ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 879 din 4 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F., M.E.F. - A.N.A.F. prin

D.G.F.P. Argeș și A.F.P.C.M. și a obligat autoritățile pârâte la restituirea

sumei de 1.809.750 lei reprezentând impozit reținut în plus din veniturile

societății reclamante, conform raportului de expertiză contabilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond, rejudecând cauza, a reținut că reclamanta SC I.A.S.R. SRL a solicitat

în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora la restituirea sumei de

1.809.750 lei reprezentând impozit reținut în plus din veniturile achitate de

SC I.R. SRL societăților nerezidente SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F. SA.

Prin adresele din 26 mai 2009 emisă de D.G.F.P.

Argeș și adresa din 21 iunie 2009 emisă de D.G.F.P. Argeș s-a răspuns

societății la cererile înregistrate în data de 15 mai 2009 și 24 iunie 2009

prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.809.750 lei

reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților.

Cererea de restituire a sumei menționate

reprezentând impozit pe veniturile nerezidenților a fost formulată în baza Ordinul

M.F.P. nr. 1899/2004 care, potrivit art. 117 C. proc. Fisc. în formă

actualizată, stabilește procedura restituirii și rambursării sumelor de la

buget și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele

restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

În speță instanța de fond a dispus efectuarea

unei expertize contabile având ca obiective să se stabilească dacă sumele

solicitate la restituire au fost efectiv vărsate la bugetul de stat cu titlul

reținere impozit pe veniturile obținute de nerezidenți în România, să stabilească

în baza căror acte au fost efectuate înregistrările contabile care au condus la

reținerile sumelor solicitate la rambursare și dacă sumele solicitate la

rambursare conform înregistrărilor contabile corespund unor servicii prestate

de nerezidenții care solicită la rambursare sumele respective.

Raportul de expertiză contabilă a fost

întocmit de expert contabil M.E.D., iar din concluziile acestuia se reține că

facturile înregistrate în contabilitatea societății și menționate în anexele

raportului de expertiză contabilă care reprezintă cheltuieli pentru reclamantă

au avut la bază contractul de asistență generală din 28 iunie 2011 încheiat

între reclamantă și SC I.A.S.F. SA, contractul de reprezentare comercială din

14 mai 2004 încheiat între aceleași părți și acordul de suportare în comun a

costurilor din 26 mai 2005 încheiat între aceleași părți.

De asemenea, expertul a constatat conform

înregistrărilor contabile ale societății că sumele solicitate la rambursare

corespund unor servicii prestate de nerezidenții care solicită la rambursare

sumele respective și că sumele achitate de reclamantă societăților nerezidente

nu trebuiau reținute de către autoritățile fiscale deoarece în mod greșit au

fost calificate redevențe, conform art. 12 din Convenția de evitare a dublei

impuneri încheiată între Guvernul României și Guvernul Republicii Franceze.

Curtea a reținut, de asemenea, că noțiunea de

redevență, așa cum e definită de C. fisc. cât și de Convenția de evitare a

dublei impuneri nu acoperă natura serviciilor prestate de reclamantă și SC

I.A.S.F. SA, conform contractelor de reprezentare comercială și contractului de

suportare în comun a costurilor.

Conform prevederilor art. 5 și art. 7 din

Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între cele două guverne

veniturile de natura comisioanelor realizate din România de o persoană

rezidentă în Franța se impun în România numai dacă sunt realizate printr-un

sediu stabil prin care aceasta își desfășoară activitatea în România.

Cele două adrese a căror anulare s-a

solicitat de către reclamantă prin care s-a răspuns acesteia referitor la

restituirea sumelor reprezentând impozit reținut în plus, reprezintă acte

administrativ fiscale cărora le sunt aplicabile disp. art. 2 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond a apreciat că ne

aflăm în prezența unui refuz nejustificat al unei autorități publice, respectiv

autorități fiscale de soluționare a cererii formulate de reclamantă.

Expertiza contabilă atestă că sumele

solicitate la rambursare au fost plătite efectiv la bugetul de stat, fiind deja

reținute și reprezintă servicii prestate de către SC I.A.S.M. SA și SC I.A.S.F.

SA, ambele rezidente fiscale franceze în beneficiul SC I.A.S.R. SRL, astfel

încât acestea nu reprezintă redevențe.

Curtea a concluzionat că impozitul reținut în

plus nu a avut o bază legală, fiind aplicate eronat dispozițiile Convenției de

evitare a dublei impuneri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta A.N.A.F., formulând următoarele critici la adresa hotărârii atacate,

critici pe care le-a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

- hotărârea instanței de fond a fost

întemeiată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză dispus în cauză,

fără a fi analizat întregul material probator și concluziile scrise ale

organului fiscal;

- adresele din 26 mai 2009 și din 21 iunie

2009 emise de D.G.F.P. Argeș prin care s-a respins solicitarea reclamantei de

restituire a sumei de 1.809.750 lei impozit pe veniturile nerezidenților sunt

legale, Convenția de evitare a dublei impuneri încheiată între România și

Franța fiind corect aplicată de către organele fiscale.

Astfel, conform Convenției de evitate a

dublei impuneri încheiată între Guvernul României și Guvernul Republicii

Franceze, termenul de redevență folosit la art. 12 indică și remunerațiile de

orice natură plătite pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui

echipament industrial, comercial sau științific și pentru informațiile având

caracterul unei experiențe acumulate în domeniul industrial, comercial sau

științific.

Prin convenție se dă dreptul de impunere la

sursă Statului Român, pentru veniturile de această natură realizate din România

de rezidentul țării partenere, iar pentru evitarea dublei impuneri se acordă

credit fiscal în țara de rezidență.

Analizând actele și lucrările dosarului de

fond, precum și motivele de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., instanța de control judiciar constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit probelor administrate la instanța de

fond, respectiv atât proba cu acte, cât și expertiză contabilă, sumele

solicitate la rambursare corespund serviciilor prestate de către SC I.A.S.M. SA

și SC I.A.S.F. SA, ambele rezidente fiscale franceze, în beneficiul SC I.A.S.R.

SRL, iar în drept, deoarece aceste sume reprezintă servicii (s.ns.), cad sub

incidența art. 7 „Beneficiile întreprinderii” din Convenția de evitare a dublei

impuneri încheiate între România și Franța.

Conform articolului menționat veniturile

respective se impozitează în România numai în cazul în care societatea din

Franța desfășoară activitate în România prin intermediul unui sediu permanent,

or, în speță, această condiție nu este îndeplinită, societățile franceze nedesfășurând

activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.

În mod neîntemeiat recurenta a susținut că

sumele corespund unor „redevențe” prevăzute de art. 12 din Convenția de evitare

a dublei impuneri încheiată între România și Franța, deoarece noțiunea de

„redevență” astfel cum aceasta este definită de C. fisc. precum și de

Convenție, nu acoperă natura serviciilor prestate de SC I.A.S.M. SA și SC

I.A.S.F. SA conform contractelor de reprezentare comercială și contractului de

suportare în comun a costurilor încheiate cu societatea din România.

Pentru considerentele menționate, cu referire

la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva

sentinței civile nr. 879 din 4 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

iunie 2014.