ÎCCJ, decizie (scj.ro #83862)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83862) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Ultraj. Elemente constitutive

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra autorității

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

ultraj

C.

pen.,

art. 239 alin. (3)

Exercitarea de acte

de agresiune - constând în răsucirea unui braț la spate și comprimarea brațului

cu greutatea corpului agresorului - asupra unui polițist aflat în exercițiul

funcțiunii, în cadrul unei intervenții determinate de un apel telefonic de

urgență, cauzându-i o ruptură musculo-tendinoasă care a necesitat pentru

vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3845 din 31 octombrie 2011

Prin

sentința penală nr. 39 din 1 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș,

s-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată, din infracțiunea prevăzută în art. 239 alin. (3)

C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 184 alin. (1) C. pen.

În baza

art. 239 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.N. la pedeapsa

închisorii de 2 ani, cu executare în condițiile art. 57 C. pen.

În baza

art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata

executării pedepsei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen.

În baza

art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C.

civ., s-a admis acțiunea civilă a părții civile P.I. și a fost obligat

inculpatul la plata către aceasta a sumei de 30.000 lei despăgubiri civile, din

care 10.000 lei daune materiale și 20.000 lei daune morale.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în dimineața zilei de

8 decembrie 2008, în baza unui apel telefonic la serviciul de urgență 112, ce

s-a dovedit ulterior a fi fost efectuat de martora M.M., la domiciliul

inculpatului M.N. a sosit un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului

M., format din partea vătămată P.I. și martorul B.I.

Din

declarațiile inițiale ale martorei M.M., soția inculpatului, a rezultat că pe

fondul unor tulburări psihice amplificate de consumul de băuturi alcoolice

inculpatul, în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, a provocat un scandal în locuință. În fața acestei situații, M.M. a apelat la numărul de

urgență 112, iar la scurt timp la fața locului a apărut echipajul de poliție

format din partea vătămată P.I. și martorul B.I.

Potrivit

declarațiilor celor doi polițiști coroborate cu declarațiile inițiale ale

martorei M.M. a rezultat că aceasta din urmă, împreună cu fiul său, i-a

așteptat pe cei doi polițiști în stradă, unde le-a declarat mai întâi că

inculpatul M.N., soțul acesteia, se află în stare avansată de ebrietate, că a

distrus mai multe bunuri din locuința comună și că a amenințat-o pe aceasta și

pe copil cu moartea prin împușcare.

Partea

vătămată P.I. a procedat mai întâi la solicitarea actelor de identitate ale

soților M. și, în timp ce consemna cele constatate în carnetul de serviciu,

și-a făcut apariția și inculpatul care a început să adreseze injurii și

amenințări agenților de poliție, declarându-se nemulțumit de prezența acestora.

În fața

acestei situații, organele de poliție i-au sfătuit pe M.M. și pe copilul

acesteia să părăsească domiciliul, dar în timp ce aceștia din urmă se îndreptau

spre ieșire, inculpatul M.N. s-a îndreptat către ei, încercând să-i împiedice

să părăsească locuința.

Cum în

acel moment partea vătămată P.I. era ultima care părăsea curtea locuinței

soților M., fiind și încadrat de aceștia, a simțit la un moment dat că

inculpatul s-a repezit asupra sa. În continuare, partea vătămată a declarat că

în încercarea de a-i lua mâna de pe fața sa a simțit cum a fost zgâriat în zona

maxilarului superior, după care inculpatul i-a prins brațul drept și l-a împins

spre înapoi în gard, apăsându-se cu corpul pe braț, ceea ce i-a produs părții

vătămate o ruptură musculo-tendinoasă.

Imediat,

în ajutorul părții vătămate a sărit colegul său, martorul B.I., care a reușit

să-l tempereze pe inculpat. Partea vătămată, împreună cu martorul B.I., cu

soția și cu fiul inculpatului, au mers spre mașina echipajului de poliție, dar

nici aici nu au fost lăsați în pace de inculpat, care a încercat să împiedice

plecarea acestora de pe loc. A fost nevoie de intervenția martorului B.I., iar

în momentul în care s-a îndreptat către inculpat, acesta din urmă a părăsit

acel loc.

A mai

declarat martorul B.I. că, în momentul în care partea vătămată P.I. a pornit

mașina, și-a dat seama că mâna dreaptă îi era a amorțită, împrejurare

confirmată de partea vătămată în declarațiile acesteia, dar și de martora M.M.

în declarațiile inițiale date de aceasta în fața organelor de poliție.

Partea

vătămată s-a deplasat la scurt timp la Spitalul Orășenesc S., unde i s-a acordat primul ajutor. Ulterior, partea vătămată a mers la

domiciliu, acolo unde soția sa a observat că soțul avea brațul tumefiat,

tendonul era deplasat, motiv pentru care s-au prezentat imediat la cabinetul

medical al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș. În urma controlului

efectuat, partea vătămată a fost îndrumată să se interneze la Spitalul D. din municipiul București, unde a și fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Din

raportul de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009, întocmit de Serviciul

Județean de Medicină Legală Argeș, a rezultat că, la data de 8 decembrie 2008,

P.I. a prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur, ce a

necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale de la producere. În completare la

acest raport, medicul legist a mai precizat că leziunea traumatică se putea

produce prin comprimare între planuri (corpuri) dure pe o suprafață mică a

segmentului anatomic respectiv.

În

drept, fapta inculpatului M.N. care, în dimineața zilei de 8 decembrie 2008, a prins brațul drept al părții vătămate P.I., polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de

serviciu și l-a împins în gardul locuinței sale, apăsându-se cu corpul pe

brațul acestuia, ceea ce a produs o ruptură musculo-tendinoasă ce a necesitat

pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 239 alin. (3) C.

pen.

Prin

decizia nr. 47/A din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost

admis apelul inculpatului M.N., desființată, în parte, sentința atacată și pe

fond au fost înlăturate dispozițiile art. 57 C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

Pe

durata termenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să respecte

obligațiile prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost

suspendată și executarea pedepselor accesorii.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva

ambelor hotărâri a formulat recurs

inculpatul M.N., criticându-le

sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, atât cu privire la latura penală,

cât și cu privire la latura civilă.

În

susținerea motivelor scrise de recurs inculpatul a criticat soluțiile adoptate

de cele două instanțe, în principal, sub aspectul cazurilor de casare

reglementate în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., arătând că atât prima instanță, cât și instanța de apel au interpretat, în mod

eronat, probatoriile administrate, întrucât acestea nu dovedesc cu certitudine

că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de ultraj. În acest

sens, a susținut într-o primă variantă că nu a săvârșit acte de violență sau

amenințări asupra polițiștilor și, în consecință, nu a comis infracțiunea de

ultraj, faptă pentru care a fost cercetat și condamnat de instanța de fond,

solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În

subsidiar, în cea de-a doua variantă, inculpatul a solicitat achitarea sa

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - lipsa

elementelor constitutive ale infracțiunii - intenția, având în vedere că cei

doi polițiști și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, lovind inculpatul

și au refuzat să părăsească domiciliul inculpatului, deși le-a solicitat.

O altă

critică a vizat greșita încadrare juridică dată faptei, în sensul că instanța

de fond nu a apreciat corect situația de fapt, inculpatul exercitând acte de

violență asupra polițiștilor datorită acțiunii acestora de a pătrunde în curtea

sa și a refuza să plece, astfel că acesta a comis fapta din culpă, împrejurare

ce impunea schimbarea încadrării juridice din art. 239 C. pen. în art. 184 C. pen. (forma de vinovăție fiind culpa, și nu intenția indirectă).

Examinând

hotărârile recurate prin raportare la motivele invocate de către recurentul

inculpat M.N., care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen., dar și din oficiu, în condițiile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că recursul este fondat numai sub aspectul laturii civile,

pentru

următoarele considerente:

1.

Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., privind greșita încadrare juridică dată faptei, se constată că nu este incident în

cauză.

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că situația de fapt a fost corect

stabilită de instanța de fond în urma unei analize coroborate și judicioase a

întregului material probator administrat în cauză, fapta reținută în sarcina

inculpatului a primit o justă încadrare juridică, apreciind că sunt întrunite

în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul

comiterii infracțiunii de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.

Infracțiunea

de ultraj este complexă, complexitate care își regăsește exprimarea, în primul

rând, în latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii.

Elementul

material al infracțiunii de ultraj, astfel cum este descrisă în art. 239 alin.

(3) C. pen., presupune vătămarea corporală comisă împotriva unui funcționar public

purtător al autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru

fapte îndeplinite în exercitarea funcțiunii.

Pentru

ca acțiunea de vătămare ce constituie elementul material al infracțiunii de

ultraj, în forma agravată, să realizeze conținutul laturii obiective trebuie să

fie îndeplinite cumulativ anumite condiții, respectiv să fie exercitată

împotriva unui funcționar public în timpul cât se află în exercițiul

funcțiunii, fie pentru fapte îndeplinite de el în exercițiul funcțiunii.

Cerința

în oricare dintre variantele sale își are rațiunea în obiectul juridic al

infracțiunii de ultraj, ceea ce legea ocrotește în acest caz fiind relațiile

sociale a căror existență și desfășurarea sunt asigurate prin apărarea

respectului datorat autorității, ce impune și protejarea în mod special a

persoanelor care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de

stat.

Desigur

legea nu înțelege să asigure o protecție nelimitată în favoarea funcționarului,

astfel că, în situația în care acesta își depășește atribuțiile de serviciu sau

le exercită abuziv, el nu se mai află în exercițiul funcțiunii și nu mai

acționează în interesul autorității, astfel că nu se mai află sub protecția

acordată de legiuitor prin dispozițiile art. 239 C. pen.

Or, în

cauză s-a demonstrat fără niciun dubiu, contrar susținerilor inculpatului, că

la data de 8 decembrie 2008 acesta, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a

agresat-o fizic pe partea vătămată P.I., polițist în cadrul Poliției M., care

se afla, împreună cu colegul său, martorul B.I., în exercițiul funcțiunii în

timpul destinat îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Faptul

că partea vătămată se afla împreună cu colegul său în curtea inculpatului s-a

datorat apelului telefonic de urgență al soției acestuia, M.M., care, după ce a

fost legitimată de agentul P.I., le-a cerut ajutorul celor doi polițiști în

raport cu comportamentul violent al soțului său, care a distrus mai multe

bunuri din gospodărie și a amenințat-o atât pe ea, cât și pe fiul lor minor, cu

moartea.

Împrejurarea

că cei doi polițiști au refuzat să plece din curtea inculpatului nu constituie

o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, astfel cum susține inculpatul,

întrucât, din desfășurarea cronologică a evenimentelor, rezultă că cei doi

agenți de poliție se pregăteau să părăsească curtea imobilului împreună cu

soția și fiul minor al inculpatului, moment în care inculpatul a agresat-o pe

partea vătămată, răsucindu-i la spate brațul drept, împingându-l spre gard,

unde i-a comprimat cu greutatea corpului brațul, cauzându-i o ruptură

musculo-tendinoasă care a necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de

îngrijiri medicale.

Acțiunea

violentă a inculpatului asupra părții vătămate P.I., agent de poliție la

serviciul ordine publică din cadrul Poliției M., s-a datorat hotărârii luate de

soția acestuia de a părăsi locuința împreună cu fiul lor, însoțiți de cei doi

agenți de poliție, și nu acțiunii violente exercitate de polițiști.

Față de

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prima

critică a recurentului inculpat ce pune în discuție încadrarea juridică a

faptei este neîntemeiată, fapta sa întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de ultraj săvârșită împotriva unui polițist și nu cele ale

infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât acesta a cunoscut

calitatea părții vătămate, de agent de poliție, scopul venirii acestuia la

domiciliul său, respectiv de a asigura ordinea și liniștea publică și de a

preîntâmpina comiterea unei fapte mai grave, astfel ca partea vătămată nu și-a

depășit atribuțiile de serviciu, fiind în exercitarea acestora la momentul

producerii incidentului.

Totodată,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în raport cu modalitatea

concretă în care inculpatul a realizat vătămarea agentului de poliție aflat în

exercițiul funcțiunii, a comis fapta sub forma intenției indirecte, astfel cum

corect au reținut și cele două instanțe, chiar dacă nu a urmărit producerea

rezultatului, l-a prevăzut și a acceptat producerea lui.

2.

Referitor la criticile recurentului inculpat privind achitarea în temeiul art.

10 alin. (1) lit. a) sau art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

corespunzătoare cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1)

pct. 18 și, respectiv pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că nu sunt incidente în cauză.

Pentru

a se putea dispune achitarea în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că ar trebui ca fapta

să nu existe în materialitatea ei; or, în cauză, niciuna dintre părți nu a

contestat existența unui incident în curtea imobilului aparținând inculpatului,

nici chiar M.N., criticile sale vizând doar modalitatea de comitere a faptei și

forma de vinovăție.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.N. a fost trimis în

judecată și condamnat de instanța de fond, soluție menținută de instanța de

apel care a modificat doar modalitatea de executare a pedepsei, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de ultraj, prevăzută în art. 239 alin. (3) C. pen.

Inculpatul

nu a recunoscut comiterea faptei, arătând că a fost tras de pulover și lovit de

partea vătămată P.I., polițist, iar acesta împreună cu colegul său au refuzat

să iasă din curtea imobilului  inculpatului  în  momentul  în  care  le-a

solicitat  acest lucru, astfel că în raport cu acțiunile violente ale părții

vătămate acesta s-a apărat.

Așa cum

s-a reținut și de către cele două instanțe, în dimineața zilei de 8 decembrie

2008, urmare a apelului telefonic al numitei M.M., soția inculpatului, la

domiciliul acestora a sosit un echipaj de poliție din cadrul Poliției M.,

respectiv martorul B.I. și partea vătămată P.I. La sosirea celor doi polițiști,

martora M.M. le-a solicitat ajutorul, întrucât soțul său, M.N., se află sub

influența băuturilor alcoolice de mai multe zile, a distrus mai multe bunuri

din casă și a adresat cuvinte de amenințare cu moartea la adresa sa și a

copilului lor minor.

În timp

ce partea vătămată P.I. consemna datele de stare civilă ale martorei, a sosit

și inculpatul care a început să adreseze injurii la adresa celor doi polițiști,

fiind deranjat de prezența lor. În aceste împrejurări, cei doi polițiști i-au

solicitat martorei să plece de la domiciliu, însă, în timp ce se îndreptau spre

ieșirea din curtea casei, inculpatul a încercat să-i oprească și a întors mâna

dreaptă a părții vătămate P.I. la spate, împingându-l spre un gard, după care

s-a apăsat cu greutatea corpului pe braț, provocându-i o ruptură

musculo-tendinoasă biceps brahial cu hematom.

În

ajutorul colegului său a intervenit martorul B.I., după care împreună au

condus-o pe martora M.M. și fiul acesteia la locul de muncă, ulterior

deplasându-se cu autoturismul din dotare la sediul Poliție M. Până la momentul

punerii în mișcare a autoturismului, inculpatul M.N. a încercat să-i oprească,

însă la intervenția martorului B.I. acesta a renunțat.

Potrivit

concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 26 ianuarie 2009,

întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș, astfel cum a fost

completat de medicul legist, la data de 8 decembrie 2008 numitul P.I. a

prezentat o leziune traumatică produsă prin lovire cu corp dur ce a necesitat

30-35 zile de îngrijiri medicale, leziune care se putea produce prin comprimare

între planuri (corpuri) dure pe o suprafață mică a segmentului anatomic

respectiv.

Împrejurările

comiterii faptei și vinovăția inculpatului sunt susținute de declarațiile

părții vătămate P.I., ale martorului B.I. care a confirmat lovirea părții

vătămate de către inculpat în modalitatea descrisă, precum și comportamentul

violent al inculpatului până la plecarea cu autoturismul din dotare,

declarațiile inițiale ale martorei M.M., declarațiile martorului B.C. care a

trimis echipajul de poliție la locul incidentului urmare a apelului martorei

M.M. și a văzut partea vătămată imediat după incident, observând că avea o

deformație a membrului superior (mâna dreaptă), declarațiile martorei P.E.,

soția părții vătămate care a văzut că partea vătămată are mușchiul tumefiat și

a insistat să meargă la spital, concluziile raportului de expertiză

medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Argeș.

Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că cele două instanțe au expus pe larg

modalitatea de comitere a faptelor, probele administrate în cauză dovedind

indubitabil că inculpatul a comis infracțiunea de ultraj asupra agentului de

poliție P.I., astfel că solicitarea recurentului inculpat, în sensul achitării

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d)

C. proc. pen., nu este întemeiată.

Critica

recurentului inculpat M.N. este întemeiată numai sub aspectul greșitei

soluționări de către cele două instanțe a laturii civile a cauzei.

Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că, în raport cu probele cauzei, a fost

stabilită corect vinovăția inculpatului la săvârșirea faptei de ultraj,

existența legăturii de cauzalitate între fapta comisă și vătămarea cauzată

părții vătămate P.I., situație în care au fost acordate în mod justificat

despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale părții civile.

În ceea

ce privește modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite părții civile, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 998 și

urm. C. civ. și art. 1169 C. civ., este consacrată regula reparării integrale a

prejudiciului cauzat prin infracțiune, atât sub aspectul pierderii efectiv

suferite, cât și a beneficiului de care cel ce a suferit-o a fost lipsit, sub

condiția dovedirii certe a existenței prejudiciului ce se solicită a fi

recuperat.

Or, în

cauză partea civilă P.I. nu a dovedit existența unei diferențe dintre salariul

încasat și venitul obținut în perioada concediului medical, nu a depus niciun

act din care să rezulte veniturile încasate (copie carnet de muncă, adeverință

de salariu). Într-adevăr, declarația martorului U.C., care avea același grad ca

și partea civilă în cadrul Poliție M., confirmă primirea unor sporuri de către

martor doar pentru diverse activități din serviciul de noapte, pe care le-a

aproximat la 200 lei, fără a fi susținute de alte documente justificative.

În

consecință, potrivit actelor depuse la dosar de către partea civilă se constată

că a fost dovedită doar o parte din suma solicitată cu titlu de daune

materiale, respectiv suma de 1.170 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de

spitalizare și efectuarea unei radiografii.

În ceea

ce privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, este mai presus de

orice îndoială că leziunea traumatică cauzată acesteia prin acțiunea agresivă a

inculpatului i-a pricinuit suferințe fizice intense și chiar traume psihice

inerente, ruptura musculo-tendinoasă de la nivelul membrului drept suferită de

aceasta necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale. În toată această perioadă

de timp partea civilă nu a avut parte de un regim de viață obișnuit din pricina

durerilor inerente, dar și necesității de a fi ajutat de o altă persoană la

efectuarea unor activități care până la acel moment erau obișnuite (treburi în

gospodărie, luarea propriului copil în brațe), împrejurări care se circumscriu

noțiunii de prejudiciu personal nepatrimonial care trebuie reparat prin

obligarea inculpatului la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale.

Chiar

dacă nu există un criteriu de apreciere a daunelor morale, ele trebuie să fie

proporționale cu prejudiciul suferit, astfel că, în raport cu consecințele

negative suferite în cauză în plan fizic și psihic de către partea civilă,

consecințele vătămării asupra vieții de familie și în activitatea profesională,

se impune o reducere și a cuantumului prejudiciului acordat părții civile cu

titlu de daune morale de la 20.000 lei la 10.000 lei.

Față de

aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei nr. 47/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în

parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 39 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Argeș și rejudecând, în fond, a redus cuantumul daunelor morale de la 20.000 lei la

10.000 lei și a daunelor materiale de la 10.000 lei la 1.170 lei, menținând

celelalte dispoziții ale hotărârilor.