ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea

formulată și hotărârea instanței de fond.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, la data de 16 octombrie 2012, reclamanta SC F.E.P. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.C., în principal,

anularea Hotărârii nr. 302 pronunțate de C.N.C.D. în data de 12 septembrie 2012

și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de

2.000 lei cu o amendă în cuantumul minim, raportat la situația de fapt

concretă, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Prin

sentința nr. 1598 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca

neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin

Hotărârea nr. 302 din 12 septembrie 2012, C.N.C.D. a constatat că aspectele

sesizate de petentul C.C. intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. 1 și 5

coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000.

C.N.C.D.

a dispus sancționarea părții reclamate - SC F.E.P. SRL - cu amendă

contravențională în cuantum de 2.000 de lei, potrivit art. 2 alin. 11 și art. 26

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 și a

recomandat acesteia să depună toate diligențele necesare pentru a asigura

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv

dreptul privind egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare

și profesie, precum și în vederea eliminării condițiilor discriminatorii care

pot încălca dreptul la angajare ori în domeniul muncii.

În

considerentele hotărârii, C.N.C.D. a reținut că efectul creat prin reintegrarea

petentului într-un spațiu neadecvat și schimbarea atribuțiilor în mod

nejustificat au avut legătură cu situația litigioasă dintre părți și a condus

la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor, în sensul prevederilor art.

2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 rep. În acest sens, s-a arătat „Colegiul ia

act de e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, dl. C.P., către unul

dintre angajați, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar intenția de

a-i oferi petentului alte atribuții decât cele avute anterior: „Salut, M. După

cum ai fost informat deja, începând de luni, 23 aprilie 2012, fostul nostru

coleg C.C. se va prezenta la serviciu din nou. Este un bun prilej pentru noi de

a pune în practică proiectul privind analiza cantitativă și calitativă a

activității de montaj. Ca rezultat final al acestui proiect dorim să dezvoltăm

o strategie de marketing adaptată la condițiile pieței din Timișoara. Pentru

faza de analiză a proiectului avem nevoie de date centralizate care vor rezulta

din fișele de instalare. Pentru aceste motive și pentru că noul - vechiul

nostru coleg nu are acces la e-mail te rog să-i pui la dispoziție arhiva cu

fișele de lucru ale departamentului de montaj, începând cu cele din 2006.

Pentru a nu răvăși toată arhiva și să pierdem documentele te rog să-i dai un

număr de 200 de fișe pe zi. Acestea îți vor fi predate integral înapoi la

sfârșitul programului. Să-i comunici lui C. documentul atașat - instrucțiuni

completare centralizator - care cuprinde sarcinile de serviciu în perioada

următoare”.

Colegiul

a mai avut în vedere e-mailul trimis petentului tot de către directorul tehnic:

„Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuției telefonice de

azi: spațiul pentru amplasarea biroului pentru activitățile de centralizare a

fișelor de montaj spațiu atribuit este în podul construcției. Te rog să

respecți acest lucru. Mulțumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii

scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea

mașinilor aflate în interiorul spațiului de lucru (…)”.

Colegiul

a apreciat că aceste probe denotă premeditarea acțiunilor societății și a

înlăturat apărarea acesteia conform căreia petentul a insistat să reînceapă

munca iar la insistențele acestuia i-a oferit ceva de lucru provizoriu, într-un

spațiu provizoriu și din motive obiective nu a reușit să-i amenajeze biroul.

Colegiul a apreciat că amenajarea unui „birou” pentru un electronist nu

necesită timp atât de îndelungat și nici nu ar trebuie să pună probleme prea

mari.

C.N.C.D.

a apreciat că declarațiile de martor depuse de societate nu sunt obiective și a

avut în vedere fotografiile și înregistrările depuse de petent.

S-a mai

reținut ca fiind de notorietate cazurile în care angajatul are câștig de cauză

în defavoarea angajatorului și din acel moment începe un tratament bazat pe

hărțuire și victimizare, în unele cazuri, împotriva angajaților, mulți fiind

nevoiți să renunțe.

Curtea a

constatat că probele avute în vedere de C.N.C.D. la pronunțarea Hotărârii

contestate în speță fac dovada comportamentului discriminatoriu, sub forma

hărțuirii.

Conform art.

2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, „Constituie hărțuire și se sancționează

contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie,

limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală,

apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat

ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant,

ostil, degradant ori ofensiv”.

Curtea a

reținut că hărțuirea reprezintă o formă de discriminare, introdusă de

legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei

Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de

tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică.

Conform

legii, este sancționată orice formă de manifestare: orice comportament, pe un

criteriu, dintre cele menționate expres (rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la

o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant) sau

orice alt criteriu, care are ca efect crearea unui cadru intimidant, ostil,

degradant ori ofensiv.

În

speță, cu ocazia reintegrării în funcție a fostului angajat, i-a fost pus la

dispoziție, pe fondul situației litigioase încheiate cu hotărârea judecătorească

de obligare a societății la reintegrare și plata despăgubirilor, un loc de

muncă impropriu, diferit de cel al colegilor săi și de cel avut anterior,

ducând la crearea unui cadru ostil, degradant, pentru petent.

Instanța

nu a reținut apărarea reclamantei potrivit căreia societatea a fost luată prin

surprindere de cererea pârâtului C.C. de punere în executare a hotărârii

judecătorești într-un termen apreciat de reclamantă ca „fiind foarte scurt”.

Prin

sentința civilă nr. 5782 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Timiș a dispus

reintegrarea pârâtului pe postul și pe funcția deținute anterior emiterii

deciziei de concediere (electronist) - fila 40 dosar.

La data

de 14 martie 2012 a fost pronunțată decizia de respingere a recursului declarat

de reclamanta SC F.E.P. SRL împotriva sentinței sus menționate (Decizia nr. 849

din 14 martie 2012- fila 35).

Astfel

că, a reținut Curtea, de la această dată - 14 martie 2012 - se naște obligația

executării hotărârii judecătorești. Faptul că decizia nu fusese redactată nu

are nicio relevanță, în condițiile în care obligația era dispusă prin sentința

de fond și menținută de instanța de recurs.

Pârâtul C.C.

s-a adresat reclamantei cu cererea de executare a obligației de reintegrare la

26 martie 2012.

La data

de 23 aprilie 2012, i s-a pus acestuia la dispoziție un birou în podul

imobilului.

Prima

instanță a constatat că nu sunt fondate criticile reclamantei cu privire la

nulitatea actului administrativ atacat.

Colegiul

a arătat care sunt împrejurările de fapt susținute de petent, dar și cele pe

care se bazează soluția adoptată, precum și probele din care rezultă acestea.

Astfel

cum a reținut C.N.C.D., M.D. primise anterior, la 20 aprilie 2012, mesajul prin

poșta electronică de la C.P., din care rezultă faptul că pârâtului C.C. i-au

fost stabilite sarcini generate de punerea în aplicare, cu ocazia reintegrării

sale în postul de electronist, a unui proiect privind „analiza cantitativă și

calitativă a activității de montaj”. Pentru faza de analiză a proiectului, era

necesar ca pârâtul să procedeze la centralizarea datelor care rezultau din

fișele de instalare sau formularele utilizate înainte de implementarea acestora

pe o perioadă de șase ani (din 2006).

Curtea a

mai constatat, din declarațiile depuse la dosar de către reclamantă, că M.D. și

D.C.A., colegii pârâtului, angajați în funcția de electronist, au „avut de

întocmit, la cererea șefului direct, pentru anumite perioade, situații

centralizatoare cu privire la diverse aspecte legate de montajele întocmite la

Timișoara, din care să rezulte beneficiarul montajului, produsele montate, data

montării, tipul modelului auto”.

De

asemenea, Curtea a reținut că pârâtul avea în fișa postului sarcina de a

asigura centralizarea datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru

și chiar dacă că fișa postului a fost semnată la data de 23 aprilie 2012, pârâtul

nu a făcut dovada faptului că în fișa postului anterioară această sarcină nu

exista. Aceasta în condițiile în care sarcina de a asigura centralizarea

datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru este menționată și în

fișele de post ale celor doi colegi, M.D. și D.C.A., fișe care datează din 4

mai 2011.

Curtea a

constatat că din probele administrate rezultă faptul că la data de 23 aprilie

2012, pârâtul C.C. a primit informația că locul său de muncă este în podul

imobilului.

Astfel,

din înregistrările audio efectuate de pârât la sediul societății, rezultă că

persoanele prezente: M.D., colegul „C.” și „A.” cunoșteau faptul că pârâtul

urma a munci în pod.

Din

discuțiile purtate de pârât și colegul său M. rezultă că cel din urmă primise

instrucțiuni pentru amenajarea biroului în pod.

Colega

A.N. i-a comunicat pârâtului faptul că „a primit instrucțiuni clare” că locul

pârâtului este în pod, să nu aibă contact cu clienții, iar dacă are ceva de

spus, să ia contact cu „cei de la București”.

Aceste

elemente de fapt sunt evidențiate în vederea înlăturării criticilor formulate

de reclamantă prin acțiune, cu privire la faptul că la data de 23 aprilie 2012

pârâtul nu a lucrat în pod, urcând doar a doua zi.

Esențial,

în aprecierea instanței, este faptul că pârâtului i s-a oferit acest loc de

muncă. Chiar dacă în data de 23 aprilie 2012 pârâtul nu a desfășurat efectiv

activitatea acolo, purtând numeroase discuții cu colegii săi pentru a lămuri aceste

aspecte, efectele negative ale acțiunilor organelor societății care

transmiseseră instrucțiunile respective s-au produs, punând persoana în cauză

într-o situație degradantă, umilitoare, intimidantă.

Curtea a

mai constatat că stabilirea locului respectiv pentru desfășurarea muncii

rezultă fără echivoc din răspunsul directorului tehnic C.P. la aspectele

discutate telefonic cu pârâtul C.C.: mesajul comunicat prin poșta electronică,

citit de C.C. la 24 aprilie 2012 și semnat de acesta (fila 34 dosar): „Bună, C.

Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuției telefonice de azi:

spațiul pentru amplasarea biroului pentru activitățile de centralizare a

fișelor de montaj spațiu atribuit este în podul construcției. Te rog să

respecți acest lucru. Mulțumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii

scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea

mașinilor aflate în interiorul spațiului de lucru. Ca metodă de asigurare, te

rog să legi scara folosind unul dintre montanții laterali ai acesteia, sub

ultima treaptă de sus, cu ajutorul unei sfori sau cablu de podeaua podului,

astfel încât să nu permită capătului de sus al scării să se deplaseze. Atenție:

sfoara nu trebuie să împiedice accesul pe scară, poziționarea acesteia trebuie

făcută în afara treptelor. Cu privire la alegerea sforii (sau cablului);

aceasta trebuie să poată suporta greutatea scării.”

Împrejurarea

că prin decizia C.N.C.D. s-a reținut că „urma să fie mutat în vestiarul

societății”, chestiunea dacă pârâtul a fost sau nu mutat ulterior în vestiar,

nu are relevanță, de vreme ce, conform pct. 5 noiembrie, acest aspect de fapt nu

a stat la baza sancționării.

Având în

vedere aceste considerente, reținând și starea în care se găsea încăperea

situată în podul imobilului, astfel cum rezultă din fotografiile printate

depuse la dosar și cele aflate pe C.D.-ul depus ca probă, din înregistrările

video efectuate în 24 aprilie 2012, Curtea a apreciat că amenda

contravențională de 2000 de lei, (limitele legale situându-se între 400 și 4.000

de lei) este în măsură să asigure scopul sancționator și preventiv, o amendă

într-un cuantum minim nefiind justificată.

Recursul

declarat în cauză

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.E.P. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta

reclamantă a susținut, în esență că instanța de judecată a interpretat și

aplicat în mod greșit prevederile legale ca urmare a reținerii unei situații de

fapt neadevărate în urma coroborării probelor administrate în cauză,

neanalizând corect motivele de nulitate a hotărârii C.N.C.D. invocate.

A arătat

recurenta că în pronunțarea sentinței instanța nu a verificat toate motivele

invocate. Motivele de nulitate absolută trebuiau analizate cu precădere și

înaintea motivelor de netemeinicie a hotărârii, iar înlăturarea motivelor de

nulitate fără o analiză a acestora nu poate conduce decât la modificarea

sentinței recurate.

Recurenta

a învederat instanței că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr.

137/2000, hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se

adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde mai multe

elemente distincte, precum obiectul și susținerile părților, descrierea faptei

de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii

Colegiului director.

Elementul

constitutiv al hotărârii denumit obiectul cererii este diferit de elementul

constitutiv al acestuia intitulat descrierea faptei de discriminare.

În ceea

ce privește obiectul cererii, a subliniat recurenta, acesta este cel formulat

de intimatul C.C. prin sesizarea adresată C.N.C.D. și, prin natura sa are

caracter subiectiv. Spre deosebire de acest element care trebuie cuprins în

hotărârea C.N.C.D., cel referitor la descrierea faptei de discriminare este

necesar a fi unul obiectiv, redactat de către Consiliul director al C.N.C.D. și

care să cuprindă toate aspectele referitoare la fapta de discriminare.

Elementul

referitor la descrierea faptei este unul esențial al hotărârii pronunțate de C.N.C.D.

și presupune nu numai o amintire sumară a acesteia, ci identificarea concretă a

faptei, indicarea concretă a condițiilor în care se presupune că a fost

săvârșită, modalitatea, mijloacele prin care s-a realizat precum și indicarea

elementelor temporale în care fapta s-ar fi desfășurat.

Recurenta

a mai susținut că prima instanță a coroborat greșit probele ceea ce a avut

drept consecință aplicarea incorectă

a legii la o situație de fapt diferită de cea

reală.

Astfel,

a apreciat că din hotărârea recurată reiese că instanța de judecata a reținut

că reclamanta nu a modificat sarcinile și atribuțiile de serviciu ale

intimatului-pârât, dar că simpla informare a intimatului-pârât că va lucra în

podul imobilului este suficientă pentru a fi calificată drept comportament

discriminatoriu sub forma hărțuirii.

Astfel, intimatul-pârât,

după insistențele de a fi reintegrat cât mai rapid (în condițiile în care

recurenta reclamantă a achitat drepturile salariate ale acestuia pentru fiecare

zi până la data efectivei reintegrări), s-a prezentat la locul de muncă numai 2

zile.

În

aceste două zile, în mod premeditat, a înregistrat audio și video în incinta

sediului recurentei reclamante, provocând discuțiile de care s-a folosit mai

târziu în prezentul dosar.

De aceea

recurenta a apreciat că scopul intimatului-pârât nu a fost acela al unei

reintegrări efective, în concordanță cu principiul bunei credințe care trebuie

să guverneze relațiile de muncă, ci a urmărit numai să prejudicieze imaginea

societății.

A mai

susținut recurenta reclamantă că în mod premeditat intimatul C.C. nu numai că a

folosit în incinta sediului societății o cameră video și un aparat foto, fără a

avea autorizația necesară, dar s-a filmat/fotografiat cu o lanternă pe cap în

podul imobilului, încercând să arate/simuleze condițiile precare în care se

presupune că își desfășura activitatea, cu toate că intimatul nu a lucrat

niciodată în condițiile la care face referire, singurul interval de timp pe

care l-a petrecut în podul imobilului fiind acela necesar efectuării

înregistrărilor pe care le-a folosit în prezenta cauză.

Recurenta

reclamantă a solicitat instanței să aibă în vedere și multiplele declarații ale

colegilor acestuia, potrivit cărora, în fapt, intimatul și-a desfășurat

activitatea numai la parterul sediului societății, la un birou amenajat într-un

spațiu corespunzător pentru activitatea pe care trebuia să o presteze. Așadar, nimeni

nu l-a obligat pe intimat să urce sau să muncească în podul imobilului, din

chiar înregistrările depuse de acesta reieșind că el a fost persoana care a

solicitat și obligat colegii să îl ajute să urce în pod un birou.

Mai

mult, reținerea instanței potrivit căreia „ceilalți colegi cunoșteau faptul că

intimatul C.C. urma a munci în pod" este greșită și provine din coroborarea

incorectă a probelor. Astfel, din înregistrările audio reiese faptul că: intimatul

(și nu conducerea societății) este cel care și-a înștiințat colegii că va munci

în pod, intimatul i-a solicitat unui coleg (în a doua zi de muncă) să îi urce în

pod un birou (strict pentru a-și procura dovezi pentru acest dosar, întrucât nu

a muncit efectiv în spațiul respectiv), intimatul a avut un comportament de

victimizare față de colegii săi. Dovadă a faptului că intimatul nu și-a petrecut

timpul în podul imobilului sunt chiar înregistrările efectuate de acesta,

înregistrări ale discuțiilor cu colegii, care au avut loc la parterul

imobilului și care durează aproape cât durata timpului de lucru. Așadar,

singurul motiv pentru care intimatul s-a prezentat la locul de muncă a fost

acela al procurării unor pretinse dovezi incriminatoare împotriva societății,

întrucât urmărea numai să prejudicieze imaginea acesteia, scopul său nefiind

niciodată reintegrarea și reluarea activității. Totodată, pentru a dovedi

totala rea-credință a intimatului C.C. în îndeplinirea sarcinilor de serviciu

din cele 2 zile lucrătoare în care se presupune că societatea l-as fi

discriminat si hărțuit, recurenta a arătat că acesta a fost concediat pentru

motive disciplinare, iar prin Decizia nr. 696 din 09 aprilie 2013. pronunțată

în Dosarul nr. 8611/30/2012. Curtea de Apel Timișoara a menținut măsura

dispusă. Așadar, printr-o hotărâre irevocabilă s-a constatat că intimatul C.C.

nu a avut un comportament adecvat în intervalul 23-24 aprilie 2012. nu si-a

respectat obligațiile contractuale față de societate și a încălcat mai multe

reguli. Cu toate acestea a susținut recurenta, prin hotărârea care face

obiectul prezentului dosar se constată în mod greșit un pretins comportament

neadecvat din partea angajatorului.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile atacate

și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin

Hotărârea nr. 302 din data de 12 septembrie 2012, C.N.C.D. a decis că faptele

prezentate de C.C. privind reintegrarea sa, ulterior unei hotărâri

judecătorești, în condiții umilitoare, intră sub incidența prevederilor art. 2 alin.

(1), (5) coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Potrivit

art. 2 alin. (5) "Constituie hărțuire și se sancționează contravențional

orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o

categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau

orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant

ori ofensiv".

Hărțuirea

reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul

de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind

aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire

de origine rasială sau etnică, publicată în J.O.C.E. nr. 5180 din 19 iulie

2000.

În

acest sens, în materia legislației nediscriminare, astfel cum este transpus

aquis-ul comunitar, pentru a ne găsi în situația unei fapte de hărțuire este

necesară întrunirea cumulativă a elementelor constitutive acesteia. Astfel,

fapta de hărțuire se circumstanțiază într-un comportament care poate îmbracă

diferite forme. Formularea textului cuprinde sintagma „orice comportament".

Sintagma „orice comportament" denotă intenția legiuitorului de a cuprinde

o arie largă de comportamente, și nu una restrictivă, ceea ce permite reținerea

unor calificări diferite în practică, și care pot să varieze de la caz la caz,

circumscrise sub forma unor afirmații exprimate prin cuvinte, gesturi, acte sau

fapte etc. Motivul sau cauza comportamentului este determinat de un criteriu

inerent, care este în mod expres prevăzut de legiuitor, într-o lista

neexhaustivă, având în vedere că textul de lege prezintă într-o enumerare cu

caracter determinat criteriul de „rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,

categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenența la o

categorie defavorizată, vârsta, handicap, statut de refugiat ori azilant".

Caracterul neexhaustiv este dat de însăși sintagma „sau orice alt

criteriu" alăturată criteriilor expres enumerate în art. 2 alin. (5).

Sintagma „sau orice alt criteriu", practic oferă posibilitatea reținerii

oricărui alt element nespecificat de lege, dar care este materializat ca fapt

determinant în săvârșirea formei de discriminare denumită ca hărțuire.

Manifestarea

comportamentului pe baza oricăruia dintre criteriile prevăzute de lege „duce la

crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest element

constitutiv al hărțuirii, permite reținerea acelor comportamente care, chiar

dacă nu au fost săvârșite cu intenție, produc efectul de realizare al unui

cadru definit ca „intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest aspect

este cu atât mai evident cu cât însăși Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE

privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără

deosebire de origine rasială sau etnică, definește hărțuirea în art. 2 alin.

(3) ca „un comportament nedorit pe bază de etnie sau rasă care are ca scop sau

ca efect violarea demnității unei persoane și crearea unui cadru intimidant,

ostil, degradant, umilitor sau ofensiv."

Includerea

hărțuirii ca formă de discriminare în aquis-ul comunitar și transpunerea

acestuia în legislația națională este extrem de importantă. Discriminarea nu se

manifestă per se, doar sub forma unor prevederi normative sau practici, dar și

sub forma comportamentelor care creează un impact asupra mediului în general,

variind de la violența fizică la remarci sau afirmații cu caracter rasist,

sexist, xenofob etc. până la ostracizare generală. Acesta formă de discriminare

aduce atingere demnității sub aspect psihic și emoțional persoanelor aparținând

unei minorități sau alteia, (vezi „A comparison between the EU Racial Equality

Directive and the Starting Line" in I. Chopin and J.Niessen, The Starting

line and the Incorporation of the Racial Equality Directive into Natioal Laws

of the EU Member States and Accession States, 2001, pag. 26, 27.).

Față

de aceste considerente, Înalta Curte opinează că efectul creat prin

reintegrarea petentului într-un spațiu neadecvat și schimbarea atribuțiilor în

mod nejustificat, au avut legătură cu situația litigioasă dintre părți și a

condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor.

În

acest sens este de menționat e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, domnul

C.P., către unul din angajați, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar

intenția de a-i oferi petentului alte atribuții decât cele avute anterior.

Tot

în acest sens, este și e-mail-ul transmis petentului tot de către directorul

tehnic, prin care i se specifică că trebuie să respecte dispozițiile luate, în

sensul că trebuie să-si desfășoare noua activitate în podul imobilului unde își

desfășoară activitatea angajatorul.

Înalta

Curte reține de asemenea că nu sunt fondate criticile recurentei reclamantei cu

privire la nulitatea actului administrativ atacat, pe care de altfel le-a

formulat și în fața instanței de fond.

Colegiul

a arătat care sunt împrejurările de fapt susținute de petent, dar și cele pe

care se bazează soluția adoptată, precum și probele din care rezultă acestea.

Astfel

cum a reținut C.N.C.D., M.D. primise anterior, la 20 aprilie 2012, mesajul prin

poșta electronică de la C.P., din care rezultă faptul că pârâtului C.C. i-au

fost stabilite sarcini generate de punerea în aplicare, cu ocazia reintegrării

sale în postul de electronist, a unui proiect privind „analiza cantitativă și

calitativă a activității de montaj”. Pentru faza de analiză a proiectului, era

necesar ca pârâtul să procedeze la centralizarea datelor care rezultau din

fișele de instalare sau formularele utilizate înainte de implementarea acestora

pe o perioadă de șase ani (din 2006).

Curtea a

mai constatat, din declarațiile depuse la dosar de către reclamantă, că M.D. și

D.C.A., colegii pârâtului, angajați în funcția de electronist, au „avut de

întocmit, la cererea șefului direct, pentru anumite perioade, situații

centralizatoare cu privire la diverse aspecte legate de montajele întocmite la

Timișoara, din care să rezulte beneficiarul montajului, produsele montate, data

montării, tipul modelului auto”.

Pentru

considerentele mai sus arătate, instanța de recurs apreciază că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC F.E.P. SRL împotriva sentinței nr. 1598 din 14 mai 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 februarie 2014.