Millon împotriva Franței (nr. 2)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 28488/06 prezentate de Charles MILLON împotriva Franței (n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Jean-Paul Costa, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 iulie 2006, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Charles Millon, este un cetățean francez rezident la Paris. El este în prezent ambasador, reprezentând Franța la FAO, la Roma. El este reprezentat în fața Curții de către dl Philippe Petit, avocat la Lyon.

Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost președinte al Consiliului regional Rhône-Alpes. Decizii de justiție referitoare la atribuirea unei locuințe de funcție reclamantului La 13 mai 1998, E.T., consilier regional care acționa în calitate de contribuabil, a solicitat Tribunalului Administrativ din Lyon anularea deciziei din 24 noiembrie 1989, prin care Biroul Consiliului Regional Rhône-Alpes acordase gratuit președintelui Consiliului Regional o locuință de funcție din necesitate absolută de serviciu.

La 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ, luând în considerare recursul admisibil, având în vedere caracterul insuficient al publicității efectuate în Culegerea actelor administrative ale regiunii, a anulat decizia menționată anterior pe motiv că aceasta a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor articolului 38 din Legea din 27 februarie 1912, care stabilește indemnizațiile și rambursările care ar putea fi acordate consilierilor regionali. La 10 august 1998, E.T. sesizează din nou Tribunalul Administrativ cu privire la o hotărâre privind anularea deciziei din 10 februarie 1989 prin care Biroul Consiliului Regional Rhône-Alpes a autorizat semnarea unui contract de închiriere a unui loc de muncă pentru președintele consiliului regional, actul de semnătură a contractului de închiriere și contractul de închiriere în sine.

La 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ a anulat decizia atacată de aceleași motive ca și cele reținute pentru anularea deciziei din 24 noiembrie 1989 menționate anterior. Reclamantul nu era parte la aceste proceduri. La 31 august 2001, el sesizează instanța administrativă din Lyon cu două acțiuni în a treia opoziție cerând să declare neavenite hotărârile din 26 iunie 2001. La 19 martie 2002, instanța administrativă a declarat admisibilă terța opoziție: s-a considerat că reclamantul, fiind beneficiarul locuinței funcționale, ar fi trebuit, în această calitate, să fie chemat în instanță. În plus, Tribunalul a considerat că publicarea deliberărilor în Culegerea actelor administrative ale Regiunii nu putea constitui în sine o măsură suficientă de publicitate pentru a face să curgă în fața administratorilor termenul de recurs în litigiu și, prin urmare, acțiunea din partea E.T.

era admisibilă. Acesta este considerat că, prin decizia de a acorda un astfel de avantaj președintelui consiliului regional, în timp ce acesta nu a fost prevăzut în art. 38 din Legea din 27 februarie 1912, Biroul nu a respectat această dispoziție. În cele din urmă, el a considerat că circumstanța că atribuirea unei locuințe funcționale ar fi fost decisă în interesul regiunii, permițându-i să facă economii și că nu există nici o îmbogățire personală a reclamantului, nu a avut niciun impact asupra legalității deliberărilor atacate.

Recurentul a luat măsuri împotriva acestor hotărâri în fața instanței administrative din Lyon, care, la 10 iulie 2003, a anulat hotărârile din 19 martie 2002 și a respins cererile terților împotriva hotărârii din 26 iunie 2001. Curtea administrativă de apel consideră că numai publicarea în Repertoriu nu putea constitui o măsură de publicitate suficientă, în timp ce nici un text legislativ sau de reglementare nu organiza publicarea deliberărilor și că: nici o cunoaștere dobândită nu putea fi opusă E.T. care nu era consilier regional la data deliberărilor în litigiu.

În ceea ce privește fondul, Curtea a constatat că, la 10 februarie 1989, nicio dispoziție legislativă sau de reglementare nu prevedea ca președintele Consiliului Regional să poată beneficia de atribuirea unei locuințe de serviciu și că acordarea unei astfel de locuințe cu titlu gratuit nu constituia un avantaj prevăzut la art. 38 din Legea din 27 februarie 1912. Printr-o hotărâre din 27 iulie 2005, Consiliul de Stat a conchis hotărârea Tribunalului Administrativ din Lyon. Problema atribuirii unui personal de serviciu reclamantului Hotărârea privind dreptul de a pleda la 25 iunie 2001, Tribunalul Administrativ din Lyon a respins o cerere din E.T.

(depusă la 5 iunie 2001 în temeiul articolului L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale) prin care i se permite să depună o plângere în numele Regiunii Rhône-Alpes, în temeiul articolului L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale, cu scopul de a fi autorizată să depună o plângere cu privire la constituirea unei părți civile în numele Regiunii Rhône-Alpes a șefilor de captură ilegală de interese și de concusiune în temeiul locuințelor de serviciu și al personalului de care a beneficiat reclamantul în perioada 1989-1998, precum și a subvențiilor plătite unei asociații de care reclamantul era vicepreședinte. Prin hotărârea din 29 iulie 2002, Consiliul de Stat a hotărât că acțiunea avută în vedere de E.T.

privind locuințele de serviciu nu prezenta un interes suficient pentru Regiune, în măsura în care aceasta din urmă era angajată să execute hotărârile și să emită un titlu executoriu împotriva reclamantului.

În ceea ce privește întrebarea referitoare la personalul pus la dispoziția reclamantului, Consiliul de Stat a stat astfel Având în vedere, pe de altă parte, că rezultă din faptul că, prin două acte legislative adoptate la 23 martie 1990 și 4 septembrie 1995, aprobate de birou sau de comisia permanentă a Consiliului Regional cu privire la propunerea președintelui Consiliului Regional și încheiate cu întreprinderea care deține piețele de curățenie ale sediului consiliului regional, încheiate, respectiv, pentru perioada 1 februarie 1990 la 1 februarie 1995 și apoi pentru o nouă perioadă care începe la această dată, regiunea Rhône-Alpes a încredințat acestei întreprinderi lucrările de curățare și de întreținere care au devenit strict necesare pentru recepțiile organizate de președintele Consiliului Regional în locuințele sale de funcționare în interesul regiunii ; că dl X. produce un set de elemente care urmăresc să demonstreze că importanța și regularitatea prestațiilor facturate în acest sens, fără nicio referire la datele exacte ale omologărilor în cauză (...) acoperă, de fapt, punerea la dispoziție permanentă a personalului de serviciu în interesul privat al președintelui consiliului regional ; că elementele astfel avansate, apropiate de toate piesele din dosar, sunt de natură să cântărească o suspiciune de decădere delictală,

în special a șefului de captură ilegală de interese ; nu rezultă din lacul că faptele astfel denunțate erau, la datele la care domnul X și-a prezentat cererea la Tribunalul Administrativ din Lyon, ținând cont de calificarea penală pe care aceste fapte sunt susceptibile să o primească, în mod necesar acoperite de prescripție; întrucât, prin urmare, acțiunea avută în vedere nu poate fi privită ca fiind lipsită de orice șansă de succes ; întrucât, având în vedere sumele expuse de regiune în acest sens, acțiunea avută în vedere prezintă un interes suficient pentru regiune; întrucât, prin urmare, dl X. are dreptul de a solicita permisiunea de a acționa în locul regiunii Rhône-Alpes din partea șefului faptelor analizate mai sus.

Procesul de legalitate a atribuirii unui personal de serviciu în interesul reclamantului în calitate de președinte al Consiliului regional Rhône-Alpes Printr-o hotărâre din 26 iunie 2001, Tribunalul Administrativ din Lyon a respins acțiunile din 10 august 1998 depuse și intenționând să anuleze, pe de o parte, decizia reclamantului, în calitate de președinte al Consiliului Regional, prin care se acordă gratuit personal în locuința sa și, pe de altă parte, deliberarea comisiei permanente a Consiliului Regional din 28 iunie 2001 iulie 1995 ca atare ar viza implicit atribuirea gratuită de personal în locuința președintelui.

Sesizată în apel de E.T., curtea administrativă din Lyon Anula, la 10 iulie 2003, hotărârea Tribunalului Administrativ din 26 iunie 2001 și deliberarea comisiei permanente din 28 iulie 1995. Comisia a constatat că deliberarea acoperă în realitate punerea la dispoziție permanentă de către Regiune a personalului de serviciu în interesul privat al președintelui consiliului regional și că, în cazul în care această deliberare ar fi făcut obiectul unei publicități periodice, domeniul său de aplicare real nu ar putea fi cunoscut în termenii în care a fost redactată și decât, în aceste condiții, concluziile prezentate de E.T.

Tribunalul Administrativ nu a fost întârziat și a subliniat că punerea la dispoziție permanentă a personalului de serviciu la domiciliul președintelui Consiliului Regional, în singurul său interes, nu prezenta un caracter de interes regional și nu ignora art. 59 din Legea din 2 martie 1982. Pe de altă parte, Comisia a considerat că nu există nicio parte a dosarului n Prin hotărârea din 6 iulie 2004, Curtea Administrativă de Primă Instanță a Tribunalului Administrativ de Primă Instanță a declarat mai întâi admisibilă opoziția terței părți la motiv, în sensul că reclamantul era beneficiarul deciziei anulate, acesta nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat în instanță. În ceea ce privește temeinicia părții terțe opoziie, aceasta a fost, printre altele, de părere că termenul de recurs împotriva acestei deliberări nu a putut începe să curgă cu privire la D.E.T.

în cazul în care nu a fost membru al comisiei permanente, acesta din urmă nu a putut lua cunoștință de acest lucru la 28 iulie 1995 și în cazul în care publicarea acestei deliberări în Culegerea actelor administrative ale regiunii nu permitea să se cunoască domeniul real de aplicare al acesteia. În cele din urmă, aceasta a respins, în ceea ce privește fondul cererii reclamantului și apoi a sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare. La 15 martie 2006, Consiliul de Stat a considerat că nici unul dintre mijloacele n a fost de natură să permită admiterea căii de atac. La 26 august 2003, Regiunea Rhône-Alpes a emis două titluri executorii: un articol corespunzător rambursării chiriei și a cheltuielilor (judecarea Tribunalului Administrativ din 26 iunie 2001), cu o sumă de 234 206,84 EUR și al doilea care corespunde rambursării personalului (judiciul Tribunalului Administrativ din 10 iulie 2003), cu o sumă de 91 904 EUR.

Dreptul și practica internă relevante L Orice contribuabil înscris în rolul regiunii are dreptul de a exercita, atât în cerere, cât și în apărare, pe cheltuiala și riscurile sale, cu permisiunea instanței administrative, acțiunile pe care le consideră a aparține regiunii și pe care aceasta, în prealabil chemată să le delibereze, a refuzat sau a neglijat să le exercite. Prin urmare, este de competența instanței administrative care acționează în forma administrativă și a Consiliului de Stat, sesizată cu o acțiune de deplină jurisdicție împotriva deciziei instanței administrative, atunci când: ei adresează o cerere prezentată de un contribuabil pe baza acestor dispoziții, de a verifica, fără a se substitui instanței de acțiune și având în vedere elementele care le sunt furnizate, că acțiunea avută în vedere prezintă un interes suficient pentru regiune și că are o șansă de succes.

La art. 3 din Decretul nr. 93-1121 din 20 septembrie 1993 privind colectarea actelor administrative ale comunelor, departamentelor, regiunilor, colectivității teritoriale din Corsica și instituțiilor publice de cooperare precisă Mecanismele deliberărilor Consiliului regional și ale deliberărilor comisiei permanente adoptate prin delegare, precum și actele președintelui Consiliului general, cu caracter de reglementare, se publică într-o colecție a actelor administrative ale departamentului cu o frecvență cel puțin lunară. Acest registru este pus la dispoziția publicului la hotel al departamentului. Publicul este informat, în termen de 24 de ore, că registrul este pus la dispoziția sa, prin afișarea la locurile obișnuite ale afișajului oficial al departamentului.

Diseminarea departamentului poate fi efectuată gratuit sau prin vânzare la numărul sau prin abonament. La articolul R 421-1 din Codul administrativ de justiție dispune, cu excepția lucrărilor publice, instanța nu poate fi sesizată decât prin recurs formulat împotriva unei decizii, în termen de două luni de la notificarea sau publicarea deciziei atacate. (...) GRIFS Reclamantul se plânge de o triplă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, și anume privarea de dreptul său de a avea acces la o instanță judecătorească, necunoașterea principiului securității juridice și lipsa de obiectivitate și de imparțialitate a instanței administrative de apel care a pronunțat cu privire la cererea sa de terță opoziție.

Reclamantul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță. El subliniază că Consiliul de Stat este mulțumit să repete toate motivele invocate de solicitant și să considere că acestea nu sunt de natură să permită admiterea cererii, fără a aduce nicio motivație acestei decizii.

El declară că cunoaște jurisprudența Curții cu privire la conformitatea articolului L 822-1 din Codul de Justiție Administrativă cu art. 6 din Convenție, dar afirmă că situația sa este diferită de celelalte cazuri în măsura în care el nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat la instanța administrativă și Curtea Administrativă de Apel, în timp ce acesta era singurul vizat de deciziile atacate. Curtea amintește că, în cazul în care reclamantul nu era nici chemat, nici prezent, nici reprezentat în fața Tribunalului Administrativ și a Tribunalului Administrativ de Primă Instanță, acesta a putut introduce o acțiune în a treia opoziție. Instanța administrativă d a declarat admisibil această acțiune recunoscând că hotărârea din 10 iulie 2003 a prevăzut drepturile reclamantului care, în calitate de președinte al Consiliului Regional, era beneficiarul deciziei anulate.

În cele din urmă, Curtea a examinat temeinicia părții terțe opoziții și a respins, printr-un raționament detaliat, toate argumentele reclamantului. Având în vedere aceste împrejurări și jurisprudența Curții în materie de admitere a recursurilor în casare în fața Consiliului de la ë (a se vedea, printre altele, Bufferne Franța (dec.), nr. 54367/00, 26 februarie 2002 și Merigaud Franța (dec.), nr. 3276/04, 31 Ianuarie 2006), Curtea consideră că reclamantul nu a fost privat de dreptul său de acces la o instanță și că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În al doilea rând, reclamantul invocă o încălcare a principiului securității juridice, având în vedere că instanțele administrative au admis o cale de atac împotriva unei deliberări, la aproape trei ani de la adoptarea sa, pe motiv că măsura de publicare a deliberărilor atacate ar fi fost insuficientă.

Pe de o parte, acesta afirmă că, în cazul în care o Ö Õ s Õ ar fi fost ridicată în termenul de recurs prevăzut de articolul R Õ-1 din Codul de justiție administrativă (două luni de la publicarea actului atacat), sau într-un termen rezonabil, acesta ar fi pus imediat capăt situației criticate. Pe de altă parte, el reamintește că deliberările contestate au fost adoptate în condiții de formă perfect regulate și publicate în Cartea actelor administrative în conformitate cu textele în vigoare. iulie 2004, că publicarea deliberării din 28 iulie 1995 în Repertoriu nu permitea să se cunoască domeniul de aplicare real, în timp ce acesta era relativ simplu în obiectul său.

Curtea amintește că în decizia sa privind prima cerere a reclamantului (Milon c. Franța (dec.), 6051/06, 30 august 2007), Comisia a considerat că admiterea admisibilității unei acțiuni împotriva deliberărilor Consiliului regional, la mai mult de nouă ani de la adoptarea acestora, nu a fost contrară principiului securității rapoartelor juridice și, prin urmare, articolului 6 din convenție. Curtea a afirmat, de altfel, că nici art. 6 și nici o altă dispoziție a convenției nu obliga statele să stabilească termene de prescripție sau să stabilească punctele de plecare ale acestora.

Or, în speță, în hotărârea sa din 6 iulie 2004, care se pronunță asupra acțiunii în terță opoziție, instanța administrativă da que a arătat că termenul de recurs împotriva deliberării comisiei permanente (28 iulie 1995) nu a putut începe să se pronunțe în legătură cu E.T., în măsura în care acesta din urmă, nefiind membru al comisiei permanente, nu a putut lua cunoștință de acest lucru la acea dată. Reclamantul subliniază că E.T. fiind ales regional din 1992, nu putea ignora existența deliberării comisiei permanente și că este deosebit de surprinzător faptul că judecătorul admite admisibilitatea cererii sale, la aproape trei ani de la adoptarea acesteia.

Cu toate acestea, Curtea consideră că a fost vorba despre o chestiune de interpretare și de aplicare de către instanțele interne ale dreptului intern relevant, și anume articolele R 421-1 din Codul de justiție administrativă și 3 din Decretul nr. 93-1121 din 20 septembrie 1993 privind culegerea actelor administrative și care revine în primul rând instanțelor naționale, având în vedere caracterul subsidiar al controlului european exercitat de Curte. În consecință, această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. În al treilea rând, reclamantul se plânge de faptul că instanța administrativă nu a putut pronunța în mod imparțial și obiectiv problema legalității punerii la dispoziție a unui personal de serviciu, deoarece această întrebare era deja pronunțată implicit prin hotărârea din 29 iulie 2002 a Consiliului de Stat, care este instanța de rupere a instanței administrative de apel.

Aceasta din urmă a fost chemată să se pronunțe asupra acelorași fapte asupra cărora Consiliul de Stat era deja pronunțat și care, astfel, a prejudecat decizia instanței de judecată prin exercitarea unei presiuni asupra deciziei sale. Reclamantul nu a fost chemat să se prezinte în fața Consiliului de la … Curtea arată că procedura care a dat naștere la hotărârea din 29 iulie 2002 a Consiliului din 29 iulie 2002 și cea din fața Tribunalului Administrativ de Primă Instană cu ocazia acțiunii în a treia opoziție aveau obiecte distincte :În cazul Consiliului de Stat, este necesar să se stabilească dacă E.T. are dreptul de a depune o plângere împotriva reclamantului, în locul regiunii Rhône-Alpes; instanța administrativă de apel se pronunță asupra legalității deciziei de a delega un personal de serviciu reclamantului în calitatea sa de președinte al Consiliului Regional.

Cu toate acestea, Consiliul de Stat este limitat să verifice, având în vedere elementele furnizate, că acțiunea avută în vedere nu putea fi privită ca fiind lipsită de orice șansă de succes și că, având în vedere sumele expuse de regiune, acțiunea prezenta un interes suficient pentru regiune. Fără a se substitui instanței de acțiune, Consiliul de Stat s-a pronunțat acolo în conformitate cu art. L 4343-1 din Codul general al colectivităților teritoriale. La rândul său, instanța administrativă da , prin aprecierea temeiniciei părții terțe opoziție, și-a făcut propriile constatări și a respins cererea reclamantului printr-un raționament motivat și motivat.

Curtea nu înțelege în ce mod Consiliul depe ă a acordat prioritate deciziei instanței administrative de apel și concluzionează că reclamantul nu a suferit o încălcare a dreptului său la un proces echitabil din cauza lipsei de imparțialitate a instanței administrative da . Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie, de asemenea, respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Bošjan domnul Zupančič Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 28488/06 présentée par Charles MILLON contre la France (n o 2) La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 24 janvier 2008 en une chambre composée de : Boštjan M. Zupančič, président, Corneliu Bîrsan, Jean-Paul Costa, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Isabelle Berro-Lefèvre, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juillet 2006, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Charles Millon, est un ressortissant français résidant à Paris. Il est actuellement ambassadeur, représentant la France auprès de la FAO, à Rome. Il est représenté devant la Cour par M e Philippe Petit, avocat à Lyon.

A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. A l’époque des faits, le requérant était président du conseil régional de Rhône-Alpes. 1. Décisions de justice relatives à l’attribution d’un logement de fonction au requérant Le 13 mai 1998, E.T., conseiller régional agissant en qualité de contribuable, sollicita auprès du tribunal administratif de Lyon l’annulation de la décision du 24 novembre 1989, par laquelle le bureau du conseil régional de Rhône-Alpes avait accordé gratuitement au président du conseil régional un logement de fonction par nécessité absolue de service.

Le 26 juin 2001, le tribunal administratif, considérant le recours recevable compte tenu du caractère insuffisant de la publicité effectuée au Recueil des actes administratifs de la Région, annula la décision précitée au motif qu’elle était adoptée en violation des dispositions de l’article 38 modifié de la loi du 27 février 1912, définissant les indemnités et remboursements susceptibles d’être versés aux conseillers régionaux. Le 10 août 1998, E.T. saisit à nouveau le tribunal administratif de Lyon d’une requête visant à faire annuler la décision du 10 février 1989 par laquelle le bureau du conseil régional de Rhône-Alpes avait autorisé la signature d’un bail d’un logement de fonction pour le président du conseil régional, l’acte de signature du bail et le contrat de bail lui-même.

Le 26 juin 2001, le tribunal administratif annula la décision attaquée par les mêmes motifs que ceux retenus pour annuler la décision du 24 novembre 1989 précitée. Le requérant n’était pas partie à ces procédures. Le 31 août 2001, il saisit le tribunal administratif de Lyon de deux recours en tierce opposition demandant de déclarer non avenus les jugements du 26 juin 2001. Le 19 mars 2002, le tribunal administratif déclara recevable la tierce opposition : il estima que le requérant, étant le bénéficiaire du logement de fonction, aurait dû, en cette qualité être appelé à l’instance. Le tribunal jugea, en outre, que la publication des délibérations dans le Recueil des actes administratifs de la Région ne pouvait à elle seule constituer une mesure suffisante de publicité pour faire courir à l’égard des administrés le délai de recours contentieux et que donc le recours d’E.T.

était recevable. Il estima qu’en décidant d’allouer un tel avantage au président du conseil régional alors que celui-ci n’était pas prévu par l’article 38 de la loi du 27 février 1912, le Bureau avait méconnu cette disposition. Enfin, il considéra que la circonstance que l’attribution d’un logement de fonction aurait été décidée dans l’intérêt de la Région en lui permettant de faire des économies et qu’il n’y avait aucun enrichissement personnel du requérant, était sans incidence sur la légalité des délibérations attaquées.

Le requérant interjeta appel contre ces jugements devant la cour administrative d’appel de Lyon qui, le 10 juillet 2003, annula les jugements du 19 mars 2002 et rejeta les demandes de tierce opposition contre le jugement du 26 juin 2001. La cour administrative d’appel estima que la seule publication au Recueil ne pouvait constituer à elle seule une mesure de publicité suffisante et ce, alors même qu’aucun texte législatif ou réglementaire n’organisait la publication des délibérations et qu’aucune connaissance acquise ne saurait être opposée à E.T. qui n’était pas conseiller régional à la date des délibérations litigieuses.

Quant au fond, la cour constata que le 10 février 1989, aucune disposition législative ou réglementaire ne prévoyait que le président du conseil régional puisse bénéficier de l’attribution d’un logement de fonction et que l’octroi d’un tel logement à titre gratuit ne constituait pas un avantage prévu par l’article 38 de la loi du 27 février 1912. Par un arrêt du 27 juillet 2005, le Conseil d’Etat confirma l’arrêt de la cour administrative d’appel. 2. La question de l’attribution d’un personnel de service au requérant a) Le contentieux de l’autorisation de plaider Le 25 juin 2001, le tribunal administratif de Lyon rejeta une demande d’E.T.

(déposée le 5 juin 2001 en vertu de l’article L 4143-1 du code général des collectivités territoriales) tendant à être autorisé à déposer plainte avec constitution de partie civile au nom de la Région Rhône-Alpes des chefs de prise illégale d’intérêts et de concussion au titre du logement de fonction et du personnel de service dont avait bénéficié le requérant de 1989 à 1998 ainsi que des subventions versées à une association dont le requérant était vice-président. Le tribunal administratif transmit cette demande au Conseil d’Etat. Par un arrêt du 29 juillet 2002, le Conseil d’Etat jugea que l’action envisagée par E.T. concernant le logement de fonction ne présentait pas un intérêt suffisant pour la Région dans la mesure où cette dernière s’était engagée à procéder à l’exécution des jugements et à émettre un titre exécutoire à l’encontre du requérant.

Quant à la question relative au personnel mis à la disposition du requérant, le Conseil d’Etat statua ainsi : « Considérant, en revanche, qu’il résulte de l’instruction que, par deux avenants en date du 23 mars 1990 et du 4 septembre 1995, approuvés par le bureau ou la commission permanente du conseil régional sur la proposition du président du conseil régional et passés avec l’entreprise titulaire des marchés de nettoyage du siège du conseil régional conclus, respectivement, pour la période du 1 er février 1990 au 1 er février 1995 puis pour une nouvelle période débutant à cette dernière date, la région Rhône-Alpes a confié à cette entreprise les travaux de nettoyage et d’entretien rendus ponctuellement nécessaires par les réceptions organisées par le président du conseil régional dans son logement de fonction dans l’intérêt de la région ; que M.X.

produit un ensemble d’éléments tendant à démontrer que l’importance et la régularité des prestations facturées à ce titre, sans aucune référence aux dates exactes des réceptions concernées (...) recouvraient en réalité la mise à disposition permanente de personnel de service dans l’intérêt privé du président du conseil régional ; que les éléments ainsi avancés, rapprochés de l’ensemble des pièces du dossier, sont de nature à faire peser un soupçon d’infraction délictuelle, notamment du chef de prise illégale d’intérêts ; qu’il ne résulte pas de l’instruction que les faits ainsi dénoncés étaient, aux dates auxquelles M.X.

a présenté sa demande au tribunal administratif de Lyon, compte tenu de la qualification pénale que ces faits sont susceptibles de recevoir, nécessairement couverts par la prescription ; que, dès lors, l’action envisagée ne peut être regardée comme dépourvue de toute chance de succès ; que, compte tenu des sommes exposées par la région à ce titre, l’action envisagée présente pour celle-ci un intérêt suffisant ; que, dès lors, M.X. est fondé à demander à être autorisé à agir en lieu et place de la région Rhône-Alpes du chef des faits analysés ci-dessus.

» b) Le contentieux de la légalité de l’attribution d’un personnel de service dans l’intérêt du requérant en tant que président du conseil régional de Rhône-Alpes Par un jugement du 26 juin 2001, le tribunal administratif de Lyon rejeta les recours d’E.T., déposés le 10 août 1998 et tendant à l’annulation, d’une part, de la décision du requérant, en tant que président du conseil régional, s’attribuant gratuitement du personnel dans son logement et, d’autre part, de la délibération de la commission permanente du conseil régional du 28 juillet 1995 en tant qu’elle viserait implicitement l’attribution gratuite de personnel dans le logement du président.

Saisie en appel par E.T., la cour administrative d’appel de Lyon annula, le 10 juillet 2003, le jugement du tribunal administratif du 26 juin 2001 ainsi que la délibération de la commission permanente du 28 juillet 1995. Elle releva que la délibération recouvrait en réalité la mise à disposition permanente par la Région de personnel de service dans l’intérêt privé du président du conseil régional et que si cette délibération avait fait l’objet d’une publicité régulière, sa portée réelle ne pouvait être connue dans les termes dans lesquels elle était rédigée et que, dans ces conditions, les conclusions présentées par E.T. devant le tribunal administratif n’étaient pas tardives.

Elle souligna que la mise à disposition permanente de personnel de service au domicile du président du conseil régional, dans son seul intérêt, ne présentait pas un caractère d’intérêt régional et méconnaissait l’article 59 de la loi du 2 mars 1982. Elle considéra, en revanche, qu’aucune pièce du dossier n’établissait que le requérant aurait seul décidé de s’attribuer gratuitement un tel personnel. N’étant ni présent ni représenté à ces procédures, le requérant saisit, le 19 novembre 2003, la cour administrative d’appel d’un recours en tierce opposition demandant de déclarer nul et non avenu l’arrêt du 10 juillet 2003. Par un arrêt du 6 juillet 2004, la cour administrative d’appel déclara d’abord recevable la tierce opposition au motif qu’alors que le requérant était le bénéficiaire de la décision annulée, il n’était ni appelé, ni présent, ni représenté à l’instance.

En ce qui concerne le bien-fondé de la tierce opposition, elle releva, entre autres, que le délai de recours contentieux contre cette délibération n’avait pu commencer à courir à l’égard d’E.T. dès lors que n’étant pas membre de la commission permanente, celui-ci n’avait pas pu en prendre connaissance le 28 juillet 1995 et que la publication de cette délibération au Recueil des actes administratifs de la Région ne permettait pas d’en connaître la portée réelle. Enfin, elle rejeta quant au fond la demande du requérant. Celui-ci saisit alors le Conseil d’Etat d’un recours en annulation. Le 15 mars 2006, le Conseil d’Etat considéra qu’aucun des moyens n’était de nature à permettre l’admission du recours.

Le 26 août 2003, la Région Rhône-Alpes avait émis deux titres exécutoires : l’un correspondant au remboursement des loyers et charges (jugement du tribunal administratif du 26 juin 2001), d’un montant de 234 206,84 EUR, et l’autre correspondant au remboursement du personnel (jugement du tribunal administratif du 10 juillet 2003), d’un montant de 91 904 EUR. B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article L 4143-1 du code général des collectivités territoriales dispose : « Tout contribuable inscrit au rôle de la région a le droit d’exercer, tant en demande qu’en défense, à ses frais et risques, avec l’autorisation du tribunal administratif, les actions qu’il croit appartenir à la région et que celle-ci, préalablement appelée à en délibérer, a refusé ou négligé d’exercer.

» Il appartient donc au tribunal administratif statuant en la forme administrative et au Conseil d’Etat, saisi d’un recours de pleine juridiction dirigée contre la décision du tribunal administratif, lorsqu’ils examinent une demande présentée par un contribuable sur le fondement de ces dispositions, de vérifier, sans se substituer au juge de l’action et au vu des éléments qui leur sont fournis, que l’action envisagée présente un intérêt suffisant pour la région et qu’elle a une chance de succès.

L’article 3 du décret n o 93-1121 du 20 septembre 1993 relatif aux recueils des actes administratifs des communes, des départements, des régions, de la collectivité territoriale de Corse et des établissements publics de coopération précise : « Le dispositif des délibérations du conseil régional et des délibérations de la commission permanente prises par délégation ainsi que les actes du président du conseil général, à caractère réglementaire, sont publiés dans un recueil des actes administratifs du département ayant une périodicité au moins mensuelle. Ce recueil est mis à la disposition du public à l’hôtel du département. Le public est informé, dans les vingt-quatre heures, que le recueil est mis à sa disposition, par affichage aux lieux habituels de l’affichage officiel du département.

La diffusion du recueil peut être effectuée à titre gratuit ou par vente au numéro ou par abonnement.» L’article R 421-1 du code de justice administrative dispose : « Sauf en matière de travaux publics, la juridiction ne peut être saisie que par voie de recours formé contre une décision et ce, dans les deux mois à partir de la notification ou de la publication de la décision attaquée. (...) » GRIEFS Le requérant se plaint d’une triple violation de l’article 6 § 1 de la Convention, à savoir la privation de son droit d’accès à un tribunal, la méconnaissance du principe de la sécurité juridique et le manque d’objectivité et d’impartialité de la cour administrative d’appel qui a statué sur sa demande de tierce opposition.

EN DROIT Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 1 dont les dispositions pertinentes se lisent ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En premier lieu, le requérant se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal. Il souligne que le Conseil d’Etat s’est contenté de répéter l’ensemble des moyens soulevés par le requérant et de considérer que ceux-ci n’étaient pas de nature à permettre l’admission de la requête, sans apporter aucune motivation à cette décision.

Il déclare connaître la jurisprudence de la Cour sur la conformité de l’article L 822-1 du code de justice administrative avec l’article 6 de la Convention, mais affirme que sa situation est différente des autres cas dans la mesure où il n’était ni appelé, ni présent, ni représenté à l’instance devant le tribunal administratif et la cour administrative d’appel, alors qu’il était le seul visé par les décisions attaquées. La Cour rappelle que si le requérant n’était ni appelé, ni présent, ni représenté devant le tribunal administratif et la cour administrative d’appel, il a pu introduire un recours en tierce opposition. La cour administrative d’appel a déclaré recevable ce recours en reconnaissant que l’arrêt du 10 juillet 2003 préjudiciait aux droits du requérant qui était, en sa qualité de président du conseil régional, le bénéficiaire de la décision annulée.

Par la suite, la cour a examiné le bien-fondé de la tierce opposition et a rejeté, par un raisonnement détaillé, tous les arguments du requérant. Compte tenu de ces circonstances et de la jurisprudence de la Cour en matière d’admission des pourvois en cassation devant le Conseil d’Etat (voir, entre autres, Bufferne c. France (déc.), n o 54367/00, 26 février 2002, et Merigaud c. France (déc.), n o 32976/04, 31 janvier 2006), la Cour estime que le requérant n’a pas été privé de son droit d’accès à un tribunal et que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention..

En deuxième lieu, le requérant allègue une violation du principe de la sécurité juridique, en raison du fait que les juridictions administratives ont admis la recevabilité d’une requête contre une délibération, près de trois ans après son adoption, au motif que la mesure de publication des délibérations attaquées auraient été insuffisantes. D’une part, il affirme que si une contestation s’était élevée dans le délai de recours prévu par l’article R 421-1 du code de justice administrative (deux mois à compter de la publication de l’acte attaqué), ou dans un délai raisonnable, il aurait immédiatement mis un terme à la situation critiquée. D’autre part, il rappelle que les délibérations contestées furent adoptées dans des conditions de forme parfaitement régulières et publiées au Recueil des actes administratifs conformément aux textes en vigueur.

C’est contre toute attente que la cour administrative d’appel considéra, dans son arrêt du 6 juillet 2004, que la publication de la délibération du 28 juillet 1995 au Recueil ne permettait pas d’en connaître la portée réelle, alors que celle-ci était relativement simple dans son objet. La Cour rappelle que dans sa décision relative à la première requête du requérant ( Millon c. France (déc.), n o 6051/06, 30 août 2007), elle a estimé que l’admission de la recevabilité d’un recours dirigée contre des délibérations du conseil régional, plus de neuf ans après leur adoption, n’était pas contraire au principe de la sécurité des rapports juridiques et donc à l’article 6 de la Convention. La Cour a d’ailleurs affirmé que ni l’article 6 ni aucune autre disposition de la Convention n’obligeait les Etats à instituer des délais de prescription ou à fixer les points de départs de ceux-ci.

Or, en l’espèce, dans son arrêt du 6 juillet 2004, statuant sur le recours en tierce opposition, la cour administrative d’appel a relevé que le délai de recours contentieux contre la délibération de la commission permanente (du 28 juillet 1995) n’avait pu commencer à courir à l’égard d’E.T., dès lors que celui-ci, n’étant pas membre de la commission permanente, n’avait pu en prendre connaissance à cette date. Le requérant souligne que E.T. étant élu régional depuis 1992, ne pouvait ignorer l’existence de la délibération de la commission permanente et qu’il est particulièrement surprenant que le juge admette la recevabilité de sa requête, près de trois ans après l’adoption de celle-ci.

Toutefois, la Cour estime qu’il s’agit là d’une question d’interprétation et d’application par les juridictions internes du droit interne pertinent, à savoir des articles R 421-1 du code de justice administrative et 3 du décret n o 93-1121 du 20 septembre 1993 relatif aux recueils des actes administratifs, et qui incombe au premier chef aux juridictions nationales, eu égard au caractère subsidiaire du contrôle européen exercé par la Cour. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être aussi rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

En troisième lieu, le requérant se plaint de ce que la cour administrative d’appel n’a pu statuer de manière impartiale et objective sur la question de la légalité de la mise à disposition d’un personnel de service, car cette question était déjà tranchée implicitement par l’arrêt du 29 juillet 2002 du Conseil d’Etat, qui est l’instance de cassation de la cour administrative d’appel. Cette dernière était appelée à statuer sur les mêmes faits sur lesquels le Conseil d’Etat s’était déjà prononcé et qui a ainsi préjugé de la décision de la cour d’appel en exerçant une pression sur sa décision. Le requérant n’avait pas été appelé à comparaître devant le Conseil d’Etat et n’était pas informé de l’existence de l’arrêt de celui-ci lorsqu’il a dû assurer sa défense en tierce opposition.

La Cour relève d’emblée que la procédure ayant donné lieu à l’arrêt du Conseil d’Etat du 29 juillet 2002 et celle devant la cour administrative d’appel à l’occasion du recours en tierce opposition avaient des objets bien distincts : pour le Conseil d’Etat il s’agissait de déterminer si E.T. était fondé à porter plainte avec constitution de partie civile à l’encontre du requérant, en lieu et place de la région Rhône-Alpes ; la cour administrative d’appel se prononçait sur la légalité de la décision d’attribuer un personnel de service au requérant en sa qualité de président du conseil régional. Or le Conseil d’Etat s’est limité à vérifier, au vu des éléments fournis, que l’action envisagée ne pouvait être regardée comme dépourvue de toute chance de succès et que, compte tenu des sommes exposées par la région, l’action présentait pour celle-ci un intérêt suffisant.

Sans se substituer au juge de l’action, le Conseil d’Etat se prononçait là conformément à l’article L 4143-1 du code général des collectivités territoriales. De son côté, la cour administrative d’appel, en appréciant le bien-fondé de la tierce opposition, a procédé à ses propres constatations et a rejeté la requête du requérant par un raisonnement motivé et circonstancié. La Cour n’aperçoit pas en quoi le Conseil d’Etat a préjugé la décision de la cour administrative d’appel, et conclut que le requérant n’a pas subi une atteinte à son droit à un procès équitable due au manque d’impartialité de la cour administrative d’appel. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être aussi rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président