ÎCCJ, decizie (scj.ro #84448)

Menținerea arestării preventive. Recurs împotriva încheierii instanței de recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive.

Arestarea preventivă Indice alfabetic : Drept procesual penal - menținerea arestării preventive - încheierea instanței de recurs - recurs C. proc . pen ., art . 141, art . 160 a , art . 160 b , art . 300 1 , art . 300 2 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , art . 5 paragraf 4 Potrivit art . 141 alin. (1) C. proc . pen ., care constituie norma specială în materia căilor de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

Prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii pronunțate de instanță în recurs prin care se dispune menținerea arestării preventive este inadmisibil. Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva art . 5 paragraf 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive și garantează cel puțin un grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii de luare a măsurii preventive sau de prelungire a acesteia.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 5787 din 13 octombrie 2005 Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cursul judecării recursului declarat de procuror împotriva sentinței prin care s-a dispus restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale, s-a constatat, în baza art . 300 1 alin. (1) și (3) C. proc . pen ., legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului G.C., menținându-se această măsură. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil. Potrivit art . 141 alin. (1) C. proc . pen ., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

Este adevărat că potrivit prevederilor art . 300 1 alin. (4) raportat la art . 160 a alin. (2) sau ale art . 300 2 raportat la art . 160 b alin. (4) C. proc . pen ., încheierile prin care se menține arestarea preventivă în cursul judecății pot fi atacate cu recurs, însă aceste articole cuprind reglementări generale privind obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma specială în materia căilor de atac fiind cuprinsă în dispozițiile art . 141 alin. (1) C. proc . pen . Prin urmare, indiferent că menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut în baza art . 300 1 sau 300 2 C. proc . pen ., încheierea dată în cursul judecății recursului nu poate fi atacată separat cu recurs.

Nici în raport cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se poate vorbi de admisibilitatea recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii stării de arest preventiv. Astfel, art . 5 paragraf 4 din Convenție, potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună liberarea sa dacă deținerea este ilegală”, instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de jurisdicție reprezentat de o instanță independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia.

Cum, în speță, încheierea recurată , prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului a fost pronunțată în cursul judecării recursului, iar nu de prima instanță sau cea de apel, recursul împotriva deciziei a fost respins ca inadmisibil.