MILLON c. FRANCE (NO. 2)
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MILLON c. FRANCE (NO. 2) (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 28488/06 prezentate de Charles MILLON împotriva Franței (n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Jean-Paul Costa, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iulie 2006, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Charles Millon, este un cetățean francez rezident la Paris. El este în prezent ambasador, reprezentând Franța la FAO, la Roma. El este reprezentat în fața Curții de către dl Philippe Petit, avocat la Lyon. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost președinte al Consiliului regional Rhône-Alpes. Decizii de justiție referitoare la atribuirea unei locuințe de funcție reclamantului La 13 mai 1998, E.T., consilier regional care acționa în calitate de contribuabil, a solicitat Tribunalului Administrativ din Lyon anularea deciziei din 24 noiembrie 1989, prin care Biroul Consiliului Regional Rhône-Alpes acordase gratuit președintelui Consiliului Regional o locuință de funcție din necesitate absolută de serviciu. La 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ, luând în considerare recursul admisibil, având în vedere caracterul insuficient al publicității efectuate în Culegerea actelor administrative ale regiunii, a anulat decizia menționată anterior pe motiv că aceasta a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor articolului 38 din Legea din 27 februarie 1912, care stabilește indemnizațiile și rambursările care ar putea fi acordate consilierilor regionali. La 10 august 1998, E.T. sesizează din nou Tribunalul Administrativ cu privire la o hotărâre privind anularea deciziei din 10 februarie 1989 prin care Biroul Consiliului Regional Rhône-Alpes a autorizat semnarea unui contract de închiriere a unui loc de muncă pentru președintele consiliului regional, actul de semnătură a contractului de închiriere și contractul de închiriere în sine. La 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ a anulat decizia atacată de aceleași motive ca și cele reținute pentru anularea deciziei din 24 noiembrie 1989 menționate anterior. Reclamantul nu era parte la aceste proceduri. La 31 august 2001, el sesizează instanța administrativă din Lyon cu două acțiuni în a treia opoziție cerând să declare neavenite hotărârile din 26 iunie 2001. La 19 martie 2002, instanța administrativă a declarat admisibilă terța opoziție: s-a considerat că reclamantul, fiind beneficiarul locuinței funcționale, ar fi trebuit, în această calitate, să fie chemat în instanță. În plus, Tribunalul a considerat că publicarea deliberărilor în Culegerea actelor administrative ale Regiunii nu putea constitui în sine o măsură suficientă de publicitate pentru a face să curgă în fața administratorilor termenul de recurs în litigiu și, prin urmare, acțiunea din partea E.T. era admisibilă. Acesta este considerat că, prin decizia de a acorda un astfel de avantaj președintelui consiliului regional, în timp ce acesta nu a fost prevăzut în art. 38 din Legea din 27 februarie 1912, Biroul nu a respectat această dispoziție. În cele din urmă, el a considerat că circumstanța că atribuirea unei locuințe funcționale ar fi fost decisă în interesul regiunii, permițându-i să facă economii și că nu există nici o îmbogățire personală a reclamantului, nu a avut niciun impact asupra legalității deliberărilor atacate. Recurentul a luat măsuri împotriva acestor hotărâri în fața instanței administrative din Lyon, care, la 10 iulie 2003, a anulat hotărârile din 19 martie 2002 și a respins cererile terților împotriva hotărârii din 26 iunie 2001. Curtea administrativă de apel consideră că numai publicarea în Repertoriu nu putea constitui o măsură de publicitate suficientă, în timp ce nici un text legislativ sau de reglementare nu organiza publicarea deliberărilor și că: nici o cunoaștere dobândită nu putea fi opusă E.T. care nu era consilier regional la data deliberărilor în litigiu. În ceea ce privește fondul, Curtea a constatat că, la 10 februarie 1989, nicio dispoziție legislativă sau de reglementare nu prevedea ca președintele Consiliului Regional să poată beneficia de atribuirea unei locuințe de serviciu și că acordarea unei astfel de locuințe cu titlu gratuit nu constituia un avantaj prevăzut la art. 38 din Legea din 27 februarie 1912. Printr-o hotărâre din 27 iulie 2005, Consiliul de Stat a conchis hotărârea Tribunalului Administrativ din Lyon. Problema atribuirii unui personal de serviciu reclamantului Hotărârea privind dreptul de a pleda la 25 iunie 2001, Tribunalul Administrativ din Lyon a respins o cerere din E.T. (depusă la 5 iunie 2001 în temeiul articolului L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale) prin care i se permite să depună o plângere în numele Regiunii Rhône-Alpes, în temeiul articolului L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale, cu scopul de a fi autorizată să depună o plângere cu privire la constituirea unei părți civile în numele Regiunii Rhône-Alpes a șefilor de captură ilegală de interese și de concusiune în temeiul locuințelor de serviciu și al personalului de care a beneficiat reclamantul în perioada 1989-1998, precum și a subvențiilor plătite unei asociații de care reclamantul era vicepreședinte. Prin hotărârea din 29 iulie 2002, Consiliul de Stat a hotărât că acțiunea avută în vedere de E.T. privind locuințele de serviciu nu prezenta un interes suficient pentru Regiune, în măsura în care aceasta din urmă era angajată să execute hotărârile și să emită un titlu executoriu împotriva reclamantului. În ceea ce privește întrebarea referitoare la personalul pus la dispoziția reclamantului, Consiliul de Stat a stat astfel Având în vedere, pe de altă parte, că rezultă din faptul că, prin două acte legislative adoptate la 23 martie 1990 și 4 septembrie 1995, aprobate de birou sau de comisia permanentă a Consiliului Regional cu privire la propunerea președintelui Consiliului Regional și încheiate cu întreprinderea care deține piețele de curățenie ale sediului consiliului regional, încheiate, respectiv, pentru perioada 1 februarie 1990 la 1 februarie 1995 și apoi pentru o nouă perioadă care începe la această dată, regiunea Rhône-Alpes a încredințat acestei întreprinderi lucrările de curățare și de întreținere care au devenit strict necesare pentru recepțiile organizate de președintele Consiliului Regional în locuințele sale de funcționare în interesul regiunii ; că dl X. produce un set de elemente care urmăresc să demonstreze că importanța și regularitatea prestațiilor facturate în acest sens, fără nicio referire la datele exacte ale omologărilor în cauză (...) acoperă, de fapt, punerea la dispoziție permanentă a personalului de serviciu în interesul privat al președintelui consiliului regional ; că elementele astfel avansate, apropiate de toate piesele din dosar, sunt de natură să cântărească o suspiciune de decădere delictală, în special a șefului de captură ilegală de interese ; nu rezultă din lacul că faptele astfel denunțate erau, la datele la care domnul X și-a prezentat cererea la Tribunalul Administrativ din Lyon, ținând cont de calificarea penală pe care aceste fapte sunt susceptibile să o primească, în mod necesar acoperite de prescripție; întrucât, prin urmare, acțiunea avută în vedere nu poate fi privită ca fiind lipsită de orice șansă de succes ; întrucât, având în vedere sumele expuse de regiune în acest sens, acțiunea avută în vedere prezintă un interes suficient pentru regiune; întrucât, prin urmare, dl X. are dreptul de a solicita permisiunea de a acționa în locul regiunii Rhône-Alpes din partea șefului faptelor analizate mai sus. Procesul de legalitate a atribuirii unui personal de serviciu în interesul reclamantului în calitate de președinte al Consiliului regional Rhône-Alpes Printr-o hotărâre din 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ din Lyon a respins acțiunile din 10 august 1998 depuse și intenționând să anuleze, pe de o parte, decizia reclamantului, în calitate de președinte al Consiliului Regional, prin care se acordă gratuit personal în locuința sa și, pe de altă parte, deliberarea comisiei permanente a Consiliului Regional din 28 iunie 2001 iulie 1995 ca atare ar viza implicit atribuirea gratuită de personal în locuința președintelui. Sesizată în apel de E.T., curtea administrativă din Lyon Anula, la 10 iulie 2003, hotărârea Tribunalului Administrativ din 26 iunie 2001 și deliberarea comisiei permanente din 28 iulie 1995. Comisia a constatat că deliberarea acoperă în realitate punerea la dispoziție permanentă de către Regiune a personalului de serviciu în interesul privat al președintelui consiliului regional și că, în cazul în care această deliberare ar fi făcut obiectul unei publicități periodice, domeniul său de aplicare real nu ar putea fi cunoscut în termenii în care a fost redactată și decât, în aceste condiții, concluziile prezentate de E.T. Tribunalul Administrativ nu a fost întârziat și a subliniat că punerea la dispoziție permanentă a personalului de serviciu la domiciliul președintelui Consiliului Regional, în singurul său interes, nu prezenta un caracter de interes regional și nu ignora art. 59 din Legea din 2 martie 1982. Pe de altă parte, Comisia a considerat că nu există nicio parte a dosarului n Prin hotărârea din 6 iulie 2004, Curtea Administrativă de Primă Instanță a Tribunalului Administrativ de Primă Instanță a declarat mai întâi admisibilă opoziția terței părți la motiv, în sensul că reclamantul era beneficiarul deciziei anulate, acesta nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat în instanță. În ceea ce privește temeinicia părții terțe opoziie, aceasta a fost, printre altele, de părere că termenul de recurs împotriva acestei deliberări nu a putut începe să curgă cu privire la D.E.T. în cazul în care nu a fost membru al comisiei permanente, acesta din urmă nu a putut lua cunoștință de acest lucru la 28 iulie 1995 și în cazul în care publicarea acestei deliberări în Culegerea actelor administrative ale regiunii nu permitea să se cunoască domeniul real de aplicare al acesteia. În cele din urmă, aceasta a respins, în ceea ce privește fondul cererii reclamantului și apoi a sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare. La 15 martie 2006, Consiliul de Stat a considerat că nici unul dintre mijloacele n a fost de natură să permită admiterea căii de atac. La 26 august 2003, Regiunea Rhône-Alpes a emis două titluri executorii: un articol corespunzător rambursării chiriei și a cheltuielilor (judecarea Tribunalului Administrativ din 26 iunie 2001), cu o sumă de 234 206,84 EUR și al doilea care corespunde rambursării personalului (judiciul Tribunalului Administrativ din 10 iulie 2003), cu o sumă de 91 904 EUR. Dreptul și practica internă relevante L Orice contribuabil înscris în rolul regiunii are dreptul de a exercita, atât în cerere, cât și în apărare, pe cheltuiala și riscurile sale, cu permisiunea instanței administrative, acțiunile pe care le consideră a aparține regiunii și pe care aceasta, în prealabil chemată să le delibereze, a refuzat sau a neglijat să le exercite. Prin urmare, este de competența instanței administrative care acționează în forma administrativă și a Consiliului de Stat, sesizată cu o acțiune de deplină jurisdicție împotriva deciziei instanței administrative, atunci când: ei adresează o cerere prezentată de un contribuabil pe baza acestor dispoziții, de a verifica, fără a se substitui instanței de acțiune și având în vedere elementele care le sunt furnizate, că acțiunea avută în vedere prezintă un interes suficient pentru regiune și că are o șansă de succes. La art. 3 din Decretul nr. 93-1121 din 20 septembrie 1993 privind colectarea actelor administrative ale comunelor, departamentelor, regiunilor, colectivității teritoriale din Corsica și instituțiilor publice de cooperare precisă Mecanismele deliberărilor Consiliului regional și ale deliberărilor comisiei permanente adoptate prin delegare, precum și actele președintelui Consiliului general, cu caracter de reglementare, se publică într-o colecție a actelor administrative ale departamentului cu o frecvență cel puțin lunară. Acest registru este pus la dispoziția publicului la hotel al departamentului. Publicul este informat, în termen de 24 de ore, că registrul este pus la dispoziția sa, prin afișarea la locurile obișnuite ale afișajului oficial al departamentului. Diseminarea departamentului poate fi efectuată gratuit sau prin vânzare la numărul sau prin abonament. La articolul R 421-1 din Codul administrativ de justiție dispune, cu excepția lucrărilor publice, instanța nu poate fi sesizată decât prin recurs formulat împotriva unei decizii, în termen de două luni de la notificarea sau publicarea deciziei atacate. (...) GRIFS Reclamantul se plânge de o triplă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, și anume privarea de dreptul său de a avea acces la o instanță judecătorească, necunoașterea principiului securității juridice și lipsa de obiectivitate și de imparțialitate a instanței administrative de apel care a pronunțat cu privire la cererea sa de terță opoziție. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță. El subliniază că Consiliul de Stat este mulțumit să repete toate motivele invocate de solicitant și să considere că acestea nu sunt de natură să permită admiterea cererii, fără a aduce nicio motivație acestei decizii. El declară că cunoaște jurisprudența Curții cu privire la conformitatea articolului L 822-1 din Codul de Justiție Administrativă cu art. 6 din Convenție, dar afirmă că situația sa este diferită de celelalte cazuri în măsura în care el nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat la instanța administrativă și Curtea Administrativă de Apel, în timp ce acesta era singurul vizat de deciziile atacate. Curtea amintește că, în cazul în care reclamantul nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat în fața Tribunalului Administrativ și a Tribunalului Administrativ de Primă Instanță, acesta a putut introduce o acțiune în a treia opoziție. Instanța administrativă d a declarat admisibil această acțiune recunoscând că hotărârea din 10 iulie 2003 a prevăzut drepturile reclamantului care, în calitate de președinte al Consiliului Regional, era beneficiarul deciziei anulate. În cele din urmă, Curtea a examinat temeinicia părții terțe opoziții și a respins, printr-un raționament detaliat, toate argumentele reclamantului. Având în vedere aceste împrejurări și jurisprudența Curții în materie de admitere a recursurilor în casare în fața Consiliului de la ë (a se vedea, printre altele, Bufferne Franța (dec.), nr. 54367/00, 26 februarie 2002 și Merigaud Franța (dec.), nr. 3276/04, 31 Ianuarie 2006), Curtea consideră că reclamantul nu a fost privat de dreptul său de acces la o instanță și că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În al doilea rând, reclamantul invocă o încălcare a principiului securității juridice, având în vedere că instanțele administrative au admis o cale de atac împotriva unei deliberări, la aproape trei ani de la adoptarea sa, pe motiv că măsura de publicare a deliberărilor atacate ar fi fost insuficientă. Pe de o parte, acesta afirmă că, în cazul în care o Ö Õ s Õ ar fi fost ridicată în termenul de recurs prevăzut de articolul R Õ-1 din Codul de justiție administrativă (două luni de la publicarea actului atacat), sau într-un termen rezonabil, acesta ar fi pus imediat capăt situației criticate. Pe de altă parte, el reamintește că deliberările contestate au fost adoptate în condiții de formă perfect regulate și publicate în Cartea actelor administrative în conformitate cu textele în vigoare. iulie 2004, că publicarea deliberării din 28 iulie 1995 în Repertoriu nu permitea să se cunoască domeniul de aplicare real, în timp ce acesta era relativ simplu în obiectul său. Curtea amintește că în decizia sa privind prima cerere a reclamantului (Milon c. Franța (dec.), 6051/06, 30 august 2007), Comisia a considerat că admiterea admisibilității unei acțiuni împotriva deliberărilor Consiliului regional, la mai mult de nouă ani de la adoptarea acestora, nu a fost contrară principiului securității rapoartelor juridice și, prin urmare, articolului 6 din convenție. Curtea a afirmat, de altfel, că nici art. 6 și nici o altă dispoziție a convenției nu obliga statele să stabilească termene de prescripție sau să stabilească punctele de plecare ale acestora. Or, în speță, în hotărârea sa din 6 iulie 2004, care se pronunță asupra acțiunii în terță opoziție, instanța administrativă da que a arătat că termenul de recurs împotriva deliberării comisiei permanente (28 iulie 1995) nu a putut începe să se pronunțe în legătură cu E.T., în măsura în care acesta din urmă, nefiind membru al comisiei permanente, nu a putut lua cunoștință de acest lucru la acea dată. Reclamantul subliniază că E.T. fiind ales regional din 1992, nu putea ignora existența deliberării comisiei permanente și că este deosebit de surprinzător faptul că judecătorul admite admisibilitatea cererii sale, la aproape trei ani de la adoptarea acesteia. Cu toate acestea, Curtea consideră că a fost vorba despre o chestiune de interpretare și de aplicare de către instanțele interne ale dreptului intern relevant, și anume articolele R 421-1 din Codul de justiție administrativă și 3 din Decretul nr. 93-1121 din 20 septembrie 1993 privind culegerea actelor administrative și care revine în primul rând instanțelor naționale, având în vedere caracterul subsidiar al controlului european exercitat de Curte. În consecință, această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În al treilea rând, reclamantul se plânge de faptul că instanța administrativă nu a putut pronunța în mod imparțial și obiectiv problema legalității punerii la dispoziție a unui personal de serviciu, deoarece această întrebare era deja pronunțată implicit prin hotărârea din 29 iulie 2002 a Consiliului de Stat, care este instanța de rupere a instanței administrative de apel. Aceasta din urmă a fost chemată să se pronunțe asupra acelorași fapte asupra cărora Consiliul de Stat era deja pronunțat și care, astfel, a prejudecat decizia instanței de judecată prin exercitarea unei presiuni asupra deciziei sale. Reclamantul nu a fost chemat să se prezinte în fața Consiliului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea arată că procedura care a dat naștere la hotărârea din 29 iulie 2002 a Consiliului din 29 iulie 2002 și cea din fața Tribunalului Administrativ de Primă Instană cu ocazia acțiunii în a treia opoziție aveau obiecte distincte :În cazul Consiliului de Stat, este necesar să se stabilească dacă E.T. are dreptul de a depune o plângere împotriva reclamantului, în locul regiunii Rhône-Alpes; instanța administrativă de apel se pronunță asupra legalității deciziei de a delega un personal de serviciu reclamantului în calitatea sa de președinte al Consiliului Regional. Cu toate acestea, Consiliul de Stat este limitat să verifice, având în vedere elementele furnizate, că acțiunea avută în vedere nu putea fi privită ca fiind lipsită de orice șansă de succes și că, având în vedere sumele expuse de regiune, acțiunea prezenta un interes suficient pentru regiune. Fără a se substitui instanței de acțiune, Consiliul de Stat s-a pronunțat acolo în conformitate cu art. L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale. La rândul său, instanța administrativă da , prin aprecierea temeiniciei părții terțe opoziție, și-a făcut propriile constatări și a respins cererea reclamantului printr-un raționament motivat și motivat. Curtea nu înțelege în ce mod Consiliul depe ă a acordat prioritate deciziei instanței administrative de apel și concluzionează că reclamantul nu a suferit o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza lipsei de imparțialitate a instanței administrative da . Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie, de asemenea, respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bošjan domnul Zupančič Modulul Președinte