ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 879 din 4 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., M.E.F. - A.N.A.F. prin D.G.F.P. Argeș și A.F.P.C.M. și a obligat autoritățile pârâte la restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit reținut în plus din veniturile societății reclamante, conform raportului de expertiză contabilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, rejudecând cauza, a reținut că reclamanta SC I.A.S.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora la restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit reținut în plus din veniturile achitate de SC I.R.

SRL societăților nerezidente SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F. SA. Prin adresele din 26 mai 2009 emisă de D.G.F.P. Argeș și adresa din 21 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Argeș s-a răspuns societății la cererile înregistrate în data de 15 mai 2009 și 24 iunie 2009 prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților. Cererea de restituire a sumei menționate reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților a fost formulată în baza Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 care, potrivit art. 117 C. proc. Fisc. în formă actualizată, stabilește procedura restituirii și rambursării sumelor de la buget și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

În speță instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective să se stabilească dacă sumele solicitate la restituire au fost efectiv vărsate la bugetul de stat cu titlul reținere impozit pe veniturile obținute de nerezidenți în România, să stabilească în baza căror acte au fost efectuate înregistrările contabile care au condus la reținerile sumelor solicitate la rambursare și dacă sumele solicitate la rambursare conform înregistrărilor contabile corespund unor servicii prestate de nerezidenții care solicită la rambursare sumele respective. Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit de expert contabil M.E.D., iar din concluziile acestuia se reține că facturile înregistrate în contabilitatea societății și menționate în anexele raportului de expertiză contabilă care reprezintă cheltuieli pentru reclamantă au avut la bază contractul de asistență generală din 28 iunie 2011 încheiat între reclamantă și SC I.A.S.F.

SA, contractul de reprezentare comercială din 14 mai 2004 încheiat între aceleași părți și acordul de suportare în comun a costurilor din 26 mai 2005 încheiat între aceleași părți. De asemenea, expertul a constatat conform înregistrărilor contabile ale societății că sumele solicitate la rambursare corespund unor servicii prestate de nerezidenții care solicită la rambursare sumele respective și că sumele achitate de reclamantă societăților nerezidente nu trebuiau reținute de către autoritățile fiscale deoarece în mod greșit au fost calificate redevențe, conform art. 12 din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze. Curtea a reținut, de asemenea, că noțiunea de redevență, așa cum e definită de C. fisc.

cât și de Convenția de evitare a dublei impuneri nu acoperă natura serviciilor prestate de reclamantă și SC I.A.S.F. SA, conform contractelor de reprezentare comercială și contractului de suportare în comun a costurilor. Conform prevederilor art. 5 și art. 7 din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între cele două guverne veniturile de natura comisioanelor realizate din România de o persoană rezidentă în Franța se impun în România numai dacă sunt realizate printr-un sediu stabil prin care aceasta își desfășoară activitatea în România. Cele două adrese a căror anulare s-a solicitat de către reclamantă prin care s-a răspuns acesteia referitor la restituirea sumelor reprezentând impozit reținut în plus, reprezintă acte administrativ fiscale cărora le sunt aplicabile disp.

art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Astfel, instanța de fond a apreciat că ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al unei autorități publice, respectiv autorități fiscale de soluționare a cererii formulate de reclamantă. Expertiza contabilă atestă că sumele solicitate la rambursare au fost plătite efectiv la bugetul de stat, fiind deja reținute și reprezintă servicii prestate de către SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F. SA, ambele rezidente fiscale franceze în beneficiul SC I.A.S.R. SRL, astfel încât acestea nu reprezintă redevențe. Curtea a concluzionat că impozitul reținut în plus nu a avut o bază legală, fiind aplicate eronat dispozițiile Convenției de evitare a dublei impuneri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F., formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate, critici pe care le-a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - hotărârea instanței de fond a fost întemeiată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, fără a fi analizat întregul material probator și concluziile scrise ale organului fiscal; - adresele din 26 mai 2009 și din 21 iunie 2009 emise de D.G.F.P. Argeș prin care s-a respins solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 1.809.750 lei impozit pe veniturile nerezidenților sunt legale, Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Franța fiind corect aplicată de către organele fiscale.

Astfel, conform Convenției de evitate a dublei impuneri încheiată între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze, termenul de redevență folosit la art. 12 indică și remunerațiile de orice natură plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau științific și pentru informațiile având caracterul unei experiențe acumulate în domeniul industrial, comercial sau științific. Prin convenție se dă dreptul de impunere la sursă Statului Român, pentru veniturile de această natură realizate din România de rezidentul țării partenere, iar pentru evitarea dublei impuneri se acordă credit fiscal în țara de rezidență. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit probelor administrate la instanța de fond, respectiv atât proba cu acte, cât și expertiză contabilă, sumele solicitate la rambursare corespund serviciilor prestate de către SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F. SA, ambele rezidente fiscale franceze, în beneficiul SC I.A.S.R. SRL, iar în drept, deoarece aceste sume reprezintă servicii (s.ns.), cad sub incidența art. 7 „Beneficiile întreprinderii” din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Franța. Conform articolului menționat veniturile respective se impozitează în România numai în cazul în care societatea din Franța desfășoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent, or, în speță, această condiție nu este îndeplinită, societățile franceze nedesfășurând activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.

În mod neîntemeiat recurenta a susținut că sumele corespund unor „redevențe” prevăzute de art. 12 din Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între România și Franța, deoarece noțiunea de „redevență” astfel cum aceasta este definită de C. fisc. precum și de Convenție, nu acoperă natura serviciilor prestate de SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F. SA conform contractelor de reprezentare comercială și contractului de suportare în comun a costurilor încheiate cu societatea din România. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 879 din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2014.