cu încălcarea – prin

actul atacat -  a prevederilor imperative și principiilor de bază ale

Statutului funcționarului public stabilite de  Legea nr.188/1999,

celelalte chestiuni invocate în apărare de recurentul-pârât nu sunt relevante

în cauză.

De altfel, așa cum s-a dovedit în cauză,  intimata-reclamantă și-a

finalizat și studiile superioare, iar ocuparea postului de altă persoană în

condițiile în care se derula litigiul și când existau și alte posibilități

legale de a asigura funcționalitatea postului, sunt argumente ce demonstrează

că soluția adoptată de  instanța de fond  este legală contrar opiniei

recurentului.

În consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică,

amplu și corect motivată, iar criticile formulate acesteia nefondate, în baza

art.312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat în cauză ca

nefondat.