ÎCCJ, decizie (scj.ro #83693)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83693) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Ordonanță președințială.Autorizarea creditorului de a demola construcțiile ridicate pe proprietatea sa, pe cheltuiala debitorului. Ar.1077 C.civ . În situația în care aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească este obstrucționată de cei obligați să ridice construcțiile amplasatae pe o proprietate particulară, reclamantul, în baza reglementărilor cuprinse în art.1077 C.civ., care statuează dreptul creditorului de a solicita să fie autorizat de a aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului, a procedat în mod corect, când a formulat cererea președințială de autorizare a sa privind demolarea acelor construcții, pe cheltuiala pârâților. Secția comercială, decizia nr.2772 din 16 aprilie 2002 Tribunalul Neamț, prin setința civilă nr.87/E din 6 februarie 2001 a respins cererea de ordonanță președințială a reclamantului M.V.
și a admis excepția puterii lucrului judecat, reținând că s-a pronunțat deja o sentință judecătorească cu privire la construcțiile în litigiu, nefiind necesar un alt demers în justiție pentru a se dispune un lucru deja hotărât. Apelul declarat de reclamnant a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, Secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr.330 din 17 mai 2001, cu aceeași motivare, potrivit căreia în cauză operează autoritatea lucrului judecat, prevăzută și reglementată de art.163, 166 C.proc.civ. Reclamantul a declarat recurs, susținând că, deși prin sentința civilă nr.296 din 19 ianuarie 2000, Tribunalul Neamț i-a obligat pe pârâți să ridice construcțiile pe care le-au amplasat pe proprietatea sa, aceștia au refuzat să aducă la îndeplinire dispozițiile acestei sentințe.
Pentru a-și elibera terenul de construcțiile respective, reclamantul s-a adresat instanței judecătorești cu o cerere de autorizare a sa, pe calea ordonanței președințiale, privind demolarea acelei construcții, pe cheltuiala pârâților. Recursul reclamantului este fondat. În conformitate cu prevederile art.314 C.proc.civ., în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii. În speță, împrejurările de fapt sunt deja stabilite și s-a dispus deja, pe calea dreptului comun, printr-o hotărâre judecătorească, să fie dezafectat terenul proprietatea reclamanților.
Cum aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în acea sentință a fost obstrucționată de cei obligați de instanță să ridice construcțiile amplasate pe o proprietate particulară, și în baza reglementărilor cuprinse în art.1077 C.civ., care statuează dreptul creditorului de a solicita să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului, reclamantul a procedat în mod corect când a formulat cererea președințială în acest scop. Instanța de apel, în mod greșit, a menținut sentința primei instanțe, de respngere a cererii reclamantului, întrucât în speță, nefiind vorba de excepția puterii lucrului judecat, nu sunt îndeplinite cerințele art.1201 C.civ. identitatea de obiect, cauză și calitatea părților.
În consecință recursul reclamantului a fost admis, decizia recurată a fost modificată și a fost admis apelul reclamantului, iar sentința primei instanțe a fost schimbată în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială, astfel încât reclamantul a fost autorizat să ridice magazia și grupul sanitar din zid și scândură existente pe proprietatea sa, pe cheltuiala pârâților.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.