ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Câmpina sub nr. 3749/204/2006 reclamanta C.V.S.V. a chemat în judecată pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.260.000 RON, reprezentând chiria datorată pe ultimii trei ani, pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., Județul Prahova. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, este proprietara imobilului compus din teren și construcții conform sentinței civile nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin neapelare și în baza căreia a fost pusă în posesie prin procesul-verbal din 21 decembrie 2000 încheiat de executorul judecătoresc F.M.

A mai arătat reclamanta că, deși a încheiat la data de 26 septembrie 2001 contractul de locațiune nr. DD cu pârâtul prin mandatar C.V.M. acesta nu a achitat nicio sumă cu titlu de chirie pentru spațiul folosit din data de 21 ianuarie 2000. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., și a solicitat în dovedirea acesteia proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza de specialitate. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a stabilit suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe ultimii trei ani. Pârâtul prin apărător a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă nr. 1583 din 05 iunie 2008 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins excepția insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. ca neîntemeiată și în consecință: a admis acțiunea formulată de C.V.S.V. obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., prin ultimii trei ani, calculată conform raportului de expertiză B.N. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență, următoarele: Prin încheierea de ședință din 19 martie 2008 instanța, a reținut faptul că reclamanta a achitat suma de 8.397 RON taxă judiciară de timbru, astfel că a admis cererea de reducere a taxei de timbru stabilind taxa de timbru la suma de 8.397 RON.

În aceste condiții, prima instanță, a respins excepția insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B., ca neîntemeiată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina pârâtul a fost obligat să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, pentru care s-a încheiat la data de 26 septembrie 2001 sub nr. DD un contract de locațiune pe care pârâtul nu a înțeles să-l onoreze. Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B.N., valoarea lipsei de folosință pe ultimii trei ani este de 1.273.536 RON, astfel că pârâtul a fost obligat la plata acestei sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. criticând-o ca nelegală și netemeinică, deoarece a acordat reclamantei un plus-petita, de 13.536 RON, după depunerea expertizei fără ca reclamanta să formuleze o cerere în acest sens, de modificare a petitului acțiunii introductive de instanță. Pe de altă parte, prima instanță a omologat o expertiză care a reținut o suprafață de teren de patru ori mai mare decât suprafața folosită efectiv, adică de 21.440 m.p., în loc de 5.819 m.p. Pârâtul a mai criticat sentința ca nelegală și netemeinică prin aceea că nu a fost stabilită cauza juridică a obligației apelantului și nu a analizat consecința juridică a dreptului de retenție asupra exercitării posesiei, nefăcând aplicarea H.G.

nr. 1856/2006 care stabilește un regim de plată special pentru instituțiile de interes public în calcularea lipsei de folosință. Prin decizia nr. 60 din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. împotriva sentinței civile nr. 1583 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a fost obligat apelantul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 74.450 RON cu titlu de lipsă de folosință pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., calculată pe ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată. A fost respinsă cererea apelantului-pârât de dare în debit a intimatei-reclamante cu suma reprezentând taxă judiciară de timbru.

A obligat pe inculpata-reclamantă la plata sumei de 11.470,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul-pârât reprezentând taxe timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat. Prin încheierea de ședință din 13 mai 2010 a aceleiași instanțe a fost admisă cererea de îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 60 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești în sensul că, a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 449.156 RON cu titlu de lipsă de folosință în loc de 74.450 RON cum din eroare s-a trecut.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reținut următoarele: Sub aspectul criticilor potrivit cu care hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât a omologat o expertiză care a reținut o suprafață de teren aproape de patru ori mai mare decât suprafața folosită – 21.440 m.p., în loc de 5.819 RON, Curtea a constata că, prin petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a indicat o suprafață de teren pentru care să solicite contravaloarea lipsei de folosință. Or, prin sentința civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina rezultă că, Spitalul de Boli Pulmonare B. și Consiliul Local Breaza au fost obligați să lase reclamantei imobilul compus din 21.140 m.p.

teren din care 5.819 m.p. aflați în administrarea Spitalului de Boli Pulmonare B. și 15.621 m.p., aflați în administrarea Primăriei Orașului Breaza împreună cu construcțiile edificate pe acesta. Că, atâta vreme cât pârâtul deține doar suprafața de 5.819 m.p., teren, greșit prima instanță a calculat lipsa de folosință pentru întreg terenul ce a format obiectul acțiunii în revendicare, respectiv 21.140 m.p. Criticile vizând cauza juridică a obligației apelantului, consecința juridică a dreptului de retenție asupra exercitării posesiei și incidența în cauză a H.G. nr. 1886/2006 au fost respinse ca neîntemeiate. În ceea ce privește cererea de îndreptarea erorii materiale formulată de reclamanta-intimată Curtea a constatat că aceasta este întemeiată urmare a unei operațiuni matematice greșit efectuate la pct. 1 al raportului de expertiză efectuat de expertul S.A.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta C.V.S.V. criticând-o ca fiind lipsită de temei legal pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată nu a avut în vedere o anume suprafață din cadrul imobilului în litigiu ci, pe aceasta în întregul său astfel că, negocierele ce au avut loc, probează buna sa credință pentru soluționarea diferendului pe cale amiabilă. Că, singurul act ce produce efecte juridice este contractul de închiriere din 27 iunie 2008, ce are ca obiect suprafața de 21.440 m.p., și construcțiile edificate pe acest teren. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, pe plan secundar intimatul-pârât îi datorează contravaloarea lipsei de folosință pentru întreaga suprafață de teren.

În subsidiar și numai în situația în care îi va fi respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia recurată, reclamanta a arătat că suma acordată nu este conformă raportului de expertiză întocmit de S.A. Deși instanța a refăcut calculul luând în considerare un rezultat intermediar, cauza ar fi trebuit să fie supusă pe rol și să fie pusă în discuție eroarea materială constatată. Față de cele expuse, reclamanta a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate și obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru întreg imobilul din litigiu și anume de 1.273.536 RON. La termenul de judecată din data de 03 martie 2011, din oficiu instanța a invocat excepția tardivității recursului declarat de reclamantă, dat fiind că, decizia a fost comunicată la 01 aprilie 2010, iar recursul a fost declarat la 22 aprilie 2010, cu depășirea termenului legal.

Prin întâmpinare, pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. a invocat excepția nulității recursului, întrucât reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a hotărârii. În ceea ce privește excepția tardivității recursului Înalta Curte constată că, excepția urmează a fi respinsă întrucât la dosar apel se află cererea reclamantei în care aceasta a precizat că domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la S.C.A. I.S. din București, strada P., sector 3. În aceste condiții, reclamanta-recurentă a formulat recursul în termen legal. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează cerințele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același Cod. Or, în speță, criticile formulate de recurenta-reclamantă nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata din apel, respectiv buna-credință la încheierea contractului, negocierea contractului, soluționarea diferendului pe cale amiabilă, întinderea suprafeței, de teren din litigiu, refacerea calcului privind suma de plată. Prin urmare, reclamanta-recurentă, nu a combătut în vreun fel argumentele instanței de apel și nici nu a formulat critici susceptibile de cenzură în recurs. Or, în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Așa fiind, în temeiul art. 302 1 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (1) și art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată de reclamanta C.V.S.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului. Constată nul recursul declarat de reclamanta C.V.S.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 25 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.