ÎCCJ, decizie (scj.ro #169550)

Ultraj. Tipicitate Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de stat Indice alfabetic: Drept penal - ultraj C. pen., art. 257 Fapta de a amenința cu folosirea violenței un polițist și fapta de a lovi un polițist, producându-i leziuni traumatice care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, ambii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunesc elementele de tipicitate ale unei infracțiuni de ultraj prevăzute în art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. și ale unei infracțiuni de ultraj prevăzute în art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., în concurs. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 84/RC din 5 martie 2020 I. Prin sentința penală nr. 57 din 3 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în temeiul art. 257 alin. (1) și (4) C. pen.

raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În baza art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul de două luni, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială desfășurat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria B. sau Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap C., pe o perioadă de 120 de zile. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. II. Prin decizia nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale nr. 57 din 3 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Câmpina, privind pe inculpatul A. și, în consecință: S-a desființat în parte sentința, în latură penală și s-a pronunțat o nouă hotărâre, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 91-93 C. pen.

privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și s-a dispus executarea acesteia în regimul prevăzut în art. 60 C. pen. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe. III. Împotriva deciziei nr. 850 din 7 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a formulat recurs în casație. În susținerea recursului declarat, a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. IV. Examinând recursul în casație, se constată că acesta nu este fondat. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel. În argumentarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut, în esență, că faptele săvârșite nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ultraj, impunându-se achitarea sa, față de probatoriile administrate în cauză.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de ultraj prevăzute în art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) C. pen. și art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de ultraj, pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reținute în concret în sarcina sa: Astfel, s-a reținut, pe baza probelor, că, în noaptea de 19/20 decembrie 2016, inculpatul l-a lovit pe D., polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, elemente care se suprapun textului de incriminare al infracțiunii de ultraj.

Pe fondul agresivității verbale la adresa celor doi agenți de poliție care s-au prezentat în urma sesizării soției sale - că a fost agresată fizic și verbal de inculpat, în prezența copilului minor -, inculpatul a aplicat o lovitură cu capul în gură agentului de poliție D., producându-i leziuni traumatice care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar față de celălalt agent de poliție, E., a adresat amenințări cu folosirea violenței. În aceste condiții, cei doi agenți nu au acționat abuziv, ci în conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliței Române, prezentându-se la domiciliul comun al inculpatului și al soției sale, la solicitarea acesteia din urmă.

Prezența poliției la locuința inculpatului și pătrunderea în domiciliul comun a fost justificată de sesizarea soției inculpatului și în conformitate cu prevederile legale. În consecință, acțiunea inculpatului de amenințare și lovire a celor doi agenți de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, corespunde textului legal de incriminare a faptei de ultraj, în modalitățile normative reținute de instanțe. De altfel, se constată că fondul criticii formulate pe calea recursului în casație - că fapta nu există, întrucât a fost o pătrundere abuzivă, ilegală a agenților de poliție - pornește de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 850 din 7 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.