ÎCCJ, decizie (scj.ro #83862)

Ultraj. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra autorității Indice alfabetic: Drept penal - ultraj C. pen., art. 239 alin. (3) Exercitarea de acte de agresiune - constând în răsucirea unui braț la spate și comprimarea brațului cu greutatea corpului agresorului - asupra unui polițist aflat în exercițiul funcțiunii, în cadrul unei intervenții determinate de un apel telefonic de urgență, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă care a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3845 din 31 octombrie 2011 Prin sentința penală nr. 39 din 1 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracțiunea prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 184 alin. (1) C. pen. În baza art. 239 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu executare în condițiile art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă a părții civile P.I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 30.000 lei despăgubiri civile, din care 10.000 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, în baza unui apel telefonic la serviciul de urgență 112, ce s-a dovedit ulterior a fi fost efectuat de martora M.M., la domiciliul inculpatului M.N. a sosit un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului M., format din partea vătămată P.I. și martorul B.I. Din declarațiile inițiale ale martorei M.M., soția inculpatului, a rezultat că pe fondul unor tulburări psihice amplificate de consumul de băuturi alcoolice inculpatul, în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, a provocat un scandal în locuință.

În fața acestei situații, M.M. a apelat la numărul de urgență 112, iar la scurt timp la fața locului a apărut echipajul de poliție format din partea vătămată P.I. și martorul B.I. Potrivit declarațiilor celor doi polițiști coroborate cu declarațiile inițiale ale martorei M.M. a rezultat că aceasta din urmă, împreună cu fiul său, i-a așteptat pe cei doi polițiști în stradă, unde le-a declarat mai întâi că inculpatul M.N., soțul acesteia, se află în stare avansată de ebrietate, că a distrus mai multe bunuri din locuința comună și că a amenințat-o pe aceasta și pe copil cu moartea prin împușcare. Partea vătămată P.I. a procedat mai întâi la solicitarea actelor de identitate ale soților M. și, în timp ce consemna cele constatate în carnetul de serviciu, și-a făcut apariția și inculpatul care a început să adreseze injurii și amenințări agenților de poliție, declarându-se nemulțumit de prezența acestora.

În fața acestei situații, organele de poliție i-au sfătuit pe M.M. și pe copilul acesteia să părăsească domiciliul, dar în timp ce aceștia din urmă se îndreptau spre ieșire, inculpatul M.N. s-a îndreptat către ei, încercând să-i împiedice să părăsească locuința. Cum în acel moment partea vătămată P.I. era ultima care părăsea curtea locuinței soților M., fiind și încadrat de aceștia, a simțit la un moment dat că inculpatul s-a repezit asupra sa. În continuare, partea vătămată a declarat că în încercarea de a-i lua mâna de pe fața sa a simțit cum a fost zgâriat în zona maxilarului superior, după care inculpatul i-a prins brațul drept și l-a împins spre înapoi în gard, apăsându-se cu corpul pe braț, ceea ce i-a produs părții vătămate o ruptură musculo-tendinoasă.

Imediat, în ajutorul părții vătămate a sărit colegul său, martorul B.I., care a reușit să-l tempereze pe inculpat. Partea vătămată, împreună cu martorul B.I., cu soția și cu fiul inculpatului, au mers spre mașina echipajului de poliție, dar nici aici nu au fost lăsați în pace de inculpat, care a încercat să împiedice plecarea acestora de pe loc. A fost nevoie de intervenția martorului B.I., iar în momentul în care s-a îndreptat către inculpat, acesta din urmă a părăsit acel loc. A mai declarat martorul B.I. că, în momentul în care partea vătămată P.I. a pornit mașina, și-a dat seama că mâna dreaptă îi era a amorțită, împrejurare confirmată de partea vătămată în declarațiile acesteia, dar și de martora M.M.

în declarațiile inițiale date de aceasta în fața organelor de poliție. Partea vătămată s-a deplasat la scurt timp la Spitalul Orășenesc S., unde i s-a acordat primul ajutor. Ulterior, partea vătămată a mers la domiciliu, acolo unde soția sa a observat că soțul avea brațul tumefiat, tendonul era deplasat, motiv pentru care s-au prezentat imediat la cabinetul medical al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș. În urma controlului efectuat, partea vătămată a fost îndrumată să se interneze la Spitalul D. din municipiul București, unde a și fost supusă unei intervenții chirurgicale. Din raportul de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș, a rezultat că, la data de 8 decembrie 2008, P.I.

a prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur, ce a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale de la producere. În completare la acest raport, medicul legist a mai precizat că leziunea traumatică se putea produce prin comprimare între planuri (corpuri) dure pe o suprafață mică a segmentului anatomic respectiv. În drept, fapta inculpatului M.N. care, în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, a prins brațul drept al părții vătămate P.I., polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și l-a împins în gardul locuinței sale, apăsându-se cu corpul pe brațul acestuia, ceea ce a produs o ruptură musculo-tendinoasă ce a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 239 alin. (3) C. pen.

Prin decizia nr. 47/A din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul inculpatului M.N., desființată, în parte, sentința atacată și pe fond au fost înlăturate dispozițiile art. 57 C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să respecte obligațiile prevăzute în art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs inculpatul M.N., criticându-le sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

În susținerea motivelor scrise de recurs inculpatul a criticat soluțiile adoptate de cele două instanțe, în principal, sub aspectul cazurilor de casare reglementate în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., arătând că atât prima instanță, cât și instanța de apel au interpretat, în mod eronat, probatoriile administrate, întrucât acestea nu dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de ultraj. În acest sens, a susținut într-o primă variantă că nu a săvârșit acte de violență sau amenințări asupra polițiștilor și, în consecință, nu a comis infracțiunea de ultraj, faptă pentru care a fost cercetat și condamnat de instanța de fond, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta nu există. În subsidiar, în cea de-a doua variantă, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii - intenția, având în vedere că cei doi polițiști și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, lovind inculpatul și au refuzat să părăsească domiciliul inculpatului, deși le-a solicitat. O altă critică a vizat greșita încadrare juridică dată faptei, în sensul că instanța de fond nu a apreciat corect situația de fapt, inculpatul exercitând acte de violență asupra polițiștilor datorită acțiunii acestora de a pătrunde în curtea sa și a refuza să plece, astfel că acesta a comis fapta din culpă, împrejurare ce impunea schimbarea încadrării juridice din art. 239 C. pen.

în art. 184 C. pen. (forma de vinovăție fiind culpa, și nu intenția indirectă). Examinând hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către recurentul inculpat M.N., care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este fondat numai sub aspectul laturii civile, pentru următoarele considerente: 1. Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., privind greșita încadrare juridică dată faptei, se constată că nu este incident în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma unei analize coroborate și judicioase a întregului material probator administrat în cauză, fapta reținută în sarcina inculpatului a primit o justă încadrare juridică, apreciind că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen. Infracțiunea de ultraj este complexă, complexitate care își regăsește exprimarea, în primul rând, în latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii. Elementul material al infracțiunii de ultraj, astfel cum este descrisă în art. 239 alin. (3) C. pen., presupune vătămarea corporală comisă împotriva unui funcționar public purtător al autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercitarea funcțiunii.

Pentru ca acțiunea de vătămare ce constituie elementul material al infracțiunii de ultraj, în forma agravată, să realizeze conținutul laturii obiective trebuie să fie îndeplinite cumulativ anumite condiții, respectiv să fie exercitată împotriva unui funcționar public în timpul cât se află în exercițiul funcțiunii, fie pentru fapte îndeplinite de el în exercițiul funcțiunii. Cerința în oricare dintre variantele sale își are rațiunea în obiectul juridic al infracțiunii de ultraj, ceea ce legea ocrotește în acest caz fiind relațiile sociale a căror existență și desfășurarea sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorității, ce impune și protejarea în mod special a persoanelor care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Desigur legea nu înțelege să asigure o protecție nelimitată în favoarea funcționarului, astfel că, în situația în care acesta își depășește atribuțiile de serviciu sau le exercită abuziv, el nu se mai află în exercițiul funcțiunii și nu mai acționează în interesul autorității, astfel că nu se mai află sub protecția acordată de legiuitor prin dispozițiile art. 239 C. pen. Or, în cauză s-a demonstrat fără niciun dubiu, contrar susținerilor inculpatului, că la data de 8 decembrie 2008 acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a agresat-o fizic pe partea vătămată P.I., polițist în cadrul Poliției M., care se afla, împreună cu colegul său, martorul B.I., în exercițiul funcțiunii în timpul destinat îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Faptul că partea vătămată se afla împreună cu colegul său în curtea inculpatului s-a datorat apelului telefonic de urgență al soției acestuia, M.M., care, după ce a fost legitimată de agentul P.I., le-a cerut ajutorul celor doi polițiști în raport cu comportamentul violent al soțului său, care a distrus mai multe bunuri din gospodărie și a amenințat-o atât pe ea, cât și pe fiul lor minor, cu moartea.

Împrejurarea că cei doi polițiști au refuzat să plece din curtea inculpatului nu constituie o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, astfel cum susține inculpatul, întrucât, din desfășurarea cronologică a evenimentelor, rezultă că cei doi agenți de poliție se pregăteau să părăsească curtea imobilului împreună cu soția și fiul minor al inculpatului, moment în care inculpatul a agresat-o pe partea vătămată, răsucindu-i la spate brațul drept, împingându-l spre gard, unde i-a comprimat cu greutatea corpului brațul, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă care a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale. Acțiunea violentă a inculpatului asupra părții vătămate P.I., agent de poliție la serviciul ordine publică din cadrul Poliției M., s-a datorat hotărârii luate de soția acestuia de a părăsi locuința împreună cu fiul lor, însoțiți de cei doi agenți de poliție, și nu acțiunii violente exercitate de polițiști.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima critică a recurentului inculpat ce pune în discuție încadrarea juridică a faptei este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj săvârșită împotriva unui polițist și nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât acesta a cunoscut calitatea părții vătămate, de agent de poliție, scopul venirii acestuia la domiciliul său, respectiv de a asigura ordinea și liniștea publică și de a preîntâmpina comiterea unei fapte mai grave, astfel ca partea vătămată nu și-a depășit atribuțiile de serviciu, fiind în exercitarea acestora la momentul producerii incidentului.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în raport cu modalitatea concretă în care inculpatul a realizat vătămarea agentului de poliție aflat în exercițiul funcțiunii, a comis fapta sub forma intenției indirecte, astfel cum corect au reținut și cele două instanțe, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului, l-a prevăzut și a acceptat producerea lui. 2. Referitor la criticile recurentului inculpat privind achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) sau art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corespunzătoare cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și, respectiv pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt incidente în cauză.

Pentru a se putea dispune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că ar trebui ca fapta să nu existe în materialitatea ei; or, în cauză, niciuna dintre părți nu a contestat existența unui incident în curtea imobilului aparținând inculpatului, nici chiar M.N., criticile sale vizând doar modalitatea de comitere a faptei și forma de vinovăție. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.N. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel care a modificat doar modalitatea de executare a pedepsei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că a fost tras de pulover și lovit de partea vătămată P.I., polițist, iar acesta împreună cu colegul său au refuzat să iasă din curtea imobilului inculpatului în momentul în care le-a solicitat acest lucru, astfel că în raport cu acțiunile violente ale părții vătămate acesta s-a apărat. Așa cum s-a reținut și de către cele două instanțe, în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, urmare a apelului telefonic al numitei M.M., soția inculpatului, la domiciliul acestora a sosit un echipaj de poliție din cadrul Poliției M., respectiv martorul B.I. și partea vătămată P.I. La sosirea celor doi polițiști, martora M.M. le-a solicitat ajutorul, întrucât soțul său, M.N., se află sub influența băuturilor alcoolice de mai multe zile, a distrus mai multe bunuri din casă și a adresat cuvinte de amenințare cu moartea la adresa sa și a copilului lor minor.

În timp ce partea vătămată P.I. consemna datele de stare civilă ale martorei, a sosit și inculpatul care a început să adreseze injurii la adresa celor doi polițiști, fiind deranjat de prezența lor. În aceste împrejurări, cei doi polițiști i-au solicitat martorei să plece de la domiciliu, însă, în timp ce se îndreptau spre ieșirea din curtea casei, inculpatul a încercat să-i oprească și a întors mâna dreaptă a părții vătămate P.I. la spate, împingându-l spre un gard, după care s-a apăsat cu greutatea corpului pe braț, provocându-i o ruptură musculo-tendinoasă biceps brahial cu hematom. În ajutorul colegului său a intervenit martorul B.I., după care împreună au condus-o pe martora M.M. și fiul acesteia la locul de muncă, ulterior deplasându-se cu autoturismul din dotare la sediul Poliție M. Până la momentul punerii în mișcare a autoturismului, inculpatul M.N.

a încercat să-i oprească, însă la intervenția martorului B.I. acesta a renunțat. Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș, astfel cum a fost completat de medicul legist, la data de 8 decembrie 2008 numitul P.I. a prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur ce a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, leziune care se putea produce prin comprimare între planuri (corpuri) dure pe o suprafață mică a segmentului anatomic respectiv. Împrejurările comiterii faptei și vinovăția inculpatului sunt susținute de declarațiile părții vătămate P.I., ale martorului B.I. care a confirmat lovirea părții vătămate de către inculpat în modalitatea descrisă, precum și comportamentul violent al inculpatului până la plecarea cu autoturismul din dotare, declarațiile inițiale ale martorei M.M., declarațiile martorului B.C.

care a trimis echipajul de poliție la locul incidentului urmare a apelului martorei M.M. și a văzut partea vătămată imediat după incident, observând că avea o deformație a membrului superior (mâna dreaptă), declarațiile martorei P.E., soția părții vătămate care a văzut că partea vătămată are mușchiul tumefiat și a insistat să meargă la spital, concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că cele două instanțe au expus pe larg modalitatea de comitere a faptelor, probele administrate în cauză dovedind indubitabil că inculpatul a comis infracțiunea de ultraj asupra agentului de poliție P.I., astfel că solicitarea recurentului inculpat, în sensul achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.

pen., nu este întemeiată. Critica recurentului inculpat M.N. este întemeiată numai sub aspectul greșitei soluționări de către cele două instanțe a laturii civile a cauzei. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în raport cu probele cauzei, a fost stabilită corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei de ultraj, existența legăturii de cauzalitate între fapta comisă și vătămarea cauzată părții vătămate P.I., situație în care au fost acordate în mod justificat despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale părții civile. În ceea ce privește modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite părții civile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 998 și urm. C. civ.

și art. 1169 C. civ., este consacrată regula reparării integrale a prejudiciului cauzat prin infracțiune, atât sub aspectul pierderii efectiv suferite, cât și a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub condiția dovedirii certe a existenței prejudiciului ce se solicită a fi recuperat. Or, în cauză partea civilă P.I. nu a dovedit existența unei diferențe dintre salariul încasat și venitul obținut în perioada concediului medical, nu a depus niciun act din care să rezulte veniturile încasate (copie carnet de muncă, adeverință de salariu). Într-adevăr, declarația martorului U.C., care avea același grad ca și partea civilă în cadrul Poliție M., confirmă primirea unor sporuri de către martor doar pentru diverse activități din serviciul de noapte, pe care le-a aproximat la 200 lei, fără a fi susținute de alte documente justificative.

În consecință, potrivit actelor depuse la dosar de către partea civilă se constată că a fost dovedită doar o parte din suma solicitată cu titlu de daune materiale, respectiv suma de 1.170 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizare și efectuarea unei radiografii. În ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, este mai presus de orice îndoială că leziunea traumatică cauzată acesteia prin acțiunea agresivă a inculpatului i-a pricinuit suferințe fizice intense și chiar traume psihice inerente, ruptura musculo-tendinoasă de la nivelul membrului drept suferită de aceasta necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale.

În toată această perioadă de timp partea civilă nu a avut parte de un regim de viață obișnuit din pricina durerilor inerente, dar și necesității de a fi ajutat de o altă persoană la efectuarea unor activități care până la acel moment erau obișnuite (treburi în gospodărie, luarea propriului copil în brațe), împrejurări care se circumscriu noțiunii de prejudiciu personal nepatrimonial care trebuie reparat prin obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale. Chiar dacă nu există un criteriu de apreciere a daunelor morale, ele trebuie să fie proporționale cu prejudiciul suferit, astfel că, în raport cu consecințele negative suferite în cauză în plan fizic și psihic de către partea civilă, consecințele vătămării asupra vieții de familie și în activitatea profesională, se impune o reducere și a cuantumului prejudiciului acordat părții civile cu titlu de daune morale de la 20.000 lei la 10.000 lei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 47/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 39 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Argeș și rejudecând, în fond, a redus cuantumul daunelor morale de la 20.000 lei la 10.000 lei și a daunelor materiale de la 10.000 lei la 1.170 lei, menținând celelalte dispoziții ale hotărârilor.