ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1752
Asupra conflictului negativ de competență,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Obiectul acțiunii
Circumstanțele cauzei
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/314/2015 la data de 21 august 2015, petenta SC A. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria A/2012 nr. 0041006 din 15 iunie 2015 încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și exonerarea de la plata amenzii aplicate, în cuantum de 3.000 lei, anularea titlului executoriu nr. 84503 din 31 iulie 2015 emis de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Suceava pentru amenda din procesul-verbal de contravenție seria A/2012 nr. 0041006 din data de 15 iunie 2015, anularea somației nr. 86034 din 31 iulie 2015 emisă de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Suceava pentru amenda din același proces-verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sau reducerea acesteia la minimul prevăzut de lege.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința nr. 5947 din 15 decembrie 2015, Judecătoria Suceava a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 20 ianuarie 2016, sub același număr.
La termenul de judecată din data de 9 martie 2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.
Prin Sentința nr. 2267 din 23 martie 2016, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava și a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seria A/2012 nr. 0041006 din 15 iunie 2015 încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și exonerarea de la plata amenzii aplicate, în cuantum de 3.000 lei, anularea titlului executoriu nr. 84503 din 31 iulie 2015 emis de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Suceava pentru amenda din procesul-verbal de contravenție seria A/2012 nr. 0041006 din data de 15 iunie 2015, anularea somației nr. 86034 din 31 iulie 2015 emisă de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Suceava pentru amenda din același proces-verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sau reducerea acesteia la minimul prevăzut de lege.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor Seria A2012 nr. 0041006 din 15 iunie 2015, petenta a fost sancționată contravențional de către ANAF - Direcția Regională Suceava, pentru omisiunea depunerii în termen legal a declarației 112 pentru luna ianuarie și februarie 2015, termenele de depune a acestora fiind 25 februarie 2015, respectiv 25 martie 2015.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001: "Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția".
Prin Rezoluția nr. 539 din 20 ianuarie 2015 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a admis cererea de înregistrare a petentei SC A. SRL și s-a dispus schimbarea sediului acesteia și reînmatricularea în București ca urmare a radierii de la ONRC Suceava.
Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost sancționată petenta, respectiv omisiunea de a depune în termen legal declarația 112 pentru luna ianuarie și februarie 2015, are o natură omisivă.
Înalta Curte reține că norma de competență cuprinsă în O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie contravențională, prevede că plângerea se judecă la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.
Locul săvârșirii faptei omisive este sediul petentei.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că petenta avea schimbat sediul social la momentul săvârșirii faptei contravenționale, sediul acesteia fiind în Municipiul București.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2016.
Procesat de GGC - GV