ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1747/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 156/S/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov s-a respins acțiunea civilă formulată, completată și precizată de reclamantul M. Pitești prin P., în contradictoriu cu pârâtul C.S.E. A anulat, ca insuficient timbrată, acțiunea civilă formulată în dosarul conex de reclamantul M.E.C.T.S., în contradictoriu cu pârâtul C.S.E. Pitești. A respins excepția de nelegalitate a H.C.M. nr. 609/1972, O.M.T.S. nr. 295/1991 (poziția 2 din Anexa 3), O.M.T.S. nr. 102/1998, H.C.L. Pitești nr. 194/1999, H.G. nr. 447/2002 și H.G. nr. 1705/2006, invocată de pârât în contradictoriu cu emitenții actelor administrative, G.R., M.E.C.T.S. și C.L. Pitești.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că acțiunea dedusă judecății în dosarul principal (singura cu care instanța a rămas investită, ca urmare a complinirii cerințelor referitoare la timbraj) are un caracter mixt, constituind o cerere în revendicare completată ulterior cu un capăt de cerere în rectificare c.f. Ca urmare a admiterii excepției privind insuficienta timbrare, în baza art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, aflată în vigoare la data formulării cererii, instanța a anulat ca insuficient timbrată acțiunea civilă formulată în dosarul conex de reclamantul M.E.C.T.S., în calitate de succesor al fostei A.N.S., în contradictoriu cu același pârât. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța a respins excepția de nelegalitate a H.C.M.

nr. 609/1972, O.M.T.S. nr. 295/1991, O.M.T.S. nr. 102/1998, H.C.L. Pitești nr. 194/1999, H.G. nr. 447/2002 și H.G. nr. 1705/2006, invocată de pârât în contradictoriu cu emitenții actelor administrative, G.R., M.E.C.T.S. și C.L. Pitești. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanța a obligat reclamantul M. Pitești să plătească pârâtului C.S.E. suma de 6520 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în limitele în care aceste cheltuieli au fost solicitate, respectiv cele efectuate cu titlul de onorariu expert. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul M. Pitești și pârâtul C.L. Pitești. Prin decizia civilă nr. 78/ Ap din 27 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins apelul declarat de reclamantul M. Pitești, prin P. și pârâtul C.L.M.

Pitești împotriva Sentinței civile nr. 156/S/2014 a Tribunalului Brașov și a fost obligat apelantul să plătească intimatului C.S.E. suma de 4129,20 lei cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente: Cu privire la apelul C.L. Pitești, s-a respins, ca fiind lipsit de interes, întrucât acest pârât a fost atras în fața primei instanțe numai pentru soluționarea excepției de nelegalitate a actelor administrative, ridicată de pârâtul C.S.E., excepții respinse. Cum în sarcina acestui apelant nu s-a stabilit vreo obligației, iar fondul dreptului dedus judecății nu îl privește, apelul a fost respins, cum de altfel a invocat și pârâtul C.S.E.

și a susținut însuși apelantul. Apelul M. Pitești a fost constatat nefondat. Cadrul procesual în apel este determinat strict de acțiunea în revendicare și cererea în rectificare de carte funciară, dat fiind că celelalte dispoziții ale tribunalului nu au fost atacate. Conform art. 480 din vechiul C. civ., aplicabil speței, „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”. Acțiunea în revendicare nu avea o reglementare proprie, ca în actual C. civ., însă este unanim admis că fundamentul acțiunii în revendicare îl constituie acest text, care ar asigura protecția dreptului de proprietate prin mijlocul procesual al revendicării.

Succesul în acțiunea în revendicare este determinat de dovedirea a cel puțin două condiții, respectiv dreptul de proprietate să aparțină reclamantului, iar posesia să aparțină pârâtului sau, dacă pârâtul deține un titlu de proprietate, să fie probată precaritatea acestuia. Dreptul de proprietate asupra construcțiilor ce alcătuiesc imobilul supus revendicării aparține pârâtului C.S.E., terenul fiind dat în folosință, cum reiese din extrasul de carte funciară nr. 2841 N Pitești, dreptul fiind înscris în anul 2000, sub nr. cad. 1856. Dat fiind că la data inițială, Legea nr. 7/1996, nu a consacrat efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, cunoscut Decretului-Lege nr. 115/1938 și actualului C. civ., corect prima instanță a procedat la analiza titlurilor părților, respectiv înscrisurile de care reclamantul se prevalează și înscrierea din cartea funciară în favoarea pârâtului club sportiv.

Cum s-a arătat deja, reclamantul trebuie să fie titularul dreptului de proprietate dobândit în condițiile legii, cerință neîndeplinită în cauză cum corect a reținut tribunalul. În termenii art. 644 – art. 645 C. civ., „Proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune”. „Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune”. Drept urmare, reclamantul trebuie să fie în posesia unui titlu de proprietate dobândit prin modurile expuse, or în cauză, un astfel de titlu nu a fost exhibat, înscrisurile depuse la dosar nefăcând dovada dreptului de proprietate, anterior înscrierii dreptului pârâtului clubul sportiv, pe de o parte, iar pe de alta, nici nu a fost invocat un astfel de mod originar.

Susținerile privind „stăpânirea din vechime”, ori că terenul este „proprietatea comunei de peste 30 de ani”, reieșite din mențiunile din Regulamentul pentru organizarea S.Ș.C. Pitești, Inventarul averii P. Pitești, cu procesele-verbale și schițele anexă, Recapitulația acestui inventar, Memoriul și Adresa Diviziei a 3-a, Bugetul general de venituri și cheltuieli pe anul 1940/41 și Planul Orașului Pitești Toate datând din perioada 1932-1944), și din care ar rezulta o posesie continuă, neîntreruptă, necontestată, nu pot fi primite cât timp aceste înscrisuri nu sunt titluri de proprietate, nu au fost supuse publicității imobiliare, nu există o hotărâre judecătorească de constatare a dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă (cum se sugerează prin apel), iar instanța nici nu a fost învestită cu o asemenea cerere.

Constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune nu se poate face decât prin hotărâre judecătorească, care în cauză nu există, încât simplele afirmații din apel, privind stăpânirea terenului, rămân la acest stadiu și nu trebuie omis că în cauză, construcțiile fac obiect al revendicării din moment ce terenul este dat în folosința pârâtului clubul sportiv pe durata existenței acestora, încât documentele, în ce privesc terenul, nu prezintă nici o relevanță.

Nu mai puțin, proba științifică a expertizei, întocmită de expertul P.O., demonstrează că terenurile „Z.” amintite de reclamant nu se identifică pe teren cu imobilul în litigiu, concluzia expertului judiciar fiind susținută și de expertul consilier, acele terenuri fiind reperate la distanțe apreciabile față de imobilul revendicat și nici nu au avut aceeași conformație, încât afirmațiile din apel privind pe „părintele O.”, „Zăvoiul unde se serba Boboteaza”, nu au nici o relevanță, după cum același efect îl au considerentele din apel privind inventarierea imobilului prin H.C.L. nr. 194/1999, aprobată prin H.G. nr. 447/2002, care nu fac decât să-l menționeze. Cert este că imobilul revendicat nu se suprapune cu terenurile „Z.”, de care amintește reclamantul, încât și pe acest considerent acțiunea în revendicare nu poate fi admisă, cum corect a reținut prima instanță.

Dreptul de proprietate al pârâtului este înscris în cartea funciară și cum reclamantul nu a reușit să facă dovada dreptului său, înscrierea în cartea funciară își produce efectele, dreptul pârâtului este opozabil tuturor, neavând importanță cum a fost înscris, întrucât nu s-a formulat o acțiune în rectificare de carte funciară, bazată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, iar dacă totuși s-a solicitat rectificarea, nu trebuie omis că nu a fost motivată, tribunalul deducând care ar fi temeiul de drept. Nefiind cazul admiterii acțiunii în revendicare, rectificarea situației de carte funciară nu poate fi admisă, fiind una accesorie celei principale, iar cerințele art. 34 din Legea nr. 7/1996, nu sunt îndeplinite, aici fiind de menționat că o critică expresă în apel nu s-a adus sub aspectul respingerii acestei cereri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M. Pitești și pârâtul C.S.E. Pitești. Recurentul-reclamant M. Pitești prin P. critică decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. În esență, reclamantul arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a criteriilor de comparare a titlurilor părților în cadrul acțiunii în revendicare, precum și a dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, motivele fiind contradictorii. Astfel, se susține că este eronată concluzia instanței că din documentele depuse la dosarul cauzei nu reiese dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate de reclamant, de vreme ce fiecare dintre părți posedă o înscriere în cartea funciară.

Înscrierea în cartea funciară are rol de opozabilitate, iar instanța trebuie să compare titlurile, aplicând același criterii, atât pentru reclamant, cât și pentru pârât. Mai mult, din motivarea hotărârii reiese o greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, în ceea ce privește acțiunea în rectificarea cărții funciare. S-a mai arătat de către recurent că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin documentele depuse, respectiv: declarația privind inventarierea imobilelor, întocmită la data de 31 decembrie 1948 care face dovada stăpânirii terenului mai mult de 30 de ani, H.C.L. nr. 194/1999, precum și celelalte documente mai vechi, pe care expertul a omis să le analizeze.

S-a invocat că expertul nu a ținut cont de obiectivele stabilite, iar concluziile acestuia sunt eronate, impunându-se efectuarea unui alt raport de expertiză care să aibă în vedere toate actele depuse la dosar. Recurentul-pârât C.S.E. Pitești, critică decizia, exclusiv în ceea ce privește soluția de admitere în parte a cheltuielilor de judecata, invocând în drept dispozițiile art. 304 raportate la art. 274 C. proc. civ. Recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală, numai în ceea ce privește soluția de limitare a cheltuielilor de judecată la suma pentru care s-au depus chitanțe la dosarul cauzei. Astfel, cu ocazia dezbaterilor pe fond, intimata pârâtă a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată constând în suma de 8281.14 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 1500 Euro + TVA.

Dovada angajării acestor cheltuieli de către partea intimată pârâtă a făcut-o prin depunerea la dosarul cauzei, la termenul de dezbateri, a contractului de asistență juridică nr. 1069529/2014 încheiat intre C.S.E. Pitești și SCA P.R.A. Ulterior pronunțării soluției Curții de apel Pitești, în temeiul contractului de asistenta juridica încheiat anterior litigiului și pentru reprezentarea părții în faza procesuală a apelului, pârâta a achitat suma de 4151.9 lei, prin chitanțele nr. 370 din 20 ianuarie 2015 și nr. 372 din 27 februarie 2015, reprezentând diferența de onorariu până la suma solicitată în apel. Intimatul G.R. a formulat întâmpinare la recursurile declarate de ambii recurenți. Se arată că participarea în cauză a G.R.

s-a dispus de către instanță ca urmare a invocării, la data de 17 februarie 2014, de către reclamantul C.S.E. Pitești a excepției de nelegalitate a dispozițiilor H.C.M. nr. 609/1972, a Poziției nr. 1250 din Anexa H.G. nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, și a dispozițiilor H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarelor pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, cu referire la Poziția nr. 101139 din Anexa nr. 30 a acesteia. Recursul M. Pitești este nefondat. Examinând susținerile reclamantului M. Pitești, Înalta Curte constată că o parte din acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și urmează să fie analizate din această perspectivă. Astfel, deși, cererea de recurs este foarte cuprinzătoare, criticile de nelegalitate privesc modalitatea în care instanța de apel a aplicat criteriile de comparare a titlurilor părților într-o acțiune în revendicare și greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 7/1996. Acțiunea în revendicare este acea acțiune prin care proprietarul sau un alt titular al unui drept real, care nu se află în posesia bunului revendicat solicită înapoierea bunului care se află în posesia unui neproprietar și care îl deține fără temei. De esența formulării unei acțiuni în revendicare este dovedirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, pentru a putea pretinde protecția judiciară a acestuia.

În speță, în mod corect s-a statuat în temeiul probelor administrate că reclamantul M. Pitești nu are titlu asupra imobilului revendicat, instanța de apel aplicând corect principiile de drept ce guvernează materia acțiunii în revendicare. S-a invocat forța probantă a H.C.L. nr. 194/1999, aceasta fiind o hotărâre a consiliului local de inventariere a unor imobile, însă documentul nu are valoarea unui act normativ, pentru a se putea invoca dobândirea prin lege a proprietății. În mod constant, în practică și în doctrină s-a arătat că o hotărâre a consiliului local sau chiar o hotărâre de guvern, nu pot substitui titlul de proprietate, în ceea ce privește intrarea valabilă în patrimoniu a unui imobil.

Faptul că printr-o serie de măsuri administrative imobilul a fost inclus într-o hotărâre a consiliului local nu poate crea un titlu valabil de proprietate pentru autoritatea administrativă locală, aspect confirmat și de jurisprudența C.E.D.O. Astfel, în cauza V. contra României.

În paragraful 51 se menționează: „ (..) această ocupare nu a avut ca temei juridic niciunul din modurile de transfer ale bunurilor în domeniul public prevăzute de Legea nr. 213/1998 și anume donația, vânzarea sau exproprierea." Datorită autorității interpretative a hotărârilor pronunțate de Curtea de la Strasbourg, obligatorie pentru statele semnatare ale Convenției europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanțele trebuie să aibă în vedere că nu este suficientă o declarație a unei autorități pentru ca bunul să fie transferat din proprietatea privată în domeniul public, fiind necesar un titlu valabil de dobândire a imobilului, deoarece simpla declarație sau destinația publică nu creează domeniul public, numai titlul de proprietate având această aptitudine.

Or, dacă reclamantul M. Pitești nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, nu poate triumfa în acțiunea formulată, în raport de criteriile de comparare a titlurilor. Faptul că atât reclamantul, cât și pârâtul susțin că au titluri care sunt înscrise în cartea funciară, înseamnă că acele acte devin opozabile terților, adică pot fi comparate, putea a se putea stabili cine are titlul cel mai bine caracterizat. Într-adevăr, instanța de fond a fost investită cu o acțiune în revendicare, probatoriul fiind axat pe dovedirea titlurilor părților. Dacă ambele părți invocă faptul că au în patrimoniul lor dreptul de proprietate, se procedează la compararea titlurilor exhibate în fața instanței de judecată, iar în cazul în care reclamantul nu-și dovedește susținerile, acțiunea va fi respinsă, ca nefondată.

Instanța de apel, efectuând raționamentul jurisdicțional, a analizat probele propuse de părți, decelând efectele juridice ale fiecărui document prezentat, atât de reclamant, cât și de pârâți, îndeplinindu-și astfel obligațiile prevăzute de lege. Reclamantul invocă în cuprinsul cererii de recurs probele administrate, adică documentele depuse în fața instanțelor anterioare, criticând și concluziile expertizei de specialitate care nu a respectat obiectivele stabilite și nu a ținut cont de actele depuse de părți. Aceste susțineri vizează evaluarea probatoriului administrat, deci temeinicia hotărârii atacate, aspect care nu mai poate fi supus analizei instanței în recurs în contextul abrogării art. 304 pct. 11 C. proc.

civ, prin O.U.G. 138/2000, aprobat prin Legea nr. 219/2000. În ceea ce privește acțiunea în rectificarea cărții funciare, întemeiată pe dispozițiile art. 34 și următoarele din Legea nr. 7/1996, scopul acesteia este efectuarea publicității imobiliare atunci când situația juridică a imobilelor este pe deplin stabilită. Or, în măsura în care instanța este investită cu o acțiune în revendicare, se vor avea în vedere efectele publicității imobiliare, pentru a stabili opozabilitatea documentelor invocate de părți. Instanța poate aprecia, în virtutea atribuțiilor sale jurisdicționale, dacă reclamantul, prin documentele invocate face dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor în litigiu, întrucât simpla înscriere în cartea funciară nu este suficientă pentru a dovedi existența dreptului în patrimoniul reclamantului.

Reclamantul a invocat ca temei de drept și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă susținerea este formală, deoarece argumentele aduse vizează tot modalitatea de evaluare a probatoriului, ceea ce excede prerogativelor instanței de recurs. Așa fiind, recursul reclamantului M. Pitești este nefondat, hotărârea instanței de apel fiind corect motivată și îndeplinind cerințele de legalitate. Recursul pârâtului C.S.E. Pitești este întemeiat, în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în fața instanței de apel s-a depus o copie a contractului de asistență juridică nr. 1069529/2014 din care rezultă că onorariul convenit de pârât cu apărătorul său este de 1500 de euro, iar echivalentul în lei la data plății fiind de 8241,14 lei.

Or, Curtea de Apel Pitești a acordat cheltuieli de judecată în sumă de 4129,20 lei, conform chitanțelor de plată depuse la dosar. Ulterior, în fața instanței de recurs s-a făcut dovada achitării sumei totale de 8281,14 lei, deci admiterea căii de atac se impune în baza actelor noi depuse de recurentul-pârât, acte care-l îndreptățesc la acordarea cheltuielilor de judecată în apel. Suma suplimentară de 4151,94 lei rezultă din chitanțele nr. 370 din 20 ianuarie 2015 și 372 din 27 februarie 2015. Având în vedere că recursul reclamantului este nefondat, iar cel al pârâtului este întemeiat, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul C.S.E. Pitești este îndreptățit și la acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 5468,4 lei, conform chitanței aflată la dosarul Înaltei Curți.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul reclamantului M. Pitești. Urmează să admită recursul declarat de pârâtul C.S.E. Pitești împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că va obliga pe apelantul M. Pitești prin P. la plata către intimatul-pârât C.S.E. Pitești a sumei de 8281,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Urmează să mențină restul dispozițiilor deciziei. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să oblige pe recurentul M. Pitești prin P. la plata sumei de 5468,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul C.S.E. Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. Pitești prin P. împotriva deciziei nr. 78/ Ap din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de pârâtul C.S.E. Pitești împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe apelantul M. Pitești prin P. la plata către intimatul-pârât C.S.E. Pitești a sumei de 8281,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Menține restul dispozițiilor deciziei. Obligă pe recurentul M. Pitești prin P. la plata sumei de 5468,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul C.S.E.

Pitești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.