ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea formulată și hotărârea instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 octombrie 2012, reclamanta SC F.E.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.C., în principal, anularea Hotărârii nr. 302 pronunțate de C.N.C.D. în data de 12 septembrie 2012 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 lei cu o amendă în cuantumul minim, raportat la situația de fapt concretă, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces. Prin sentința nr. 1598 din 14 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea nr. 302 din 12 septembrie 2012, C.N.C.D. a constatat că aspectele sesizate de petentul C.C. intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. 1 și 5 coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000. C.N.C.D. a dispus sancționarea părții reclamate - SC F.E.P. SRL - cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei, potrivit art. 2 alin. 11 și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 și a recomandat acesteia să depună toate diligențele necesare pentru a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul privind egalitatea în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, precum și în vederea eliminării condițiilor discriminatorii care pot încălca dreptul la angajare ori în domeniul muncii.

În considerentele hotărârii, C.N.C.D. a reținut că efectul creat prin reintegrarea petentului într-un spațiu neadecvat și schimbarea atribuțiilor în mod nejustificat au avut legătură cu situația litigioasă dintre părți și a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor, în sensul prevederilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 rep. În acest sens, s-a arătat „Colegiul ia act de e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, dl. C.P., către unul dintre angajați, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar intenția de a-i oferi petentului alte atribuții decât cele avute anterior: „Salut, M. După cum ai fost informat deja, începând de luni, 23 aprilie 2012, fostul nostru coleg C.C.

se va prezenta la serviciu din nou. Este un bun prilej pentru noi de a pune în practică proiectul privind analiza cantitativă și calitativă a activității de montaj. Ca rezultat final al acestui proiect dorim să dezvoltăm o strategie de marketing adaptată la condițiile pieței din Timișoara. Pentru faza de analiză a proiectului avem nevoie de date centralizate care vor rezulta din fișele de instalare. Pentru aceste motive și pentru că noul - vechiul nostru coleg nu are acces la e-mail te rog să-i pui la dispoziție arhiva cu fișele de lucru ale departamentului de montaj, începând cu cele din 2006. Pentru a nu răvăși toată arhiva și să pierdem documentele te rog să-i dai un număr de 200 de fișe pe zi.

Acestea îți vor fi predate integral înapoi la sfârșitul programului. Să-i comunici lui C. documentul atașat - instrucțiuni completare centralizator - care cuprinde sarcinile de serviciu în perioada următoare”. Colegiul a mai avut în vedere e-mailul trimis petentului tot de către directorul tehnic: „Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuției telefonice de azi: spațiul pentru amplasarea biroului pentru activitățile de centralizare a fișelor de montaj spațiu atribuit este în podul construcției. Te rog să respecți acest lucru. Mulțumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea mașinilor aflate în interiorul spațiului de lucru (…)”.

Colegiul a apreciat că aceste probe denotă premeditarea acțiunilor societății și a înlăturat apărarea acesteia conform căreia petentul a insistat să reînceapă munca iar la insistențele acestuia i-a oferit ceva de lucru provizoriu, într-un spațiu provizoriu și din motive obiective nu a reușit să-i amenajeze biroul. Colegiul a apreciat că amenajarea unui „birou” pentru un electronist nu necesită timp atât de îndelungat și nici nu ar trebuie să pună probleme prea mari. C.N.C.D. a apreciat că declarațiile de martor depuse de societate nu sunt obiective și a avut în vedere fotografiile și înregistrările depuse de petent. S-a mai reținut ca fiind de notorietate cazurile în care angajatul are câștig de cauză în defavoarea angajatorului și din acel moment începe un tratament bazat pe hărțuire și victimizare, în unele cazuri, împotriva angajaților, mulți fiind nevoiți să renunțe.

Curtea a constatat că probele avute în vedere de C.N.C.D. la pronunțarea Hotărârii contestate în speță fac dovada comportamentului discriminatoriu, sub forma hărțuirii. Conform art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, „Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv”. Curtea a reținut că hărțuirea reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică.

Conform legii, este sancționată orice formă de manifestare: orice comportament, pe un criteriu, dintre cele menționate expres (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant) sau orice alt criteriu, care are ca efect crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. În speță, cu ocazia reintegrării în funcție a fostului angajat, i-a fost pus la dispoziție, pe fondul situației litigioase încheiate cu hotărârea judecătorească de obligare a societății la reintegrare și plata despăgubirilor, un loc de muncă impropriu, diferit de cel al colegilor săi și de cel avut anterior, ducând la crearea unui cadru ostil, degradant, pentru petent.

Instanța nu a reținut apărarea reclamantei potrivit căreia societatea a fost luată prin surprindere de cererea pârâtului C.C. de punere în executare a hotărârii judecătorești într-un termen apreciat de reclamantă ca „fiind foarte scurt”. Prin sentința civilă nr. 5782 din 7 decembrie 2011, Tribunalul Timiș a dispus reintegrarea pârâtului pe postul și pe funcția deținute anterior emiterii deciziei de concediere (electronist) - fila 40 dosar. La data de 14 martie 2012 a fost pronunțată decizia de respingere a recursului declarat de reclamanta SC F.E.P. SRL împotriva sentinței sus menționate (Decizia nr. 849 din 14 martie 2012- fila 35). Astfel că, a reținut Curtea, de la această dată - 14 martie 2012 - se naște obligația executării hotărârii judecătorești.

Faptul că decizia nu fusese redactată nu are nicio relevanță, în condițiile în care obligația era dispusă prin sentința de fond și menținută de instanța de recurs. Pârâtul C.C. s-a adresat reclamantei cu cererea de executare a obligației de reintegrare la 26 martie 2012. La data de 23 aprilie 2012, i s-a pus acestuia la dispoziție un birou în podul imobilului. Prima instanță a constatat că nu sunt fondate criticile reclamantei cu privire la nulitatea actului administrativ atacat. Colegiul a arătat care sunt împrejurările de fapt susținute de petent, dar și cele pe care se bazează soluția adoptată, precum și probele din care rezultă acestea. Astfel cum a reținut C.N.C.D., M.D. primise anterior, la 20 aprilie 2012, mesajul prin poșta electronică de la C.P., din care rezultă faptul că pârâtului C.C.

i-au fost stabilite sarcini generate de punerea în aplicare, cu ocazia reintegrării sale în postul de electronist, a unui proiect privind „analiza cantitativă și calitativă a activității de montaj”. Pentru faza de analiză a proiectului, era necesar ca pârâtul să procedeze la centralizarea datelor care rezultau din fișele de instalare sau formularele utilizate înainte de implementarea acestora pe o perioadă de șase ani (din 2006). Curtea a mai constatat, din declarațiile depuse la dosar de către reclamantă, că M.D. și D.C.A., colegii pârâtului, angajați în funcția de electronist, au „avut de întocmit, la cererea șefului direct, pentru anumite perioade, situații centralizatoare cu privire la diverse aspecte legate de montajele întocmite la Timișoara, din care să rezulte beneficiarul montajului, produsele montate, data montării, tipul modelului auto”.

De asemenea, Curtea a reținut că pârâtul avea în fișa postului sarcina de a asigura centralizarea datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru și chiar dacă că fișa postului a fost semnată la data de 23 aprilie 2012, pârâtul nu a făcut dovada faptului că în fișa postului anterioară această sarcină nu exista. Aceasta în condițiile în care sarcina de a asigura centralizarea datelor despre activitatea tehnică din punctul de lucru este menționată și în fișele de post ale celor doi colegi, M.D. și D.C.A., fișe care datează din 4 mai 2011. Curtea a constatat că din probele administrate rezultă faptul că la data de 23 aprilie 2012, pârâtul C.C. a primit informația că locul său de muncă este în podul imobilului.

Astfel, din înregistrările audio efectuate de pârât la sediul societății, rezultă că persoanele prezente: M.D., colegul „C.” și „A.” cunoșteau faptul că pârâtul urma a munci în pod. Din discuțiile purtate de pârât și colegul său M. rezultă că cel din urmă primise instrucțiuni pentru amenajarea biroului în pod. Colega A.N. i-a comunicat pârâtului faptul că „a primit instrucțiuni clare” că locul pârâtului este în pod, să nu aibă contact cu clienții, iar dacă are ceva de spus, să ia contact cu „cei de la București”. Aceste elemente de fapt sunt evidențiate în vederea înlăturării criticilor formulate de reclamantă prin acțiune, cu privire la faptul că la data de 23 aprilie 2012 pârâtul nu a lucrat în pod, urcând doar a doua zi.

Esențial, în aprecierea instanței, este faptul că pârâtului i s-a oferit acest loc de muncă. Chiar dacă în data de 23 aprilie 2012 pârâtul nu a desfășurat efectiv activitatea acolo, purtând numeroase discuții cu colegii săi pentru a lămuri aceste aspecte, efectele negative ale acțiunilor organelor societății care transmiseseră instrucțiunile respective s-au produs, punând persoana în cauză într-o situație degradantă, umilitoare, intimidantă. Curtea a mai constatat că stabilirea locului respectiv pentru desfășurarea muncii rezultă fără echivoc din răspunsul directorului tehnic C.P. la aspectele discutate telefonic cu pârâtul C.C.: mesajul comunicat prin poșta electronică, citit de C.C. la 24 aprilie 2012 și semnat de acesta (fila 34 dosar): „Bună, C. Referitor la aspectele semnalate de tine în timpul discuției telefonice de azi: spațiul pentru amplasarea biroului pentru activitățile de centralizare a fișelor de montaj spațiu atribuit este în podul construcției.

Te rog să respecți acest lucru. Mulțumesc pentru informarea privind posibilitatea căderii scării de acces în pod ce poate provoca rănirea persoanelor sau deteriorarea mașinilor aflate în interiorul spațiului de lucru. Ca metodă de asigurare, te rog să legi scara folosind unul dintre montanții laterali ai acesteia, sub ultima treaptă de sus, cu ajutorul unei sfori sau cablu de podeaua podului, astfel încât să nu permită capătului de sus al scării să se deplaseze. Atenție: sfoara nu trebuie să împiedice accesul pe scară, poziționarea acesteia trebuie făcută în afara treptelor. Cu privire la alegerea sforii (sau cablului); aceasta trebuie să poată suporta greutatea scării.” Împrejurarea că prin decizia C.N.C.D.

s-a reținut că „urma să fie mutat în vestiarul societății”, chestiunea dacă pârâtul a fost sau nu mutat ulterior în vestiar, nu are relevanță, de vreme ce, conform pct. 5 noiembrie, acest aspect de fapt nu a stat la baza sancționării. Având în vedere aceste considerente, reținând și starea în care se găsea încăperea situată în podul imobilului, astfel cum rezultă din fotografiile printate depuse la dosar și cele aflate pe C.D.-ul depus ca probă, din înregistrările video efectuate în 24 aprilie 2012, Curtea a apreciat că amenda contravențională de 2000 de lei, (limitele legale situându-se între 400 și 4.000 de lei) este în măsură să asigure scopul sancționator și preventiv, o amendă într-un cuantum minim nefiind justificată.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC F.E.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta reclamantă a susținut, în esență că instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale ca urmare a reținerii unei situații de fapt neadevărate în urma coroborării probelor administrate în cauză, neanalizând corect motivele de nulitate a hotărârii C.N.C.D. invocate. A arătat recurenta că în pronunțarea sentinței instanța nu a verificat toate motivele invocate. Motivele de nulitate absolută trebuiau analizate cu precădere și înaintea motivelor de netemeinicie a hotărârii, iar înlăturarea motivelor de nulitate fără o analiză a acestora nu poate conduce decât la modificarea sentinței recurate.

Recurenta a învederat instanței că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde mai multe elemente distincte, precum obiectul și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director. Elementul constitutiv al hotărârii denumit obiectul cererii este diferit de elementul constitutiv al acestuia intitulat descrierea faptei de discriminare. În ceea ce privește obiectul cererii, a subliniat recurenta, acesta este cel formulat de intimatul C.C. prin sesizarea adresată C.N.C.D.

și, prin natura sa are caracter subiectiv. Spre deosebire de acest element care trebuie cuprins în hotărârea C.N.C.D., cel referitor la descrierea faptei de discriminare este necesar a fi unul obiectiv, redactat de către Consiliul director al C.N.C.D. și care să cuprindă toate aspectele referitoare la fapta de discriminare. Elementul referitor la descrierea faptei este unul esențial al hotărârii pronunțate de C.N.C.D. și presupune nu numai o amintire sumară a acesteia, ci identificarea concretă a faptei, indicarea concretă a condițiilor în care se presupune că a fost săvârșită, modalitatea, mijloacele prin care s-a realizat precum și indicarea elementelor temporale în care fapta s-ar fi desfășurat.

Recurenta a mai susținut că prima instanță a coroborat greșit probele ceea ce a avut drept consecință aplicarea incorectă a legii la o situație de fapt diferită de cea reală. Astfel, a apreciat că din hotărârea recurată reiese că instanța de judecata a reținut că reclamanta nu a modificat sarcinile și atribuțiile de serviciu ale intimatului-pârât, dar că simpla informare a intimatului-pârât că va lucra în podul imobilului este suficientă pentru a fi calificată drept comportament discriminatoriu sub forma hărțuirii. Astfel, intimatul-pârât, după insistențele de a fi reintegrat cât mai rapid (în condițiile în care recurenta reclamantă a achitat drepturile salariate ale acestuia pentru fiecare zi până la data efectivei reintegrări), s-a prezentat la locul de muncă numai 2 zile.

În aceste două zile, în mod premeditat, a înregistrat audio și video în incinta sediului recurentei reclamante, provocând discuțiile de care s-a folosit mai târziu în prezentul dosar. De aceea recurenta a apreciat că scopul intimatului-pârât nu a fost acela al unei reintegrări efective, în concordanță cu principiul bunei credințe care trebuie să guverneze relațiile de muncă, ci a urmărit numai să prejudicieze imaginea societății. A mai susținut recurenta reclamantă că în mod premeditat intimatul C.C.

nu numai că a folosit în incinta sediului societății o cameră video și un aparat foto, fără a avea autorizația necesară, dar s-a filmat/fotografiat cu o lanternă pe cap în podul imobilului, încercând să arate/simuleze condițiile precare în care se presupune că își desfășura activitatea, cu toate că intimatul nu a lucrat niciodată în condițiile la care face referire, singurul interval de timp pe care l-a petrecut în podul imobilului fiind acela necesar efectuării înregistrărilor pe care le-a folosit în prezenta cauză. Recurenta reclamantă a solicitat instanței să aibă în vedere și multiplele declarații ale colegilor acestuia, potrivit cărora, în fapt, intimatul și-a desfășurat activitatea numai la parterul sediului societății, la un birou amenajat într-un spațiu corespunzător pentru activitatea pe care trebuia să o presteze.

Așadar, nimeni nu l-a obligat pe intimat să urce sau să muncească în podul imobilului, din chiar înregistrările depuse de acesta reieșind că el a fost persoana care a solicitat și obligat colegii să îl ajute să urce în pod un birou. Mai mult, reținerea instanței potrivit căreia „ceilalți colegi cunoșteau faptul că intimatul C.C. urma a munci în pod" este greșită și provine din coroborarea incorectă a probelor. Astfel, din înregistrările audio reiese faptul că: intimatul (și nu conducerea societății) este cel care și-a înștiințat colegii că va munci în pod, intimatul i-a solicitat unui coleg (în a doua zi de muncă) să îi urce în pod un birou (strict pentru a-și procura dovezi pentru acest dosar, întrucât nu a muncit efectiv în spațiul respectiv), intimatul a avut un comportament de victimizare față de colegii săi.

Dovadă a faptului că intimatul nu și-a petrecut timpul în podul imobilului sunt chiar înregistrările efectuate de acesta, înregistrări ale discuțiilor cu colegii, care au avut loc la parterul imobilului și care durează aproape cât durata timpului de lucru. Așadar, singurul motiv pentru care intimatul s-a prezentat la locul de muncă a fost acela al procurării unor pretinse dovezi incriminatoare împotriva societății, întrucât urmărea numai să prejudicieze imaginea acesteia, scopul său nefiind niciodată reintegrarea și reluarea activității. Totodată, pentru a dovedi totala rea-credință a intimatului C.C. în îndeplinirea sarcinilor de serviciu din cele 2 zile lucrătoare în care se presupune că societatea l-as fi discriminat si hărțuit, recurenta a arătat că acesta a fost concediat pentru motive disciplinare, iar prin Decizia nr. 696 din 09 aprilie 2013. pronunțată în Dosarul nr. 8611/30/2012.

Curtea de Apel Timișoara a menținut măsura dispusă. Așadar, printr-o hotărâre irevocabilă s-a constatat că intimatul C.C. nu a avut un comportament adecvat în intervalul 23-24 aprilie 2012. nu si-a respectat obligațiile contractuale față de societate și a încălcat mai multe reguli. Cu toate acestea a susținut recurenta, prin hotărârea care face obiectul prezentului dosar se constată în mod greșit un pretins comportament neadecvat din partea angajatorului. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile atacate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin Hotărârea nr. 302 din data de 12 septembrie 2012, C.N.C.D.

a decis că faptele prezentate de C.C. privind reintegrarea sa, ulterior unei hotărâri judecătorești, în condiții umilitoare, intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1), (5) coroborat cu art. 6 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Potrivit art. 2 alin. (5) "Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Hărțuirea reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în J.O.C.E. nr. 5180 din 19 iulie 2000. În acest sens, în materia legislației nediscriminare, astfel cum este transpus aquis-ul comunitar, pentru a ne găsi în situația unei fapte de hărțuire este necesară întrunirea cumulativă a elementelor constitutive acesteia.

Astfel, fapta de hărțuire se circumstanțiază într-un comportament care poate îmbracă diferite forme.

Formularea textului cuprinde sintagma „orice comportament". Sintagma „orice comportament" denotă intenția legiuitorului de a cuprinde o arie largă de comportamente, și nu una restrictivă, ceea ce permite reținerea unor calificări diferite în practică, și care pot să varieze de la caz la caz, circumscrise sub forma unor afirmații exprimate prin cuvinte, gesturi, acte sau fapte etc. Motivul sau cauza comportamentului este determinat de un criteriu inerent, care este în mod expres prevăzut de legiuitor, într-o lista neexhaustivă, având în vedere că textul de lege prezintă într-o enumerare cu caracter determinat criteriul de „rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenența la o categorie defavorizată, vârsta, handicap, statut de refugiat ori azilant". Caracterul neexhaustiv este dat de însăși sintagma „sau orice alt criteriu" alăturată criteriilor expres enumerate în art. 2 alin. (5). Sintagma „sau orice alt criteriu", practic oferă posibilitatea reținerii oricărui alt element nespecificat de lege, dar care este materializat ca fapt determinant în săvârșirea formei de discriminare denumită ca hărțuire.

Manifestarea comportamentului pe baza oricăruia dintre criteriile prevăzute de lege „duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest element constitutiv al hărțuirii, permite reținerea acelor comportamente care, chiar dacă nu au fost săvârșite cu intenție, produc efectul de realizare al unui cadru definit ca „intimidant, ostil, degradant ori ofensiv". Acest aspect este cu atât mai evident cu cât însăși Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, definește hărțuirea în art. 2 alin. (3) ca „un comportament nedorit pe bază de etnie sau rasă care are ca scop sau ca efect violarea demnității unei persoane și crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv." Includerea hărțuirii ca formă de discriminare în aquis-ul comunitar și transpunerea acestuia în legislația națională este extrem de importantă.

Discriminarea nu se manifestă per se, doar sub forma unor prevederi normative sau practici, dar și sub forma comportamentelor care creează un impact asupra mediului în general, variind de la violența fizică la remarci sau afirmații cu caracter rasist, sexist, xenofob etc. până la ostracizare generală. Acesta formă de discriminare aduce atingere demnității sub aspect psihic și emoțional persoanelor aparținând unei minorități sau alteia, (vezi „A comparison between the EU Racial Equality Directive and the Starting Line" in I. Chopin and J.Niessen, The Starting line and the Incorporation of the Racial Equality Directive into Natioal Laws of the EU Member States and Accession States, 2001, pag. 26, 27.).

Față de aceste considerente, Înalta Curte opinează că efectul creat prin reintegrarea petentului într-un spațiu neadecvat și schimbarea atribuțiilor în mod nejustificat, au avut legătură cu situația litigioasă dintre părți și a condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv și umilitor. În acest sens este de menționat e-mail-ul transmis de către directorul tehnic, domnul C.P., către unul din angajați, în data de 20 aprilie 2012, din care reiese clar intenția de a-i oferi petentului alte atribuții decât cele avute anterior. Tot în acest sens, este și e-mail-ul transmis petentului tot de către directorul tehnic, prin care i se specifică că trebuie să respecte dispozițiile luate, în sensul că trebuie să-si desfășoare noua activitate în podul imobilului unde își desfășoară activitatea angajatorul.

Înalta Curte reține de asemenea că nu sunt fondate criticile recurentei reclamantei cu privire la nulitatea actului administrativ atacat, pe care de altfel le-a formulat și în fața instanței de fond. Colegiul a arătat care sunt împrejurările de fapt susținute de petent, dar și cele pe care se bazează soluția adoptată, precum și probele din care rezultă acestea. Astfel cum a reținut C.N.C.D., M.D. primise anterior, la 20 aprilie 2012, mesajul prin poșta electronică de la C.P., din care rezultă faptul că pârâtului C.C. i-au fost stabilite sarcini generate de punerea în aplicare, cu ocazia reintegrării sale în postul de electronist, a unui proiect privind „analiza cantitativă și calitativă a activității de montaj”.

Pentru faza de analiză a proiectului, era necesar ca pârâtul să procedeze la centralizarea datelor care rezultau din fișele de instalare sau formularele utilizate înainte de implementarea acestora pe o perioadă de șase ani (din 2006). Curtea a mai constatat, din declarațiile depuse la dosar de către reclamantă, că M.D. și D.C.A., colegii pârâtului, angajați în funcția de electronist, au „avut de întocmit, la cererea șefului direct, pentru anumite perioade, situații centralizatoare cu privire la diverse aspecte legate de montajele întocmite la Timișoara, din care să rezulte beneficiarul montajului, produsele montate, data montării, tipul modelului auto”. Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de recurs apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F.E.P. SRL împotriva sentinței nr. 1598 din 14 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.