Decizia nr. 38/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept — chestiunea de drept: de principiu a următoarelor chestiuni de drept: " Dacă faptele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp și împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 2.084/180/2025, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: " Dacă faptele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp și împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 206 din Codul penal, și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?" " Dacă faptele de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp împotriva a doi sau mai mulți polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La ședința de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Eucarie Ecaterina Nicoleta, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.113/1/2025.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susținut că sesizarea este admisibilă doar cu privire la prima întrebare formulată, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, motiv pentru care se impune dezlegarea acestei probleme de drept în sensul că faptele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 din Codul penal și art. 193 din Codul penal.

În ce privește a doua întrebare a susținut că o apreciază ca inadmisibilă, întrucât nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, în contextul în care jurisprudența majoritară stabilește că pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage o pluralitate de infracțiuni.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 2.084/180/2025, care are ca obiect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva Sentinței penale nr. 1.064 din 28 iulie 2025 a Judecătoriei Bacău, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " Dacă faptele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp și împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 206 din Codul penal, și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?" " Dacă faptele de lovire sau alte violențe comise în aceleași circumstanțe de loc și de timp împotriva a doi sau mai mulți polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie o infracțiune unică de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, sau un concurs de infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, cu referire la art. 193 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal?". II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 218/113/P/2025 din data de 12 februarie 2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului F.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată P.M.) și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată C.I.), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău cu nr. 2.084/180/2025.

Prin Sentința penală nr. 1.064 din 28 iulie 2025, Judecătoria Bacău a dispus condamnarea inculpatului F.A.I. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare [2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată C.I.); 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani (persoană vătămată C.I.); 1 an închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată P.M.), și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată P.M.)], la care a adăugat un spor de 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani; aplicarea, în condițiile art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani; interzicerea exercitării acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie potrivit art. 45 alin. (5) din Codul penal raportat la art. 65 din Codul penal; deducerea prevenției de la 27 ianuarie 2025 la zi, obligându-l, totodată, pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 2.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că la data de 12 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, inculpatul F.A.I., fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție, pentru un control de rutină, pe calea Dr. Alexandru Șafran din Bacău, le-a adresat amenințări cu acte de violență agenților de poliție C.I. și P.M., ulterior lovind-o cu piciorul pe persoana vătămată C.I., care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale, în timp ce pe persoana vătămată P.M. a mușcat-o de degetul arătător al mâinii drepte. Drept urmare, s-a apreciat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată P.M.) și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată C.I.), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

S-a mai arătat că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal constă în amenințarea unor agenți de poliție, funcționari publici cu statut special conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, care au acționat în cadrul îndatoririlor de serviciu, fără a avea un comportament abuziv, în timp ce al infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal constă în lovirea persoanei vătămate C.I. cu piciorul, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 5-7 zile de îngrijiri medicale și, după caz, într-o mușcătură a degetului arătător al mâinii drepte a persoanei vătămate P.M.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru motive de nelegalitate, întrucât, deși inculpatul F.A.I. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal, săvârșite asupra celor două persoane vătămate agenți de poliție, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au fost amenințate și agresate fizic de acesta, instanța l-a condamnat, în mod greșit, pentru patru infracțiuni de ultraj [două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și două infracțiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal], în condițiile în care "realizarea, în aceeași împrejurare, cu privire la același subiect pasiv secundar, a mai multe dintre modalitățile alternative ale infracțiunii de ultraj nu conduce la reținerea unui concurs de infracțiuni, ci a unei singure infracțiuni complexe", având în vedere că, în speță, "după amenințarea agenților de poliție cu acte de violență, inculpatul, chiar în aceeași împrejurare, i-a agresat fizic".

La termenul din data de 9 octombrie 2025, completul de judecată a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să dezlege cu valoare de principiu cele două probleme de drept invocate. III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere ale procurorului și inculpatului Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.084/180/2025, în ultimă instanță (adică apel, singura cale ordinară de atac reglementată de art. 408 din Codul de procedură penală împotriva unei sentințe penale prin care se soluționează raportul de drept penal substanțial care face obiectul trimiterii în judecată); soluționarea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării; și, nu în ultimul rând, instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Pornind de la modalitatea în care este sancționată infracțiunea de ultraj în varianta-tip prevăzută de art. 257 alin. (1) din Codul penal, respectiv prin trimiterea la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile enumerate în acest text, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, instanța de trimitere a precizat că ori de câte ori o persoană comite acte de amenințare și acte de violență în aceeași împrejurare împotriva aceluiași funcționar public se impune reținerea unui concurs de infracțiuni, pentru a se putea aplica, astfel, tratamentul sancționator reglementat de norma de incriminare, în condițiile în care opinia doctrinară (Drept penal, Partea specială II, Curs universitar, C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, Editura C.H. Beck), conform căreia în aceste circumstanțe este realizat conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni de ultraj sancționată cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea mai gravă, contravine principiului legalității pedepselor, dând posibilitatea judecătorului să identifice care pedeapsă corespunde faptelor concrete cu care este învestit dintre cele prevăzute pentru infracțiunea de amenințare, respectiv de lovire sau alte violențe. Suplimentar, făcându-se trimitere la vechea codificare, care incrimina ultrajul prin amenințare ca variantă-tip, iar cel prin violențe fizice ca formă agravată, fapte sancționate cu pedeapsa închisorii ale cărei limite speciale erau individualizate, s-a concluzionat că o asemenea modalitate de reglementare justifica absorbirea variantei-tip în cea agravată, spre deosebire de actuala reglementare a ultrajului săvârșit prin amenințare, precum și a celui comis prin loviri sau alte violențe, fapte care sunt prevăzute în varianta de bază a infracțiunii.

De asemenea, raportându-se la doctrină și jurisprudență, potrivit cărora amenințarea cu săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe este absorbită în mod natural în infracțiunea prevăzută de art. 193 din Codul penal, s-a apreciat că o asemenea opinie este discutabil dacă poate fi acceptată doar în situația în care amenințarea persoanei vătămate cu acte de violență fizică este pusă imediat în practică sau și în cazul în care actele de amenințare sunt atât anterioare, cât și ulterioare actelor de violență fizică și vizează aspecte viitoare, cu atât mai mult cu cât infracțiunea prevăzută de art. 206 din Codul penal este fundamental diferită de infracțiunea prevăzută de 193 din Codul penal, de la obiectul său juridic, conținut constitutiv, inclusiv sub aspectul elementului material, până la urmarea imediată.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că, în cazul în care subiectul pasiv adiacent este multiplu, trebuie să se rețină o singură infracțiune de ultraj chiar dacă actele de violență fizică au fost exercitate împotriva mai multor polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având în vedere că obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 257 din Codul penal este unul complex, obiectul juridic principal fiind format din relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat, care presupune respect și față de funcționarul care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul respectivei autorități.

Reprezentantul Ministerului Public și inculpatul F.A.I., prin apărător ales, și-au exprimat, pe rând, acordul pentru sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept puse în discuție din oficiu, fără a prezenta propriile opinii cu privire la aceste probleme de drept. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Prin Adresa nr. 4.960/1.472/III-5/2025 din data de 17 noiembrie 2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce, în prealabil, a reținut că instanța supremă a fost sesizată de o curte de apel învestită în calea ordinară de atac a apelului cu soluționarea în mod definitiv a acțiunii penale și care a pus în discuție din oficiu o problemă de drept asupra căreia Înalta Curte nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face, în prezent, obiectul unui asemenea recurs, a apreciat că soluționarea cauzei pe fond depinde de interpretarea normelor cu privire la care se solicită dezlegarea, în contextul în care aceasta vizează încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, motiv pentru care a concluzionat că sesizarea este admisibilă.

Astfel, Ministerul Public, constatând că întrebarea prealabilă are ca obiect stabilirea încadrării juridice, atât pentru actele de amenințare și de lovire sau alte violențe comise cu aceeași ocazie față de un polițist, cât și pentru actele de violență îndreptate în aceleași împrejurări de loc și timp împotriva a doi sau mai multor polițiști, a arătat, în raport cu legea penală actuală care incriminează în art. 257 alin. (1) din Codul penal varianta-tip a infracțiunii de ultraj, în alineatele (2) și (3) două forme asimilate și în alineatul (4) varianta agravată, cu prevederile art. 35 alin. (2) din Codul penal care definesc infracțiunea complexă ca formă de unitate legală, precum și "cu doctrina și practica de specialitate" care rețin unanim două forme ale acestei unități de infracțiuni, respectiv "infracțiunea complexă forma-tip, caracterizată prin aceea că, în conținutul său, fie intră ca element constitutiv, prin absorbție, o acțiune sau inacțiune ce constituie prin ea însăși o altă infracțiune, fie sunt reunite, prin voința legiuitorului, cel puțin două acțiuni proprii tot atâtor infracțiuni distincte, și infracțiunea complexă ca variantă agravantă, a cărei caracteristică este aceea că numai în conținutul său calificat este absorbită o faptă ce reprezintă conținutul unei alte infracțiuni, nu și în varianta-tip a respectivei infracțiuni", că ultrajul, în varianta normativă reglementată de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, constituie o infracțiune complexă, care are ca element constitutiv fapte incriminate distinct ca infracțiuni contra persoanei (amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, omorul), care își pierd autonomia atunci când sunt săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

S-a mai precizat, totodată, că prin includerea în conținutul infracțiunii de ultraj a acțiunilor specifice infracțiunilor prevăzute de art. 206 din Codul penal, art. 193 din Codul penal, art. 194 din Codul penal, art. 195 din Codul penal și art. 188 din Codul penal legiuitorul a creat o unitate legală de infracțiune, astfel că săvârșirea oricăreia dintre faptele absorbite, care reprezintă modalități alternative de realizare a verbum regens, este suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii, iar în cazul în care sunt comise mai multe dintre variantele normative ale acestuia se menține unitatea de infracțiune, nefiind incidente dispozițiile art. 38 din Codul penal, care reglementează pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului, sens în care s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 25 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017.

Ca atare, s-a apreciat, contrar opiniei exprimate de instanța de sesizare, că, în cazul în care, în aceeași unitate spațio-temporală, împotriva unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu au fost realizate două dintre modalitățile alternative ale elementului material al infracțiunii de ultraj, respectiv amenințarea și lovirea sau alte violențe, se reține o singură infracțiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 din Codul penal și art. 193 din Codul penal, iar pedeapsa se determină prin raportare la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea mai gravă absorbită (art. 193 din Codul penal) ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, fără ca prin aplicarea unei pedepse unice să se încalce principiul legalității pedepselor, întrucât legiuitorul, incluzând în conținutul ultrajului mai multe infracțiuni sancționate cu pedepse diferite, a ținut seama de acest aspect la individualizarea legală a tratamentului sancționator, în timp ce judecătorul urmează în procesul de individualizare judiciară să aplice o sancțiune care să reflecte gradul de pericol social mai ridicat al faptei comise prin acte de amenințare și de lovire sau alte violențe. S-a arătat însă că, dacă amenințarea care constă în săvârșirea unei infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății este urmată imediat de exercitarea de violențe fizice împotriva subiectului pasiv secundar al infracțiunii de ultraj, operează absorbția naturală a infracțiunii de amenințare în infracțiunea contra integrității corporale sau sănătății, cu consecința reținerii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 din Codul penal, întrucât una dintre condițiile de existență ale infracțiunii prevăzute de art. 206 din Codul penal este ca răul injust cu care se amenință să nu se realizeze imediat, pentru că în această situație fapta este absorbită de infracțiunea care a format obiectul amenințării.

În ceea ce privește actele de violență fizică exercitate în aceleași împrejurări de loc și timp împotriva a doi sau mai multor polițiști s-a considerat că acestea realizează conținutul unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului, întrucât subiectul activ nu lezează doar o unică valoare socială, respectiv autoritatea de stat, care reprezintă obiectul juridic principal, ci aduce atingere unor valori sociale ca libertatea psihică, integritatea corporală sau sănătatea ori viața al căror titular este subiectul pasiv secundar, având în vedere că elementul material al laturii obiective constă în infracțiuni îndreptate împotriva funcționarului public învestit cu exercițiul autorității de stat, autoritate care este protejată prin intermediul protecției acordate fiecărui reprezentant al său. V. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal asupra problemei supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași a arătat că sesizarea Curții de Apel Bacău îndeplinește doar o parte din condițiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unui litigiu în ultimă instanță, asupra chestiunilor de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, însă acestea, deși au legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, nu reprezintă veritabile probleme de drept în contextul în care în doctrină și practica judiciară constantă s-a statuat că fapta de amenințare este absorbită în mod natural de fapta de lovire sau alte violențe, dacă acestea sunt săvârșite împotriva aceluiași funcționar public, în aceleași împrejurări de loc și de timp, și dacă amenințarea are ca obiect chiar exercitarea de agresiuni fizice asupra respectivei persoane, această interpretare rezultând din însăși modalitatea de configurare a celor două infracțiuni, fără ca referirea din cuprinsul art. 257 din Codul penal la diferite limite de pedepse prevăzute de lege să poată genera o concluzie contrară, precum și că pluralitatea de subiecți pasivi secundari în cazul săvârșirii ultrajului prin acte de violență fizică determină o pluralitate de infracțiuni, sub forma concursului, având în vedere legătura strânsă dintre valoarea socială ocrotită (respectul datorat autorităților de stat) și persoana fiecărui funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul unei autorități de stat și ale cărui libertate psihică și integritate corporală sau viață trebuie protejate. VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunile de drept VI.1. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Decizia nr. 25 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017, prin care s-a reținut că "infracțiunile cu conținut alternativ sunt acele infracțiuni pentru care legea prevede variante alternative ale elementului material al laturii obiective, variante echivalente sub aspectul semnificației lor penale, (...) care, în esență, presupun existența mai multor modalități de săvârșire a faptei (...). Astfel, în cazul infracțiunilor cu conținut alternativ, modalitățile diferite, prevăzute în norma de incriminare, nu generează un concurs de infracțiuni, nu afectează unitatea infracțiunii." VI.2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală

Au fost identificate trei hotărâri relevante: Decizia nr. 1.136 din 6 martie 2003, pronunțată în calea de atac a recursului în anulare; Decizia nr. 299/A din 15 noiembrie 2018, pronunțată în calea de atac a apelului, și Decizia nr. 97/RC din 8 februarie 2023, pronunțată în calea de atac a recursului în casație. VI.3. Jurisprudența și punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidențiat o opinie majoritară, cu privire la ambele probleme de drept care fac obiectul prezentei sesizări.

Astfel, în cazul în care în aceleași circumstanțe de loc și timp sunt comise fapte de amenințare și de lovire sau alte violențe împotriva unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-a arătat, în opinia majoritară, că se reține o singură infracțiune complexă de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, întrucât, în raport cu modul în care norma de incriminare reglementează elementele constitutive, ultrajul este o infracțiune cu conținut alternativ, motiv pentru care diferitele modalități de realizare a elementului material al laturii obiective sunt echivalente din punctul de vedere al semnificației penale, astfel că realizarea mai multora dintre acestea nu afectează unitatea de infracțiuni, cu consecința aplicării unei pedepse individualizate în funcție de sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea mai gravă absorbită, respectiv aceea de loviri sau alte violențe. Suplimentar, s-a precizat că este unanim recunoscut, atât în practică, cât și în jurisprudență, că lovirea unei persoane precedată de o amenințare cu violențe în aceleași împrejurări spațio-temporale conduce la absorbirea naturală a infracțiunii de amenințare în infracțiunea de lovire sau alte violențe, reguli care sunt incidente și în cazul infracțiunii de ultraj, dacă imediat după actele de amenințare este comisă și infracțiunea cu care victima este amenințată.

Au fost identificate și transmise hotărâri judecătorești relevante în susținerea opiniei majoritare de următoarele instanțe: Judecătoria Brașov (1 hotărâre); Curtea de Apel Constanța (1 hotărâre), Judecătoria Constanța (2 hotărâri), Judecătoria Hârșova (1 hotărâre); Curtea de Apel Suceava (1 hotărâre), Judecătoria Rădăuți (1 hotărâre), Judecătoria Suceava (1 hotărâre); Curtea de Apel Ploiești (3 hotărâri), Judecătoria Găiești (1 hotărâre) și Judecătoria Negrești-Oaș (1 hotărâre).

În sens contrar, opinia minoritară constă în aceea că infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal reprezintă o infracțiune cu conținuturi alternative, întrucât legiuitorul a înțeles să incrimineze distinct ultrajul prin amenințare și ultrajul prin lovire sau alte violențe, chiar dacă aceste fapte au fost comise în aceleași circumstanțe de loc și timp și împotriva aceluiași subiect pasiv, și, în consecință, atunci când autorul săvârșește mai multe dintre modalitățile prevăzute de norma de incriminare, este incidentă forma pluralității de infracțiuni a concursului, cu atât mai mult cu cât valorile sociale adiacente ocrotite sunt diferite (libertatea psihică, respectiv integritatea corporală sau sănătatea persoanei).

Această orientare se reflectă în practica următoarelor instanțe: Curtea de Apel Târgu Mureș (2 hotărâri), Judecătoria Odorheiu Secuiesc (1 hotărâre), Curtea de Apel Timișoara (1 hotărâre), Judecătoria Hârlău (1 hotărâre), Curtea de Apel Constanța (1 hotărâre) și Judecătoria Constanța (2 hotărâri).

Cu privire la cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul prezentei sesizări s-a arătat în cvasiunanimitate că, în cazul săvârșirii unor fapte de lovire sau alte violențe, în aceleași circumstanțe de timp și de loc, împotriva a doi sau mai multor polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se reține o pluralitate de infracțiuni de ultraj sub forma concursului, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, fiind o infracțiune complexă, are un obiect juridic complex, reprezentat de relațiile sociale privind respectul datorat autorității de stat de către destinatarii legii, dar și de cele referitoare la libertatea psihică, integritatea fizică și psihică, sănătatea și viața persoanei, având în vedere că autoritatea de stat este protejată prin intermediul protecției acordate fiecărui reprezentant al său, căruia îi sunt ocrotite drepturile fundamentale cuprinse în obiectul secundar al infracțiunii. Astfel, pluralitatea de subiecți pasivi secundari atrage un concurs de infracțiuni, în contextul în care fiecare faptă produce o lezare separată a autorității statului reprezentată prin fiecare agent al său și, totodată, o vătămare distinctă adusă integrității fizice a fiecăruia dintre aceștia.

Au fost identificate și transmise hotărâri judecătorești relevante în susținerea opiniei majoritare de către următoarele instanțe: Curtea de Apel Brașov (2 hotărâri), Judecătoria Întorsura Buzăului (1 hotărâre), Judecătoria Brașov (1 hotărâre), Judecătoria Târgu Secuiesc (1 hotărâre); Curtea de Apel Constanța (3 hotărâri), Judecătoria Constanța (8 hotărâri), Judecătoria Hârșova (1 hotărâre); Curtea de Apel Iași (2 hotărâri), Tribunalul Iași (1 hotărâre), Judecătoria Iași (2 hotărâri), Judecătoria Hârlău (1 hotărâre), Judecătoria Pașcani (1 hotărâre), Judecătoria Vaslui (3 hotărâri); Curtea de Apel Suceava (1 hotărâre), Judecătoria Rădăuți (4 hotărâri), Judecătoria Suceava (1 hotărâre), Judecătoria Vatra Dornei (2 hotărâri), Judecătoria Săveni (2 hotărâri); Curtea de Apel Târgu Mureș (3 hotărâri), Judecătoria Sighișoara (1 hotărâre), Judecătoria Târnăveni (1 hotărâre), Judecătoria Luduș (1 hotărâre), Judecătoria Odorheiu Secuiesc (1 hotărâre); Curtea de Apel Timișoara (1 hotărâre); Judecătoria Sinaia (2 hotărâri), Judecătoria Oradea (1 hotărâre) și Judecătoria Negrești-Oaș (1 hotărâre).

Prin excepție, punctul de vedere minoritar este în sensul reținerii unei infracțiuni unice de ultraj, întrucât pluralitatea de subiecți pasivi secundari nu conduce la existența unui concurs de infracțiuni, dacă fapta este săvârșită printr-o acțiune unică, rezultată dintr-o hotărâre infracțională unitară și orientată împotriva aceleiași valori sociale ocrotite, respectiv autoritatea de stat, în contextul în care integritatea fizică a polițistului, ca valoare individuală, este protejată adiacent de norma de incriminare, prin prisma calității sale de reprezentant al statului.

Nu a fost identificată jurisprudență în susținerea acestei opinii. VII. Dispoziții legale incidente Codul penal Ultrajul Art. 257. - " (1) Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. (2) Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime. (3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele comise în condițiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcționarului public. (4) Faptele prevăzute la alin. (1)-(3), comise asupra unui polițist sau militar, precum și asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate." Lovirea sau alte violențe Art. 193. - " (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." Amenințarea Art. 206. - " (1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării." Unitatea infracțiunii continuate și a celei complexe Art. 35. - " (...) (2) Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau o inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală." Concursul de infracțiuni Art. 38. - " (1) Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni. (2) Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni." VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât soluționarea pe fond a cauzei de către Curtea de Apel Bacău nu depinde de lămurirea primei chestiuni de drept, iar cu privire la cea de-a doua întrebare nu este îndeplinită condiția existenței unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Legiuitorul, enumerând în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a conferit anumitor instanțe, inclusiv curții de apel, învestite cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, posibilitatea de a sesiza instanța supremă în scopul obținerii unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Astfel, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerințe: existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de textul de lege menționat, soluționarea pe fond a respectivei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Nu în ultimul rând, admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale invocate, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.

În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflată în curs de soluționare în ultimă instanță, Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie fiind învestită, în Dosarul nr. 2.084/180/2025, cu apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva Sentinței penale nr. 1.064 din 28 iulie 2025 a Judecătoriei Bacău. De asemenea, chestiunile de drept ce formează obiectul prezentei sesizări nu au primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu fac obiectul unui asemenea recurs, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 4.960/1.472/III-5/2025 din data de 17 noiembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se impune a se preciza că, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că analiza acestei condiții trebuie să se raporteze atât la hotărârile pronunțate în una dintre procedurile prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală sau de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, prin care s-a statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, cât și la considerentele unor asemenea hotărâri, dacă acestea oferă suficiente elemente care să permită dezlegarea chestiunii de drept invocate (a se vedea, spre exemplu, deciziile nr. 22 din 14 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 18 octombrie 2017, și nr. 2 din 27 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022).

Or, se constată că problemele de drept a căror rezolvare de principiu se solicită prin intermediul sesizării formulate de Curtea de Apel Bacău nu au mai fost examinate de instanța supremă în modalitatea în care au fost formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând în mod explicit asupra lor prin unul din mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești.

Însă, în ceea ce privește cea de-a treia condiție prevăzută de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală privind admisibilitatea sesizării, se constată că aceasta nu este îndeplinită, în contextul în care soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea primei chestiuni de drept pe care instanța supremă este chemată să o dezlege.

Astfel, sub acest aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", arătând că "admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție, trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului". (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014).

Ulterior, considerentele acestei decizii au fost preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție și în cuprinsul altor hotărâri date în procedura reglementată de dispozițiile art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, inclusiv în jurisprudența recentă, relevante fiind: Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022; Decizia nr. 17 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 mai 2022; Decizia nr. 21 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 17 iunie 2022; Decizia nr. 30 din 25 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 6 iulie 2022; Decizia nr. 44 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1205 din 15 decembrie 2022; Decizia nr. 47 din 19 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 27 septembrie 2023, și Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 24 octombrie 2023.

Așadar, din modul de definire/caracterizare a acestei condiții de admisibilitate a sesizării consacrat în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reiese că relația de dependență dintre interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, și rezolvarea pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea respectivei interpretări de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, un asemenea raport de conexitate neexistând în acele situații în care oricare ar fi dezlegarea dată problemei de drept de către instanța supremă, aceasta nu va avea nicio influență asupra soluției pe fond a litigiului.

În speță, se constată că doar aparent soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul primei întrebări formulate de instanța de sesizare, în contextul în care apelul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău vizează greșita condamnare a inculpatului F.A.I. pentru săvârșirea unui număr de patru infracțiuni de ultraj, două prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și două prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 206 alin. (1) din Codul penal, deși acesta fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de ultraj, comise prin acte de amenințare și de lovire sau alte violențe, exercitate în aceleași circumstanțe de loc și timp împotriva persoanelor vătămate P.M. și C.I., agenți de poliție, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cu toate acestea, la o analiză atentă a primei întrebări prealabile, prin raportare la situația de fapt reținută prin rechizitoriu, care, de altfel, a fost confirmată prin sentința penală pronunțată de prima instanță, se constată că lămurirea problemei de drept în discuție nu poate avea nicio înrâurire asupra deciziei ce urmează să fie luată pe fondul căii de atac ordinare, neexistând legătura de dependență necesară dintre chestiunea de drept supusă interpretării și modul de rezolvare a apelului declarat de parchet, cerută în mod imperativ de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

În concret, prin Rechizitoriul nr. 218/113/P/2025 din data de 12 februarie 2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul F.A.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzute de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (1) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată P.M.) și de art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal și art. 206 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată C.I.), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, întrucât, la data de 12 ianuarie 2025, în timp ce se afla pe calea Dr. Alexandru Șafran din Bacău, fiind oprit în trafic pentru control de către un echipaj de poliție, le-a adresat amenințări cu acte de violență agenților de poliție C.I. și P.M., care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și i-a agresat fizic, împingând-o și lovind-o cu piciorul pe persoana vătămată C.I., care a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale, iar pe persoana vătămată P.M. a mușcat-o de degetul arătător al mâinii drepte. Aceeași situație de fapt a fost reținută și de Judecătoria Bacău, prin Sentința penală nr. 1.064 din 28 iulie 2025, la secțiunea "În Drept".

Este adevărat că instanța de trimitere urmărește să obțină o interpretare cu valoare de principiu a dispozițiilor art. 257 alin. (1) și (4) din Codul penal, pentru cazul în care, în aceeași unitate spațio-temporală, împotriva unui polițist aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu au fost realizate două dintre modalitățile de săvârșire enumerate în alineatul (1) al normei de incriminare, respectiv amenințarea și lovirea sau alte violențe, însă, în realitate, problema de drept care se ridică în cauză este raportul dintre infracțiunea de amenințare și cea de lovire sau alte violențe, determinat de momentul exercitării violențelor fizice imediat după actele de amenințare cu săvârșirea unei infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății sau într-un viitor apropiat, și în funcție de acest element temporal urmează să se rețină, după caz, infracțiunea cu care a fost amenințată persoana vătămată sau o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului între respectiva infracțiune și infracțiunea de amenințare. În acest sens, s-au exprimat constant doctrina și jurisprudența, potrivit cărora, în cazul actelor de amenințare cu săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și de vătămare corporală, succedate imediat de comiterea acestor infracțiuni asupra persoanei amenințate, operează o absorbție naturală în infracțiunea contra integrității corporale sau sănătății a infracțiunii de amenințare.

Ca atare, dezlegarea dată de instanța supremă, în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală, asupra încadrării în drept a faptelor de ultraj comise asupra unui polițist, în aceleași circumstanțe de loc și timp, prin două dintre modalitățile enumerate de art. 257 alin. (1) din Codul penal, fie în sensul reținerii unei infracțiuni unice complexe de ultraj, sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă absorbită, fie în sensul incidenței unui concurs de infracțiuni de ultraj, nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra conținutului deciziei ce urmează să fie pronunțată de Curtea de Apel Bacău, neexist