Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2692/2015

HOTĂRÂRE
26.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2692/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2692/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 1112 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantă SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1785 din 21 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2013, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comuna Cornești, prin primar, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 2532 pct. 6 C. civ. 2. Cererea de revizuire La data de 5 iunie 2014, s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de Comuna Cornești, prin primar împotriva deciziei nr. 1112 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întemeiată în drept dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc.

civ. În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentința nr. 1785 din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/93/2013, Tribunalul Ilfov a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL, având ca obiect pretenții, iar prin decizia nr. 1112 din 14 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat sentința fără să existe vreun motiv de casare. Revizuenta a solicitat anularea deciziei nr. 1112 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, considerând că este contradictorie sentinței nr. 1785 din 21 iunie 2013 a Tribunalului Ilfov deorece nu este în concordanță cu materialul probator existent la dosar.

3. Apărările formulate Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata SC A. SRL a invocat apărări atât pe cale de excepție, cât și pe „fondul” cererii de revizuire. S-a invocat excepția litispedenței pe motiv că revizuenta a înregistrat pe rolul Curții de Apel București mai multe cereri de revizuire identice. S-a mai invocat inadmisibilitatea căii de atac, întrucât hotărârea instanței de recurs nu „evocă fondul”, în sensul că soluția pronunțată nu tranșează fondul litigiului. 4. Considerentele instanței de revizuire Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu poate depăși filtrul de admisibilitate impus de art. 513 alin. (3) C. proc. civ. Potrivit temeiului de drept invocat de revizuentă, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.: „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”. În lipsa unei explicitări legale a conceptului de hotărâre a instanței de recurs care „evocă fondul”, aceasta s-a realizat de către doctrină și jurisprudență, stabilindu-se în general că este revizuibilă doar hotărârea prin care instanța de recurs analizând probele reține o altă situație de fapt ori aplică alte dispoziții legale la situația de fapt preexistentă, cu consecința admiterii recursului. Din această perspectivă, decizia atacată cu revizuire nu intră în categoria celor care evocă fondul, pentru că instanța de recurs a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, fără să tranșeze fondul litigiului, deci calea de atac de față este inadmisibilă.

Distinct de acest aspect, Înalta Curte observă că revizuirea nu se poate cere pentru contrarietate de hotărâri pronunțate în aceeași cauză, în grade diferite de jurisdicție, pentru că textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. implică în mod obligatoriu existența a două hotărâri definitive potrivnice, pronunțate în dosare separate și nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini. În speță, decizia nr. 1112 din 14 februarie 2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel București în cadrul controlului judiciar, exercitat prin calea de atac a recursului împotriva sentinței nr. 1785 din 21 iunie 2013 a Tribunalului București, în cadrul primului ciclu procesual al aceleiași pricini. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (1), (3) și (6) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Comuna Cornești împotriva deciziei nr. 1112 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2015.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2016
Decizia nr. 1898/2016 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 17 iunie 2016 sub
ÎCCJ 2014-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2014
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul A.D. a solicitat anularea deciziei nr. 4960 din 11 ap
ÎCCJ 2015-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1188/2015
Decizia nr. 1188/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea supusă revizuirii; Prin Decizia nr. 3379 din 23 septembrie 2014 a Înaltei Curți de
ÎCCJ 2015-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1336/2015
Decizia nr. 1336/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la
ÎCCJ 2017-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2017
Decizia nr. 899/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de revizuire Prin Decizia civilă nr. 1993 din 16 iunie 2016, pronunțată în Dosa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă