Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2014

HOTĂRÂRE
14.05.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2232/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 601/32/2013, reclamantul D.G., în calitate de persoană fizică autorizată, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul Transporturilor, până la soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act administrativ. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 184 din 10 octombrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 733/2013 formulată de reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul D.G. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministrul transporturilor. Prin cererea de recurs, recurentul a susținut nelegalitatea hotărârii instanței de fond, arătând în esență că judecătorul fondului nu a cercetat cu diligența necesară cererea formulată, nu a reținut și nu a aplicat corect dispozițiilor actelor normative, invocate în cauză. A mai arătat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul CE, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie.

2. Procedura de soluționare a recursului Prin Raportul întocmit la data de 26 februarie 2014, s-a apreciat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și d) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, recursul nu a fost formulat prin avocat, respectiv consilier juridic, iar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru nu a fost depusă. De asemenea, recursul nu a fost încadrat de către recurent în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ., republicat. Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. 3. Analizarea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat. Argumentele de fapt și de drept relevante Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față, a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost redactată și semnată de avocat/consilier juridic, nu s-a depus delegație de reprezentare, nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, iar recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, la data de 13 noiembrie 2013, Completul de filtru a pus în vedere recurentului ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să efectueze modificarea sau completarea cererii de recurs, în sensul respectării cerințelor de mai sus. Cererea de recurs nu a fost completată sau modificată, în sensul de a fi întocmită și semnată de avocat/consilier juridic și de a se depune la dosar delegația de reprezentare, nefiind depuse nici motivele nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe care se întemeiază recursul și nici dovada achitării taxei judiciare de timbru. 4. Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu ale cererii de recurs.

Argumentele de fapt și de drept relevante. Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost redactată și semnată de avocat/consilier juridic, nu a fost depusă la dosar delegație de reprezentare și nu s-a depus nici dovada achitării taxei judiciare de timbru. Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., republicat, în recurs cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, Completul de filtru constată că cererea de recurs nu întrunește condiția de formă a redactării acesteia de către un avocat sau consilier juridic, condiție cu privire la care normele de procedură prevăd sancțiunea anulării cererii.

Totodată, dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, precum și dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., care prevăd că .. reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă modificările sau completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.

Văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

D E C I D E Anulează recursul declarat de D.G. împotriva Sentinței civile nr. 184 din 10 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2014. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2458/2015
Decizia nr. 2458/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a
ÎCCJ 2014-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3631/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 617/32/2013, reclamantul P.F.A. M.G., în calitate de persoană fizic
ÎCCJ 2014-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3631/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 617/32/2013, reclamantul P.F.A. M.G., în calitate de persoană fizic
ÎCCJ 2014-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3732/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 1 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea formulată de recla
ÎCCJ 2014-10-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3732/2014
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 1 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, a fost admisă acțiunea formulată de recla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă