ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2466/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria

Câmpina sub nr. 3749/204/2006 reclamanta C.V.S.V. a chemat în judecată pârâtul Spitalul

de Boli Pulmonare B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea acestuia la plata sumei de 1.260.000 RON, reprezentând chiria datorată

pe ultimii trei ani, pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., Județul Prahova.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, este proprietara imobilului compus din teren și construcții

conform sentinței civile nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina, rămasă

definitivă prin neapelare și în baza căreia a fost pusă în posesie prin procesul-verbal

din 21 decembrie 2000 încheiat de executorul judecătoresc F.M.

A mai arătat reclamanta

că, deși a încheiat la data de 26 septembrie 2001 contractul de locațiune nr. DD

cu pârâtul prin mandatar C.V.M. acesta nu a achitat nicio sumă cu titlu de chirie

pentru spațiul folosit din data de 21 ianuarie 2000.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., și a solicitat în dovedirea

acesteia proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza de specialitate.

În cauză s-a dispus efectuarea

unei expertize contabile care a stabilit suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a imobilului pe ultimii trei ani.

Pârâtul prin apărător

a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, solicitând anularea acesteia.

Prin sentința civilă

nr. 1583 din 05 iunie 2008 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins excepția

insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. ca neîntemeiată

și în consecință: a admis acțiunea formulată de C.V.S.V. obligând pârâtul să plătească

reclamantei suma de 1.273.536 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință

pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., prin ultimii trei ani, calculată

conform raportului de expertiză B.N.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut în esență, următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 19 martie 2008 instanța, a reținut faptul că reclamanta a achitat suma de 8.397

RON taxă judiciară de timbru, astfel că a admis cererea de reducere a taxei de timbru

stabilind taxa de timbru la suma de 8.397 RON.

În aceste condiții, prima

instanță, a respins excepția insuficientei timbrări invocată de pârâtul Spitalul

de Boli Pulmonare B., ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că, prin sentința civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina

pârâtul a fost obligat să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul

în litigiu, pentru care s-a încheiat la data de 26 septembrie 2001 sub nr. DD un

contract de locațiune pe care pârâtul nu a înțeles să-l onoreze.

Potrivit raportului de

expertiză întocmit de expert B.N., valoarea lipsei de folosință pe ultimii trei

ani este de 1.273.536 RON, astfel că pârâtul a fost obligat la plata acestei sume.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul Spitalul de Boli Pulmonare B. criticând-o ca nelegală și

netemeinică, deoarece a acordat reclamantei un plus-petita, de 13.536 RON, după

depunerea expertizei fără ca reclamanta să formuleze o cerere în acest sens, de

modificare a petitului acțiunii introductive de instanță.

Pe de altă parte, prima

instanță a omologat o expertiză care a reținut o suprafață de teren de patru ori

mai mare decât suprafața folosită efectiv, adică de 21.440 m.p., în loc de 5.819

m.p.

Pârâtul a mai criticat

sentința ca nelegală și netemeinică prin aceea că nu a fost stabilită cauza juridică

a obligației apelantului și nu a analizat consecința juridică a dreptului de retenție

asupra exercitării posesiei, nefăcând aplicarea H.G. nr. 1856/2006 care stabilește

un regim de plată special pentru instituțiile de interes public în calcularea lipsei

de folosință.

Prin decizia nr. 60 din

25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul Spitalul de Boli

Pulmonare B. împotriva sentinței civile nr. 1583 din 05 iunie 2008 a Tribunalului

Prahova pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a fost obligat apelantul-pârât

să plătească intimatei-reclamante suma de 74.450 RON cu titlu de lipsă de folosință

pentru imobilul situat în Breaza, strada M.C., calculată pe ultimii 3 ani anterior

introducerii cererii de chemare în judecată.

A fost respinsă cererea

apelantului-pârât de dare în debit a intimatei-reclamante cu suma reprezentând taxă

judiciară de timbru.

A obligat pe inculpata-reclamantă

la plata sumei de 11.470,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul-pârât

reprezentând taxe timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.

Prin încheierea de ședință

din 13 mai 2010 a aceleiași instanțe a fost admisă cererea de îndreptarea erorii

materiale strecurate în decizia nr. 60 din 15 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești

în sensul că, a obligat apelantul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei

de 449.156 RON cu titlu de lipsă de folosință în loc de 74.450 RON cum din eroare

s-a trecut.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel, a reținut următoarele:

Sub aspectul criticilor

potrivit cu care hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât

a omologat o expertiză care a reținut o suprafață de teren aproape de patru ori

mai mare decât suprafața folosită – 21.440 m.p., în loc de 5.819 RON, Curtea a constata

că, prin petitul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a indicat o suprafață

de teren pentru care să solicite contravaloarea lipsei de folosință.

Or, prin sentința civilă

nr. 238 din 25 ianuarie 2000 a Judecătoriei Câmpina rezultă că, Spitalul de Boli

Pulmonare B. și Consiliul Local Breaza au fost obligați să lase reclamantei imobilul

compus din 21.140 m.p. teren din care 5.819 m.p. aflați în administrarea Spitalului

de Boli Pulmonare B. și 15.621 m.p., aflați în administrarea Primăriei Orașului

Breaza împreună cu construcțiile edificate pe acesta.

Că, atâta vreme cât pârâtul

deține doar suprafața de 5.819 m.p., teren, greșit prima instanță a calculat lipsa

de folosință pentru întreg terenul ce a format obiectul acțiunii în revendicare,

respectiv 21.140 m.p.

Criticile vizând cauza

juridică a obligației apelantului, consecința juridică a dreptului de retenție asupra

exercitării posesiei și incidența în cauză a H.G. nr. 1886/2006 au fost respinse

ca neîntemeiate.

În ceea ce privește cererea

de îndreptarea erorii materiale formulată de reclamanta-intimată Curtea a constatat

că aceasta este întemeiată urmare a unei operațiuni matematice greșit efectuate

la pct. 1 al raportului de expertiză efectuat de expertul S.A.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta C.V.S.V. criticând-o ca fiind lipsită

de temei legal pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare

în judecată nu a avut în vedere o anume suprafață din cadrul imobilului în litigiu

ci, pe aceasta în întregul său astfel că, negocierele ce au avut loc, probează buna

sa credință pentru soluționarea diferendului pe cale amiabilă.

Că, singurul act ce produce

efecte juridice este contractul de închiriere din 27 iunie 2008, ce are ca obiect

suprafața de 21.440 m.p., și construcțiile edificate pe acest teren.

Recurenta-reclamantă a

mai arătat că, pe plan secundar intimatul-pârât îi datorează contravaloarea lipsei

de folosință pentru întreaga suprafață de teren.

În subsidiar și numai

în situația în care îi va fi respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată

în decizia recurată, reclamanta a arătat că suma acordată nu este conformă raportului

de expertiză întocmit de S.A.

Deși instanța a refăcut

calculul luând în considerare un rezultat intermediar, cauza ar fi trebuit să fie

supusă pe rol și să fie pusă în discuție eroarea materială constatată.

Față de cele expuse, reclamanta

a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate și obligarea pârâtului la plata

contravalorii lipsei de folosință pentru întreg imobilul din litigiu și anume de

1.273.536 RON.

La termenul de judecată

din data de 03 martie 2011, din oficiu instanța a invocat excepția tardivității

recursului declarat de reclamantă, dat fiind că, decizia a fost comunicată la 01

aprilie 2010, iar recursul a fost declarat la 22 aprilie 2010, cu depășirea termenului

legal.

Prin întâmpinare, pârâtul

Spitalul de Boli Pulmonare B. a invocat excepția nulității recursului, întrucât

reclamanta nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie

a hotărârii.

În ceea ce privește excepția

tardivității recursului Înalta Curte constată că, excepția urmează a fi respinsă

întrucât la dosar apel se află cererea reclamantei în care aceasta a precizat că

domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la S.C.A.

I.S. din București, strada P., sector 3.

În aceste condiții, reclamanta-recurentă

a formulat recursul în termen legal.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice

nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât

a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind

unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței

raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor

de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează cerințele

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul

din motivele prevăzute de art. 304 din același Cod.

Or, în speță, criticile

formulate de recurenta-reclamantă nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează

aspecte ce nu țin de judecata din apel, respectiv buna-credință la încheierea contractului,

negocierea contractului, soluționarea diferendului pe cale amiabilă, întinderea

suprafeței, de teren din litigiu, refacerea calcului privind suma de plată.

Prin urmare, reclamanta-recurentă,

nu a combătut în vreun fel argumentele instanței de apel și nici nu a formulat critici

susceptibile de cenzură în recurs.

Or, în calea de atac a

recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății

fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Așa fiind, în temeiul

art. 302

1

lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (1) și art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac exercitată de reclamanta C.V.S.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

declarării recursului.

Constată nul recursul

declarat de reclamanta C.V.S.V. împotriva deciziei civile nr. 60 din 25 martie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.