ÎCCJ, decizie (scj.ro #84448)

Menținerea arestării preventive. Recurs împotriva încheierii

instanței de recurs. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal.

Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri

procesuale. Măsurile preventive. Arestarea preventivă

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

menținerea arestării preventive

-

încheierea instanței de recurs

-

recurs

C.

proc

.

pen

.,

art

. 141,

art

. 160

a

,

art

. 160

b

,

art

.

300

1

,

art

. 300

2

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale

,

art

. 5 paragraf 4

Potrivit

art

. 141 alin. (1) C.

proc

.

pen

., care constituie norma

specială în materia căilor de atac împotriva încheierii

pronunțate de instanță în cursul judecății privind

măsurile preventive, poate fi atacată separat cu recurs numai

încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea

unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a

arestării preventive. Prin urmare, recursul declarat împotriva încheierii

pronunțate de instanță în recurs prin care se dispune

menținerea arestării preventive este inadmisibil.

Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva

art

. 5 paragraf 4 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care

instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra

arestării preventive și garantează cel puțin un grad de

jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă,

neprevăzând

dreptul la o cale de atac împotriva

hotărârii de luare a măsurii preventive sau de prelungire a acesteia.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr

.

5787 din 13 octombrie 2005

Prin încheierea de ședință din 22 septembrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în cursul judecării

recursului declarat de procuror împotriva sentinței prin care s-a dispus

restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale, s-a constatat, în

baza

art

. 300

1

alin. (1) și (3) C.

proc

.

pen

., legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpatului G.C., menținându-se

această măsură.

Recursul declarat de inculpat este inadmisibil.

Potrivit

art

.

141 alin. (1) C.

proc

.

pen

.,

poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat,

încheierea dată în primă instanță și în apel, prin

care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea

unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a

arestării preventive.

Este adevărat că potrivit prevederilor

art

.

300

1

alin. (4) raportat la

art

. 160

a

alin. (2) sau ale

art

. 300

2

raportat la

art

. 160

b

alin. (4) C.

proc

.

pen

., încheierile prin care se menține arestarea

preventivă în cursul judecății pot fi atacate cu recurs,

însă aceste articole cuprind reglementări generale privind

obligativitatea controlului periodic al măsurii preventive, norma

specială în materia căilor de atac fiind cuprinsă în

dispozițiile

art

. 141 alin. (1) C.

proc

.

pen

.

Prin urmare, indiferent că menținerea măsurii arestării

preventive s-a făcut în baza

art

. 300

1

sau 300

2

C.

proc

.

pen

.,

încheierea dată în cursul judecății recursului nu poate fi

atacată separat cu recurs.

Nici în raport cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale nu se poate vorbi de admisibilitatea

recursului împotriva încheierii prin care s-a statuat asupra menținerii

stării de arest preventiv. Astfel,

art

. 5

paragraf 4 din Convenție, potrivit căruia „orice persoană

lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul

să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta

să statueze într-un termen scurt asupra legalității

deținerii sale și să dispună liberarea sa dacă

deținerea este ilegală”, instituie obligativitatea efectuării

controlului de legalitate și garantează cel puțin un grad de

jurisdicție reprezentat de o instanță independentă,

neprevăzând

dreptul la o cale de atac împotriva

deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia.

Cum, în speță, încheierea

recurată

,

prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului a fost

pronunțată în cursul judecării recursului, iar nu de prima

instanță sau cea de apel, recursul împotriva deciziei a fost respins

ca inadmisibil.